Acasă Blog

Pogromul de la Iași, între falsificare și adevăr istoric

I. Prolog

Este cunoscut faptul că un grup numeros de evrei din Iași a fost supus unor violențe, iar unii dintre ei au fost uciși prin împușcare în zilele de 29 și 30 iunie 1941. Mulți dintre supraviețuitori, unii fiind deja răniți, au murit în condiții inumane de transport, până la destinațiile Călărași și Podul Iloaiei, în cele două trenuri denumite „trenurile morții“.

Prin amploarea și prin numărul de morți rezultat, este cel mai mare pogrom asupra unor etnici evrei desfășurat pe teritoriul României, din toate timpurile.

Nu despre vinovăția unor autorități române sau germane vom discuta acum. Vom demonstra faptul că redactorii Raportului Final au indus în eroare opinia publică românească și internațională, prin prezentarea falsă a numărului de 14.850 (fix patrusprezece-mii-opt-sute-cincizeci), nici unul mai mult sau mai puțin) de victime în urma evenimentelor din 29-30 iunie 1941, cunoscute ca „Pogromul de la Iași“.

Conform unor date statistice ale vremii, la prelucrarea cărora au participat atunci și vreo două mii de evrei, acceptate ca fiind valide și de către cercetătorii I.N.S.H.R. E.W., în realitate, numărul victimelor din iunie 1941 nu poate depăși 3.468 de evrei uciși și morți la nivelul județului Iași.

În studiul nostru am luat ca reper central Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, publicat la Iași, Editura Polirom, 2004. Președintele Comisiei a fost Elie Wiesel, de aceea el este cunoscut și ca Raportul Final Elie Wiesel (denumit în continuare Raport Final E.W.).

Menționăm faptul că acest Raport Final E.W. nu a fost adoptat niciodată de Parlamentul României și nici asumat de vreun Guvern al Statului român. Deci el nu are valoarea unui document de Stat și nici nu are autoritatea unei legi sau a unui act normativ.

Președintele Ion Iliescu afirma, în mod oarecum corect: Dintre evenimentele cele mai grave menționăm pogromul de la Iași, din iunie 1941, când au pierit câteva mii de evrei. (…) Raportul Comisiei va fi prezentat peste câteva săptămâni, la o reuniune a Comisiei, la București. Documentul va constitui baza întregii activități de continuare a investigării acestui tragic fenomen și de informare a opiniei publice, în special a tinerei generații. 

Așadar, însuși președintele Ion Iliescu, care avizase constituirea Comisiei „Elie Wiesel“, a precizat că în evenimentele de la Iași au murit „câteva mii de evrei“ (nicidecum 14.850) și că Raportul Final „E.W.“, elaborat în anul 2004, „va constitui baza întregii activități de continuare a investigării acestui tragic fenomen“.

Deci, Raportul Final „E.W.“, care sună mai mult a sentință definitivă și irevocabilă, nu este decât un Raport Preliminar al cercetărilor viitoare privind „holocaustul din România“. Altfel, dacă Raportul Final „E.W.“ ar fi conținut concluziile finale privind fenomenul „holocaustului din România“ nu se mai justifica înființarea din anul 2005 și funcționarea – în condiții de legalitate discutabile – timp de 16 ani a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (I.N.S.H.R. „E.W.“).

Regretabil este faptul că nici una dintre datele aproximate, avansate în Raportul Final „E.W.“, nu a fost corectată sau măcar apropiată de o dată precisă, după 15 ani de „cercetări asidue“ ale I.N.S.H.R. „E.W.“, plătite de la Bugetul de Stat al României.

În mass media circulă, an de an, un veritabil folclor, amplificat până la hiperbola literară, privind numărul victimelor „Pogromului de la Iași“.

În spațiul public românesc s-a inoculat în mod eronat ideea că abordarea critică a datelor și informațiilor expuse în Raportul Final „E.W.“ ar constitui o infracțiune. Pe post de sperietoare pentru istoricii și cercetătorii români se află prevederile O.U.G. nr. 31/ 2002, art. 6, alin. 1): Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Dar O.U.G. nr. 31/ 2002 nu conține prevederi referitoare la vreo infracțiune, în cazul comentariilor aduse unor texte din Raportul Final „E.W.“, care nu poate fi decât cel mult o bază de lucru pentru cercetarea „holocaustului din România“.

A indica niște date eronate utilizate de istoricii Comisiei Internaționale și de cei ai I.N.S.H.R. „E.W.“, inclusiv despre problema holocaustului, nu poate să constituie o infracțiune de negare, minimalizare etc., a holocaustului, ci un act de reabilitare a unui adevăr istoric.

În aceste condiții, dorim să venim în sprijinul cercetătorilor Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, cu argumente științifice indubitabile descoperite chiar în publicațiile acestei instituții guvernamentale și în arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (C.S.I.E.R.).

II. „Pogromul de la Iași“, între adevăr și mistificare

Iaşi, iunie 1941 – evrei arestaţi în timpul pogromului.

Vom demonstra faptul că „pogromul de la Iași“ a generat un număr total de maxim 3.468 de evrei uciși și morți în urma tratamentelor aplicate, contrar legendei falsificate începând de la „câteva mii“, „5.000 până la 6.000“, „8000“, cel puțin 12.000, peste 12.000, peste 13.000, 14.850 și ajungând la „cca.15.000 de evrei uciși.

Dintr-un total de 424 pagini, Raportul Final E.W. alocă „pogromului de la Iași“ numai 7 (șapte!) pagini – de la 118 la 124. Fără nici o explicație suplimentară, la pagina 124 se conchide în mod abrupt: În total, în timpul pogromului de la Iași au fost uciși 14.850 de evrei. S.S.I.-ul românesc a făcut cunoscut că 13.266 de evrei au murit, în timp ce cifra avansată de Comunitatea evreiască era de 14.850. În august 1942, armata de la Iași care recruta forță de muncă a raportat că nu a găsit 13.868 de evrei.

Despre raportul armatei de la Iași care recruta forță de muncă, din august 1942, preferăm să discutăm detaliat și aprofundat într-o altă lucrare, mai ales că nu l-am găsit în formă integrală. Ar necesita prea mult timp și spațiu, în condițiile în care cercetătorii Comisiei au indus ideea lipsei de credibilitate sau au ignorat majoritatea documentelor emise de autoritățile românești cu privire la aceste evenimente.  

De unde a apărut acest număr de 14.850 de victime?!

Evrei arestați de jandarmi români, Iași, 27 iunie 1941
Evrei din Iași adunați cu forța și arestați în timpul pogromului.

Este inexplicabil că editorii Raportului Final – Tuvia Friling (Arhivele Statului, Israel), Radu Ioanid (Muzeul Memorial al Holocaustului din S.U.A.) și Mihail E. Ionescu (Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și primul director al I.N.S.H.R. „E.W.“) – să expună, pe numai 7 pagini, ceea ce ar constitui cea mai serioasă dovadă privind uciderea în masă a unor evrei pe teritoriul României. În locul probelor documentate cu acribie științifică, editorii Raportului au preferat preluarea unei fabulații difuzate în anul 1946 de Matatias Carp, ducând în derizoriu un subiect marcant al comunității evreiești din Iași.

În CARTEA NEAGRĂ, Suferințele evreilor din România, 1940-1944 (vol. I, Atelierele Grafice, SOCEC & Co, S.A.R., București, 1946), la pag. 25, Carp afirma: „În zilele de 29 și 30 Iunie 1941, au fost omorâți la Iași, la chestura de poliție, pe străzi și în case, de către polițiști și soldați, români și germani, câteva mii de evrei

Matatias Carp prezenta în nota explicativă de la subsolul paginii: „Cifra exactă nu a fost stabilită. Din declarațiile unui ministru din guvernul român de după 23 August 1944 (I. Hudiță), primul care a vizitat Iașii după armistițiu, rezultă că pogromul dela Iași și din trenurile morții, au produs peste 12.000 victime“.

Același autor, în vol. II al CĂRȚII NEGRE, din anul 1948, avea să conteste această cifră avansată tot de el, catalogând-o „legendă povestită“.

Deci peste numai doi ani, Matatias Carp afirma (pag. 13 a volumului al II-lea din CARTEA NEAGRĂ, subintitulat „Suferințele evreilor din România, în timpul dictaturei fasciste, 1940-1944“, vol. II-lea, Pogromul dela Iași, Societatea națională de Arte Grafice «Dacia Traiana», București, 1948), cităm:  „Nu se va cunoaște niciodată numărul exact al victimelor progromului de la Iași. Chiar dacă nu este de 12.000 cât povestește legenda, desigur însă că întrece cu mult jumătatea acestei cifre. Dosarul judiciar al pogromului a stabilit cifra de 8.000 de morți.

După război, la Parchetul Curţii din Bucureşti, Cabinetul Criminalilor de Război, în temeiul Legii nr. 291/ 1947 privind urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de crime de război, împotriva păcii ori umanităţii, la 5 iunie 1948 a început „Procesul masacrelor din Iaşi“, în timpul căruia au fost judecate 57 de persoane: 8 cadre de comandă din cadrul Armatei, prefectul judeţului Iaşi, primarul oraşului, 4 militari, 22 de gardieni şi 21 de civili. La 26 iunie 1948 a fost publicată sentinţa“ (Gheorghe Voicu; I.N.S.H.R. „E.W.“, Pogromul de la Iaşi. 28-30 iunie 1941 – prologul Holocaustului din România, Iaşi, Editura Polirom, 2006, p. 142-143).

Deși Matatias Carp prezintă multe date din Procesul penal al pogromului, acesta nu prezintă nici un extras din dosarul judiciar unde s-a stabilit și probat „cifra de 8.000 de morți“ sau un alt număr de morți.

II.1. Procesul masacrelor din Iași – analiza declarațiilor martorilor principali

Cadavre de evrei pe străzile Iașului în timpul pogromului.

În privința Dosarului procesului penal din anul 1948, este evident că Matatias Carp a avut acces la acesta, din moment ce prezintă (în volumul al II-lea al CĂRȚII NEGRE) mai multe depoziții ale martorilor și acuzaților din proces, precum și un „Extras din decizia nr. 2.628 din 26 iunie 1948 a Curții București, Secțiunea I penală (Dos. Nr. 2.946/ 1948)“ (cf. Matatias Carp, op. cit., pp.157-158).

Mai mult, martorii de la Serviciul de Salubritate răspund în fața acuzatorului public, la întrebarea privind justețea numărului de 254 de cadavre descoperite în Cimitirul Israelit din Iași. Aceste interogatorii, desfășurate în anul 1945, ne dezvăluie adevărul crud că numai 254 cadavre ar fi fost înhumate acolo în iunie 1941 și dezgropate cel mai probabil după război.

Martorul Vlad Marievici, fost șef al Serviciului Salubrității la Primăria Iași, audiat în ziua de 21 iulie 1945, a declarat: „Asupra faptului de care mă întrebați, dacă cifra de 254 de cadavre ce sunt îngropați în cimitirul Israelit este cea justă, eu cred că nu, și această credință mi-o întemeiez în primul rând pe comunicatul dat imediat, care menționa un număr de 500 de iudeo comuniști și apoi ceiace am văzut eu în Curtea Chesturii și în Aleia Alexandri când mi-am făcut convingerea că sunt mai mult de 500 de cadavre. (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 144).

Imagine de pe strada Cuza Vodă din timpul Pogromului de la Iaşi.

Dar mai mult de 500 de cadavre nu înseamnă, în nici un caz, 14.850 de cadavre!

Șeful Salubrității ieșene a expus faptul că, în ziua de Duminică, 29 iunie 1941, a fost solicitată o singură mașină pentru deplasarea unui număr nespecificat de cadavre din curtea Chesturii la Cimitirul Israelit: „Într-adevăr, pe la orele 11 a venit un sergent cu un jandarm, cerând o mașină închisă. Eu am dat această mașină și șoferul mi-a spus după aceia pe la ora 2, când s-a întors. că a dus cadavrele la Cimitirul israelit din Curtea Chesturei. Nu rețin numele șoferului. (…) Luni, 30 Iunie 1941, am venit ca de obiceiu la serviciu și imediat am primit ordin telefonic de la Chestură să mă prezint cu tot utilajul de transport, la Chestură, atât camioane, cât și căruțe. (…) Au fost puse atunci la dispoziție patru camioane și 24 de căruțe din Depoul Sărăriei.

Evrei asasinați pe strada Vasile Conta din Iași în timpul pogromului din 1941.

Nu am auzit că au fost îngropate cadavre în altă parte decât la Cimitirul Israelit. Știu că în mod absolut izolat niște căruțe de a Primăriei dela Depoul Abator, din ordinul Comisiei 5-a, cel puțin așa s-au justificat ei, ar fi dus un număr de 9 cadavre la vărsătoarea Bularga, cadavre care au fost ridicate de o mașină a Primăriei și duse la Cimitirul Israelit. (cf. Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 143).

Niciun judecător serios, respectând actul de justiție, nu ar fi luat în calcul alegația unui martor care se contrazice în propria declarație din anchetă.

Martorul Marievici afirma, în mod mincinos: „La Chestură, în dimineața de luni, nu am fost lăsat să intru în curte“, dar câteva fraze mai jos expunea: „Mai adaug că am văzut și eu gardul prin care am sărit în curtea construcțiilor din aleia Alexandri. Cum era acolo un morman întreg de cadavre am întrebat … “. Pentru a sări gardul din fundul curții Chesturii spre Aleea Alecsandri, Marievici trebuia să fi intrat în curte.

Depoziția martorului Vasile Spinosu, fost șofer la Serviciul Salubrității din Primăria Iași, audiat în ziua de 26 iulie 1945, conține:  „…apoi ceiace am văzut eu în Curtea Chesturii și în Aleia Alexandri când mi-am făcut făcut convingerea că sunt mai mult de 500 de cadavre  mi-am dat seama că sunt mai mulți morți decât 254 cât mi se spune că au fost îngropați în Cimitirul Israelit“.

Ce a văzut Vasile Spinosu în Curtea Chesturii, în dimineața zilei de 30 iunie 1941, aflăm tot din depoziția lui de martor: „Ne-am dus la Chestură unde Marievici a intrat înăuntru și după 10 minute a venit și ne-a spus că eu să mă duc să aduc salopete dela morgă, iar celorlalte mașini le-a spus ca să intre în curte. Dela morgă am venit și am intrat și eu în curtea Chesturei. În curtea Chesturei erau cadavre clădite ca o stivă de lemne pe o lungime de vreo patru, cinci metri și pe o lățime de un metru. În dreapta, lângă poartă erau unii care mai trăiau însă schilodiți și masacrați în mod barbar. (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 145).

Așa cum s-a probat în procesul penal din anul 1948, au intrat dimineață 3 camioane și au încărcat câte un transport de fiecare, apoi camionul lui Vasile Spinosu a cărat cadavrele din curtea Chesturii în opt transporturi. Spinosu a mai văzut un singur transport al unui alt camion condus de Grimacolschi pe ruta către Cimitirul Israelit. Atunci se pot număra cu aproximație cadavrele transportate din curtea Chesturii în ziua de 30 iunie 1941.

Spinosu a declarat: „Eu am făcut opt transporturi la Cimitirul Israelit fiecare transport cca. 20-30 de persoane. (…) Eu cu mașina mea nu am dus cadavre decât la Cimitirul Israelit. (…) Deasemenea nu am mai văzut pe traseul acesta (Chestură-Cimitirul Israelit – n.n.) un alt camion, făcând transporturi de cadavre  afară de un singur transport făcut de șoferul Grimacolschi Ion. Ori după cum am spus, la salubritate se prezentase patru camioane pe care le-am văzut totuși încărcând morți pe străzi. (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 145).

Spinosu a făcut opt transporturi cu camionul, de dimineață până la ora 4 după-amiaza, conform declarației sale. Este evident că celelalte trei camioane și 24 căruțe au cărat cadavrele aflate dispersate pe străzi, în canale, în blocuri și în curțile unor case. Aceasta presupune un timp mai îndelungat de deplasare și încărcare, nefiind preluate de la punct fix ca pe acelea din curtea Chesturii. Vă imaginați cam câte camioane ar fi fost necesare pentru a transporta peste 10.000 de cadavre de pe străzile orașului Iași într-o singură zi? Spinosu a declarat că doua zi a stat acasă și a treia zi a fost trimis la Podul Iloaiei pentru transportul cadavrelor din gară descărcate din unul dintre „trenurile morții“.

Declarațiile lui Spinosu necesită câteva observații.

1. De unde știa câte cadavre erau încărcate în camion, dacă el declară în anchetă „Eu personal nu m-am mișcat din cabina de conducere“?

2. Cum să fi văzut el cadavrele din Aleea Alecsandri, o străduță îngustă aflată în spatele curții Chesturii, dacă n-a coborât din cabină?

3. Afirmația lui Spinosu „Ne-am dus la Chestură, unde Marievici a intrat înăuntru și după 10 minute a venit“ contrazice declarația martorului Marievici, șeful său, care a afirmat în anchetă: „La Chestură în dimineața de luni nu am fost lăsat să intru în curte“.

Să facem un calcul matematic simplu. La un transport de 20-30 de cadavre pe o tură, făcând 8 ture, și cu un singur camion care a mai făcut o tură, la care adăugăm faptul că celelalte trei camioane au intrat dimineață la încărcat în curtea Chesturii, rezultă 12 transporturi de camion cu 20-30 de cadavre. Aceasta în data de 30 iunie 1941. Deci rezultatul final este între 240 și 360 cadavre transportate din curtea Chesturii și îngropate în Cimitirul Israelit în data de 30 iunie 1941. Mai adăugăm și 9 cadavre preluate de un camion de la vărsătoarea Bularga duse tot la Cimitirul Israelit, precum și un transport (sau chiar mai multe) de cadavre, preluate de un singur camion din Curtea Chesturii în ziua de 29 iunie 1941.

Imagine din timpul pogromului de la Iași. Cadavrele din trenul morții spre Călărași sunt descărcate la Tg. Frumos (foto SRI, Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite-USHMM).

Știm sigur că anchetatorii din procesul penal cunoșteau faptul că în Cimitirul Israelit se aflau numai 254 de cadavre îngropate. Dacă scădem 2.717 de evrei morți în cele două trenuri, unde să fie restul până la 14.850 de cadavre și cine le-a cărat?

Conform datelor din proces, dacă un camion a cărat într-o zi între 160 și 240 de cadavre, era nevoie de 50 până la 75 de camioane pentru transportul a 12.000 de cadavre într-o zi sau de minim 12 zile de lucru cu 4 camioane ale Salubrității ieșene. Dacă aceste cadavre ar fi fost duse într-un loc din afara Iașiului, pentru a fi ascunse, timpul de transport s-ar fi majorat în mod extrem.

Este evident că cele 24 de căruțe care s-au aflat prin periferiile Iașiului nu puteau să se deplaseze măcar cu jumătate din viteza unui camion. Martorii din proces au declarat cum căruțașii îmbătați s-au ocupat de jefuirea cadavrelor, mai mult decât de transportul lor, sau cum au adunat 9 cadavre depozitate la vărsătoarea Bularga, care au fost preluate apoi de un camion, pentru a fi duse la Cimitirul Israelit.

Deși Spinosu nu precizează înălțimea stivei de cadavre, vă rog să vă imaginați cam câte mii de cadavre (sau măcar câte sute) puteau să încapă pe o suprafață de 4 sau 5 metri pătrați, după descrierea șoferului.

Marievici expune și el: „Când s-a deschis poarta am văzut o stivă de cadavre (atenție că o stivă nu înseamnă mai multe stive, deci era aceeași stivă descrisă de Spinosu – n.n.) așezate ca lemnele, așa fel că mașina nici nu a putut intra prea mult în curte“. Deducem că autoritățile bolșevice nou instaurate la putere au descoperit în Cimitirul Israelit din Iași numai 254 de evrei îngropați în una sau mai multe gropi comune. Nicio sursă evreiască nu specifică despre această descoperire. Totul este trecut sub tăcere în acest caz.

II.2. Procesul masacrelor din Iași – depozițiile martorilor principali ai Comunității evreiești

În anul 1945, unul dintre șefii Comunității Evreilor din Iași nu avea cunoștință de cei 14.850 de morți în „Pogromul de la Iași“.

Suspect este și faptul că Matatias Carp a prezentat în vol. II al cărții sale numai un fragment denumit EXTRAS din depoziția lui Avram Hahamu, Vice-președinte al Comunității Evreiești din Iași, audiat la 2 martie 1945 de către Acuzatorul Public Mihai Popilian“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 65).

Ce avea de ascuns Matatias Carp, care nu a publicat toată depoziția acestui martor important? Este inadmisibil ca tocmai declarațiile unuia dintre șefii Comunității Evreiești, privind asasinatele de la Iași, care constituiau obiectul principal al anchetei penale deschise de autoritățile bolșevice, să nu fi fost expuse integral de Matatias Carp.

Vice-președintele Comunității Evreiești din Iași ar fi trebuit să aducă probele de forță privind capetele de acuzare în procesul penal al „Pogromului de la Iași“ și să indice martorii cheie ai procesului.

Cu siguranță că vice-președintele evreimii din Iași cunoștea numărul real al victimelor Pogromului. Dovadă este faptul că acesta afirma în anchetă că a fost întocmit un referat amănunțit privind numărul evreilor morți în urma bombardamentelor aviației sovietice asupra Iașiului.

Cum este posibil ca, într-un raport al S.S.I., doi informatori evrei (conform lui Alex Mihai Stoenescu) să indice faptul că, în 1942, Comunitatea evreilor din Iași și-a numărat 13.266 de morți, Raportul Final să afirme că aceeași Comunitate și-a adjudecat 14.850 de morți, iar în anul 1945 vice-președintele Avram Hahamu să nu prezinte procurorilor tabelele cu decedații, adunate de la sinagogile din Comunitate sau să reclame dispariția acestor tabele?

Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (C.S.I.E.R.) conține toate aceste informații ignorate de membrii Comisiei „Elie Wiesel“ și de cercetătorii „științifici“ ai I.N.S.H.R. „E.W.“ Deși constituită abia din anul 2014, prețioasa Arhivă a C.S.I.E.R. conține dosare preluate inclusiv din arhiva Federației Comunităților Evreiești din România. Am numărat peste 2.446 file (aproximația provine din faptul că un dosar nu are precizat numărul de file), care conțin date și informații despre „Pogromul de la Iași“.

Probăm afirmațiile cu indicarea poziției 973: Nr. dosar III 1072; Tribunalul Poporului, Procesul Progromului de la Iași, al evacuărilor din Iași cu trenul morții. Proces verbal de interogatorii, declarații martori, informatori; Evacuări din Iași. 1945-1947, 1951; 275 file; sursa Diferite arhive.

Vice-președintele Hahamu a declarat că, în ziua de 26 iunie 1941, a avut loc un bombardament sovietic asupra orașului Iași. În urma acuzelor Chestorului de Poliție privind implicarea populației evreiești în semnalizarea nocturnă a avioanelor, acesta a întocmit un Memoriu împreună cu un avocat evreu. În Memoriul Comunității Evreiești din Iași prezentat Chesturii în data de 28 iunie 1941, se expunea faptul că au fost până în acel moment 38 de morți și peste 100 de case evreești bombardate în cartierele periferice ale orașului, unde locuia populația evreiască săracă.

Iasi, 30 iunie 1941 – grupuri de evrei culeși de prin case în zorii zilei și puși să curețe sângele evreesc depe pietrele din Curtea Chesturei de Poliție.

Nici „Declarația de martor a Ing. Israel Schleier, dată înaintea Acuzatorului public Mihai Popilian“, nu prezintă vreo dată concretă, nici măcar aproximativă, despre numărul victimelor sau despre gropile comune din Iași. Acesta a fost un martor ocular important, care a făcut parte din delegația Comunității evreiești, prezentă la Chestura de Poliție în ziua de 27 iunie 1941, menționată anterior de vice-președintele Comunității Evreiești din Iași. Schleier a fost arestat la Chestură în 29 iunie și a fost trimis cu trenul morții plecat din Iași către Călărași (Matatias Carp, op. cit., vol. II, pp. 88-94). De menționat că inginerul evreu s-a reîntors în Iași la sfârșitul lunii august 1941.

Aceste declarații de martor ale celor doi evrei marcanți ai Comunității, constituie proba indubitabilă a faptului că respectiva Comunitate a Evreilor din Iași avea posibilitatea să numere victimele din timpul pogromului și să adune informații privind măcar una dintre gropile comune pentru cei 14.850 de evrei asasinați (exceptând 2.717 de morți din cele două trenuri, îngropați în alte localități). Și raportul S.S.I. confirmă faptul că evreii obișnuiau să-și facă prezența în sinagogi.

Totuși, pentru cine mai și gândește, nu puteau fi ascunse 12.133 de cadavre umane rezultate din asasinatele produse într-o zi. Dacă s-ar fi premeditat ascunderea cadavrelor, nu s-ar mai fi raportat în mod detaliat descărcarea cadavrelor din „trenurile morții“.

II.3. Cazul  masacrului de la Sculeni – Stânca Rosnovanu  

Spre deosebire de asasinatele din Iași, din zilele de 29 și 30 iunie 1941, despre care Matatias Carp este foarte zgârcit cu informațiile concrete, acesta detaliază cu lux de amănunte cazul „Masacrului de la Sculeni“, județul Iași, care avusese loc pe 27 iunie 1941, cu două zile înainte de evenimente de la Iași.

