Câtă vreme acest nelegiuit Eserghep Gelil, se pretinde președintele tătărimii și că este curat ca lacrima, în condițiile în care are statut penal (vezi aici), nu voi accepta să cobor degetul acuzator.
Acest ipochimen biped și-a permis să-mi ignore apartenența de membru simplu (vezi aici) al comunității turco-musulmană din România, prevăzută în art. 9 din statutul U.D.T.T.M.R. (vezi aici), în condițiile în care, peste 20% din cei ce se regăsesc în Listele Congresului (ilegal!!!) din 20.05.2017 sunt rromi musulmani, ba chiar mai mult, chiar și creștini, așa cum se vede în imaginea de mai jos (vezi poziția 219, pagina 28).
În acest sens, îl somez pe inculpatul Teodosie – expert în „josnicii și dosnicii” (vezi aici) să confirme sau să infirme dacă l-a „testat” și pe ortodoxul Valentin Vrabie, dacă acesta este botezat… prin circumcizie!
Dacă în alte cazuri de nepotisme, șantaj, amenințări, agresiuni, etc. (vezi aici), penalul Eserghep Gelil a avut șanse de izbândă în a îndepărta elita comunității din conducerea Uniunii, îl asigur, și pe această cale, că nu are nicio șansă de reușită, pentru respectarea principiilor de drept, adevăr și echitate sunt cu mult mai presus decât caracterul său mizerabil.
Vă reamintesc că acest impostor, care ignoră constant deciziile definitive (vezi aici) pronunțate de instanțele românești, în condițiile în care, împreună „șuberekarii” din Consiliul Reprezentanților, a fost dezinvestit – radiați din Grefa Asociațiilor și Fundațiilor (vezi aici), își permit obrăznicia și abuzul să mă elimine din statisticile etnicilor turco-tătari (vezi aici) prin încălcarea flagrantă a drepturilor garantate în art. 6 din Constituția României.
Analizând ascensiunea penalului Eserghep Gelil în U.D.T.T.M.R. se poate constata că acest individ a intrat în organizație pe „ușa din dos” și că mandatul lui a fost reconfirmat cu încălcarea flagrantă a art. 56, lit. f, din Statutul inițial (vezi aici), ca și în cazul „satanistuluiˮ Iusuf Murat (vezi aici).
Prin actele și faptele sale nedemne a privat peste 28.000 de etnici tătari (ceilalți, până la 40.000, fiind rromi musulmani, racolați de Eserghep Gelil) de dreptul de a fi reprezentați în relațiile cu Statul român (art. 62^1 Constituția României – vezi aici), precum și de suma de un milion de euro/ an, bani necesari pentru ca aceștia să-și poată dezvolta/ conserva cultura, tradițiile, religia și limba maternă.
Pentru a rămâne la „frâiele” tătărimii, prin amenințări, șantaj și cu acțiuni în instanță, a îndepărtat toată elita universitară și, tot pe căi meschine, a obținut finanțarea ilicită a U.D.T.T.M.R. prin complicele său Amet Aledin – Secretar de Stat.
În acest sens, fac precizarea că, prin sentințe definitive, U.D.T.T.M.R. are anulată Conferința din anul 2015, ceea ce atrage după sine imposibilitatea de a solicita bugetarea Uniunii pentru anul următor.
Mai mult decât atât, Eserghep Gelil a premeditat dizolvarea Uniunii prin încălcarea flagrantă a dispozițiilor prevăzute în art. 38, lit. c din O.G. nr. 26/ 2000 (vezi aici), pentru a se pierde urma bugetărilor externe necontabilizate și cheltuirea arbitrară a bugetului național, pe excursii comunitare selective, chermeze și alte evenimente inutile.
În acest sens citez din telegramele interceptate de WikiLeaks (vezi aici):
„Diplomatul turc a insistat pe aceea că ar putea să fi pierdut deja bătălia cu extremiștii, care au foarte mulți bani și care «cumpără» imami și chiar copii din comunitate. Okcun i-a mai spus lui Taubman că există și o altă amenințare: PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), activ în Turcia, strânge bani cu forța din comunitatea turcă din România.ˮ
Am aflat din mai multe și credibile surse că pretinsul președinte Eserghep Gelil are un mod foarte obraznic de a se adresa tătarilor din anturajul său, cărora le spune „Băi, mongolule!”.
Acest fapt este susținut și într-un articol publicat în LIBERTATEA.ro (vezi aici), la care Eserghep Gelil nu a cerut drept la replică, deci și l-a însușit, citez: «(…) Tătarii se consideră urmaşii mongolilor, care, între 1206 şi 1226, sub conducerea teribilului Ginghis Han, au realizat cel mai mare imperiu din istorie, ce se întindea de la Marea Chinei, în est, la Marea Caspică, în vest. (…).»
Cele de mai sus aduc o gravă ofensă identității de tătar, despre care în analele istorie este consemnat că provin din triburile Turcice.
Pe scurt, dar nu în sfârșit, pentru că dezvăluirile noastre vor continua, această mafie tătărească, patronată de penalul Eserghep Gelil și „satanistulˮ Iusuf Murat, deși au fost scoși în afara Legii, face încă uz de sigla U.D.T.T.M.R.
Până când?… Este cazul ca autoritățile abilitate să se (auto)sesizeze și să stabilească legalitatea, ordinea de drept, și în cazul mafiei tătărești. Ali IBRAIM
Nota redacției REZISTENȚA.ro
- Întreaga responsabilitate a conținutului acestui articol cade în sarcina exclusivă a autorului și nu implică, sub nicio formă, ziarul REZISTENȚA.ro și pe proprietarul acestuia.
- Sublinierile aparțin redacției.
Vă mai recomandăm:
♣ „O „stafieˮ bântuie prin cimitirul musulman din Constanțaˮ – https://rezistenta.ro/o-stafie%CB%AE-bantuie-cimitirul-musulman-din-constanta/
♣„Ambasadorul Turciei în România și mafia tătarilor turco-musulmani din Constanțaˮ – https://rezistenta.ro/7755-2/
♣ „Muftiul Murat Iusuf și-a astupat groapa din cimitirˮ – https://rezistenta.ro/muftiul-murat-iusuf-si-a-astupat-groapa-din-cimitir/
♣„Șoc și groază! Crimă, macabru și tragedie în Cimitirul musulman din Constanțaˮ – https://rezistenta.ro/soc-si-groaza-crima-macabru-si-tragedie-in-cimitirul-musulman-din-constanta/
♣ „Muftiul Murat Iusuf, acest netrebnic Teodosie musulmanˮ – https://rezistenta.ro/muftiul-murat-iusuf-acest-teodosie-musulman/
♣„Plângere penală împotriva muftiului Murat Iusufˮ – https://rezistenta.ro/plangere-penala-impotriva-muftiului-murat-iusuf/
♣„Osman Fedbi, nu fi ticălos, respectă legea!ˮ – https://rezistenta.ro/osman-fedbi-nu-fii-ticalos-respecta-legea/