Lagărul din Călăraşi şi gropile comune ale evreilor din trenul morţii – „Au fost forţaţi să stea cu faţa la pământ, iar călătorii români călcau pe ei“.
Imagine din timpul pogromului de la Iași. Cadavrele din trenul moțții spre Călărași sunt descărcate la Tg. Frumos (foto SRI, USHMM).

În cazul Sculeni, Matatias Carp prezintă inclusiv un Raport de Expertiză medico-legală cu privire la deshumarea cadavrelor din septembrie 1945, întocmit de dr. Vasile Hurghișiu, medic legist al Tribunalului Iași.

În anul 1945, la Stânca Rosnovanu (aproximativ 14 km de Iași) au fost deshumați 311 evrei (7 copii sub 12 ani, 46 copii sub 18 ani, 91 femei și 167 bărbați) originari din Sculeni (de pe teritoriul basarabean). Acest raport a fost întocmit în urma a două cereri ale Comunității Evreilor din Iași nr. 2171 din 10 Sept. 1945 și nr. 2176 din 12 Sept. 1945. Din cele două cereri ale Comunității Evreilor Iași, depuse la Parchetul Tribunalului Iași, menționate mai sus, reiese că în ziua de 27 iunie 1941, au fost uciși evrei și îngropați în gropi comune la Stânca Rosnovanu, jud. Iași (Matatias Carp, op. cit., vol. II, pp.77-80).

Dacă pentru 311 de morți a fost nevoie de 3 gropi comune, descoperite la Stânca Rosnovanu, de câte gropi comune ar fi fost nevoie pentru înhumarea a 12.133 de victime asasinate în orașul Iași, în urma pogromului?

Cazul Sculeni-Stânca Rosnovanu ne-a atras atenția sub trei aspecte.

1. Comunitatea Evreilor din Iași a ținut evidența masacrelor din anul 1941, deci și a asasinatelor din orașul Iași.

2. În anul 1945, Comunitatea Evreilor din Iași avea posibilitatea să sesizeze autoritățile judiciare despre asasinatele produse în Județul Iași.

3. Autoritățile bolșevice nou instaurate aveau tot interesul să descopere toate gropile comune unde ar fi fost îngropați evreii uciși, mai cu seamă cei din orașul Iași, pentru a prezenta crimele fostului regim care trebuia denigrat public.

Din datele procesului, așa cum reiese din întrebările acuzatorului public Popilian în cadrul declarațiilor martorilor, în Cimitirul Israelit au fost îngropați numai 254 de evrei.

Este firească întrebarea de ce nu s-au făcut săpături în Cimitirul Israelit din Iași pentru descoperirea cadavrelor din groapa sau din gropile comune unde ar fi fost transportați și îngropați peste 500 de evrei, cum au declarat martorii din proces? Iar dacă săpăturile s-au efectuat, de ce Matatias Carp sau un alt cercetător nu a făcut publice rapoartele medico-legale ca în cazul Sculeni-Stânca Roznovanu?

II.4. Procesul mareșalului Antonescu – ignorat de cercetători

De asemenea, cercetătorii Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“ nu au menționat în Raportul Final „E. W.“ probe sau date concrete din „Procesul marii trădări naționale“ din anul 1946, așa cum l-au numit autoritățile bolșevizate din România.

Din cartea Procesul Mareșalului Antonescu, Documente (Editura Saeculum I.O., Editura Europa Nova, București, 1995), aflăm că în acest Proces, desfășurat în anul 1946, în actul de acuzare se vehicula același număr de 8.000 de morți, ca și în Procesul Pogromului de la Iași.

Despre „seriozitatea“ autorităților judiciare din acel Proces, al României ocupate de bolșevici, aflăm chiar din desfășurarea interogatoriului: Ion Antonescu: «Domnule Președinte, eu n-am știut niciodată decât din Actul de acuzare, de 8.000, se spune. Acuma, domnul acuzator public (C. Dobrian – n.n.) vorbește de 10.000. În Actul de acuzare vorbește … n-am știut niciodată. Eu am știut de 2.000 care au fost băgați în gara Iași într-un vagon, presați acolo și au murit de asfixiere și m-am dus și am protestat …»; Președintele: «Comunicatul vorbea de 500.»; Ion Antonescu: «Nu-mi aduc aminte»; Președintele: «500 și spunea că în urma unei provocațiuni»; Ion Antonescu: «Nu-mi aduc aminte»; Președintele: «Nu, nu …»; Ion Antonescu: «Nu-mi aduc aminte, însă mie mi s-a raportat de 2.000 și pentru acești 2.000 am plecat imediat la Iași, personal». (Procesul Mareșalului, p. 241).

II.5. Cum se născocește o falsificare: numărul morților din curtea Chesturii

Încă din anul 1943, activistul comunist, fostul director politic al cominternistei Ana Pauker și cel care a semnat actul de cedare a Insulei Șerpilor din teritoriul românesc, Eduard Mezincescu, afirma în lucrarea Mareșalul Antonescu și catastrofa României (Editura Artemis, București, 1993), cităm: „Date oficiale despre numărul victimelor acestui pogrom nu există nici până azi sau, dacă există, cercetările noastre în arhivele accesibile nu ne-au permis să dăm peste ele. Estimațiile aproximative din Cartea Neagră dau cifrele de 5.000 pînă la 6.000 de evrei uciși. (Eduard Mezincescu, op. cit., p.106).

La pagina 28 din vol. II, Matatias Carp relata despre numărul evreilor aflați în curtea Chesturii de Poliție din Iași: „Rapoartele oficiale vorbesc de 1.800-2.000 la orele 9 dim. și 3.500-4.000, ba chiar 5.000 pe la amiază. Martorii pomenesc de peste 6.000.“

Pentru a proba existența a 5.000 de evrei în curtea Chesturii, Carp invocă documentul nr. 43, prezentat la paginile 107-110 „Raportul recapitulativ emis de Chestura Poliției Iași cu nr. 99 din 30 iunie 1941 către Ministrul de Interne“. „Spiritele fiind agitate la maximum și întrucât rămânerea evreilor în cursul nopții în curtea Chesturei, unde se găseau aproximativ 5.000, prezenta un mare pericol, neputând fi păziți și datorită faptului că în oraș focurile evreilor comuniști continuau, s-a hotărât de către autoritățile militare și civile (Prefectura de județ și Div. 14), evacuarea în două transporturi afară din Iași. (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 109).

Fără să mai citeze vreo sursă, Carp a afirmat în anul 1948: „Martorii pomenesc de peste 6.000“.

Neavând alte probe la timpul anului 1993, după cum singur a mărturisit că „cercetările noastre în arhivele accesibile nu ne-au permis să dăm peste ele“, și pentru a justifica un număr cât mai mare de morți, Mezincescu s-a grăbit să inducă ideea că toți evreii adunați în curtea Chesturii au fost împușcați. Dar Carp nu afirmă acest lucru la pagina 28!

În lucrarea Armata, mareșalul și evreii (ediția a 2-a, rev., București, Editura RAO, 2010), istoricul român Alex Mihai Stoenescu, comentează: „Analiza rapoartelor arată însă că cifrele de 5.000 sau 6.000 de evrei aflați în curtea Chesturii reprezintă sume totale ale celor arestați în case sau pe străzi, în două valuri, dimensiunea «imensă» a curții Chesturii nepermițând în realitate prezența simultană a unui număr atât de mare de oameni. Mai ales că «autoritățile românești au găsit curtea Chesturii ocupată de soldați nemți»! Se conturează însă drept credibilă ipoteza unui grup masiv de aproximativ 3.000 de evrei asupra cărora s-a tras de către militarii organizației Todt, grup din care supraviețuitorii au fost duși la gară în primul transport (2.530 de persoane). Operațiile de strângere a evreilor din oraș continuând, un număr de peste 2.000 de persoane a refăcut mulțimea din curtea Chesturii. Aceștia au constituit subiectul celui de-al doilea transport (1.974 de persoane). (Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 360).

Stoenescu sugerează, prin formularea „dimensiunea «imensă» a curții Chesturii“, ideea că aceasta nu avea dimensiunile unui perimetru împrejmuit în care să încapă 5.000 sau 6.000 de oameni. În realitate, curtea Chesturii de poliție era modestă. Nimeni nu a prezentat dimensiunile aproximative ale acesteia, pentru a ne face o imagine despre numărul de oameni care ar fi încăput în interiorul ei.

Am analizat fotografiile prezentate de Matatias Carp în planșele foto expuse în Cartea Neagră. În Planșa „a”, intitulată „Curtea Chesturei de Poliție Iași. 30 iunie 1941“, Matatias Carp prezintă o fotografie de arhivă, unde se vede clar doar jumătatea pe lungime a curții, specificând că pe cealaltă jumătate s-ar fi aflat stivele de cadavre: „Printre cadavre răzlețe zac muribunzii și răniții. Stivele de cadavre sunt rânduite dealungul zidului opus clădirii“ (Matatias Carp, op. cit., vol.II, planșele foto dintre paginile 80 și 81).

Data de 30 iunie este eronată, întrucât toate probele cu martori expun faptul că evreii adunați în curtea Chesturii în data de 29 iunie, inclusiv răniții, au fost expediați în două etape cu cele două „trenuri ale morții“. În 30 iunie, martorii vorbesc doar despre cadavrele din curte.

Dacă jumătate din curte, pe toată lungimea, era plină de cadavre (evacuate cu camionul abia a doua zi), cum au mai intrat ceilalți 2.000 de evrei care au format lotul de 1.974 de evrei din trenul către Podul Iloaiei? Lăsăm la aprecierea specialiștilor să comenteze câte persoane se pot număra în jumătatea de curte din Planșa „a”). Aceiași experți pot număra victimele umane fotografiate pe Aleea Alecsandri (a se vedea Planșa „e”), situată în spatele curții Chesturii, care au încercat să se salveze prin fugă, escaladând zidul. De unde știa Carp, în anul 1948, că pe partea stângă a curții, cum privești dinspre poartă, se aflau stive de cadavre? Mai există și alte fotografii nepublicate? Credem că da.

Șoferul Spinosu de la Salubritate declara în anul 1945: În curtea Chesturei erau cadavre clădite ca o stivă de lemne pe o lungime de vreo patru, cinci metri și pe o lățime de un metru.

Șeful Salubrității, Marievici, spunea și el: „Când s-a deschis poarta am văzut o stivă de cadavre (atenție că o stivă nu înseamnă mai multe stive, precizate de Carp – n.n.) așezate ca lemnele așa fel că mașina nici nu a putut intra prea mult în curte“.

Tot Carp expune o altă fotografie cu lățimea totală a curții Chesturii în Planșa „g”), de data aceasta cu evrei care curăță pavajul curții, după evenimentele din 29 iunie. Și această fotografie conține explicații eronate: „Curtea Chesturei de Poliție Iași la 30 iunie 1941. Grupuri de evrei culeși de prin case în zorii zilei și obligați să spele sângele evreesc de pe pietrele din curtea Chesturei de Poliție“. Dar abia în dimineața zilei de 30 iunie au fost chemate camioanele de la Salubritatea Primăriei pentru transportul cadavrelor.

Există trei variante.

1. Data de 30 iunie 1941, „în zorii zilei“, este corectă și cadavrele se aflau în dreptul porții de intrare, dar nu au intrat în cadrul fotografiei. Atunci dispare teoria unei curți pline de stive de cadavre.

2. Data de 30 iunie este eronată și corectă este 1 iulie, când curtea era golită de cadavre. Analiza detaliată a martorilor din Procesul masacrelor din Iași, ar lămuri ambiguitatea situației.

3. Data de 29 iunie, după orele 19, după degajarea curții de cadavre și stivuirea lor, și părăsirea primului lot de 2.530 de evrei îmbarcați în trenul spre Călărași.

Remarcăm faptul că există în arhivă fotografii ale stivelor de cadavre din gările Săbăoani, Podul Iloaiei și Mircești, deci ar fi trebuit să existe foto și cu stiva sau stivele de cadavre din curtea Chesturii. Este evident că autorii fotografiilor – soldați germani – nu ezitau să fotografieze detalii ale masacrului. De ce nu au fost date publicității?

Surpriza vine de la cercetătorii I.N.S.H.R. „.E.W.“, coordonați de Adrian Cioflâncă.

Am analizat galeria foto, secțiunea „Curtea Chesturii“ ce cuprinde 10 fotografii postată pe pagina de internet intitulată „Pogromul de la Iași“. Descoperim încă două fotografii din curtea chesturii, nepublicate de Matatias Carp în volumul său. Planșa „a”, descrisă mai sus, este aceeași cu foto 1/10 din galerie iar planșa „g”) corespunde foto 5/10. Cercetătorii s-au dumirit și ei că nu pot prezenta aceleași explicații la foto, ca și Carp.

Astfel, foto 1/10 (ACNSAS, P 636, Vol. 65, fila 10) conține explicația falsă: Dimineața zilei de 29 iunie 1941, în Curtea Chesturii de Poliție din Iași. Trupurile celor vii sunt amestecate cu cadavre. La poartă stăteau soldați români și germani cu răngi de fier și ciomege, lovind pe cei care erau împinși înăuntru.

Declarația de martor în procesul penal a Ing. Israel Schleier, având și poziția de colaborator al „conducerii Comunității Evreilor“,  contrazice explicația foto. Acesta descrie cum, în dimineața zilei de 29 iunie, a fost arestat și dus în Curtea Chesturii. Din expunerea evenimentelor, acesta a ajuns în Curte Chesturii pe la ora 10 dimineața. Acolo este evident că a intrat în clădirea chesturii unde, niște polițiști verificau documentele tuturor evreilor arestați, din moment ce Schleier a afirmat: „În drum spre Chestură am aflat că evreilor li se eliberează bilete de liberă circulație prin oraș. Într-adevăr am obținut un asemenea bilet care era o foaie albă de hârtie cu ștampila «LIBER». (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 90).

Întors acasă, Schleier va fi din nou arestat în după amiaza aceleiași zile la ora 5 după amiază. Acesta a descris că drumul până la Chestură a durat o oră și abia la ora 6, ajungând, a descris tabloul care putea fi surprins în fotografiile expuse. Un amestec de cadavre și oameni vii, mulți fiind grav răniți, se afla în curtea Chesturii. Martorul vorbește despre un peron din Curte, de unde ofițeri germani și români priveau situația de fapt. „Am aflat că măcelul începuse pela ora 12 după amiază și că primele victime au fost maltrate în chip înfiorător. Din podul Primăriei se trăgea în mulțime. Se pare că am ajuns destul de târziu spre norocul meu, căci călăii erau de acum osteniți.“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 91).

Același martor afirmă că abia la orele 6 după amiază s-a ordonat degajarea curții de cadavre, operațiune la care a participat și el. „Fiindcă nu se putea trece, spre fundul curții, comisarii ne-au ordonat să stivuim cadavrele spre a se creia o cărare pentru circulație.“ (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 91).

Acesta a afirmat că, în urma loviturilor primite și de epuizare, a leșinat în mijlocul curții. Cert este că în jurul orei 19 a zilei de 29 iunie 1941 s-a procedat la evacuarea curții Chesturii de evreii ce au constituit lotul trenului cu destinația Călărași.

Foto 3/10  (ACNSAS, P 636, Vol. 65, fila 13) cu explicația Evrei în viață sau uciși, în Curtea Chesturii, 29 iunie 1941, corespunde mărturiilor lui Israel Schleier. Aceasta nu se regăsește în planșele expuse de Matatias Carp.

Foto 5/10 (ACNSAS, P 636, Vol. 65, fila 11) corespunde Planșei „g”) a lui Matatias Carp. Aceasta conține explicația În după amiaza zilei de 30 iunie, evrei care nu au fost evacuați au fost obligați să spele Curtea Chesturii de sânge. În planul îndepărtat se văd un maior de jandarmi, trei gardieni publici și doi locotenenți supraveghind operațiunea.

Această explicație ar părea apropiată de adevăr, văzând jumătate din curte, de la scările de acces în interiorul Chesturii spre zidul din fundul curții spre Aleea Alecsandri. Într-adevăr cadavrele din curtea Curții fuseseră evacuate total în jurul orei 15 a zilei de 30 iunie, din moment ce martorul Spinosu afirmase că s-a retras acasă în jurul orei 16.

Dar cea mai mare surpriză vine de la o fotografie pe care Matatias Carp, în „înțelepciunea“ sa nu a mai publicat-o printre planșele volumului al II-lea. Această foto dezvăluie interpretările false ale celor două surse care au prezentat fotografii: Matatias carp și cercetătorii I.N.S.H.R. „E.W.“.

Foto 4/10 (ACNSAS, P 636, Vol. 65, fila 12) conține explicația Cadavre ale evreilor uciși în Curtea Chesturii pe 29 iunie 1941.

Să descriem foto 4/10. Fotografia prezintă pe lungime jumătatea din spate a curții Chesturii, întrucât nu se văd acele trepte de acces în clădire de la mijlocul acesteia (a se vedea foto 3/10 pentru acest detaliu și copacul din stânga de lângă zid a cărui coroană se vede în foto, vis a vis de trepte, unde stă un bărbat cu pantaloni negri și veston alb). În prim planul din dreapta, un grup de evrei, stau în picioare, cu spatele, și așteaptă să intre în clădirea Chesturii pentru verificare actelor. Remarcăm ținuta vestimentară elegantă a acestora: cardigan și pălărie. În prim planul din stânga al foto se văd câteva cadavre aliniate, întinse de-a latul curții, cu capul spre zidul din cărămidă din partea stângă a curții. Nu se văd stivele de cadavre invocate!

În planul secund se distinge un soldat, stând drepți cu arma pe umăr cu fața spre clădirea Chesturii. El delimitează, păzește, cealaltă parte a curții unde în fundal se disting evrei îngenunchiați, care curăță sângele de pe pavajul de pietre. Se distinge vag și zidul din fundul curții spre Aleea Alecsandri, pe unde au încercat să fugă unii evrei.

În aceste condiții, este evident faptul că foto 4/10 este realizată în după amiaza zilei de 29 iunie 1941, după degajarea curții de cadavre și depunerea lor pe partea stângă, lângă zidul de cărămidă de pe acea parte a curții. Cel mai important amănunt este grupul de evrei care așteaptă să intre în clădirea Chesturii, pentru trierea lor, prin verificarea documentelor.

Întrucât nu se mai observă evrei răniți, deducem că foto 4/10 este realizată după ora 19, când se evacuase primul lot dintre evreii masacrați și se constituia al doilea lot, despre care nu mai sunt mărturii că ar fi fost maltratați în curtea Chesturii.

Ca probă a celor expuse, utilizăm adresa Prefecturii Județului Iași, Cabinetul Prefectului, Nr. 1081/ 2 iulie 1941 către Ministerul Afacerilor Interne, se raporta: În cursul acestei nopți, un al doilea transport de 1.902 indivizi suspecți, în cea mai mare parte evrei (…) după ce au fost triați la Chestura de Poliție, au fost îmbarcați în gara Iași (…); acest transport a fost trimis în dimineața zilei de 30 iunie a.c. la Podul Iloaiei, unde a fost debarcat.“ (Matatias Carp, op.cit., vol. II, p.102).

II.6. Legenda celor peste 13.000 de morți în mass media românești

În interviul realizat la R.F.I., Secția Română, în data de 5 mai 2016, intitulat Comemorarea a 75 de ani de la pogromul din Iaşi: interviu cu Alexandru Florian, redactorul Matei Vișniec a afirmat că cifrele sunt teribile, peste 13.000 de evrei care au fost asasinați, indicând victime ale Pogromului de la Iași. Directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, Alexandru Florian, nu a comentat nimic, aprobând tacit cifra aruncată pe piața mass media de redactor.

În mod firesc, Alexandru Florian, cunoscând numărul de 14.850 de evrei precizat în Raportul Final „E.W.“, ar fi trebuit să-l corecteze pe redactor.

Interesant este faptul că, pe 17.06.2021, pe pagina de internet a Digi 24 a fost publicat articolul intitulat „Parlamentul va organiza pe 30 iunie o ședință solemnă pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iași, din iunie 1941. Editorul Robert Kiss a precizat la sfârșitul articolului În total, în timpul Pogromului din Iași, au fost uciși peste 13.000 de evrei.

Dacă un român ar fi făcut această afirmație, fără să aducă probe, ar fi fost acuzat de „minimalizarea Holocaustului“. Este evident faptul că directorului I.N.S.H.R.-„E.W.“ îi place mai mult cum sună „peste 13.000 de evrei morți“. Numai el știe de ce!

În data de 15 iulie 2017, istoricul Adrian Cioflâncă a publicat pe pagina R.F.I. articolul intitulat „De ce plătește Germania pentru Pogromul de la Iași? Pentru că așa trebuie“. Istoricul, care este directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și care a făcut parte și din Comisia Internațională „Elie Wiesel“, a afirmat: Au fost plătite o mie și ceva de pensii, așadar cu mult sub numărul victimelor, care au fost câteva mii. Așadar, asemenea președintelui Ion Iliescu în anul 2004, Cioflâncă vorbește despre „câteva mii“ de victime ale progromului de la Iași, dar fără să precizeze câte mii. Cioflâncă ar putea invoca cei 14.850 de evrei adjudecați chiar de el, prin semnarea Raportului Final „E.W.“ Oare de ce, domnul Cioflâncă este așa de evaziv?

Directorul C.S.I.E.R., istoricul Adrian Cioflâncă afirma în același articol: tot la CSIER se găsesc fișe de familie întocmite de Congresul Mondial Evreiesc pentru a consemna suferințele evreiești dintre 1938-1944, iar peste 2.500 dintre acestea se referă la Iași. Este interesant amănuntul că C.S.I.E.R. nu deține fișe decât pentru 2.500 de evrei victime ale pogromului. De remarcat faptul că „peste 2.500“, „o mie și ceva“, „cu mult sub numărul victimelor, care au fost câteva mii“ sunt date relativizate special pentru a putea colporta noi date false și pentru ca autorii să nu poată fi acuzați ulterior de minciună. Această incoerență informațională, privind baleiajul numărului victimelor de la „câteva mii“ până la „peste 13.000“, denotă lipsa de seriozitate a dezbaterii unui subiect atât de grav.

Drama evreilor aduşi la Călăraşi cu „trenul morţii“ pe 8 iulie 1941. „Trotuarele din Iaşi erau pline cu cadavre, iar deportaţii treceau peste ele“.

II.6. „Trenurile morții“, între falsificare și adevăr

Arareori se poate întâlni un ghiveci de informații amalgamate privind cele două trenuri care au transportat evrei din Iași, în Călărași și Podul Iloaiei. Practic, în condițiile de război existente, autoritățile au luat decizia ca evreii arestați și duși în curtea Chesturii de Poliție din Iași, să fie evacuați din oraș cu două trenuri. Acești evrei civili (au fost evacuați numai bărbați) erau considerați periculoși pentru siguranța liniei frontului aflată la câțiva zeci de kilometri de Iași, la acea dată.

Conform unui ordin al lui Mihai Antonescu, vice-președintele Consiliului de Miniștri, „un transport trebuia să fie evacuat la Tg. Frumos și altul la Podul Iloaei“ (Matatias Carp, vol. II, op. cit., p. 30). Această evacuare s-a făcut în două etape distincte. Primul tren, care a avut destinația Călărași, a fost încărcat cu 2.530 de evrei în 35 de vagoane, în după amiaza zilei de 29 iunie 1941. Al doilea tren a fost încărcat noaptea cu 1.974 de evrei, în 20 de vagoane, și a plecat în dimineața zilei de 30 iunie 1941.

Iată amalgamul de date și informații prezentate în Raportul Final „E.W.“În plus, deși în nici un vagon nu intrau mai mult de 40 de oameni, între 120 și 150 de evrei, mulți dintre ei răniți de lovituri și tăieturi de baionetă, au fost îndesați cu forța în interior. (…) Al doilea tren care a părăsit Iașiul către Podul Iloaiei a fost și mai aglomerat (aproximativ 2.000 de evrei au fost înghesuiți în 20 de vagoane). Ultimul vagon conținea cadavrele a 80 de evrei care fuseseră împușcați, înjunghiați sau bătuți (…) În trenul morții care a plecat de la Iași spre Călărași, din 5.000 de evrei, numai 1.011 au ajuns la destinație vii după șapte zile (Poliția română a numărat 1.258 de cadavre, totuși sute de morți au fost aruncați din tren pe drum, la Mircești, Roman, Săbăoani și Inotești). Trenul morții spre Podu Iloaiei (la 15 kilometri distanță de Iași) avea 2.700 de evrei la plecare, dintre care 700 au fost debarcați vii. În raportul oficial, autoritățile române au afirmat că 1.900 de evrei au fost îmbarcați în tren și «numai» 1.194 au murit. (Raport Final E.W.,  pp. 123-124).

Dincolo de dramatismul trăit de victimele celor două transporturi feroviare, trebuie făcute câteva comentarii asupra textului semnat de membrii Comisiei „Elie Wiesel“.

1. Textul pare produs de un editor tip robot care nu cunoaște limba română.

2. Din dorința sublinierii tragismului situației, editorii au căzut într-o atitudine de exagerare a unor date, improprie unui studiu științific.

Guvernul României a plătit cei 32 de membri ai Comisiei „Elie Wiesel“ pentru ca cititorul român să citească niște amestecuri de date și informații prezentate haotic.

După ce este descris primul tren spre Călărași: deși în nici un vagon nu intrau mai mult de 40 de oameni, între 120 și 150 de evrei (…) au fost îndesați cu forța în interior, al doilea tren este prezentat astfel: Al doilea tren, care a părăsit Iașiul către Podu Iloaiei, a fost și mai aglomerat (aproximativ 2.000 de evrei au fost înghesuiți în 20 de vagoane). Logica elementară arată că este falsă afirmația că al doilea tren, cu o medie de 100 evrei pe vagon, „a fost și mai aglomerat decât primul, cu 120-150 evrei încărcați pe vagon.

Componența trenului spre Podul Iloaiei este prezentată prima dată aproximativ 2.000 de evrei, iar mai jos se încarcă cu încă 700 de persoane. Trenul morții spre Podu Iloaiei (la 15 kilometri distanță de Iași) avea 2.700 de evrei la plecare. Dacă editorii au majorat cu 700 numărul de evrei dintr-un tren, la o jumătate de pagină distanță, nu trebuie să ne mire că și-au permis să umfle numărul la fix „14.850 de morți“,  relativizat acum în mass media la „peste 13.000“.

Este inadmisibil să asistăm impasibili la un joc de-a „alba-neagra“ cu numărul victimelor unui pogrom.

Editorii Raportului Final „E.W.“, fără nici o acoperire documentară, afirmă în mod fals: „În trenul morții care a plecat de la Iași spre Călărași, din 5.000 de evrei, numai 1.011 au ajuns la destinație vii“. Nu există nicio probă care să susțină afirmația că în trenul spre Călărași au fost îmbarcați 5.000 de evrei. Este real doar faptul că, la sosirea în Călărași, 1.011 erau în viață și 69 erau muribunzi.

Amintiri din trenul morții: „De sete, mulți au început să-și bea propria urină. Unii au înnebunit, aruncându-se în neștire de la un capăt la altul al vagonului”.

Fraza următoare este lipsită de logică, tendențioasă și șovină: Poliția română a numărat 1.258 de cadavre, totuși sute de morți au fost aruncați din tren. Directorul Justiției Militare, colonel magistrat Ioan G. Aramă, a consemnat la Călărași un total general morți: 1.409 persoane, iar din tren au fost descărcate, în diferite stații C.F.R., cadavrele descoperite pe parcurs. Toate operațiunile au fost raportate detaliat, în mai multe rapoarte și procese verbale, de sublt. de rezervă Aurel Triandaf.

Nu Poliția română și nici Jandarmeria română, ci câțiva jandarmi și civili au efectuat manevrele cu decedații. Dacă un român ar afirma, prin generalizare, că evreii au instaurat comunismul în România este condamnat ca „antisemit și xenofob. Declarațiile șovine anti-românești nu constituie infracțiuni în colonia denumită România.

Editorii afirmă cu dispreț față de rapoartele oficiale, după ce prezintă în mod fals că trenul a avut 2.700 de îmbarcați: În raportul oficial, autoritățile române au afirmat că 1.900 de evrei au fost îmbarcați în tren și «numai» 1.194 au murit. Rapoartele nu precizează că «numai», ci specifică explicit că au murit 1.194, iar într-un alt document 1.198 de evrei.

Să vedem care sunt datele oficiale privind cele două trenuri.

Matatias Carp a prezentat, în vol. II al Cărții Negre din anul 1948, la paginile 136-141, un număr de 7 documente integrale privind Rapoartele și procesele verbale ale sublocotenentului Aurel Triandaf către Inspectoratul de Jandarmi, de la momentul preluării trenului din gara Tg. Frumos până la debarcarea supraviețuitorilor în gara Călărași.

Primul document este un raport complet al parcursului primului tren spre destinația Călărași, intitulat Sublt. de rezervă Triandaf Aurel către Inspectoratul de Jandarmi Iași, nr. 1 din 9 iulie 1941.

Conform acestuia, prin ordinul de serviciu nr. 2150 din 30 iunie 1941, Triandaf a luat în primire un număr de 35 de vagoane cu 2.530 evrei spre a-i transporta la lagărul de concentrare Călărași. În acest sens s-a deplasat cu un camion din Iași la Tg. Frumos, unde era garat trenul. Acesta a prezentat toate descărcările de cadavre de pe parcurs folosind aproximația „circa“. La destinația Călărași s-a procedat la evacuarea trenului, găsindu-se un număr de 1.011 evrei în viață, un număr de 69 de evrei în stare muribundă și un număr de 25 evrei decedați. În timpul călătoriei au mai fost împușcați de către jandarmi 2 evrei. care au vrut să fugă din tren (Matatias Carp, op. cit., vol. II, pp. 136-138). 

Dacă ar fi dorit să ascundă masacrele de la Iași, românii nu ar mai fi specificat precis numărul de evrei rămași în viață, ajunși la Călărași.

Din Nota nr. 295, încheiată la 9 iulie 1941 de directorul Justiţiei Militare, colonel magistrat Ioan G. Aramă, rezultă că, la 30 iunie, din ordinul MAI şi al Inspectoratului de Jandarmi Iaşi, sublocotenentul Aurel Triandaf, împreună cu un subofiţer şi 30 de jandarmi, a luat în primire, la Iaşi, 2.530 de evrei, în 35 de vagoane, pentru transportul acestora în Lagărul de concentrare din Garnizoana Călăraşi. Garnitura trenului a ajuns la Călăraşi la 6 iulie 1941, ora 15, constatându-se un total general morți 1.409 persoane (10 la Mărășești, 327 la Mirceşti, 654 la Târgu Frumos, 53 la Roman, 300 la Săbăoani, 40 la Inoteşti şi 25 constataţi la sosirea trenului). Evreii debarcaţi au fost duşi în cazarma Regimentului 23 Infanterie. Dintre aceştia, la 7 iulie, au mai murit 5 persoane, iar circa 69 sunt în stare muribundă. Medicul Garnizoanei Călărași a constatat că moartea se datorește mizeriei fiziologice. (Ottmar Trașcă, op. cit., pp. 153-154).

Recapitulăm și conchidem că în primul tren plecat din gara Iași au fost îmbarcați 2.530 de evrei și au ajuns la destinație 1.011 evrei în viață, considerând că și muribunzii au decedat ulterior. Deci, din primul tren a rezultat în total numărul de 1.519 morți descărcați în diferite stații de pe traseu, inclusiv la destinație.

Din „Raportul telefonic nr. 1062 din 30 iunie 1941, ora 19,55, al Prefecturii Județului Iași către Ministerul Afacerilor Interne“, am extras informațiile: „Un prim transport de 2.530 evrei, au fost evacuați cu trenul la Tg. Frumos. Al doilea transport de 1.902 evacuați, a fost trimis la Podul Iloaiei. Evacuații din acest transport, fiind îngrămădiți în număr prea mare, o parte din ei au murit asfixiați. Numărul morților se cifrează la cca. 1.000. Cei morți au fost debarcați lângă gara Podul Iloaiei și s-au luat măsuri pentru îngroparea lor. (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 142).

Raportul Nr. 4457/6 iulie 1941 al Inspectoratului de Jandarmi Iași, Biroul III Poliție, către Inspectoratul General al Jandarmeriei, menționează incomplet și amestecat:  La 30.VI. s-au expediat din orașul Iași două transporturi de evrei: a) Un transport de 2.500 de evrei; b) Un transport de 1.900 de evrei. Din primul transport au încetat din viață pe timpul parcursului 1.194 de evrei. Transportul a fost oprit la Pd. Iloaiei (Iași), unde s-a făcut îngroparea celor morți, iar cei rămași vii au fost debarcați și găzduiți de evreii de aci, din Pd. Iloaiei. Din al doilea transport au încetat din viață între gara Iași și gara Tg. Frumos (Iași), pe timpul parcursului, 650 evrei, cari au fost înmormântați în Tg. Frumos și alți 327 au încetat din viață între stațiile Tg. Frumos și Mircești (Roman), cadavrele fiind debarcate și îngropate în Mircești. (Matatias Carp, op.cit., vol. II, p. 141).

Remarcăm că toate rapoartele, care nu puteau fi măsluite fiind elaborate de autorități diferite, faceau referire numai la două trenuri care au avut aproximativ 2.500 (corect 2.530) și 1.900 (corect 1.974) de evrei.

Pentru conformitatea informației apelăm și la o altă sursă referitoare la numărul de morți din trenul oprit la Podul Iloaiei, respectiv lucrarea Situația evreilor din România 1939-1941, coordonatori Alesandru Duțu, Constantin Botoran,  Editura Țara Noastră, București, 2003.

Într-un Proces-verbal, astăzi 30 iunie 1941, întocmit de pretorul plășii Bahlui, jud. Iași se arată că au fost îmbarcate 1.974 persoane, din care au decedat 1.198, scăpând cu viață 776, care au fost preluați de comunitatea mozaicilor din Podul Iloaiei (cf. Alesandru Duțu, coord., Constantin Botoran coord., op. cit., p. 342 – Arhivele Statului, Iași, fond Prefectura Județului Iași, dosar nr. 16/1941, f. 36).

Trenul morții Iași-Călărași, 1 iulie 1941, evacuarea cadavrelor la Târgu Frumos (sursa – www.pogromuldelaiasi.ro).

Acceptăm numărul cel mai mare de 1.198 de morți indicați în ultimul document, în privința celui de-al doilea tren de la Podul Iloaiei.  Un calcul matematic simplu ne indică un total de 1.519 morți plus 1.198 morți egal 2.717 evrei decedați în cele 2 „trenuri ale morții“.

La aceștia mai adăugăm, 2 evrei asasinați în 26 iunie 1941 (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 23), 6 evrei asasinați în noaptea de 27-28 iunie în cartierul Abator (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 25), 6 evrei asasinați în pădurea Cârlig, com. Copou, (Ottmar Trașcă, op. cit., pp. 146-147), 500 de evrei asasinați în ziua de 29 iunie 1941 și 50 de evrei uciși pe 30 iunie 1941 (Matatias carp, op.cit., vol.II, p.119), adică 564 de evrei asasinați în orașul Iași și împrejurimi.

Conform documentelor existente până la această dată, totalul general al evreilor decedați în evenimentele din iunie 1941 este de 3.281 de evrei victime ale „Pogromului de la Iași“.

Adăugăm și pe cei 38 de evrei decedați în urma bombardamentelor din 26 iunie 1941 și iese un total de 3.319 evrei declarați morți, de autoritățile românești, în luna iunie a anului 1941 la nivelul Județului Iași. Cei asasinați și îngropați de la Stânca Roznovanu proveneau din Sculeni de pe teritoriul basarabean.

II.7. Proba forte: raportul S.S.I. „românesc“, întocmit de doi evrei

Proba cea mai solidă privind numărul victimelor Pogromului, invocată de editorii Raportului Final „E.W.“, este un raport al S.S.I.-ului. Vom demonstra că acest raport al S.S.I.-ului „românesc“ (nu întâmplător denumit așa de editori) a fost întocmit de doi informatori evrei, care au invocat o numărare a evreilor decedați efectuată de Comunitatea Evreiască din Iași, în anul 1943.

În condițiile în care au fost ignorate și considerate false toate datele din documentele oficiale emise de autoritățile românești în anul 1941, Raportul Final „E.W.“ prezintă singura probă sigură a numărului de victime a Pogromului de la Iași, SSI-ul românesc a făcut cunoscut că 13.266 de evrei au murit“. Editorii citează sursa probei „Raport al S.S.I. Iași, 23 iulie 1943, Consiliul Securității Statului, fond documentar, dosar nr. 3041, p. 327; Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, Asul serviciilor secrete românești. Memorii, Roza Vânturilor, București, 1997, p. 119“.

Sursa Cristian Troncotă prezintă lapidar în cartea sa: „Într-un alt raport, întocmit la 23 iulie 1943, cu nr. 1503, de G. Criticus și I. Liveanu (rezidenți ai Centrului Informativ Iași al S.S.I.-ului) și înaintat spre informare lui Eugen Cristescu, se menționa: «Avem onoarea a vă aduce la cunoștință că în zilele de 7-8 și 9 iulie a.c., împlinindu-se după calendarul evreiesc doi ani de la dezordinele din zilele de 29 și 30 iunie 1941, din localitate, familiile evreiești ieșene care au avut morți cu ocazia acestor dezordini au făcut parastase în toate sinagogile locale, pentru pomenirea acestor morți. Cu care ocazie s-a constatat, după tablourile de la toate sinagogile, că numărul acestor morți a fost de 13.266, dintre care 40 de femei și 180 de copii»“.

Istoricul român Alex Mihai Stoenescu, în cartea sa Armata, mareșalul și evreii (Ed. a 2-a, rev., București, Editura RAO, 2010), afirmă la pagina 361: Nu am reușit să găsesc nici un document credibil care să ateste cifrele folosite de unii istorici evrei de 12.000, 13.000 sau 15.000, care mi se par oricum exgerate; între cartierul Tătărași și Chestură ar fi însemnat ca distanța să fie acoperită complet de cadavre, în proporția trei cadavre pe metru! Eugen Cristescu a primit în 1943 un raport de la doi informatori evrei, indicând aceeași sursă, Cristian Troncotă, prezentată mai sus.

Deducem faptul că autorii raportului, prezentați de Troncotă ca „doi rezidenți ai Centrului Informativ Iași al S.S.I.-ului“, erau în realitate „doi informatori evrei“. De altfel, Eugen Cristescu a mai evocat utilizarea unor informatori evrei pe timpul Statului Național Legionar: „Stimulez pe câțiva prieteni evrei să-mi semnaleze cu date absolut exacte orice violențe legionare împotriva evreilor, spre a putea informa Președinția Consiliului de Miniștri“ (Cristian Troncotă, op. cit., p. 188).

Conchidem cu două întrebări.

1. Dacă în anul 1943, informatorii evrei au raportat 13.266 de evrei decedați și numărați de Comunitatea Evreiescă din Iași, atunci cum se poate ca aceeași Comunitate să fi reclamat 14.850 de evrei, conform Raportului Final „E.W.“?

2. De ce aceeași Comunitate a Evreilor din România, prin vice-președintele Avram Hahamu, audiat la Tribunal în data de 2 martie 1945, nu a reclamat în fața acuzatorului public dispariția celor 13.266 sau 14.850 de evrei din Iași?

II.8. Datele statistice românești descurcă socotelile încurcate ale Comisiei „Elie Wiesel“ și ale cercetătorilor de la I.N.S.H.R. „E.W.“

Putem afirma acum cu certitudine că Raportul Final „E.W.“ conține multe exagerări și date false privind fenomenul cunoscut ca „Pogromul de la Iași“.

În lumina noilor descoperiri arhivistice, vom solicita domnilor Silviu Vexler – președintele F.C.E.R., Alexandru Florian – directorul I.N.S.H.R. „E.W.“ și Alexandru Muraru – Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, să nu mai accepte proliferarea în spațiul public românesc a unor date incorecte și neacoperite de adevărul faptic al acelei etape controversate din istoria României și a Comunității evreiești din Iași.

Deci, în Raportul Final a fost formulată afirmația falsă și neprobată, cităm: „Evacuarea evreilor din Iași, unde la data de 29 iunie 1941 trăiau 45.000 de evrei“.

Regretabil este faptul că și doctorul în istorie Ottmar Trașcă a colportat aceeași informație falsă și neverificată, preluată de la Jean Ancel: „La 29 iunie, ziua în care urmau să fie evacuaţi toţi evreii din oraş, la Iaşi se aflau 45.000 de evrei. În mai 1942, la recensământul «persoanelor având sânge evreiesc», în oraş au fost găsiţi 32.364 de evrei. Deci cel puţin 12.000 de evrei au fost masacraţi în timpul pogromului (editor Ottmar Trașcă, Chestiunea evreiască în documente militare române. 1941-1944, Iaşi, Editura Institutului pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, 2010, p. 19).

Pentru a-și acoperi datele false aruncate publicului românesc, doctorul Trașcă citează din lucrarea lui Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul din Iaşi, 29 iunie 1941, p. 15. Completăm noi: „apărută la Editura Polirom Iași, 2005“. Precizăm că Jean Ancel a fost membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“. 

Și pentru a fi sigur că diseminarea unor date false are efectul țintit, acesta opinează, fără să mai facă referire și la numărul de evrei colportat de Jean Ancel: În opinia noastră interpretarea oferită de istoricul israelian cu privire la cauzele, derularea şi responsabilii pentru masacrul din capitala Moldovei este cea mai apropiată de adevărul istoric. (Ottmar Trașcă, op.cit., p. 19)

Și uite-așa românii s-au pricopsit cu un alt număr imprecis de peste 12 .000 evrei morți. Iată cum se ivesc falsurile, acreditate apoi, cu prestigiul lor de doctori în istorie!

Se pare că sursa acestui număr de 45.000 de evrei prezenți în orașul Iași în iunie 1941, deși neindicată în Raportul Final „E.W.“, ar fi fost un Comunicat al colonelului Dumitru Captaru, în calitate de prefect al județului Iași, transmis Ministerului de Interne. În comunicat se arăta că „la ordinul vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, populaţia evreiască din oraşul Iaşi urmează să fie evacuată, cu bărbaţi, femei şi copii, evacuarea urmând a se face «pe grupuri», «punându-se la dispoziţie numărul de trenuri necesare». Conducerea Internelor urma să hotărască «localităţile unde se evacuează», arătându-se şi că numărul total al evreilor din Iaşi este de circa 45.000. (Cmdr. dr. Marian Moșneagu, col. dr. Petrișor Florea, dr. Cornel Țucă, Armata română și Societatea civilă, Editura Istros, Pitești, 2012, p. 115).

Din păcate, nu am identificat textul integral al Comunicatului, ca să confirmăm precizarea în acest document a numărului de circa 45.000 de evrei. Dar, dacă există în documentul indicat, estimarea colonelului Dumitru Captaru nu putea constitui un reper serios privind numărul real al evreilor din Iași la data de 29 iunie 1941.

În realitate, în tot județul Iași, incluzând orașul Iași, la 29 iunie 1941 trăiau numai 37.474 de evrei (alte surse indică 37.472 evrei, deci doar 2 evrei diferență) și nicidecum 45.000, indicați în mod fals în Raportul Final „E.W“. și de Jean Ancel confirmat de Ottmar Trașcă.

Pe de altă parte, numărul evreilor din județul Iași din mai 1942 era de fix 34.006, conform recensământului organizat chiar de comunitatea evreiască. Nici nu putem să mergem pe zvonistica vremii care clama faptul că unii evrei ar fi încercat să se sustragă de la recenzare.

Aceste date, cunoscute din anul 1947, ar fi trebuit dezvăluite și prelucrate de către membrii Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“.

Ele se află consemnate încă din anul 1993 de către Eduard Mezincescu în „Anexa nr. 2, Dinamica populației evreiești din România  fără Transilvania de Nord“, preluată din lucrarea Congresul Mondial Evreiesc, Secţiunea din România – Aşezările Evreilor din România, Memento Statistic, Bucureşti, 1947. (Eduard Mezincescu, op. cit., pp. 172-173).

Un calcul matematic simplu indică aspectul indubitabil că, în intervalul aprilie 1941-mai 1942, din întreg județul Iași au dispărut 3.468 evrei. Admitem că toți au murit în evenimentele cunoscute ca „Pogromul de la Iași“. Deci, în Pogromul de la Iași  cuprinzând asasinatele de pe străzile din Iași, din curtea Chesturii de Poliție, din pădurea Cârlig – Copou inclusiv rezultate din transportarea unor evrei cu cele două „trenuri ale morții“  au fost uciși și au murit în total maxim 3.468 de evrei.

Dar probele cele mai solide abia acum urmează. Numărul de câteva mii„5.000 până la 6.000“, „8000“, cel puțin 12.000, peste 12.000, peste 13.000, 14.850 și ajungând la „cca.15.000 de evrei uciși sunt date false și grosolane, spulberate de datele statistice recunoscute într-o lucrare a I.N.S.H.R. „EW.“ 

Am descoperit în Caietele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Nr. 2(4)/ 2008, lucrarea autorului Viorel Achim, doctor în istorie și cercetător științific gr. I la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“, intitulată Evreii în cadrul Recensământului general al României din 6 aprilie 1941, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Bucureşti, 2008. Dr. Viorel Achim, expert în studiul istoriei minorităților etnice, susține demersul nostru științific: Credem însă că Holocaustul din România poate fi studiat mai bine dacă se iau în seamă datele de demografie etnică pe care le-a furnizat cercetarea în domeniu în acei ani. Când e vorba de o populaţie sau grupuri de populaţie, considerăm că în ceea ce priveşte numărul nu e permis să se lucreze cu aproximaţii, atunci când ne stau la dispoziţie datele controlabile oferite de specialiştii în domeniu – aici nu are importanţă dacă ei erau antisemiţi sau filosemiţi –, aşa cum a fost cazul demografilor şi statisticienilor români. (Viorel Achim, op. cit., p. 10).

Urmând sfatul dr. Viorel Achim, am preluat „datele controlabile oferite de specialiștii în domeniu“, mai ales că Sabin Manuilă, directorul Institutului Central de Statistică, nu poate fi bănuit de antisemitism. Achim mai menționează în ajutorul nostru: „Pentru a asigura credibilitatea pe plan internaţional a recensământului populaţiei din 6 aprilie 1941, au fost invitaţi în calitate de observatori câţiva specialişti străini“ (Viorel Achim, op. cit., p. 17).

De asemenea, acesta precizează: „Recensământul populaţiei a avut loc în ziua de 6 aprilie, iar recensămintele speciale în zilele următoare. Recensământul populaţiei evreieşti s-a desfăşurat în zilele de 11 şi 12 aprilie (și a purtat denumirea de Recensămantul special al populaţiei de origine etnică evreiască – n.n.).“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18).

Aproape 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din aprilie 1941: „Prelucrarea datelor a început imediat după încheierea operaţiunilor pe teren. Institutul Central de Statistică a alocat pentru această muncă resurse umane şi materiale considerabile. Muncii depuse de funcţionarii şi diurniştii Institutului i s-a adăugat munca unui mare număr de intelectuali evrei din Bucureşti, care au fost repartizaţi la Institutul Central de Statistică în cadrul «muncii obligatorii». Cei mai mulţi dintre aceşti peste 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din 1941. (Viorel Achim, op. cit., p. 18).

Conform unui raport al directorului Institutului Central de Statistică, s-au luat măsuri privind pedepsirea evreilor care s-ar fi sustras recensământului din aprilie 1941, mai ales că Mișcarea Legionară ar fi acuzat prezența pe teritoriul României a 1.500.000 de evrei.

Și de aici au apărut diverse afirmații privind un număr mult mai mare al evreilor din Iași în aprilie 1941. Tocmai din aceste motive, directorul I.C.S., Sabin Manuilă, a dispus un recensământ separat al populației evreiești.

Dr. Viorel Achim, membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“, a concluzionat încă din anul 2008: „Numărul de 315.003 evrei pe teritoriul României (desigur, în graniţele de atunci) la 6 aprilie 1941 este cel corect şi considerăm că istoricii şi demografii ar trebui să opereze cu el. Faptul că avem şi repartizarea evreilor pe judeţe face şi mai utilă această statistică. (Viorel Achim, op. cit., p. 31).

Dar tocmai repartizarea evreilor pe județe nu fost folosită în mod judicios de Viorel Achim.

Acesta a publicat un tabel intitulat „Anexa nr. 5 – Decembrie 1942. Institutul Central de Statistică. «Localitățile din Moldova care la recensământul din 6 aprilie 1941 au avut evrei» (facsimil) (ANIC, fond Președinția Consiliului de Miniștri, dosar 269/1942, f.  225-234). (Viorel Achim, op. cit., pp. 57-66).

În paginile 61-62 sunt publicate datele statistice, obținute în aprilie 1941, la nivelul Județului Iași. Acestea indică un număr total de 37.474 evrei în Județul Iași. Conform acestui tabel, în orașul Iași viețuiau 33.135 evrei, iar în orașul Tg. Frumos erau 1.626 evrei. În mediul rural evreii erau concentrați consistent în principalele târguri (comunele urbane menționate în ordinul lui Ion Antonescu), Podul Iloaiei cu 1.454 evrei, Bivolari (pe malul Prutului) cu 862 evrei și Copou Târg cu 182 evrei. Restul de numai 215 evrei viețuiau în satele din județul Iași.

Unii autori, inclusiv Viorel Achim, au invocat în mod eronat faptul că toată populația Județului Iași a fost concentrată în orașul Iași înainte de Pogrom. Încercau să justifice un număr cât mai mare de evrei prezenți în oraș în zilele Pogromului. Aceștia își argumentează afirmația pe faptul că generalul Ion Antonescu a emis Ordinul nr. 4147/ 21 iunie 1941“ prin care dispunea ca 1. Toţi evreii valizi între 18-60 ani, din satele dintre Siret şi Prut, vor fi evacuaţi în lagărul Tg. Jiu şi în satele din jurul acestui oraş. Primele trenuri pleacă cu începere de azi 21 Iunie a. c. Restul familiilor evreiești din satele dintre Siret și Prut, ca și familiile evreiești din celelalte sate din Moldova vor fi evacuate cu ceea ce le este necesar pentru trai, în comunele urbane de pe teritoriul judeţelor respective prin grija prefecţilor de judeţ. (Ottmar Trașcă, op. cit., p. 20).

Ordinul se referă clar la evacuarea evreilor din satele dintre Siret și Prut și din celelalte sate din Moldova și comasarea lor în comunele urbane. Credem că unii autori se prefac că nu înțeleg limba română. Comunele urbane nu însemnau orașele, ci centrele comunale, adică târgurile, unde, oricum, erau concentrați evreii, care se ocupau cu îndeletnicirile comerciale specifice târgoveților.

Dar Ordinul lui Antonescu nu a avut un efect major asupra deplasării populației din Județul Iași, întrucât, în restul satelor din județ, viețuiau numai 215 evrei, populația evreiască locuind deja în orașe (Iași și Tg. Frumos) și marile comune urbane (Podul Iloaiei, Bivolari și Copou Târg) după cum am arătat.

Abia în luna iulie a anului 1941, adică după Pogrom, s-a emis un alt ordin de concentrare a evreilor, de data aceasta în orașe. De aceea vom găsi la recensământul din mai 1942 o concentrare mai mare de evrei în orașul Iași față de restul județului.

Redăm un fragment din ordinul din iulie 1941 și pentru a confirma faptul că Antonescu se referea la tîrguri, atunci când a dispus deplasarea din sate în comunele urbane.

Armata a IV-a, Stat Major, Secția a II-a, transmitea, sub Nr. 207.042 din 5 Iulie 1941, o copie a Ordinului Nr. 817/1941 al Marelui Cartier General, din care cităm: Ministerul Afacerilor Interne a dispus ca toţi evreii din satele şi târgurile din Moldova să fie evacuaţi în capitalele de judeţ. Evreii suspecţi vor fi evacuaţi şi din capitalele de judeţ.(Ottmar Trașcă, op.cit., p.150).

Este sigur faptul că Orașul Tg. Frumos și comuna urbană Podul Iloaiei nu au fost evacuate înainte de iunie 1941. În acest sens probăm cu următoarele.

Menționăm faptul că Matatias Carp afirma despre cei cca. 800 de supraviețuitori (în realitate 776 – n.n.) ai trenului oprit la Podul Iloaiei: „Au rămas acolo, întâiu închiși în sinagogă, apoi împărțiți în casele evreilor din târg și au dus – vreme de aproape trei luni – o existență mizerabilă. (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 34).

Tot Matatias Carp prezintă Raportul Nr. 4457/6 iulie 1941 al Inspectoratului de Jandarmi Iași, Biroul III Poliție, către Inspectoratul General al Jandarmeriei, unde se menționează: Din primul transport au încetat din viață pe timpul parcursului 1.194 de evrei. Transportul a fost oprit la Pd. Iloaiei (Iași), unde s-a făcut îngroparea celor morți, iar cei rămași vii au fost debarcați și găzduiți de evreii de aci, din Pd. Iloaiei. (Matatias Carp, op. cit., vol. II, p. 141).

Deci, la 30 iunie 1941, evreii din Podul Iloaiei nu fuseseră evacuați, intrând în categoria comunelor urbane indicate de Ion Antonescu în Ordinul citat mai sus.

De asemenea, precizăm faptul că evreii supraviețuitori din „trenurile morții“ expediate la Călărași și Podul Iloaiei s-au reîntors la domiciliile din Iași și au fost prezenți la recensământul din mai 1942.

Martorii de la Călărași afirmă, în interogatoriile Procesului Pogromului, că în luna august toți supraviețuitorii trenului morții au fost readuși în Iași.

De asemenea, „Nicolae Ţiripan, istoric, şeful Arhivelor călărăşene, în urma cercetării făcute pe acest subiect, spune că oamenii au fost ţinuţi doar câteva luni la Călăraşi. Apoi, fără niciun motiv au fost întorşi la Iaşi“.

Conchidem că, în mai 1942, la recensământul efectuat de Centrala Evreilor, tabloul evreilor recenzați cuprindea toți supraviețuitorii Pogromului din iunie 1941.

Anexa 6 prezintă la paginile 67-68 ale operei citate mai sus, un alt tabel, care indică un total de 37.472 evrei la nivelul județului Iași, pentru aprilie 1941. Sursa Anexei 6, indicată de Viorel Achim, este Institutul Central de Statistică. „Repartizarea după originea etnică din coloana «Alţii şi nedeclaraţi» din recensământul din 1941“ (ANIC, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Serviciul Special de Informaţii, dosar 6/ 1939, f. 10-12).

Comparând datele din cele două tabele diferite, din Anexele 5 și 6, referitoare la același Recensământ din aprilie 1941, remarcăm că ele conțin același număr de evrei indicat la nivelul Județului Iași, cu o diferență de numai 2 persoane.

Tot Viorel Achim, preluând datele din Anexa 5, precizează numărul evreilor din orașul Iași, în aprilie 1941, ca fiind 33.135 și nicidecum exorbitantul număr de 45.000 de evrei, prezentat în mod fals, în Raportul Final al Comisiei „Wiesel“ și de Jean Ancel. În tot județul Iași trăiau la acea dată numai 37.474 evrei, mult sub numărul de 45.000 de evrei.

Într-un capitol separat, intitulat 5.1. Comparaţia cu datele recensământului locuitorilor având sânge evreiesc din 20 mai 1942“, Viorel Achim a introdus unele date și informații despre acest ultim recensământ.  Acesta expune: A fost mai mult o numărătoare a populaţiei evreieşti, făcută însă după un formular nu foarte diferit de cel utilizat în aprilie 1941. Rezultatele au fost publicate de Centrala Evreilor în anul 1943, într-o lucrare intitulată «Breviarul statistic al populaţiei evreeşti din România»“ (Viorel Achim, op. cit., p. 34). Deci datele statistice erau cunoscute de Comunitatea evreiască și au fost tăinuite la Procesul masacrelor din Iași.

Viorel Achim a afirmat: În ce priveşte oraşul Iaşi, în aprilie 1941 aici trăiau 33.135 de evrei, iar în mai 1942, 32.369. Diferenţa (de numai 766 evrei – n.n.) este mai mică decât numărul victimelor pogromului de la sfârşitul lui iunie 1941 – estimat recent la cca. 15.000 –, la care se adaugă evreii ieşeni internaţi în lagăre sau deportaţi în Transnistria; aceasta pentru că la Iaşi s-au stabilit evreii din zona rurală a judeţului, care au compensat în bună parte sub aspect statistic pierderile suferite la pogrom. (Viorel Achim, op. cit., p. 36).        

Deci, Viorel Achim constată că la nivelul orașului Iași apare, între anii 1941 și 1942, o pierdere de numai 766 evrei, care nu probează numărul de 15.000 de victime (aproximația de la 14.850 de evrei prezentată în Raportul Final).

Afirmațiile lui Viorel Achim comportă două observații.

1. În primul rând, considerăm că nu este corect ca un cercetător științific de nivelul doctorului în istorie Viorel Achim să aproximeze, prin mărire cu 150 de victime (de la 14.850 la 15.000 – amândouă fiind false) numărul morților.

Să amintim numai faptul că pentru 120 de cadavre descoperite în pădurea de la Jilava în ianuarie 1940, în timpul rebeliunii legionare, a fost proclamat „Pogromul de la București“.

2. Pentru a justifica numărul exagerat și neprobat de 15.000 de victime ale pogromului de la Iași, doctorul în istorie Viorel Achim afirmă că „aceasta pentru că la Iaşi s-au stabilit evreii din zona rurală a judeţului, care au compensat în bună parte sub aspect statistic pierderile suferite la pogrom în orașul Iași“. Dar, cu datele statistice pe masă, Viorel Achim minte, întrucât evreii din tot județul nu acoperă numărul de dispăruți avansat de el.

3. Viorel Achim, dacă tăcea, filosof rămânea. Vorbind despre „evreii ieşeni internaţi în lagăre sau deportaţi în Transnistria“, acesta induce ideea că, din cei dispăruți în anul dintre cele două recensăminte, o parte ar fi fost internați în lagăre sau deportați, adică nici măcar cei 3.468 de dispăruți nu ar fi murit toți în timpul pogromului. Înlăturăm această ipoteză de lucru absurdă.

Viorel Achim susține în mod eronat: Recensământul locuitorilor având sânge evreiesc priveşte momentul mai 1942, după ce tabloul geografic al populaţiei evreieşti a suferit modificări, în principal prin evacuarea evreilor din zona rurală în oraşele reşedinţă de judeţ, în baza ordinului dat de Ion Antonescu la 22 iunie 1941. Acesta este principalul motiv pentru care cifrele pe care le dă acest recensământ diferă de cele ale recensământului general din aprilie 1941. (Viorel Achim, op. cit., p. 35).

Am demonstrat deja că ordinul lui Antonescu din iunie 1941 nu a afectat structura populației din orașul Iași și din comunele urbane. Este inexplicabil ca un cercetător științific să nu ia ca bază de lucru totalul evreilor din Județul Iași la cele două recensăminte, pentru a avea tabloul complet al pierderilor, în condițiile în care a existat o mișcare a populației evreiești din județ în intervalul aprilie 1941-mai 1942.

Matematica elementară bate argumentele lipsite de logică ale doctorului în istorie Viorel Achim.

La recensământul din aprilie 1941 au fost numărați 37.474 evrei în tot Județul Iași, iar la recensământul din mai 1942 au fost numărați 34.006 evrei în tot Județul Iași. Rezultă o diferență de 3.468 de evrei, pe care-i și considerăm maximul de decedați în zilele „Pogromului de la Iași“.

Asasinarea a 15.000 de evrei ar fi dus la o dată statistică de numai 22.474 (37.474-15.000 = 22.474) de evrei numărați în mai 1942 la nivelul Județului Iași și nicidecum 34.006, cum reiese din datele recensământului efectuat de evrei.

Conform lui Viorel Achim, recensământul din mai 1942 a fost efectuat de Centrala Evreilor pe baza decretului-lege nr. 3416/16.12.1941 publicat în M.O. nr. 299/17.12.1941 și a decretului-lege nr. 344/ 30.04.1942, publicat în M.O. nr. 100/1.05.1942. Formular identic cu cel din anul 1941. (Viorel Achim, op. cit, p. 34). Rezultă că evreii s-au numărat singuri, ca fiind în viață 34.006, la recensământul din mai 1942 și au descoperit, conform teoriei aberante a lui Viorel Achim, că au înviat fix 11.532 dintre morți (diferența dintre 15.000 și 3.468). Numai Iisus Hristos, pe care evreii nu-L recunosc ca Dumnezeu, a mai făcut asemenea minuni de înviere a morților din morminte! Dar în număr mult mai mic: vreo doi sau trei consemnați de Evanghelii și un număr neprecizat după crucificare!

Repetăm faptul că, din datele statistice prezentate chiar în lucrarea doctorului în istorie Viorel Achim, la nivelul județului Iași apare o diferență de numai 3.468 evrei între aprilie 1941 (37.474 evrei recenzați) și mai 1942 (34.006 evrei recenzați).

Am demonstrat, prin toate documentele prezentate în acest material că, la Iași, au murit 3.319 evrei, un număr foarte apropiat de datele statistice prezentate anterior. Admitem că în tot Județul ar fi fost asasinați, în mod izolat, fără să se mai raporteze de către autoritățile timpului, și alți evrei până la numărul maxim de 3.468.

Este evident faptul că avem de-a face cu o prezentare a unui bilanț regretabil, dar exagerat până la absurd, prin amplificarea – de 4,3 ori ! – de la 3.468 la 14.850 a numărului total de victime.

II.10. Evreii dispăruți din județul Iași în anul 1940 s-au refugiat în Basarabia ocupată de U.R.S.S.

Cimitirul Evreiesc din Iași.

Este cunoscut faptul că cercetătorii evrei, în majoritatea lor, se declară stupefiați de scăderea dramatică a populației evreiești, raportându-se la recensământul din anul 1930. În tot județul Iași, în anul 1930 erau 41.125 de evrei. Folosind datele probabilistice privind creșterea naturală a populației timp de 10 ani și aplicând un procentaj de 12 la sută, românul Constantin Olariu Arimin a calculat că în tot județul Iași (și nu doar în Orașul Iași), pentru anul 1940, ar fi trebuit să fie o populație de 46.060 de evrei.

Probabil că și din acest raționament provine și afirmația falsă din Raportul Final: „Evacuarea evreilor din Iași, unde la data de 29 iunie 1941 trăiau 45.000 de evrei“. Însă ei mai rămăseseră doar 37.474. conform recensământului din aprilie 1941, pentru că restul fugiseră în Basarabia ocupată de forțele bolșevice în iunie 1940.

Da, „cercetătorii nedumeriți“ de dispariția unor evrei, între anul 1930 și recensământul din aprilie 1941, au ignorat cu rea credință (acuzând că aceștia trebuie să fi fost omorâți tot de români), mișcarea de populație de la noua graniță româno-sovietică, de peste Prut – spre Basarabia – și spre Nordul Bucovinei, din lunile iunie-iulie 1940, după ultimatumul sovietic privind retragerea administrației române din Basarabia și Bucovina.

Date inedite se regăsesc în lucrarea autorilor Cornel Grad, C-tin I. Stan și Doru Gorun, Evacuarea teritoriilor românești cedate în vara anului 1940, cităm: Mulţi evrei, în schimb, doreau să ajungă în Basarabia. La 30 iunie au trecut prin punctele Ungheni şi Cristeşti (Costești – n.n.) 7.600 evrei şi familiile lor, iar prin Galaţi alţi 2000. La Ungheni, pe teritoriul românesc, erau adunaţi alţi circa 30.000 de evrei care doreau să treacă în Basarabia, dar autorităţile sovietice refuzau să-i primească, motivând că nu sunt născuţi aici. (Arh. Stat. Bucureşti, fond M.P.N., Informaţii, dos. 500, f. 91-92, Arh. Stat. Buzău, fond Poliţia Buzău, dos. 15/1940, f. 249) (op. cit., pag. 336).

Având în vedere condițiile de transport și deplasare din acel veac, ultimatumul fiind dat în data de 27 iunie 1940, este evident că cei 7.600 de evrei și familiile lor, care au trecut granița spre Basarabia doar în ziua de 30 iunie 1940, proveneau din zona limitrofă a graniței, deci și din orașul Iași aflat la 15 km de graniță.

Un alt document militar intitulat „Buletin Contrainformativ Nr. 22. 467 din 3 iulie 1940, Comandamentul M.U. către Comandamentul Aero, (Copie după buletinul contrainformativ No. 183 din 1 iulie 1940, al M.St.M., Secţia II-a)“ menționa: În gara Iaşi se găsesc mulţi evrei care vor se refugieze în Basarabia (Sursa „Arh. M.Ap.N.-M.St.M., fond Armata I (21), dos. 917 – Comandamentul Aero, f. 11-16“, în Cornel Grad, C-tin I. Stan și Doru Gorun, op. cit., p. 356).

Jean Ancel în Transnistria (Editura Atlas, București, 1998) prezintă Raportul Biroului 2 al Marelui Stat Major nr. 14033 din 3 iulie 1940, intitulat „Evreii din Basarabia și Bucovina în timpul evacuării“.

Redăm un fragment relevant: „III. Trecerea în teritoriul ocupat de Soviete. Acţiunea trupelor sovietice de ocupare a Basarabiei şi Bucovinei a avut ca urmare o emigrare a numeroşi evrei basarabeni din Capitală către aceste provincii. Se constată că totalitatea celor ce pregătesc plecarea din Capitală se recrutează din mici meseriaşi, comercianţi, misiţi şi unii studenţi, lipsiţi în general de o situaţie materială mai bună. De asemenea, încearcă să părăsească ţara şi o serie de liber profesionişti, intelectuali, majoritatea dintre aceia care au fost excluşi de la exercitarea profesiunilor lor din diverse motive sau care au fost decăzuţi din drepturile de cetăţenie. Motivul care îi determină pe aceşti evrei să părăsească ţara noastră, îl constituie, în majoritatea cazurilor, credinţa abil susţinută de propaganda comunistă că, sub regimul sovietic, vor reuşi să-şi creeze situaţii mai înfloritoare decît cele avute în România, nemaifiind totodată nici obiectul presupuselor represiuni antisemite. Tendinţa de emigrare a acestor evrei, în general încurajată de către coreligionarii lor originari din Basarabia, este însă în mare parte combătută de către evreii din Vechiul Regat, ca şi de cei bine situaţi materialiceşte, care speră încă într-o ameliorare a situaţiei lor în ţara noastră. În general cadenţa trecerilor în Basarabia este în medie de aproximativ 10.000 persoane pe zi. (22 iulie 1940 Arhiva Marelui Stat Major, Înregistrat nr. 14033, Anul ’40, luna Vll, ziua 3) (cf. Jean Ancel, op. cit, pp. 346-347).

Pagina românească a Radio France Internațional a publicat în 6 noiembrie 2020, articolul intitulat Holocaustul din România – între masacru și salvare miraculoasă semnat de Petru Clej. Câțiva martori evrei au dezvăluit niște date absolut inedite, necunoscute publicului larg. 

Vladimir Weintraub a declarat: Când autoritățile române s-au retras din Chișinău în 1940, locuitorii din regat originari din Basarabia au avut două săptămâni pentru «a se întoarce acas㻓.

Arno Blei a povestit: Noi am locuit la Frasin, județul Câmpulung (Moldovenesc – n.n.), unde tatăl meu a lucrat la o fabrică de cherestea din localitate. (…) În 1940, când a început prigoana evreilor în Romania am simțit acest lucru și la Frasin, dar înainte de asta a mai fost o întâmplare care ne-a trezit la realitate. Și la școala din sat am simțit primele schimbări. Pe mine m-au pus să stau pe grăunțe de porumb pentru că am dărâmat o icoană, atârnată pe perete. Ca urmare, familia noastră (părinții, subsemnatul și un frate mai mic) a hotărât ca să se mute la Cernăuți, care atunci a fost cedat sovieticilor și unde se spunea că evreii nu sunt prigoniți.

Pe pagina de internet „Trans History – A project by Centropa“ se află postată mărturisirea lui Ivan Barbul, un evreu din Chișinău, Republica Moldova. Prezentăm două fragmente relevante pentru studiul nostru: Liana e mai tânără cu trei ani decât mine. S-a născut în București în 1933. Tatăl ei, Elih Degtiar, s-a născut la Soroki în 1903. A absolvit Universitatea din Cannes în Franța și a lucrat ca inginer șef la o companie la București. Mama ei, Sophia Degtiar, s-a născut în Bălți în 1908 și a terminat gimnaziul acolo. După ce s-au căsătorit a lucrat ca dactilografă la compania de transport feroviar din București. Când Basarabia a fost anexată de către Uniunea Sovietică în 1940, familia Lianei s-a întors la Soroki (localitatea Soroca din Basarabia – n.n). În timpul războiului au fugit la Kurgan, regiunea Tuba, în Tajikistan. (cf. https://trans-history.centropa.org/ro/interviuri/ivan-barbul/).

Dacă numai la 30 iunie au trecut prin punctele Ungheni şi Cristeşti 7.600 evrei şi familiile în Basarabia ocupată de U.R.S.S., iar cadența de refugiați era de 10.000 pe zi, cred că este ușor de înțeles câți au mai trecut în cele două săptămâni de acord de transfer a populației. Un calcul sumar ar duce la aproximativ 140.000 de evrei refugiați în iunie – iulie 1940 din România în provinciile Basarabia și Nordul Bucovinei, anexate U.R.S.S.

Desigur că, la stadiul actual al cercetărilor, nu putem fixa acest număr. Celor care ar invoca lipsa de credibilitate a sursei, adică mărturiile evreilor Vladimir Weintraub, Arno Blei și Ivan Barbul, le reamintim faptul că Raportul Final „E.W.“ este înțesat de date considerate concludente, ale unor martori evrei, privind „Pogromul de la Iași“ și „Pogromul de la Odesa“.

Recomandăm cercetătorilor I.N.S.H.R. „E.W.“ să aprofundeze aceste informații importante.

III. Arhivele C.S.I.E.R. – probe incontestabile

De asemeni, sugerăm cercetătorilor din cadrul I.N.S.H.R.-„E.W.“ să studieze cu atenție evenimentele și datele privind Pogromul de la Iași în documentele aflate în Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (C.S.I.E.R.). Am selectat pozițiile din Arhiva C.S.I.E.R. în care se face referire la Pogromul de la Iași. Sunt peste 2.446 file (există un singur dosar cu număr neprecizat de file) de documente, inclusiv Registru de evidență cu numărul victimelor întocmit de Centrala Evreilor din Iași.

Directorul C.S.I.E.R., istoricul Adrian Cioflâncă afirma: tot la CSIER se găsesc fișe de familie întocmite de Congresul Mondial Evreiesc pentru a consemna suferințele evreiești dintre 1938-1944, iar peste 2.500 dintre acestea se referă la Iași. Am vrea să vedem și noi aceste fișe de familie, pentru a le studia.

Pentru aflarea adevărului, oricât de dureros ar fi el, considerăm că aceste documente ar trebui fotocopiate și publicate pe site-ul I.N.S.H.R. „E.W.“ pentru a fi studiate și de către români. Nu ne mai aflăm în epoca străveche, ca să primim mesajele cioplite în piatră prin intermediari aleși, precum Tablele lui Moise de pe Muntele Sinai.

Considerăm că și românii au dreptul să afle adevărurile acelor vremuri, pentru a-și evalua în mod corect trecutul istoric.

III.1. Extras din Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (C.S.I.E.R.) despre Progromul de la Iași. 

Poziția 187, Nr. dosar III 324, Progromul de la Iași. Documente. Mărturii. Articole. Extrase, Anul 1941, 79 file. Sursa B.A.R.

Poziția 196. Nr. dosar III 333, Progromul de la Iași. Măsuri represive, Legislație. Documente. Articole, 1940-1944, 70 file, sursa F.C.E.R.

Poziția 231, Nr. dosar III 369 A, Progromul de la Iași. Documente oficiale. Raport. Proces verbal Podul Iloaiei, 1941, 35 file, sursa Centrul de istorie.

Poziția 232, Nr. dosar III 369 B, Progromul de la Iași. Amintiri de G. Altein, Bartfeld, R. Barbutas a., 1941, 107 file, sursa Centrul de istorie.

Poziția 328, Nr. Dosar III 458, Progromul de la Iași. Tabel cu evreii evacuați de la Iași la Podul Iloaiei în ziua de 30 iunie 1941. Tabel cu evreii decedați în trenurile morții. Hotărâri judecătorești; 1941; 51 file; sursa Arh. St. Iași.

Poziția 342; Nr. dosar III 472; C.E.R. Evoluția numerică a populației evreiești 1930-1942; 145 file; sursa Realitatea evreiască nr. 31.

Poziția 935; Nr. dosar III 1036, Progromul de la Iași. Tabel evrei decedați în trenul morții, îngropații în cimitirul Podul Iloaiei; 1941; 25 file; sursa Muzeul F.C.E.R.

Poziția 956; Nr. dosar III 1055; Iași. Progromul din 28-30 iunie 1941. 235 file; sursa Diferite arhive.

Poziția 957; Nr. dosar III 1056; Evacuări din Iași; 1941; fără nr. file; sursa Diferite arhive.

Poziția 973; Nr. dosar III 1072; Tribunalul Poporului, Procesul Progromului de la Iași, al evacuărilor din Iași cu trenul morții. Proces verbal de interogatorii, declarații martori, informatori; Evacuări din Iași. 1945-1947, 1951; 275 file; sursa Diferite arhive.

Poziția 998; Nr. dosar III 1097; Iași;1941-1943; 30 file; sursa Diferite arhive.

Poziția 1018; Nr. dosar III 1116; Tabel cu evrei evacuați din Iași, internați în lagărul Călărași; 1941; 30 file; sursa USHMM.

Poziția 1046; Nr. dosar III 1141; Progromul de la Iași-iunie 1941. Desfășurare, istoric; 1941; 265 file, Arh. Iași.

Poziția 1059; Nr. dosar III 1161; Tabel al văduvelor victimelor progromului de la Iași și al copiilor lor; 1941; 2 file; sursa Arh. Ierusalim.

Poziția 1095; Nr. dosar III 1199; Registru de evidență a victimelor Progromului de la Iași; 1941; 1005 file; sursa C.E. Iași.

Poziția 1140; Nr. dosar III 1253; Reflectarea Progromului de la Iași în documentele Chesturii de Poliție și S.R.I.; 1941; 56 file; sursa Arh. Iași.

Poziția 1158; Nr. dosar III 1271; Tabel cu văduvele masacrelor de la Iași, a copiilor exceptați de la aplicarea ordonanței nr. 374 dată de Prefectura Poliției Capitalei; 1945; 36 file; sursa Arh. F.C.E.R.

Este inexplicabil faptul că șefii F.C.E.R. de după 1989 nu au cercetat, măcar din curiozitate, arhivele deținute! Sau este vorba despre altceva.

IV. EPILOG

Mulțumim în mod deosebit domnului Constantin Olariu Arimin, un român care a dezlegat șarada datelor incoerente în privința numărului de victime al Pogromului de la Iași. Domnia sa ne-a furnizat informația prețioasă privind compararea datelor statistice privind evidența evreilor din anii 1930, 1941 și 1942 prezentate de Eduard Mezinescu în tabelul de la paginile 172-173 ale operei citate anterior. Tot Constantin Olariu Arimin ne-a furnizat informația privind refugierea unui important număr de evrei din România în Basarabia și în Nordul Bucovinei, ocupate de sovietici, în iunie-iulie 1940.

De aici a început o muncă de documentare laborioasă ale cărei rezultate au fost prezentate în studiul de față. Nădăjduim că istoricii români vor avea curajul să studieze mai atent arhivele și să colaboreze cu cercetătorii de la I.N.S.H.R. „E.W.“ pentru clarificarea tuturor datelor aproximate privind pretinsul „Holocaust din România“.

Menționăm la sfârșit faptul că au existat doi istorici români care au avut curajul să consemneze un număr de morți apropiat de realitatea prezentată de noi în acest studiu. Ottmar Trașcă îi menționează în Studiul introductiv la lucrarea sa citată și, bineînțeles critică faptul că mulți istorici au preluat numărul expus de cei doi temerari.

Este vorba despre cercetătorii  Aurel Kareţki și Maria Covaci, care, la vremea respectivă, lucrau în cadrul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. Lucrarea lor se numește Zile însângerate la Iaşi. (28-30 iunie 1941), cu o prefaţă de Nicolae Minei, Bucureşti, 1978.

Ottmar Trașcă expune: „Referitor la numărul victimelor autorii menţionaţi afirmă că în urma evenimentelor sângeroase din Iaşi şi-au pierdut viaţa un număr de 3.233 evrei, dintre care 550 au fost asasinaţi în Iaşi iar restul au sucombat în «trenurile morţii». (Ottmar Trașcă, op.cit., p. 16).

Este evident că cei doi istorici, contestați copios de Ottmar Trașcă, au însumat numărul de evrei din rapoartele oficiale pe care le-au găsit în arhive la acea dată. După cum am arătat, noi am completat acest număr la 3.281 evrei morți în urma pogromului. Noutatea este că am demonstrat și argumentat științific că, din punct de vedere statistic, nu puteau fi omorâți mai mulți evrei decât cei dispăruți între aprilie 1941 și mai 1942, respectiv 3.468 de persoane.

Opinia doctorului în istorie Ottmar Trașcă este contrazisă de un coleg de-al său, istoricul Adrian Cioflâncă, directorul C.S.I.E.R.: Au fost plătite o mie și ceva de pensii, așadar cu multe sub numărul victimelor, care au fost câteva mii. Tot Cioflâncă spunea că în arhiva C.S.I.E.R. sunt peste 2.500 de fișe cu victimele din Iași. Oare de ce aceste fișe nu pot depăși numărul de 3.468?

Incorect este faptul că, pentru a duce în derizoriu rezultatul cercetătorilor români, Trașcă îi nominalizează în ghilimele „istorici, așa cum folosește ghilimele afirmând: „În primul rând se cuvine a fi precizat faptul că în România opul în discuţie avea să reprezinte până în 1989 punctul de vedere oficial cu privire la pogromul din Iaşi, «opiniile» şi «interpretările» autorilor menţionaţi fiind preluate în aproape toate lucrările ce s-au referit, mai mult sau mai puţin, la acest eveniment, inclusiv de istorici cu merite incontestabile în cercetarea şi analizarea regimului antonescian şi a situaţiei României în cursul celui de-al doilea război mondial. (…) În al doilea rând, se cuvine a fi subliniat faptul că «tezele» introduse în circuitul ştiinţific de Aurel Kareţki şi Maria Covaci – la care ne-am referit pe larg anterior – nu au dăinuit doar până la căderea regimului comunist din România, ci, din nefericire, ele s-au perpetuat în anumite lucrări, sub o formă sau alta, inclusiv în perioada postdecembristă. (…) În paralel cu realizările ştiinţifice remarcabile consacrate investigării situaţiei evreilor din România în perioada celui de-al doilea război mondial, în cadrul istoriografiei postdecembriste au fost elaborate, din nefericire, inclusiv lucrări sau studii ce nu au făcut altceva decât să preia şi să reitereze într-o manieră necritică opiniile tendenţioase şi clişeele formulate înainte de 1989 de istoricii oficiali ai regimului comunist. (Ottmar Trașcă, op.cit., pp. 16-17).

Pe lângă numărul contestat de 3.233 evrei morți, Ottmar Trașcă menționează care sunt „opiniile tendențioase și „clișeele celor doi istorici români: „Concluzia finală la care ajung autorii în privinţa responsabililor pentru organizarea şi derularea pogromului este de asemenea extrem de relevantă şi nu necesită comentarii suplimentare: «din cele relatate reiese că organizatorii şi executorii acestui odios masacru au fost trupele hitleriste, sprijinite de legionari şi de elementele fasciste din armata română». (Ottmar Trașcă, op.cit., pp. 15-16).

Citind ce scria Adrian Cioflâncă în articolul din R.F.I., referitor la stabilirea vinovățiilor părților implicate în evenimentele de la Iași, am înțeles rostul contestațiilor lui Trașcă: Citite în răspăr cu intențiile de comunicare ale autorilor rapoartelor, se înțelege însă destul de clar că germanii au participat la arestarea și maltratarea evreilor din Iași. Am discutat acest aspect cu istoricul care a identificat și publicat rapoartele, Ottmar Trașcă. (…) În fine, tot la CSIER se găsesc fișe de familie întocmite de Congresul Mondial Evreiesc pentru a consemna suferințele evreiești dintre 1938-1944, iar peste 2.500 dintre acestea se referă la Iași. O parte dintre mărturii arată, fără drept de apel, participarea militarilor germani la arestarea și uciderea evreilor. (…) Deciziile principale în timpul pogromului de la Iași au fost luate de Ion Antonescu, Marele Stat Major, Ministerul de Interne, Prefectura Iași, Chestura de Poliție, Garnizoana Militară a Iașului și serviciile secrete. Participarea germană s-a înregistrat în special la nivelul acțiunilor de tip polițienesc – razii, percheziții, escortare, execuții sumare. Comandanții militari germani au participat, de asemenea, la câteva decizii care au dus la moartea în masă a evreilor.

Încheind citatul din Jean Ancel cu textul: „Deci cel puţin 12.000 de evrei au fost masacraţi în timpul pogromului, este evident de ce Ottmar Trașcă îl elogiază numai pe acesta, dintre toți istoricii pomeniți: „În opinia noastră interpretarea oferită de istoricul israelian cu privire la cauzele, derularea şi responsabilii pentru masacrul din capitala Moldovei este cea mai apropiată de adevărul istoric.  (Ottmar Trașcă, op.cit., p.19).

Este nevoie de o muncă asiduă de manipulare a datelor și informațiilor, ca să sari de la 3.268 de evrei morți în pogrom la „cel puțin 12.000. Minciuna este trecută prin mai multe filtre credibile și transformată în adevăr de necontestat.

Încheiem cu vorbele memorabile ale directorului Adrian Cioflâncă, demne de reflecție asupra unuia dintre scopurile utilizării acestor date false în privința pogromului de la Iași: „De ce plătește Germania pentru pogromul de la Iași: Pentru că așa trebuie. Fără cuvinte!

Vasilică Militaru,

Președintele Asociației Neamul Românesc,

ing. dipl., licențiat în Teologie

TEODOSIE – prins (și) cu canoanele în gură

Asistăm în ultima vreme la manifestări orale tot mai dese, insistente și obraznice ale arhiepiscopului Teodosie, această Șoșoacă a B.O.R., un „specialist” în orice provoacă circ și scandal și poate crește ratingul la televiziunile de tembelizare a românilor.

După ce s-a făcut de râs cu personificarea linguriței de împărtășanie în Maica Domnului („Păi cum să schimbi linguriţa? Am explicat, linguriţa e Maica Domnului. Înlocuieşti pe Maica Domnului cu o femeie oarecare? Nici vorbă. Nu se schimbă nimic.”), Teodosie a făcut un triplu salt de pe clopotnița bisericii direct în cristelnița botezului ortodox[1], făcând clăbuci și stropind pe membrii Sinodului.

Dar ierarhul scandalagiu de la țărmul Mării a uitat să explice de ce Sfânta împărtășanie, nici tămâia, nici agheasma, nici rugăciunile, nici moaștele, nici măcar icoanele făcătoare de minuni și vindecătoare de boli nu-i lecuiește pe unii dintre ierarhii Sinodului de patima actelor sexuale împotriva firii (unele cu tineri sub 18 ani!), el însuși fiind unul dintre partenerii pasivi, în timp ce, din cauze pretins-alergice, fuge ca dracul de tămâie și evită vaccinarea contra virusului mortal.

Ca orice călugăr mediocru, Teodosie a sărit în apărarea unei false Tradiții, invocând obsesiv Sfintele canoane[2], dar care sunt acestea, despre ce vorbesc, câte și cui (mai) folosesc, a „uitat” să mai explice fie pentru că habar nu are (nu este prima dată când dovedește grave lipsuri de cunoștințe teologice elementare), fie că, din perversitate și ticăloșie specifice, vrea să impresioneze și urmărește interese personale.

Teodosie Petrescu Macedon Porcu flutură canoanele B.O.R. prin studiourile televiziunilor ca pe o armă a „Dreptății Divine”, dar, subliminal, mesajul său este eminamente amenințător, gata parcă se anihileze pe orice necredincios care se rătăcește de grosul turmei amețite, ceea ce demonstrează că perversul cunoaște și speculează foarte bine sfânta ignoranță și prostie mioritică.

Canoanele sau „Dracul te ia și iadul te înghite”

Tot românul a auzit, măcar o dată în viață, despre „teribilele” CANOANE, alea despre care, în mintea sa spălată cu zoaiele religiei, habar nu are „cine este”, „cu ce se ocupă”, „la ce folosește”, „câte roți are”, „ce mănâncă”, „dacă plutește” sau „cum zboară”, dar sigur… „e foarte periculoase și rele”!

Teodosie și alții de aceeași teapă se folosesc de canoane ca de un fel de bau-bau satanic, care trebuie să bage în sperieți pe credinciosul ortodox și să afle acesta că „Dracul te ia și iadul te înghite!” dacă nu face „ascultare” întocmai „cum zice popa”!

Acești teribiliști perverși și ipocriți îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind incapabil să-și controleze propria Creație și, prin urmare, este nevoit s-o distrugă cu ajutorul unor diavoli apocaliptici, aidoma lui Teodosie.

Canon este și pedeapsa pe care preotul o dă credinciosului care comite „păcatul” să-i ceară părerea/ explicații despre faptele lui mai mult sau mai puțin… ortodoxe.

Canon a primit și „prea sfințitul” episcop Corneliu Onilă de la Huși, cel care afirma că ceea ce și cum face el cu elevul de seminar, ar face și alții din Sfântul Sinod al B.O.R.

Victima canonistului Onilă a declarat în fața procurorilor: „Îmi spunea (Onilă – nota red.) că ceea ce se întâmplă este ceva normal, că asta fac și alți episcopi, dând exemplu pe un individ pe nume Paul, care ar fi iubitul lui Casian – episcopul de la Galați. La fel îmi spunea și despre Ciprian – episcop de Buzău, chiar și de Patriarh (îmi spunea – nota red.) că ar avea un iubit. După fiecare episod în care mă mângâia și mă săruta, îmi cerea expres să nu spun la nimeni, că lumea e rea.” (vezi aici). 

Botezul – un act brutal de agresare fizică și psihică a unui prunc

Botezul pruncilor la ortodocși este moștenirea unei practici barbare iudaice de tăiere a prepuțului pruncilor adepților cultului mozaic. În a opta zi de la naștere, asemenea lui Iisus, bietul prunc era mutilat prin tăierea unei porțiuni din pielea care acoperă o zonă a organului sexual al bărbatului. Acest procedeu sângeros și traumatizant este descris drept legământ cu Dumnezeu. Nimic mai fals și mai odios! Actul este și o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, care a creat omul cu tot cu pielea prepuțului.

Continuând aceste practici ale triburilor sălbatice ale lui Israel, clericii ortodocși au descoperit o altă formă de traumatizare timpurie a copilului nou născut.

În timp ce părinții își tratează pruncul cu multă gingășie și cu prudență, vine un mediocru pervers ca Teodosie-botezătorul și-l afundă cu brutalitate și cu rapiditate într-o apă… chipurile sfințită, atât de „sfințită” încât îl îneacă pe nevinovatul și incoștientul prunc. Și pentru că logica și faptele lui Teodosie rezonează în jurul fundului, el insistă și pe afundarea bietului copil.

Tradiția este ca, înainte de baie, temperatura apei să fie verificată cu cotul mâinii. Apoi, pruncul este așezat cu multă grijă în cădița de baie, cu un prosop dedesubt și cu o pernuță sub cap, tocmai pentru a proteja urechile, ochii, nasul și gura pruncului de contactul cu apa.

Pentru că nu a avut copii și habar nu are ce înseamnă grija față de o asemenea ființă, Teodosie-botezătorul ia pruncul și-l afundă agresiv și rapid în cristelniță. Psihologii ar putea da mai multe explicații referitoare la șocul suportat de un prunc la contactul cu apa.

Oare cum s-ar simți canonistul Teodosie-doctor în Teologie, dacă, legat la ochi și fără să aibă cunoștință și nici conștiință despre ce i se întâmplă, l-ar atârna cineva și l-ar scufunda brusc și agresiv în apa unei bălți? Dacă ar experimenta așa ceva, Teodosie s-ar lepăda de tehnica botezului prin afundare a pruncilor, conform Sfintelor canoane… necanonice pe care le invocă.

Canoanele B.O.R. – depășite și nerespectate chiar de ierarhii Sinodului

Și fiindcă veni vorba, care sunt canoanele pe care le invocă Teodosie-botezătorul în respectarea Tradiției? ATENȚIE! Peste 80% dintre canoanele care compun Colecția de Sfinte canoane a Bisericii Ortodoxe Române nu mai sunt valabile, adică nu mai au aplicabilitate în zilele noastre sau nu mai sunt respectate de clericii orotodcși.

Amintim doar câteva dintre canoanele care nu se mai respectă: cele care atestă căsătoria episcopilor, cele care interzic hirotonia preoților ortodocși înainte de vârsta de 30 de ani, cele care interzic prezența femeilor și copiilor în mănăstiri de călugări sau cele care interzic prezența bărbaților în mănăstiri de călugărițe.

Să-i amintim pidosnicului despre Sfintele canoane care pedepsesc relațiile sexuale dintre bărbați? Sau de mulțimea de canoane încălcate și batjocorite chiar de el, antihristul de la Tomis (vezi aici).

„Lepădarea de Satana” – superficialitate și teatralitate

Revenind la Botezul pruncilor, știe Teodosie (doctor în Teologie!) de ce Marii Părinți ai Bisericii s-au botezat la maturitate? Creștinii primelor veacuri erau conștienți că botezul nu este o simplă parodie, ci reprezenta un act de mărturisire a credinței în Iisus Hristos, Mântuitorul. Botezul pruncilor era considerat ineficient, întrucât aceștia nu conștientizau actul în sine al recunoașterii lui Hristos ca Dumnezeu.

„Lepădarea de Satana” a nașului de botez, în locul celui botezat, dovedește superficialitatea și teatralitatea unui act ce era considerat cândva Sfântă Taină.

Redăm un fragment din „Ziarul Lumina” al Patriarhiei: „Unii creştini îşi puneau – uneori retoric – întrebarea ce folos aduce copiilor această Sfântă Taină, dacă, primind-o, adesea mor înainte chiar de a fi fost în stare s-o priceapă, iar alţii doreau, din motive duhovniceşti, să întârzie botezarea celor mici. Acest obicei a continuat să mai fie întâlnit până în secolul al V-lea. Se cunosc cazurile unor celebri Părinţi ai Bisericii care, din această ultimă pricină prezentată mai sus, n-au primit botezul decât la maturitate: Sfântul Ioan Gură de Aur la 24 de ani, Rufin şi Fer. Augustin la 25 de ani, Sfântul Vasile cel Mare la 27 de ani, Sfântul Grigorie de Nazianz la 30 de ani, Fericitul Ieronim la 20 de ani, Paulin de Nola la 35 de ani. Deşi avuseseră mame deosebit de pioase, nu au fost botezaţi decât în momentul convertirii lor din perioada adultă.” (vezi aici).

Calinic Argatu[3]: „Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism”

Mai deunăzi, ÎPS Calinic Argatu al Argeșului și Muscelului a trimis o circulară preoților din județ prin care le cere să evite total scufundarea cu capul în apă a micuţilor.

Presa a catalogat că, indirect, este o recunoaștere că preoții au greșit în cazul bebelușului de la Suceava, care a murit în urma Botezului: „Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranță, nu are încredere în el, se îndoiește, neapărat nu el trebuie să facă botezul. Chemi că sunt colegi, vecini, în cuprinsul protopopiatului, și este obligatoriu ca să fii însoțit și ajutat. Preotul care e solicitat să boteze trebuie neapărat să se dumirească el ce e cu copilul – este sănătos, născut înainte de vreme, cum se manifestă. Unii spun că e copilul pe moarte și-l botează și așa. Păi dacă el e pe moarte și-l botezăm, adică hai să ne grăbim… Cine acceptă așa ceva, grabă această, nu-i de recomandat, Doamne ferește. Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să știți. Eu m-am temut și mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism.”[4]  

Ulterior, Calinic al Argeșului, referindu-se la modul în care se săvârşeşte botezul, a spus: „Cred că în viitor se va analiza practica scufundării pruncilor la botez şi se va lua hotărârea cea mai potrivită întru respectarea rânduielii şi evitarea cu grijă a nedoritelor accidente”.

Teodosie Petrescu: „Afirmaţii superficiale, care contrazic Sfintele canoane”

Nici nu a apucat cocoșul să cânte de trei ori, și Teodosie al Tomisului și al Securității – cățărătorul pe tab-uri, cisterne, bărci, trăsuri, camioane și clopotnițe și-a ridicat poalele în cap și i-a arătat bastonul arhiepiscopal „fratelui Calinic”, pe care l-a contrat ferm și dur, considerându-l… „superficial”: „Nu le împărtăşesc, nicidecum. Cred că sunt luate aşa, superficial. La Sinod vom avea o discuţie cu toţii, pentru că nu poate să treacă aceste, ştiu eu, afirmaţii superficiale, care contrazic Sfintele canoane. Nu pot să fie acceptate de membrii Sfântului Sinod. Imposibil.”

Altfel spus, Cel negru cu coarne și copite despicate și-a băgat coada între cei doi băieței sinodali, provocând tulburare și încordare în haznaua pestilențială a ortodoxiei mioritice contemporane.

Așa se explică de ce, imediat după schimbul de replici la distanță, episcopiile personale și autonome ale celor doi sinodali au ieșit pe piață cu câte un comunicat, chipurile… lămuritor și împăciuitor (vezi aici comunicatul Arhiepscopiei Argeșului și Muscelului).

De cealaltă parte, perverșii din „Peștera de tâlhari și negustori(e)” a Tomisului nu se lasă mai prejos și acoperă sămânța scandalului cu odăjdiile aurite: „Precizăm că ÎPS Teodosie nu ar urma să inițieze în Sfântul Sinod o acțiune de chemare în judecată a ÎPS Calinic, în fața vreunei instanțe bisericești. Afirmația ÎPS Teodosie a fost scoasă din context și eronat înțeleasă. (…) Săptămâna viitoare urmează să aibă loc o sesiune obișnuită de lucru a Sfântului Sinod, iar ÎPS Teodosie a menționat că se va întâlni acolo cu ÎPS Calinic cu care va discuta, în mod firesc, colegial.”[5]

Pentru (ne)cunoscători, încordarea și arătarea mușchilor între Teodosie și Calinic este doar o chestiune de imagine a Bisericii strămoșești: „Băiatul cel Bun” se ceartă cu „Băiatul cel Rău”, pentru ca, în final, să intervină „Băiatul Prea Fericit” – Tatăl Pământesc Al Celor Doi Băieți, care îi împacă pe rebelii zgomotoși și guralivi.

De fapt, în realitate, este o luptă surdă de orgolii, gen „care pe care”, în culisele căreia, între sinodalii B.O.R. se practică ample și ticăloase operațiuni de șantaj cu informații și probe compromițătoare.

Totul numai cu voia lor, în niciun caz cu a Lui Dumnezeu! (vezi aici).

LA ÎNCHIDEREA EDIȚIEI: În ziua de 25 februarie 2021, în Palatul Patriarhiei din Bucureşti s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

  • Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a B.O.R. de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, B.O.R. nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii. (vezi aici).

[1] https://www.crestinortodox.ro/botez/norme-canonice-privitoare-taina-botezului-147830.html

[2] https://dexonline.ro/definitie/canon

[3] https://rezistenta.ro/lista-cu-homosexualii-din-sf-sinod-al-b-o-r/

[4] https://www.digi24.ro/stiri/ips-calinic-arhiepiscopul-de-arges-eu-ma-tem-decat-sa-ma-puneti-sa-fac-un-botez-mai-bine-fac-alpinism-1451060

[5] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24619138-ips-teodosie-anunta-nu-cheama-judecata-sfantului-sinod-ips-calinic.htm

Mărturisirile unui seminarist (17 ani) abuzat sexual de Teodosie

Este de notorietate faptul că Teodosie (65 de ani), unul dintre ierarhii cu rang înalt din cadrul Sinodului B.O.R., face parte din lumea homosexualilor, practicile sale perverse și nefirești, inclusiv cu tineri sub 18 ani, fiind începute și practicate de multă vreme, devenind mai active din vremea când pasivul era episcop vicar al Bucureștiului. Probabil că, în acea vreme, oferta de materie primă pentru apucăturile sale era mai abundentă, mai disponibilă și mai discretă.

În cărțile sale, „Rugați-vă pentru fratele Teoctistˮ[1] și „Fascinația haosuluiˮ[2], lucrări care, prin redarea unor fapte din culisele B.O.R., se constituie într-un real și devastator rechizitoriu la adresa unor ierarhi din cadrul acestei instituții, rămasă încă într-un stadiu medieval și care necesită o reformare urgentă și fermă, preotul prof. Ion Buga descrie și faptele de pedofilie comise de Teodosie Snagoveanu (vezi aici) – fost episcop vicar al Bucureștiului, ulterior ajuns (prin manevre politice) arhiepiscop al Tomisului.

Pentru că veni vorba, îmi spunea cineva că poftele sale de trup masculin sunt foarte intense, chiar agresive, iar fanteziile pe care și le exprimă cu vorba și fapta le întrec pe cele ale „meseriașilor”, el însuși fiind un profesionist al… genului.

Nici după numirea sa la Constanța, Teodosie nu a încetat să-și practice apucăturile sexuale, unele dintre acestea fiind evidențiate de publicația REZISTENTA.ro (vezi aici și aici), dar și de publicația DEZVALUIRI.ro (vezi aici).

Cele relatate mai jos sunt de dată recentă (decembrie 2020), absolut autentice, personajul este real (ne-a contactat din proprie inițiativă), s-a prezentat cu nume, prenume și fotografii și ne-a asigurat că susține și își însușește în totalitate adevărul celor afirmate.

Deși, la un moment dat, interlocutorul nostru a solicitat să-i facem publică identitatea, redacția a decis să elimineliminat orice indiciu care ar putea deconspira persoana sa. Intertitlurile aparțin redacției.

***

„Teodosie mă chema să vorbim, dar mă săruta pe buze”

Seminarist: „Bună seara. Numele meu este (…), fost preot în parohia (…).  Vă urmăresc postările și vă spun că nu știți nimic. Încă din perioada (…), când am fost la Seminar, Prea Sfințitul Teodosie mă chema să mai vorbim, mă săruta pe buze, sărut franțuzesc mai târziu, până i-am povestit tatălui meu, care mi-a dat o bătaie de nu am mai știut de mine și mi-a spus să mă retrag. (…).”

Reporter: Convinge-mă că știi mai multe decât mine. Aștept.

Seminarist: „(…) Sunt foarte multe de spus. Omul ăsta, Teodosie, e bolnav la cap. Sunt din familie de oameni buni (…). După ce mama (urmează o relatare despre părinți – n. red.), a devenit mai bisericoasă și a dorit să mă facă popă că, oricum, spunea ea (…) – «Hai să-l facem popă!». M-a trimis la Seminar, deși eu nu vroiam, dar așa era atunci, prin (…), dădea bine la public. (…).”

„În vestiare, la Seminar, aveam reviste porno, băuturi, țigări”

„(…) Și cum spuneam, m-a trimis (…) să mă fac popă, la fel ca în povestea lui Creangă. Zis și făcut, am dat examen la (…) Seminar (București – n. red.). Atunci era ca și cum ar fi acum la Cibernetică.

Seminarul Teologic din București, nu știu cum e în 2020, a fost pentru mine o școală cu adevărat superioară, în sensul că era o școală cu program strict, militar…Nu te simțeai limitat, în sensul că învățai, matematica, gramatica, engleza…, ca la o școală superioară, și NU NE-A CERUT NIMENI SĂ FIM CREDINCIOȘI. Pur și simplu era o școală cu adevărat superioară, în care unii făceau prostii, erau și furturi, controale la vestiare. Când ajungeai mai «bătrân» în internat, cu 400 de bărbați… aveai dreptul la ieșire în Bucuresti, sâmbăta, câteva ore, cu bilet de voie de la pedagog.

Era o restricție militară, program de învățământ, oră de masă, oră de studiu, dar NU NE-A CERUT NIMENI, deși majoritatea erau preoți, SĂ FIM CREDINCIOȘI, dimpotrivă, să fim cât mai despuiați la minte, să învățăm matematica, româna, engleza, latina. (…).

Regret acei ani de Seminar. Cu controale la vestiare – aveam și noi prin vestiare reviste porno, băutură, țigări -, dar nu ne-a zis nimeni nimic, atâta vreme cât nu furai. Atunci erai dat afară.

Sâmbăta, când scăpam din internat, toți eram la dame de companie la Gara de Nord. Mulți luam boli de pe acolo… și toți mergeam la medicul școlii, care ne era profesor. Toți profesorii ne înțelegeau. (…).”

„Teofan nu-l înghițea nici cu apă plată”

„(…) Și a venit Teodosie, el venit în 1994, care avea reședința în incinta la Radu Vodă[3]. Teodosie era Episcop Vicar ar Arhiepiscopiei Bucureștilor și avea reședința în curtea Seminarului de la Radu Vodă, 24A. «Adică noi învățasem și eram în școală cu un Episcop?!». Eram tari, eram fruntea, mândri de asta. Așa gândeam, eram încă niște copii.

Așadar, eram în Seminar, la București, în perioada (…). Deși era Episcop, preoții și profesorii din Seminar nu-l băgau în seamă pe Teodosie, care (…) era frustrat că nu poate lua decizii.

În acea perioadă, vobesc de (…), Teodosie era preferatul Patriahului Teoctist, dar n-a putut promova, deoarece în Patriarhie, la București, mai existau ca Episcop Vicar Teofan – actualul Mitropolit al Moldovei, care, surprizăăăăă!!!, nu-l suporta de atunci pe Teodosie. (…).”

„Mă chema la reședință cu diferite motive, mă pupa pe obraz”

„(…). În fine… când eram elev în Seminar, a fost un cenaclu cultural (…), la care a participat și Teodosie Snagoveanu, care avea reședința vis-a-vis de Seminar.

M-a remarcat, nu știu de ce, și s-a interesat despre mine prin pedagogii din Seminar. Fiind copil la minte, la 17 ani (…), să mă bage în seamă un Episcop mi se părea ceva extraordinar. Mă chema pe la el, mă întreba de familie… Mă pupa pe obraz și, un timp, mă chema la reședință, seară de seară, ba să-i pun o casetă video, ba sa umblu la o siguranță… (…). Apoi, când avea mese organizate și invitați, eram ospătar… Toate bune, aveam asigurată mâncare bună, nu ca la cantină, la Seminar. (…).”

„Își scotea limba în gura mea”

„(…) Așa azi, așa mâine, până a început să mă sărute PE BUZE ȘI SCOTEA LIMBA ÎN GURA MEA, eu având 17 ani! N-am acceptat asta și, cu mintea mea de 17 ani, m-am spovedit la un preot-profesor din Seminar. I-am spus la spovedanie că (…) nu este ok să mă sărute un bărbat și mai ales un Episcop.

De la acea spovedanie, TOTUL s-a schimbat. La școala devenisem șef de Internat, nu mă întreba niciun pedagog unde mă duc, ce fac, nu aveam nevoie de bilet de voie să ies din cămin. Mă rog, multe… făceam ce voiam, luam șpagă de la colegi să-i las să plece din cămin… Teodosie nu mă mai chema la el. (…).”

„Are fetiș de sex oral”

„(…) La un moment dat, auzise dirigintele meu (…), care n-a dorit decât mușamalizarea situației. Puteam să fac orice, numai să nu vorbesc despre săruturile franțuzești ale lui Teodosie.

După ce a văzut că s-au liniștit apele, Teodosie mi-a spus la o slujbă că e și el duhovnic, deci mă pot spovedi și la el. De atunci a început calvarul. Eu, având probleme în familie, care mă susținea și investea în mine material… am căutat o alinare, o vorbă bună…

Și așa am dat de DRACU’. Mă chema să dorm cu el, mi-e silă acum să-mi amintesc și, mai ales, să spun asta. Dormeam cu el, mă pipăia peste tot, are fetiș de sex oral, cel puțin așa a fost la mine, în sensul că mi-a facut sex oral, apoi s-a spălat, mă ținea în brațe cu sărut franțuzesc, se controla cu greu… sufla greu, era excitat, era cu mâna numai în pantalonii mei și făcea urât…, cam cum ar fi o femeie excitată. Apoi se calma si dimineața era iar Episcopul perfect! (…).”

„Teodosie nu suportă femeile”

„(…) În vacanță, am povestit mamei ce se întâmpla, dar nu m-a crezut, pentru ea era un subiect tabu și credea că este o halucinație de-a mea. Bine, mama mea ar pupa și un cadavru, dacă îi zice popa, mai ales un Episcop. (…).

Calvarul a continuat, dar a fost și mai rău, mai ales când m-am însurat, în anul (…), pentru că Teodosie nu suportă femeile. El consideră că, dacă te însori, adică ești cu o femeie, pentru el ești spurcat. Dar auzise de tatăl meu (…) și i-a spus (…) că n-am minte să mă însor la 20 de ani. Adică mă prefera să mă culc cu el, nu cu o femeie! (…).

Mi-a dat parohia (…), județul (…), o parohie de grad 3, adică abia supraviețuiești, deoarece salariul ți-l ia Arhiepiscopia, tu ești cerșetor cu diplomă (…). Până m-a întrebat taică-miu dacă Teodosie e sănătos la cap și mi-a recomandat să mă apuc de altceva că altfel nu scap de NEBUN (…).” 

Reporter: Foarte interesant. Felicitari pentru curajul de a recunoaște asemenea fapte ale acestui individ. Da, este de notorietate că Teodosie este homosexual și că a distrus multe vieți de tineri din Seminar, ademenindu-i la relații nefirești. Foarte puțini ar avea curajul să recunoască asemenea mârșăvii. Te rog să-ți mai amintești detalii despre ce ai pățit cu acest individ. (…) Sunt interesat să aflu mai multe. Apreciez că ai încredere în mine și te asigur că îți voi proteja identitatea.

„Arhiepiscopul Teodosie Petrescu preacurvește doar cu băieței fragezi” – pag. 121 din cartea „Rugați-vă pentru fratele Teoctist”.

Seminarist: „(…) Și totuși, nu vă înțeleg, sunteți jurnalist. Pe Teodosie nu-l înghite nici Sfântul Sinod, deoarece, dintre cei peste 50 de episcopi, numai la Constanța sunt probleme. Știți jurnalistul de la «România liberă», care l-a momit cu cei 5.000 de euro? De ce nu procedați ca la Huși? Corneliu Bârlădeanu, filmat… Oricum, Teodosie e disperat.

Degeaba vorbim, dacă nu e nimic palpabil. Trebuie filmat ca la Huși, cum au procedat cei de la «Să Fie Lumină» și va fi exclus mai repede decât Corneliu. Mă repet, nu-l suportă nimeni, nici din Sinod, nici politic. A fost omul P.S.D., Adrian Năstase l-a adus la Tomis. (…).”

Reporter: Există filmări cu el, dar nimeni nu le dă. Sunt plătiți de el să tacă.

Seminarist: „(…) Domnule, dacă mă ducea mintea și aveam tehnologia din 2020, era de mult caterisit. Biserica ortodoxă nu are nevoie de scandal, mai ales în aceste vremuri tulburi, și nu-l înghite nimeni, nici la nivelul Bisericii, nici politic, dar trebuie ceva palpabil, exact ca la Huși…

În rest, vorbim vorbe despre vorbe. Luați atitudine! Patriarhul nu-l poate exclude fără dovezi, din vorbe… Abia așteaptă Daniel, că este Mitropolit al Munteniei și Dobrogei (…), dar, fără dovezi, ce poate face? La Huși cum s-a putut? Au picat toți, episcop… consilieri…

Reporter:Noi avem atitudine. Citește www.rezistenta.ro! Au apărut multe articole despre el și corupția/ homosexualitatea din B.O.R. Nimeni nu se implică, nimeni nu ia măsuri. Nici preoții sau alți martori nu vorbesc.

De la stânga la dreapta: Popa Ghelasie Vizireanu, duhovnicul mănăstirii Strunga- jud. Constanța, homosexualul Teodosie și iubi al său, într-o postură nedemnă de rangul unui ierarh.

Seminarist: „(…) Dacă aveam atunci tehnologia de acum, cum a facut jurnalistul de la «România liberă», pica și Teodosie, și analfabetul funcțional Chiriluță Bogdan[4], asa-zis „Doctor în Teologie”… Pro Tv și Antena 1 abia așteaptă. Suntem într-o țară liberă și democratică, libertatea de exprimare este garantată de Constituție. (…).”

Reporter:Nu-i știu pe toți care au filmări, dar sunt mai mulți.

Seminarist: „(…) Sunt sigur că Chiriluță Bogdan are, dar interesul lui a fost să-l facă pe Teodosie de bani, terenuri… El și cu Gicuțu[5]. Teodosie l-a depărtat pe Chiriluță, pentru că îl făcea de bani. (…).”

Reporter: Sunt plătiți sau le este frică.

Seminarist: „(…) Nu neapărat că sunt plătiți. Teodosie este compromis. Băieții deștepți, alde Chiriluță, Gicu și alții l-au făcut de bani, au avut intrare, cum se zice… Ideea e că, la nivel de Constanța, nu-l susține nimeni. El a fost omul P.S.D., a fost numit politic la Constanța, dar… a picat Năstase, a picat Mazăre – care i-a dat bani de brutărie -, a picat vicele de la P.S.D. de la Constanța… Îmi scapă numele…

A fost avertizat de Patriarhie să nu mai facă politică… și acum P.N.L… i-o trage… Dacă era un om decent și nu făcea politica P.S.D. pe față, acum avea relații bune cu autoritățile locale (…), dar, pentru Teodosie, totul au fost Năstase și Iliescu… Năstase l-a adus arhiepiscop la Tomis și Iliescu i-a dat Ordinul de Cavaler[6]… (…) la ședințele preoțești ne spunea pe față să votăm P.S.D., dar tot corul bărbătesc HARISMA a votat P.N.L., adică, vorba lor, «Cum să-mi spui mie cu cine să votez?».”

Teodosie Petrescu (înalt ierarh din cadrul Sinodului B.O.R.) și Cristian Pomohaci (popă caterisit din cauza relațiilor homosexuale), doi iubitori de trupuri de tineri.

„Dacă i-ai întreba, l-ar scuipa toți în ochi pe Teodosie”

„(…) Și mulți din Arhiepiscopie îl susțin de frică. Ei știu că, dacă pică Teodosie, pică toți… Fiecare trage cât și cum poate… E normal, n-ar mai fi bani de stors, căci, dacă ia-i întreba, l-ar scuipa toți în ochi pe Teodosie… Dacă pică Teodosie, pică și Cosma[7] – vicarul, și Tănăsescu[8], și Tican[9]…. Normal că toți îl «iubesc», ar face orice, s-ar f*te și în cur… Unii chiar o fac… Dacă ar veni alt ierarh, zboară toți de-acolo. E lupta pentru ciolan, că nici ei toți nu-l mai suportă, mulți s-au săturat de el. Teodosie nu mai are discernământ, vorbește singur, face urât la nervi, n-are două vorbe la un loc, dar… toata lumea îl «respectă» și… strânge banii!

„De când a picat P.S.D., Teodosie e terminat”

Altă ipostază nedemnă pentru rangul unui înalt ierarh.

„(…) Se știe dintotdeauna din isoria poporului nostru că totul e politic la nivel de funcții, dar la el, la Teodosie, icoana lui nu era în biserică, era doar la P.S.D., dar el nu a mizat pe neutralitate politică și diplomație, desi a fost avertizat și de Teoctist, și de Daniel… De când a picat P.S.D., Teodosie e terminat… (…).”

La București nu-l băga nimeni în seamă. Teoctist doar îl tolera și, oricum, patriarhul avea probleme de sănătate cu prostată, dar Teodosie a profitat atunci, el făcea preoți, îl prostea pe Teoctist și strângea banul. (…).”

Reporter: Preotul Buga a scris în cărțile sale despre faptul că Teodosie este homosexual și a distrus viețile unor elevi de la Seminar. Nu a păsat nimănui. Homosexualitatea în B.O.R. este un fenomen și mulți ierarhi din Sinod sunt homosexuali.

Seminarist: „(…) Da, așa este, sunt mulți homosexuali în B.O.R., dar măcar sunt discreți. Ați mai auzit recent de vreun scandal în B.O.R.? Doar la Constanța.

Aici, la Constanța, este o situație. La Constanța, la Catedrală, se caută PROȘTI. Călugării nu vor   să plătească nici cântărețul bisericesc, care este obligatoriu la o Catedrală. Ăsta cântă de dimineața până seara, dar călugării de la Catedrală caută proști, să mai spovedească o babă, care să stea la slujbe de dimineața până seara, fără salariu, doar ce primesc de la babe.

O catedrală are program de dimineață până seara, de la 8 la 12 noaptea, cu banii veniți de la Stat – Ministerul Culturii și Cultelor -, minim pe economie 1.350 lei, dar, la Constanța, băieții deștepți își trag salariul de la Stat și caută proști, voluntari, ba un elev de la Seminar, ba un popă cu probleme… (…).”

„În România, Biserica își face de cap”

„Călugărul preferat al lui Teodosie pozează ca un GIGOLO” (vezi articolul integral aici: https://www.dezvaluiri.ro/calugarul-preferat-al-lui-teodosie-pozeaza-ca-un-gigolo/).

„(…) În România, Biserica este plătită de Stat, nu este de drept privat. În Franța, biserica este separată de Stat, ei sunt, spre exemplu, de drept privat. Rusia, Ucraina, Belarus sunt ortodoxe, dar niciun episcop sau popă nu îndrăznește să comenteze aiurea în fața Statului. N-ar mai rămâne din ei nici pentru probe de analize. Grecia este ortodoxă și își pune toate resusele în slujba Statului, mai ales în situații de criză. În Serbia, Bulgaria, care, de asemenea, sunt ortodoxe, Biserica este în slujba Statului. Numai în România este o problemă. Aici Biserica își face de cap, se poate orice. (…).”

„Teodosie nu suportă femeile, femeia e spurcată pentru el”

„(…) Încă o chestie legată de Teodosie. De când a venit la Constanța, la București nu-și permitea, încuraja multe persoane – bărbati, preoți divorțați sau lingăi mai slabi cu duhul, ori prea săraci – să se călugărească. Pentru el, ca Episcop, adevărata preoție este cea a călugărilor. Preoții de mir, adică căsătoriți, nu sunt prea preoți pentu el. Femeia e spurcată pentru el. Și mie îmi propusese să mă călugăresc ca să fiu preot. Când i-am spus că îmi plac femeile și călugăria nu e de mine, a reacționat și mi-a spus că «Ce au călugării, sunt spurcați?». I-am răspuns că «Nu, nu sunt spurcați, dar mie îmi plac femeile și nu sunt făcut să fiu călugăr.»

Lui Teodosie nu îi plac femeile.

El nu suportă femeile. Prin mănăstiri, doar bărbați… Femeile sunt spurcate, dar dacă ești călugăr e dragoste adevărată, în sensul în care majoritatea preoților sunt cei de mir, adica căsătoriți, desemnați în parohii. (…).”

„Salariile le iau băieții deștepți, care nu știu cum îi cheamă nici cu buletinul în mână”

„(…) De asemenea, în Arhiepiscopia de la Constanța își ia salariul cine e mai lingău… (…). Salariile le iau băieții deștepți, care nu știu cum îi cheamă nici cu buletinul în mână… Filmele cu proști sunt pistoale cu apă.

Sunt probleme foarte grave cu banii de la Stat, dar Teodosie nu-i prost, te testează. Salarii grase au băieții deștepți, ILEGAL, de la Stat. Fac ei ce fac pe la «Personal», diplome, cursuri… (…). Normal, când ai copil și rate la bancă… te gândești la bani, la salariul ce ți se cuvine de drept, dar pentru Teodosie este foarte puțin important. Salariu are vicarul Cosma, care nu știe să facă NIMIC, dar îl pupă-n c*r pe Teodosie… Mai este Banu[10], parohul de la biserica din parcul Tăbăcărie, care ia bani din parohie și salariu are de la Arhiepiscopie. La fel și Tănăsescu… (…).”

 „Mărturiile mele vreau să fie publice”

„(…) Nu înțeleg un lucru. De ce identitatea mea trebuie protejată? Că mă dă Teodsie în judecată? Nu, mărturiile mele mi-aș dori să fie publice, cu nume și prenume.

Reporter: Te vor ataca viperele de la Arhiepiscopie, Teodosie și gașca. Vor nega tot, vor scoate că ești nebun, că ești bețiv, că ai fost plătit, tot felul de mizerii despre tine… A mai fost cazul C. Stănescu și la fel au procedat. Au fost foarte agresivi cu el, l-au denigrat peste tot, inclusiv cu amenințări. Pe urmă, să nu ai probleme cu prietenii, vecinii, rudele, iubitele…

Seminarist: „Voi chema în instanță toți martorii. Și sunt destui. (…).”

Reporter: Nu te baza pe martori!

Seminarist: „(…) :))) Trecem la treabă ori nu? (…).”


[1] Pr. prof. Ion Buga, „Rugați-vă pentru fratele Teoctistˮ, 2005, Editura „Coresiˮ S.A., Bucureşti

[2] Pr. Ion Buga, „Fascinația haosuluiˮ, 2009, Editura „Sf. Gheorghe-Vechiˮ, Bucureşti

[3] Referire la Seminarul Teologic Ortodox cu sediul pe strada Radu-Vodă, nr. 24A, sector 4 – București (vezi aici ).

[4] Referire la Chiriluță Bogdan-Florin – consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, pus sub urmărire penală în data de 15 septembrie 2018, cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de: – fals în declarații în formă continuată, – uz de fals (2 fapte), – instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii. Prejudiciul produs (118.570 lei) a fost achitat în întregime de inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin. A fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare.

[5] Referire la Gicu Stancu, fost ipodiacon, altă slugă dedicată lui Teodosie.

[6] Referire la faptul Teodosie a fost decorat (în noiembrie 2002) cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”

[7] Referire la arhimandritul Mitu Cosma – Vicar Administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.

[8] Referire la preotul Tănăsescu Eugen, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, parohul bisericii „Sf. Îngeri” (Capela Militară) din Constanța.

[9] Referire la preotul Tican Vasile, care slujeşte la biserica Cimitirului Central din Constanța, deşi a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, pentru  fraudă. 

[10] Referire la preotul Banu Claudiu, parohul bisericii „Sf. Mare Mucenic Mina” din Parcul Tăbăcărie – Constanța.

PF Daniel „funcționează” fără avizul psihiatric al medicului

de Vasilică Militaru, licențiat în teologie ortodoxă pastorală

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a împlinit zilele trecute (22 iulie) 70 de ani.

Conform vechiului proverb românesc „Gura păcătosului, adevăr grăiește!“, Patriarhul Daniel, aflat încă pe cai mari în anul 2011, nu și-a dat seama că își „săpa” propria groapă prin cuvintele rostite în fața unor jurnaliști clujeni.

Prezent la Cluj, să „pregătească“ alegerile pentru postul de mitropolit, rămas vacant în urma decesului mitropolitului Bartolomeu Anania, acesta s-a dat în stambă în fața reprezentanților presei. Astfel a apărut postarea pe canalul youtube intitulată, în mod sugestiv, „Patriarhul Daniel la Cluj  jocuri de imagine pentru alegerile de mitropolit (martie 2011).“ (vezi aici).

Iată cuvintele rostite de patriarhul Daniel în urmă cu zece ani:

„Dar trebuie să facem o hotărâre a Sinodului acuma (Daniel râde șmecherește – n.a.), înainte ca… mi-a scăpat asta, înainte, înainte de a face ședință de alegeri. Că avem episcopi de 96 de ani, de trei ani nu mai mișcă din pat. (…) Nu-i pensionăm, n-auzâți, că i una să-i pensionăm și alta să nu-i mai lăsăm să se ducă la alte scaune că nu se pot deplasa (râsete copioase – n.a.)… Deci, Înaltpreasfințitul Eftimie are 96 de ani, dar de trei sau patru ani nu mai vine la Sinod, că e bolnav săracu’. Noi nu-l pensionăm. I-am pus episcop vicar, să-l ajute. Dar noi nu-l putem alege pe dânsul, de pildă, la Cluj, că nu se poate deplasa. Și atunci trebuie să fixăm un număr de ani, de 75 sau 70, că poate să rămână la el, dar nu se mai poate deplasa să înceapă instalarea și să înceapă o nouă misiune. Pentru că ați văzut, acuma și în… în legislația occidentală, după 70 de ani, dacă ești în administrație, nu mai poți să semnezi un act fără avizul medicului.“

Daniel uitase cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos expuse în Evanghelia după Matei: Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12, 36-37).

În anul 2011, Ciobotea invoca faptul că, după împlinirea vârstei de 70 de ani,  legislația occidentală impune un aviz medical pentru persoanele aflate în administrația publică. Se pare că occidentalii sunt oameni conștienți de responsabilitatea, dar și de riscurile unor persoane vârstnice, aflate în poziții de conducere în administrația publică.

Interesante sunt adevărurile rostite atunci de gura păcătosului Ciobotea! În primul rând, Patriarhul Daniel recunoștea că episcopii componenți ai Sinodului B.O.R. sunt funcționari ai administrației publice. Pe de altă parte este de menționat discriminarea la care sunt supuși preoții din cadrul B.O.R., aceștia fiind obligați să se pensioneze imediat cum împlinesc vârsta de pensionare, pe când episcopii, nu. Așadar, în opinia ierarhilor B.O.R., un preot care administrează doar un post de slujire într-o biserică parohială, este inapt să-și mai onoreze slujba!

Întrebarea firească este: de ce episcopii, care au de administrat mult mai multe și mai complexe probleme decât un preot, sunt considerați apți să zacă pe scaune până la moarte, chiar până la vârsta de 96 de ani??? 

Să nu se mai mire Marele și Bătrânul Alb de ce Biserica nu mai este frecventată de marea majoritate a tinerilor din România!

Episcopii sunt și ei oameni și au demonstrat-o cu vârf și îndesat de-a lungul timpului. Din moment ce preoții trebuie să se retragă pentru a da posibilitatea altora mai tineri să câștige o pâine, de ce nu s-ar retrage și episcopii gerontofili din scaunele lor episcopale… la vreo mănăstire liniștită, pentru mântuirea sufletului?

Abuzul este evident, iar Patriarhul Daniel, considerat cândva un om promițător pentru viitorul luminos al Bisericii, a devenit doar un bătrân plin de ifose și alte fițe pseudo-duhovnicești într-o Biserică dominată de narcisism, corupție, lăcomie, simonie și apucături contra firii. Atunci să nu se mai mire Bătrânul Alb de ce Biserica nu mai este frecventată de marea majoritate a tinerilor din România!

Mai amintim doar faptul că atât Mântuitorul, cât și Apostolii care au pus bazele creștinismului, au fost persoane tinere și au murit răstigniți sau uciși în prigoane religioase, nicidecum niște vlădici arhiepiscopali și patriarhali ce zac și adorm plictisiți de bătrânețe în niște jilțuri aurite și prăfuite.

Este notabil și faptul că Patriarhul Daniel era obligat, asemenea călugărilor din orice mănăstire ortodoxă din cadrul B.O.R., să întocmească un  dosar care să cuprindă și un aviz al medicului specialist în privința stării sale de sănătate psihică! 

Mai ales că Art. 16 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mânăstirilor prevede: „Cel care dorește să intre în viața monahală este dator să înainteze Chiriarhului locului o cerere scrisă, însoțită de următoarele acte: (…), lit. h): fișa medicală privind starea sănătății fizice și psihice“. (vezi aici).

Ne exprimăm îndoiala că fostul monah Daniel, ajuns patriarh al B.O.R., ar avea un asemenea dosar, din moment ce el nu a respectat nici termenele canonice și regulamentare de intrare în monahism, respectiv un minim de 9 luni și un maxim de 3 ani și 3 luni de ședere efectivă într-o mănăstire! 

Deși Patriarhul Preafericit știe, dar se face că uită, noi n-am uitat că, asemenea multor episcopi din cadrul Sinodului B.O.R., el a intrat în monahism pe ușa din dos a mănăstirii, rătăcit vreo două săptămâni (din vacanța profesorală de la Bossey – Elveția) prin boscheții de la Mănăstirea Sihăstria.

Aceste ultime cuvinte sunt potrivite pentru Daniel Ciobotea care, prin anul 2005, îmi reproșa în mod personal la Durău de ce mi-am găsit și eu să-mi construiesc o casă în munții Neamțului „acolo, la Mănăstirea Petru Vodă, unde se practică rugăciunea prin boscheți“? Ei bine, eu am practicat „rugăciunea în boscheți“ vreo 17 ani, pe când el s-a plictisit de rugăciune în două săptămâni de ședere la Sihăstria!

Rugăciuni pentru sănătate și belșug… în toate!

Având în vedere vârsta sa de 70 de ani, împlinită deja de bătrânul patriarh al B.O.R., cum singur se descria în anul 2011, ne așteptăm să se pensioneze sau măcar să treacă pe la medic pentru eliberarea unei adeverințe medicale care să ateste dacă mai este apt să semneze acte administrative bisericești. În caz contrar, să cedeze locul unuia mai tânăr. Nu de alta, dar este vizibil că abia se mai mișcă de la un scaun la altul, fiind cel puțin un semn că veșmintele clericale sunt tot mai grele și bătrânețea îl doboară. 

Îl invit pe PF Daniel să râdă de gluma mea, acum… așa cum o făcea șmecherește în 2011.

Am cerut retragerea Ordinului național STEAUA ROMÂNIEI

C O M U N I C A T

Cerere de retragere a Ordinului național STEAUA ROMÂNIEI

conferit lui Teodosie Petrescu (Macedon)

La data de 12 iulie 2021 a fost remisă o CERERE către Administrația Prezidențială – Cancelaria Ordinelor, pentru întrunirea Consiliului de Onoare al Ordinului național Steaua României, prin care se solicită judecarea faptelor comise de numitul TEODOSIE PETRESCU (Macedon) și retragerea Ordinului Național Steaua României în grad de Cavaler.

Inițiativa aparține ziaristului Constantin Cumpănă din Constanța și este susținută de mai mulți jurnaliști din Constanța, București, Timișoara, Buzău, dar și de persoane din diferite alte domenii.

Cererea este în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/ 31 martie 2000 privind sistemul național de decorații al României, Capitolul X – Retragerea decorațiilor, art. 52, lit., „bˮ, și art. 53.

În preambulul argumentării se precizează că demersul nu reprezintă, în niciun caz, un atac la adresa cultului ortodox sau a instituției B.O.R., nici măcar o tentativă de defăimare a celui vizat.

De asemenea, se arată că „De la data întronării sale ca arhiepiscop al Tomisului (08 aprilie 2001), Teodosie Petrescu (Macedon) a comis numeroase fapte deosebit de grave, unele opozabile canoanelor B.O.R. și Statutului pentru organizarea și funcționarea B.O.R., altele de natură penală, incompatibile cu demnitatea funcției sale, fapte dezonorante și intolerabile, care aduc grave prejudicii imaginii și credibilității ortodoxiei, în general, Bisericii Ortodoxe Române, în special, și, în cazul de față, însăși instituției Ordinului Național „Steaua României”. 

Se mai menționează că faptele grave comise de ÎPS Teodosie Petrescu „NU trebuie analizate și considerate ca fiind exclusiv probleme interne ale instituției, ci cauzatoare de prejudicii grave ale imaginii tuturor credincioșilor, în general, și membrilor din sistemul național de decorații al României, în special. 

În finalul preambului se precizează: „Faptul că însuși Patriarhul Daniel a făcut publice mai multe acuzații grave la adresa lui Teodosie Petrescu (Macedon), reprezintă încă o dovadă că, în cadrul Bisericii Ortodoxe, chiar la vârful conducerii acesteia, există grave și complexe probleme, dar și o dorință vizibilă și necesară de a nu mai fi tolerate.”

ARGUMENTAREA CERERII de retragere a Ordinului Național Steaua României cuprinde 45 de acuzații, de fapt un adevărat rechizitoriu al faptelor comise de numitul Teodosie Petrescu (Macedon), „pe care le considerăm degradante, dezonorante, inacceptabile și incompatibile cu calitatea de deținător al Ordinului STEAUA ROMÂNIEI, se constituie într-o formă continuată de sfidare atât a Statului român, cât și a Sf. Sinod al B.O.R, personal a Patriarhului Daniel, aducând grave prejudicii de imagine și morale tuturor membrilor Ordinului național STEAUA ROMÂNIEI.”

Pagina 1 din argumentarea CERERII de retragere a Ordinului STEAUA ROMÂNIEI.

Cu convingerea că vă veți apleca cu solicitudine asupra prezentei cereri, vă rog să îmi permiteți să mă folosesc de acest prilej pentru a vă mulțumi anticipat și să vă asigur de înaltă stimă și aleasă considerație. Constantin Cumpănă, 12 iulie 2021.

Există filmări obscene în care apare P.F. Daniel

Foarte puțini au reținut, unii nici nu au sesizat, un fragment din declarația călugărului Sebastian Jitaru, care, în documentarul realizat de echipa „Să fie lumină”[1], a declarat următoarele[2]:

„Mă piș pe filmul ăsta!”

Minutul 04:02 – călugărul Sebastian JITARU:

„(…) Ascultați ce vă spun eu! Mă piș pe filmul ăsta! Pentru mine ăsta-i zero. Mă folosesc să-i dau în cap. La mine-i altceva mai puternic, ca să știi! Care ăla nu va vedea NIMENI. O singură persoană, două persoane au văzut. De-acolo (arată cu mâna stîngă ridicată spre tavanul încăperii – nota red.) Sus, sus, sus, sus, sus…, nu așa, un prost în negru (referire la Corneliu Onilă, fost episcop ortodox al Episcopiei Hușilor, membru al Sfântului Sinod al B.O.R. – nota red.). Și eu mâine-poimâine, dacă ajung «tot un prost în negru», o să zică mulți… NU! Unul în alb… (referire la  Patriarhul Daniel[3], căruia, în interiorul B.O.R., i se mai spune „Marele Alb” [4] – nota red.). Acolo se știe… Aia-i puterea mea! (…).”

MARELE ALB (octombrie 2010 – cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi).

„Dacă cineva dă caseta, va muri!”

Ei bine, declarația călugărului-arhimandrit[5] Sebastian Jitaru poate fi coroborată cu alte informații sosite pe adresa redacției, primite de la o sursă demnă de încredere, care confirmă întru totul spusele acestuia:

„Am văzut că vă preocupă șantajul lui Teodosie la patriarhul Daniela. Iată ce mi-a răspuns (…) un fost procuror al României (…): 

«Știu și eu destule despre Daniel. În primăvara lui 2007, am participat la o întâlnire între trei preoți deosebiți (urmează numele preoților – nota red.) și care știau multe. Era în preajma alegerilor pentru noul Patriarh și se aflase că există o casetă cu o destrăbălare sexuală a lui Daniel la una din mănăstirile din Moldova. Bartolomeu Anania a promis mulți bani pentru acea casetă. Daniel a spus că, dacă cineva dă caseta, va muri».”

„Marele Alb” – homosexual și ofițer sub acoperire?!

În câteva articole publicate de REZISTENTA.ro am exprimat opinii argumentate potrivit cărora ereticul Daniel Ciobotea, Patriarhul B.O.R., nu este străin de înclinațiile nefirești ale împreunării[6] cu un trup bărbătesc, inclusiv faptul că individul a fost/ este (atenție!) ofițer sub acoperire[7] al unuia dintre numeroasele servicii de informații de pe pământurile mioritice și „apostolic” românești.

De ce atrag atenția despre importanța acestui fapt? Pentru că se știe că activitatea de colectare/ stocare/ prelucrare/ raportare de informații este, nu de puține ori, strâns legată de relații cu conotație (homo)sexuală (racolare/ convingere/ compromitere/ șantaj etc).

Dar să revenim la Marele Păstor Prea Fericit, singurul ierarh ortodox român care are dreptul să se îmbrace… în Alb!

Să fie lumină… și tulburare!

Este de notorietate, și a produs mare tulburare în inima Bisericii ortodoxe românești, inclusiv cu reverberații internaționale[8], ancheta jurnalistică a reporterilor de la Să fie lumină despre abuzurile sexuale la care au fost supuși unii elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Ioan Gură de Aur” din Huși (jud. Vaslui), finalizată cu trimiterea în judecată a epsicopului Cornel Onilă și arhimandritului Sebastian Jitaru pentru agresiune sexuală și viol în formă continuată.

Infracțiunile grave comise de cei doi sunt doar partea vizibilă a putreziciunii[9] care macină Biserica strămoșească, dar și o altă dovadă că homosexualitatea a ajuns la rangul de fenomen prin chiliile ortodoxe[10].

De asemenea, datele anchetei au evidențiat complicitatea criminală a mai-marilor din ierarhia B.O.R., care, cu ticăloasa tradiție mioritică, și-au așternut (și continuă s-o facă) patrafirele aurite peste putreziciunea mamutului în agonie[11], pentru că cei mai mulți dintre ei se substituie lui Iisus, considerându-se nu numai nemuritori, ci și „Calea, Adevărul și Viața”.

Să fie lumină: „(…) mai multe surse au susținut că, pe una din înregistrările intime realizate în 2006-2007, Onilă pronunță nume de ierarhi B.O.R. cu năravuri similare pentru a-și convinge victima. (…). în actele dosarului de infracțiuni sexuale care i-a trimis acum în judecată pe Cornel Onilă și Sebastian Jitaru există o declarație a unei părți vătămate, care descrie acest mecanism de manipulare.

Această victimă, abuzată atât de ierarhul Onilă, cât și de arhimandritul Jitaru, relatează cum ambele fețe bisericești i-au vorbit, chiar în toiul abuzurilor sexuale, despre cum «asta fac și alți episcopi». (…).”

Martor: „Avansurile lui Onilă au continuat și, de câte ori prindea momentul, mă atingea, mă săruta. Când mă trăgea deoparte pentru activități casnice, mă mângâia în zona genitală și mă săruta folosindu-și limba. Onilă îmi făcea tot felul de promisiuni, dar toate urmau a se întâmpla după ce împlineam 18 ani.”, povestește victima.

Și continuă:

„Îmi spunea (n.r. – Onilă) că ceea ce se întâmplă este ceva normal, că asta fac și alți episcopi, dând exemplu pe un individ pe nume Paul, care ar fi iubitul lui Casian[12], episcopul de la Galați. La fel îmi spunea și despre Ciprian[13], episcop de Buzău, chiar și de patriarh (îmi spunea. n.r.) că ar avea un iubit. După fiecare episod în care mă mângâia și mă săruta, îmi cerea expres să nu spun la nimeni, că lumea e rea.”  (Emil, în anchetă). (…).”

Să fie lumină: „Metoda de convingere a fost folosită, cu același elev căzut victimă, și de călugărul Jitaru. (…).”

Înalți ierarhi spionați de Teodosie

În articolul „Teodosie mi-a cerut să adun informații compromițătoare despre preoți, ierarhi și Patriarh!”[14], Mihaela Ion, care a stat circa 20 de ani în preajma lui Teodosie (atât la București, cât și la Constanța) și cunoaște cele mai teribile taine din camerele episcopale teodosnice, și nu numai!, îi dezvăluie, printre altele, apucăturile de colaborator al Securității și menționează numele a 16 înalți ierarhi din Sinodul B.O.R., spionați cu scop de șantaj și compromitere, după cum urmează:

* P.F. Teoctist (repauzat), * P.F. Daniel – Patriarhul BOR, * ÎPS Teofan – Mitropolitul Moldovei, * ÎPS Irineu Popa – Mitropolit al Olteniei, * ÎPS Andrei Andreicuț – Mitropolitul Clujului, * ÎPS Nifon Mihăiță – Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei (repauzat), * ÎPS Calinic – Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, * ÎPS Casian Crăciun – Arhiepiscop al Dunării de Jos, * ÎPS Ciprian Spiridon – Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, * ÎPS Varsanufie Gogescu – Arhiepiscop al Râmnicului, * PS Vincențiu Grifoni – Episcop al Sloboziei și Călărașilor, * ÎPS Serafim Joantă – Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, * PS Sebastian Pașcanu – Episcop al Slatinei și Romanaților, * PS Epifanie Norocel – fostul Episcop al Buzăului și Vrancei (repauzat), * PS Timotei Aioanei (Prahoveanul) – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, * PS Varlaam Ploieșteanul – Episcop Vicar patriarhal.

Adevărata față a mitropolitului Teofan

Iată cum este descris personajul Teofan Savu Sinaitul[15]  mitropolit al Moldovei – în deja celebrul articol intitulat „Lista cu homosexualii din Sf. Sinod al B.O.R” (apărut la data de 04 august 2017, în publicația on-line REZISTENTA.ro)[16]:

„Născut cu numele Dumitru Savu (homosexual și informator al Securității. Se spune că tatăl său are fișă de bolnav psihic. Imediat după absolvirea Facultății a devenit călugăr la mănăstirea Crasna, loc infestat de homosexualiate, devenind amant al ieromonahului Nicodim din acea mănăstire.

Cercetat pentru homosexualitate, devine informator al Securității, Direcția de Culte a județului Prahova.

Peste puțin timp, în 1986, a fost trimis de Patriarhia Română cu o bursă de studii la Institutul Teologic „Saint Sergeˮ din Paris (1986-1990), obținând titlul de Doctor în Teologie.

La revenirea în țară de la Paris, în foarte scurt timp a fost hirotonit, fără să fie ales canonic, ca Episcop Vicar, fiind unul dintre ucenici iubiți de patriarhul Teoctist, lângă care, cu protecția acestuia, s-a ocupat cu țeserea de intrigi între Patriarhie și organismele bisericești din exteriorul țării.

A fost unul dintre „așiiˮ ascunși în mâneca sutanei lui Teoctist împotriva mitropolitului Daniel Ciobotea, pentru a împiedica ascensiunea acestuia la tronul patriarhal, motiv pentru care a fost propulsat ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (anul 2000).

Este considerat nul ca intelect și pregătire teologică.

Gurile spurcate spun că, printre amanții săi au fost propriul șofer și arhimandritul Dogaru, care, spun alte guri spurcate, îi mai aducea și băieți de la S.P.P., unde Dogaru era preot duhovnic.

Cariera și ascensiunea sa au fost „pilotateˮ de Securitate și, ulterior, de S.R.I.

A avut puternice simpatii față de P.N.Ț.cd. și Convenția Democrată din România, forțele politice care au dezamăgit poporul român.

Este considerat unul dintre cei mai meschini, oportuniști, reduși și fățarnici ierarhi pe care i-a cunoscut vreodată România, toate faptele grave comise de acesta justificând din plin caterisirea sa.”

„Am văzut filmări compromițătoare cu Teofan”

Conform anchetei jurnalistice a celor de la Să fie lumină[17], în cazul abuzurilor sexuale de la Seminarul Teologic Ortodox „Ioan Gură de Aur” din Huși, unul dintre martorii audiați de procurori a declarat sub stare de jurământ:

Martor:„(…) Din câte cunosc, Jitaru a mai avut relații de natură sexuală cu alți băieți din seminar.”, spune seminaristul abuzat. «Mi-a spus că el personal a văzut filmări compromițătoare cu Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în timp ce întreținea acte de natură sexuală cu bărbați».”se notează în declarația dată de partea vătămată înaintea procurorilor. (…).”


[1] vezi aicihttps://safielumina.ro/

[2] vezi aicihttps://www.youtube.com/watch?v=l4OZuFS5zh8

[3] 18 decembrie 2016 – „Patriarhul Daniel, slujitorul Lui Dumnezeu sau sclavul Satanei?”  (vezi aicihttps://rezistenta.ro/patriarhul-daniel-slujitorul-lui-dumnezeu-sau-sclavul-satanei/).

[4] 19 noiembrie 2016 – „Jos masca de Patriarh, Daniel Ciobotea!” (vezi aicihttps://rezistenta.ro/jos-masca-de-patriarh-ortodox-daniel-ciobotea/).

[5] Arhimandrit1. titlu inferior arhiereului, pe care-l poartă stareții unor mănăstiri ortodoxe mai mari. 2. Titlu dat călugărilor ortodocși cu o slujbă mai înaltă pe lângă o episcopie, în semn de cinste.

[6] 31 octombrie 2016 – „Patriarhul Daniel Ciobotea este homosexual?” (vezi aicihttps://rezistenta.ro/patriarhul-daniel-ciobotea-este-homosexual/).

[7] 06 noiembrie 2016 – „Patriarhul Daniel este ofițer acoperit?” (vezi aicihttps://rezistenta.ro/patriarhul-daniel-este-ofiter-acoperit/).

[8] 10 august 2018 – „Comunitatea Ortodoxă din Italia solicită caterisirea homosexualilor din Sf. Sinod al B.O.R.” (vezi aici – https://rezistenta.ro/comunitatea-ortodoxa-din-italia-solicita-caterisirea-homosexualilor-din-sf-sinod-al-b-o-r/).

[9] 04 august 2017 – „Lista cu homosexualii din Sf. SINOD al B.O.R.” (vezi aicihttps://rezistenta.ro/lista-cu-homosexualii-din-sf-sinod-al-b-o-r/).

[10] 27 noiembrie 2017 – „Sex și extaz orgasmic în chiliile de la Patriarhie” (vezi aicihttps://rezistenta.ro/sex-si-extaz-orgasmic-in-chiliile-de-la-patriarhie/).

[11] 06 noiembrie 2017 – „Biserica Ortodoxă Română – MAMUTUL ÎN AGONIE” (vezi aicihttps://rezistenta.ro/biserica-ortodoxa-romana-mamutul-in-agonie/).

[12] 30 septembrie 2019 – Jos masCA, CAsio al Galațiului, nevrednicule! (vezi aici – https://rezistenta.ro/jos-masca-casio-al-galatiului-nevrednicule/).
[13] 16 august 2017 – „ÎPS Ciprian Câmpineanu și ÎPS Irineu Pop – relație secretă de iubire” (vezi aici – https://rezistenta.ro/ips-ciprian-campineanu-si-ips-irineu-pop-relatie-secreta-de-iubire/).

[14] https://lumeasperantelor.ro/teodosie-mi-a-cerut-sa-adun-informatii-compromitatoare-despre-preoti-ierarhi-si-patriarh/?fbclid=IwAR1rYxOwXgJpsebNVfGSiCfoKKwWpFzupM9HmroRbT2xQfI8dYQ7k4WC4dk

[15] https://ro.wikipedia.org/wiki/Teofan_Savu

[16] https://rezistenta.ro/lista-cu-homosexualii-din-sf-sinod-al-b-o-r/

[17] https://safielumina.ro/epilog-nu-te-speria-toti-facem-asta/

Asociația NEAMUL ROMÂNESC contestă legalitatea Institutului pentru Studierea Holocaustului

Asociaţia NEAMUL ROMÂNESC

Petru Vodă, judeţul Neamţ

Telefon: 0766.266.764, e-mail: neamul_romanesc@yahoo.com

Nr. 1.02/15.02.2021

Excelenței Sale,

Domnului Klaus Iohannis,

Președintele României,

Administrația Prezidențială

                                                  DOMNULE PREȘEDINTE,

Asociația NEAMUL ROMÂNESC, prin reprezentantul său legal Vasilică Militaru, în calitate de președinte al Asociației, vă supune atenției prezenta SESIZARE privind funcționarea ilegală a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, în baza exercitării, de către Președintele țării, a funcției de mediere între puterile statului, precum și dintre stat și societate, prevăzută de art. 80 al Constituției.

„(…) Aici sunt de acord cu venerabilul tovarăș Florian, este nevoie de o mai bună educație referitoare la ceea ce a fost Holocaustul pentru Europa, nu doar din România. Merg mai departe și susțin necesitatea…unor ore…nu, unei materii noi care să trateze doar acest fenomen. La sfârșitul liceului, fiecare elev să fi trecut  printr-o educație holocaustică temeinică, profesorii specializați să predea un Robert Faurisson, un Arthur R. Butz, un Norman Finklestein, Vasile Zărnescu, Gerard Menuhin, Piscoci-Dănescu, iar toate aceste lecții să fie evaluate sub formă de examen la bacalaureat, obligatoriu pentru orice profil, real sau uman.
În cursul orelor, elevul să fie familiarizat cu resursa aargh.vho, ce conține cele mai importante lucrări de cercetare despre Holocaust. La finalul acestei educații, elevul trebuie să fie capabil să susțină adevărul în fața oricărui impostor ce predică minciuni, ca Elie Wiesel, escrocul care și-a asumat identitatea lui Lazar Wiesel. Acesta a fost expus de Grunor Miklos, cel care l-a cunoscut pe adevăratul Wieselul din lagăr. Grunor Miklos s-a întâlnit cu Elie Wiesel “supraviețuitorul”  și a constatat că nu este același Wiesel cu care a fost coleg în lagăr,  nici măcar nu are tatuaj. (…).” (sursa: https://ioncoja.ro/alexandru-florian-la-europa-libera-trebuie-mai-multa-indoctrinare-holocaustica/

Recent, o instanță a Judecătoriei Sectorului 3 București a condamnat la închisoare un român, pe domnul colonel (rtg.) S.R.I. Vasile I. Zărnescu, pentru publicarea unor articole care conțineau puncte de vedere personale, dar susținute pe baza cercetărilor multor autori occidentali, privind holocaustul, cercetări realizate în ultimele decenii (cf. http://portal.just.ro/301/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30100000000642032&id_inst=301).

Constatăm că instanța a ignorat prevederile art. 29 și 30 din Constituția României privind libertatea de exprimare, garantată și de prevederile art. 11 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în deplin acord cu prevederile art. 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, instituită de O.N.U. în 10 decembrie 1948.

Prin sentința dată, completul de judecată a admis, în mod exclusiv, numai optica directorului I.N.S.H.R. „E.W.“, Alexandru Florian (vezi foto – nota redacției), privind Holocaustul. Anticipăm că, prin această condamnare, Justiția a deschis o cutie a Pandorei, care va determina radicalizarea unui segment al societății românești, alimentat de atitudinea vădit antiromânească a instituțiilor de forță ale Statului român.

De pe portalul Judecătoriei, precum și din știrile apărute în multe mass media (de ex., https://www.timesofisrael.com/ex-intel-officer-jailed-in-1st-conviction-under-romanias-holocaust-denial-law/), am aflat că persoana „vătămată“, deci inițiatorul sesizării penale, a fost directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (denumit în continuare I.N.S.H.R. „E.W.“).

Se înțelege că tot mai mulți români sunt pasibili să ajungă în pușcărie doar pentru că și-ar exprima public un punct de vedere personal (inclusiv pe pagina personală de socializare) asupra problematicii privind teoria „Holocaustului din România“, așa cum este ea difuzată de I.N.S.H.R. „E.W.“

Analizând pozițiile publice ale I.N.S.H.R. „E.W.“, se observă că acesta, în mod discreționar, interzice orice opinie despre problematica Holocaustului care este contrară viziunii propriilor angajați și a liderilor comunității evreiești din România.

În decursul anilor, directorul Alexandru Florian a implicat Institutul într-o permanentă vânătoare de vrăjitoare. Ignorând actul mântuitor al iertării și al pocăinței pentru greșelile trecutului, specifice credincioșilor creștini români, I.N.S.H.R. „E.W.“ a cerut imperios condamnarea cinstirii martirilor români din temnițele comuniste, sub pretextul îmbrățișării de către aceștia, în tinerețe, a unor ideologii legionare.

În viziunea I.N.S.H.R. „E.W.“, comemorarea publică (pomenirea creștină) a românilor încarcerați sau uciși în temnițele staliniste, cum ar fi Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și mulți alții, este un act de antisemitism.

La fel, Alexandru Florian, în calitatea de director al I.N.S.H.R. „E.W.“, a cerut demolarea tuturor statuilor, schimbarea denumirii străzilor care purtau numele unor personalități ale Culturii, Spiritualității și Istoriei României, interzicerea emiterii de către Banca Națională a unor efigii aparținând Patriarhilor Țării, scoaterea unor cuvinte din dicționar, ștergerea unor mari evenimente din Istoria Țării și alte asemenea agresiuni axiologice.

Alexandru Florian: „Conform datelor sociologice pe care Institutul Wiesel le-a comandat, într-adevăr nivelul de informare referitor la Holocaust în România este precar în societatea autohtonă. Este nevoie de dezvoltarea politicilor educaționale referitoare la istoria Holocaustului din România.” (text și foto: https://ioncoja.ro/alexandru-florian-la-europa-libera-trebuie-mai-multa-indoctrinare-holocaustica/).

La o analiză mai atentă, am constatat că I.N.S.H.R. „E.W.“ funcționează în mod ilegal, chiar de la înființarea lui, iar angajații acestuia, plătiți din bani publici – cărora de la 1 martie 2017 chiar li s-au dublat salariile –, și-au depășit competențele stipulate prin reglementările legale, în detrimentul scopului și obiectivelor inițiale.

1. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a fost înființat fără respectarea legii și, prin urmare, funcționează în mod ilegal.

I.N.S.H.R. „E.W.“ a fost înființat prin emiterea Hotărârii de Guvern nr. 902/04.05.2005. Activitatea și organizarea I.N.S.H.R. „E.W.“ a fost completată apoi prin prevederile H.G. nr. 866/23.08.2012, ale H.G. nr. 1066/26.11.2014 și ale H.G. 625/31.08.2016.

Toate cele patru Hotărâri de Guvern au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 11, lit. (c) al Legii nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor: „Art. 11. În realizarea atribuțiilor sale, Guvernul îndeplinește următoarele atribuții speciale: (…) c) emite Hotărâri pentru organizarea executării legilor“.

H.G. nr. 902/ 04.05.2005 privind înființarea I.N.S.H.R. „E.W.“ invocă: „În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5, pct. 16 din H.G. nr. 79/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, cu modificările ulterioare“.

Practic, I.N.S.H.R. „E.W.“ a fost înființat printr-o Hotărâre de Guvern pentru organizarea executării unei alte Hotărâri de Guvern.

La înființarea, prin Hotărâri de Guvern, a tuturor celorlalte institute naționale, au fost invocate prevederile unei anumite legi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 90 din 26 martie 2001. Numai pentru înființarea I.N.S.H.R. „E.W.“, Guvernul a emis o Hotărâre „pentru organizarea executării unei Hotărâri de Guvern“ și nu pentru „organizarea executării unei Legi“, așa cum prevede explicit Legea nr. 90/2001. Deci, H.G. nr. 902/04.05.2005 a fost emisă în mod ilegal.

2. I.N.S.H.R. „E.W.“ își depășește competențele legale, desfășurând activități ample de monitorizare a societății românești – practic, de spionaj cultural – în vederea incriminării unor cetățeni români pe motive de antisemitism.

Analizând cu mare atenție toate articolele H.G. privind activitatea I.N.S.H.R. „E.W.“, nu am identificat nici o referire la vreo atribuție a I.N.S.H.R. „E.W.“, finanțat din bani publici, privind „monitorizarea antisemitismului din România“.

Articolele 3 și 4 ale H.G. nr. 902/ 04.05.2005 prezintă în mod explicit obiectul de activitate și atribuțiile I.N.S.H.R. „E.W.“ privind cercetarea științifică și documentarea istorică a „Holocaustului din România“, fără vreo referire la activități de monitorizare a antisemitismului și nici la necesitatea întocmirii vreunui „Raport de monitorizare a antisemitismului“.

Organigrama I.N.S.H.R. „E.W.“ nu prezintă nici un angajat cu funcții de răspundere privind „monitorizarea antisemitismului din România“.

Se naște întrebarea legitimă: care angajat plătit din banii publici din cadrul I.N.S.H.R. „E.W.“ și în baza căror prevederi legale desfășoară acest „Proiect în curs“ privind „Monitorizarea antisemitismului din România“, prezentat pe pagina online a I.N.S.H.R. „E.W.“?

Urmărirea a vreo 10 milioane de utilizatori facebook din România este o acțiune care necesită foarte mult timp (cf. https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/raport-antisemitism/).

3. I.N.S.H.R. „E.W.“ publică date extrem de imprecise privind dimensiunea „Holocaustului din România“.

Legile speciale din România pedepsesc, cu închisoare de până la 3 ani, „negarea, contestarea sau minimalizarea, în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia“.În baza prevederilor legale pendinte, orice lucrare științifică prin care s-ar aborda exactitatea numărului victimelor holocaustului intră sub incidența legii, autorul/autorii ei suportând pedepsele penale.

Conform prevederilor H.G. nr. 902/04.05.2005, I.N.S.H.R. „E.W.“ este un institut cu atribuții de cercetare și documentare științifică privind „Holocaustul din România“, având ca angajați un șef serviciu cercetare științifică, patru cercetători științifici și doi experți.

De pe pagina on-line de prezentare a I.N.S.H.R. „E.W.“ descoperim o relativizare prin imprecizie a numărului victimelor „Holocaustului din România“. Pe pagina intitulată „Holocaustul în România“ (cf. https://www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania/), dimensiunea „Holocaustului din România“ este prezentată astfel: „Numărul evreilor români și al evreilor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia, în acest sens, a Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România este că, în timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său ar fi fost uciși sau ar fi murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni. În Holocaust ar fi pierit și aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în partea din nordul Transilvaniei, aflată sub administrarea Ungariei în urma raptului comis prin Dictatul de la Viena, precum și 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte țări din Europa“. Urmează o prezentare detaliată a dimensiunilor «Holocaustului din România»“.

Vă rugăm să identificați – dacă este posibil – rigoarea științifică, specifică unui institut de cercetare, în indicarea următoarelor date privind victimele „Holocaustului din România“: „au murit sau au fost uciși între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucrainieni“; „au pierit și aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în nordul Transilvaniei“; „aproximativ 132.000 de evrei au fost deportați la Auschwitz, în lunile mai-iunie 1944 din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria“; „între 105.000 și 120.000 de evrei români deportați au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria“; „în regiunea Transnistriei, între 115.000 și 180.000 de evrei locali au fost lichidați“; „între 45.000 și 60.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina de către trupele germane și române în 1941“; „cel puțin 15.000 de evrei din Regat au fost uciși în progromul de la Iași“.

Vă rugăm să remarcați pretinsa activitate de cercetare științifică, desfășurată timp de 15 ani, a unui „institut“ care prezintă numărul „victimelor Holocaustului“ cu marjă de eroare de 100.000 morți (între 280.000 și 380.000), sau de 65.000 morți (între 115.000 și 180.000) sau de 15.000 morți (între 45.000 și 60.000).

Cum poate aprecia un procuror sau judecător al României fapta de minimalizare a numărului victimelor holocaustului, pedepsită penal de legile speciale, dacă toate datele considerate oficiale sunt prezentate, în mod exclusiv, de I.N.S.H.R. „E.W.“ – instituție „științifică“ care se vrea credibilă -, prin evaluări ca „aproximativ“, „între“ și „cel puțin“?!

Domnule Președinte,

Aducem la cunoștința Excelenței Voastre faptul că, deși aceste date sunt absolut incerte, fiind relativizate chiar de către I.N.S.H.R. „E.W.“, totuși România a fost plasată pe locul al doilea drept țara cea mai criminală, după Germania, în privința dimensiunii „Holocaustului“. Astfel, se pronunță sentința acuzatoare: „Referindu-se la România, Raul Hilberg a afirmat că nici o țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară, cu cea mai mare implicare“. Abrupt, fără a se prezenta cine este persoana citată, sursa bibliografică, data și contextul afirmației sau documentația explicativă.

Am căutat, pe pagina I.N.S.H.R. „E.W.“, o prezentare a numărului total al victimelor Holocaustului, precum și vreun tabel comparativ, cu indicarea numărului de victime la nivelul fiecărei țări, pentru a stabili „scara masacrelor“ din România raportată la ponderea acestora din alte țări. Normal era ca o acuzație atât de gravă să fie susținută de probe concludente. Nu am găsit nici o astfel de probă.

Având în vedere legislația specială în vigoare, prin excelență antiromânească, orice român care ar îndrăzni să comenteze aceste date și afirmații „oficiale“, prezentate de I.N.S.H.R. „E.W.“ ca fiind „certe cu aproximație“, poate fi condamnat oricând la închisoare pentru negarea sau minimalizarea „Holocaustului“.

Practic, orice demers de cercetare sau de abordare a temei „Holocaustului din România“, în afara viziunii proprii a I.N.S.H.R. „E.W.“ și fără acordul expres al „institutului“, poate să fie taxat drept infracțiune de către unii magistrați ignoranți. Căci trebuie să admitem ca o axiomă că, dacă înainte de 1989 nu s-a vorbit și nu s-a scris nimic despre holocaust, în schimb, după 1990, s-a prezentat numai punctul de vedere al comunității evreiești, absolut părtinitor, referitor la holocaust. Ca atare, opinia publică, în genere, și funcționarii statului – îndeosebi magistrații, implicați în gestionarea legilor pendinte – sunt afectați de o ignoranță funciară privind problematica holocaustului.

4. I.N.S.H.R. „E.W.“ s-a erijat în acuzatorul public al Academiei Române.

În susținerea celor afirmate anterior, proba adusă este cuvântul rostit de directorul Alexandru Florian în aula Academiei Române, în data de 26 noiembrie 2020, intitulat «Mesajul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ către Academia Română».

În locul prezentării unor ultime descoperiri deosebite, ca urmare a activității de cercetare și documentare a specialiștilor holocaustiști din cadrul I.N.S.H.R. „E.W.“, directorul institutului a prezentat un „Raport de monitorizare a activității Academiei Române“. Acesta s-a prezentat, în fața academicienilor români, numai cu o trecere în revistă a acțiunilor academicienilor, din ultimii 15 ani, considerate ca fiind antisemite și de negare a holocaustului: „Avem în vedere manifestări publice ale unor membri sau membri corespondenți ai Academiei, directori sau cercetători din institutele păstorite de acest for cultural“.

Nu există nici o referire privind ultimele descoperiri arhivistice importante care să fi dus la corectarea sau stabilirea cu „precizie absolută“ a numărului victimelor „Holocaustului“ (cf. http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2020/11/INSHR-EW-Antisemitism-si-violenta-politica-in-Romania-interbelica.pdf).

5. I.N.S.H.R. „E.W.“ dovedește superficialitate în studierea problemei victimelor Holocaustului”.

Pe pagina veche a Institutului, la capitolul intitulat „Proiecte în desfășurare – Înregistrarea numelui victimelor Holocaustului din România“, cele mai consistente liste – „Lista deportați evrei“, „Lista evrei muncă obligatorie“ și „Lista orfani evrei“ –  conțin niște tabele cu nume, având majoritatea rubricilor necompletate și fără o numerotare a acestora, din care să se înțeleagă actualizarea numărului persoanelor descoperite și data identificării acestora. Ultima actualizare a pdf-urilor este din anul 2015 – deci de 5 ani nimeni nu a mai actualizat nici o listă, nimeni nu depus nici un fel de activitate pentru salariul primit.

Celelalte liste, din totalul de 13 prezentate ca „Proiect în desfășurare“, conțin între 9 și 371 nume. Este evident că proiectul a fost abandonat, dar a figurat ca activitate efectuată, pentru care „institutul“ a fost plătit (cf. http://www.inshr-ew.ro/ro/proiecte/proiecte-in-desfasurare/memoria-publica-a-holocaustului/123-memoria-publica-a-holocaustului.html).

6. La I.N.S.H.R. „E.W.“, accesul la informațiile privind „Holocaustul” se plătește cash.

Pe pagina intitulată «Revista I.N.S.H.R. „E.W.“», toate articolele sunt prezentate în limba engleză. Practic, revista «Holocaust – studii și cercetări“ este anuarul I.N.S.H.R. „E.W.“», un institut plătit din banii contribuabililor români.

Românul preocupat să afle ultimele noutăți privind cercetările Holocaustului este obligat să cunoască limba engleză și să plătească 3 euro pentru descărcarea fiecărui articol de pe net (cf. http://www.inshr-ew.ro/category/publicatii/revista/).

7. Românul care vrea să studieze „Holocaustul“ poate consulta documentația numai fizic, la sediul institutului.

Remarcăm incoerența datelor privind numărul publicațiilor deținute de Biblioteca I.N.S.H.R. „E.W.“, număr care oscilează de la 2.000, la 3.499 până la 4.500.

Pe prima pagină de prezentare este prezentată Biblioteca Institutului cu specificația: „Peste 4.500 de volume, cărți și periodice, care pot fi consultate fizic la sediul institutului nostru. Lista lor poate fi consultată online“.

Accesând următoarea pagină, intitulată „Biblioteca“, se menționează: „Peste 2.000 de volume, cărți și publicații. Acestea pot fi consultate fizic la sediul institutului“  (cf. http://www.inshr-ew.ro/biblioteca/).

Lista articolelor conține numai 3.499 înregistrări, nici 4.500 și nici 2.000, majoritatea având autori străini și fiind scrise în limba engleză sau franceză (cf. http://www.inshr-ew.ro/biblioteca/lista).

Studierea sau abordarea subiectului „Holocaustului din România“ este un subiect tabu, destinat exclusiv unor „aleși“, care poate deveni un pericol pentru orice cercetător „ne-evreu“, în condițiile în care inclusiv unii academicieni ai României au fost acuzați, în mod public, de negarea sau minimalizarea Holocaustului în lucrările lor. Cea mai recentă acuză de „minimalizare a Holocaustului“ i s-a adus chiar președintelui Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop!

Vedeți, pe larg, aici:

În concluzie, studierea „Holocaustului din România“ a devenit apanajul exclusiv al angajaților institutului dirijat de Alexandru Florian, I.N.S.H.R. „E.W.“, care este o platformă de denigrare a României prin utilizarea unor date și texte arbitrare, lipsite de orice bază științifică, statistică și documentară.

Această concluzie întărește pericolul adâncirii faliei dintre „evrei“ și „ne-evrei“, creată în mod artificial de politicienii români prin prevederile neinspirate din legile speciale. Reamintim că această segregare a societății românești a fost creată de Parlamentul României și validată de Excelența voastră, Președintele României, prin adoptarea și, respectiv, prin promulgarea Legii nr. 217/2015 și a Legii nr. 157/ 2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului. Aceste legi speciale au cauzat împărțirea populației României în două categorii distincte și absolut inegale: „evrei“ (circa 5.200, înregistrați la ultimul recensământ) și „ne-evrei“ (circa 20 de milioane).

La momentul oportun, v-am prevenit asupra caracterului xenofob și discriminatoriu al unei asemenea segregări extremiste, de tip rasist, între semiți („poporul ales“ al evreilor, de circa 20 de milioane în toată lumea) și ne-semiți (toate celelate popoare de pe Planetă, însumând circa 7 miliarde de persoane). Nu am identificat nicio măsură legală de corectare a acestor legi antiromânești arbitrare, nerealiste, care nu reflectă existența antisemitismului în România și, nicidecum, riscul creșterii acestui fenomen, așa cum se întâmplă îu Occidentul democratic. Or, tocmai prin promulgarea acestor legi se creează contextul apariției antisemitismului în țara noastră.

Vă rugăm să identificați și să dispuneți toate măsurile pentru intrarea în legalitate a I.N.S.H.R. „E.W.“. În caz contrar, vă rugăm să dispuneți desființarea acestui institut ilegal și crearea unui alt Institut cu reprezentare națională, inclusiv cu specialiști români, pentru echidistanța cercetărilor.

De asemenea, vă rugăm să dispuneți identificarea soluțiilor eficiente și competente pentru intensificarea cercetărilor privind stabilirea exactă a dimensiunilor „Holocaustului din România“, pe care I.N.S.H.R. „E.W.“ nu a reușit să o demonstreze până acum – dovedindu-și ineficiența.

Poporul român are nevoie de publicarea urgentă a unor date precise, probate și argumentate științific, inclusiv cu documente de arhivă.

Constituie un act de crimă națională, culpabilizarea nedreaptă și perpetuă a întregului popor român pentru comiterea vreunui holocaust.

Catalogarea țării, în integralitatea ei, ca a doua țară criminală la nivel mondial, este o declarație de război la adresa României.

După 15 ani de huzur pe banii publici, I.N.S.H.R. „E.W.“ plasează Holocaustul din România sub spectrul acelorași ambiguități fomulate în Parlamentul României, încă din anul 2002, de academicianul Răzvan Theodorescu: În România nu a avut loc un Holocaust, dar România, prin Guvernul Antonescu a participat la Holocaust”.

Asociația Neamul Românesc își dorește descoperirea și prezentarea adevărului istoric privind „Holocaustul din România“, care ar produce o conciliere între evreii reprezentați de I.N.S.H.R. „E.W.“ și români.

Cu deosebită considerație,

Vasilică Militaru,

Președintele Asociației Neamul Românesc, ing. dipl. și licențiat în Teologie.”

Nota redacției: Sesizarea privind funcționarea ilegală a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, adresată Președintelui României, a fost înregistrată la Departamentul Constituțional Legislativ al Administrației Prezidențiale, sub nr. DCL/318/16.02.2021.

În atenția Institutului Național pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

■ STRUMA (cu 769 cetățeni evrei la bord, scufundată la 24.02.1942 de un submarin sovietic – (https://rezistenta.ro/masacru-in-zori-torpilarea-navei-struma-cea-mai-mare-tragedie-din-marea-neagra/) nu a fost prima navă care a plecat din România cu emigranţi evrei.

■ Între 1938 şi septembrie 1940, alte 25 de vase au plecat din porturile româneşti, cu 17.000 emigranţi evrei din Germania, Austria, Polonia, cei mai mulţi cu destinaţia Palestina.

● După ce Ion Antonescu a preluat puterea, alţi 4.800 de evrei au plecat (între 1940 – 1941) din porturi româneşti spre Palestina.

Refugiați evrei la bordul unei nave, privind prin hublou spre „Pământul Făgăduinței”.

● După 1933, România a devenit o ţară de refugiu şi de tranzit pentru evrei, porturile româneşti, Constanţa, Tulcea, Sulina, Galaţi devenind porţi prin care emigranţii părăsesc continentul unde viaţa, bunurile, libertatea le erau ameninţate.

● Din 1938 până la începerea războiului (1septembrie 1939), cu ajutorul a 25 de vase, 12.801 evrei din Germania, Austria, Polonia, Cehoslovacia părăsesc Europa prin porturile româneşti de la Marea Neagră şi Dunăre. În anul 1939, alţi 4.174 li se alătură.

Precizare: odată cu închiderea porturilor italiene, în iunie 1940, porturile româneşti rămân singura ieşire din Europa.

Memorialul victimelor de pe nava STRUMA din Așdod, Israel.

NAVE cu refugiaţi evrei

♥ prin portul Sulina: „Hilda“ – 728 pasageri (noiembrie 1939), „Sakarya“ – 2.385 pasageri (februarie 1940), „Pentho“ – 509 pasageri (septembrie 1940).

♥ prin portul Tulcea: „Milos“ -711 pasageri (octombrie 1940), „Pacific“ – 1.067 pasageri (octombrie 1940), „Atlantic“ – 1.800 pasageri (octombrie 1940);

♥ prin portul Constanţa: „Darien II“ – 800 pasageri (februarie 1940), „Struma“ – 769 pasageri (decembrie 1941);

♥ alţi emigranţi au plecat spre Palestina cu unele ambarcaţiuni mici, cu doar câţiva pasageri la bord: vasul „Hoinarul“- 19 pasageri (iulie 1941), vasul „Crai nou“ – 12 pasageri (octombrie 1941) etc.

Lanțul slăbiciunilor sexuale din Sinodul B.O.R.

Articolul de față ar putea fi o explicație foarte plauzibilă a frăției intolerabile și revoltătoare dintre homosexualii[1] din pretinsul „sfânt”[2] Sinod al B.O.R., dar și un răspuns la una dintre întrebările, extrem de justificate, referitoare la înapoierea și încremenirea medievală a instituției, în canoane[3] și dogme primitive, rigide, absurde, depășite, ipocrite și, mai ales, nerespectate chiar de cei care, în mod fariseic, le propovăduiesc și le ridică la rang de… credință ortodoxă.

Teodosie, Daniel și Varlaam Ploieștenul sau frăția sinodalilor care acoperă hoțiile, homosexualitatea, simoniile și alte ticăloșii ale fariseilor din B.O.R.

Subiectul de astăzi analizează legătura dintre patru membri ai Sfântului Sinod al B.O.R.: patriarhul, doi arhiepiscopi și un episcop… fără scaun.

Veți afla cum doi profesori, Dan Ilie Ciobotea și Costică Crăciun (devenit ulterior Casian Gălățeanul), împreună cu doi studenți de-ai lor, Corneliu Onilă și Cezar Spiridon (devenit ulterior Ciprian Spiridon), s-au întâlnit în anii 1988 -1990 la Institutul Teologic Ortodox din București.

De atunci, cei patru teologi ortodocși au legat o frăție misterioasă care îi va propulsa direct în Sinodul B.O.R. Unul câte unul, cei patru vor intra în ierarhia B.O.R. sub numele de patriarhul Daniel of B.O.R., arhiepiscopul Casian of Galați și Dunărea de Jos, Corneliu of Huși și Ciprian of Buzău și Vrancea. Corneliu Onilă a căzut recent, fiind dat la fund.

Curios este faptul că despre aceste patru personaje s-au vehiculat în presă numeroase acuze de practici homosexuale (vezi aici).

Emisiunea „În Premieră” de la Antena 3, din 19 noiembrie 2017, a confirmat adevăruri scrise în articolele publicate de rezistența.ro (vezi aici).

Preotul Constantin Țuțuianu a declarat că mai marii B.O.R. sunt „comici”: „Dacă nu ar fi așa de amuzanți, nu ar fi ei. Icoanele nu au fost igienizate niciodată, dar nici nu s-a pus problema vreodată că s-ar putea infecta cineva. Sigur, sunt șterse când se face curățenie, dar asta nu înseamnă că sunt igienizate sau dezinfectate. Cât despre lingurița de împărtășanie, chiar nu vreau să comentez așa ceva, pentru că aș cădea în ridicolul isteriei generale”.

Iată ce declară preotul Constantin Țuțuianu – cel care s-a amuzat de recomandările Patriarhiei, referitoare la igienizarea icoanelor în timpul pandemiei (!)[4] – despre episcopul Corneliu Onilă:

„Am auzit despre el doar în anul 1999. Atunci am fost abordat de către fostul episcop de Huși, Ioachim Mareș. Printr-un coleg de-al meu, episcopul m-a rugat să-i dau o mână de ajutor, fiindcă este presat de către Înaltul Daniel, mitropolitul de la Iași, ca să-l facă arhiereu vicar pe un anume Cornel Onilă. A zis (episcopul Mareș – n.n.): «La insistența Înaltului l-am adus profesor la Seminarul din Huși, l-am numit și consilier, iar acuma am presiuni să-l fac arhiereu. Mi-l impune într-o formă lipsită de eleganță și acest om este homosexual.»”

Realizatoarea emisiunii completează cu următorul comentariu explicit: „Ascensiunea lui Corneliu Onilă ar fi început deci în stil clasic românesc, cu o pilă la cel care urma să fie Patriarhul României. Iar pila a funcționat. La doar 33 de ani a ajuns episcop vicar la Huși.” (min. 5.20 – 8.30). (vezi aici).

Preotul Constantin Țuțuianu vine cu o dezvăluire bombă. Aflase din anul 1999 despre presiunile patriarhului Daniel, pe atunci mitropolit la Iași, făcute asupra răposatului episcop de Huși, Ioachim Mareș. Totodată, Țuțuianu recunoaște că episcopul Ioachim Mareș știa că acest Corneliu Onilă este homosexual.

Nu putem vorbi despre Daniel Ciobotea fără a asocia șantajul, presiunea și obrăznicia folosite de acest personaj malefic al B.O.R. pentru a-și atinge scopurile oneroase.

Într-un articol anterior am prezentat modul tâlhăresc în care, în anul 1990, Daniel Ciobotea a desființat Sfântul Sinod al B.O.R. până la numirea sa ca episcop vicar la Timișoara (vezi aici).

Am arătat deja că același preot Țuțuianu a făcut cu ani în urmă afirmații în presă în privința homosexualității patriarhului Daniel Ciobotea, dar, ca orice preot orientat, Țuțuianu ține dovezile irefutabile la seif, așa explicându-se de ce este lăsat să slujească în continuare și, mai mult, să apară la televiziuni, criticând practicile ierarhiei B.O.R. (se știe că preoților B.O.R. le este interzis să apară la televizor dacă nu au binecuvântarea ierarhilor lor). Reamintim că, pentru ofense mult mai mărunte aduse unor ierarhi, alți preoți au fost dați afară rapid cu Jandarmeria și Poliția.

Episcopul Corneliu Onilă și una dintre secvențele homosexuale în care a fost filmat.

De ce Daniel Ciobotea a făcut presiuni pentru a-l impune în Sinod pe tânărul homosexual Corneliu Onilă? Ce îl recomanda, în mod special, pe banalul Corneliu pentru o funcție de episcop? Ce patimi ascunse îl legau pe Patriarh de un nimeni Corneliu? Să fie vorba despre o frăție de iubire a homosexualilor?

Acest mister poate fi dezlegat dacă vom pune cap la cap câteva date despre niște personaje din jurul patriarhului Daniel Ciobotea, ajunse toate… în Sfântul Sinod al B.O.R.

Cârja patriarhală susține cârjele episcopale

Vom demonstra că patriarhul Daniel este un „scut de securitate” al episcopilor homosexuali promovați în Sinodul B.O.R., dar și al unor preoți călugări cuibăriți chiar în „preasfintele apartamente” din Dealul Patriarhiei.

Daniel Ciobotea a fost profesorul tânărului student Corneliu Onilă în anii 1988-1990 la Institutul Teologic București.

Mai mult, pe pagina wikipedia a lui Corneliu Onilă se afirmă: „Unul dintre colegii de facultate a fost Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal, alături de care a legat o frumoasă și sinceră prietenie.” Acest episcop vicar patriarhal a ajuns între timp arhiepiscopul Buzăului și Vrancei (vezi aici).

Așadar, Corneliu a fost coleg de studenție și cu viitorul arhiepiscop Ciprian Câmpineanul (Cezar Spiridon) cu care „a legat o frumoasă și sinceră prietenie”. Evident, „sinceritatea și frumusețea unei prietenii” presupune și împărtășirea orientărilor sexuale (vezi aici și aici).

ÎPS Ciprian Spiridon – arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Dar să analizăm pe scurt faptele din biografiile oficiale ale celor patru personaje.

Știm deja că Corneliu Onilă a fost coleg de facultate la Institutul Teologic Universitar din București cu Ciprian Spiridon. Amândoi au studiat Teologia (între anii 1988 – 1992).

ÎPS Casian Crăciun – arhiepiscopul Dunării de Jos.

Între anii 1988 și 1990, Daniel Ciobotea era conferențiar la același Institut Teologic din București, deci a fost profesorul celor doi studenți prieteni.

Casian Crăciun era și el asistent universitar (tot între anii 1988-1990) și chiar la același Institut Teologic, deci Casian a fost colegul lui Daniel și profesorul celorlalți doi: Corneliu și Ciprian.

Totodată, Daniel și Casian erau colegi și la Patriarhie. Daniel era consilier patriarhal, iar Casian era inspector patriarhal.  Și Daniel, și Casian au ocupat aceste funcții exact în perioada 1988 -1990 și vor fi aleși episcopi vicari în aceeași zi de 12 februarie 1990!

Pagina de wikipedia afirmă despre Casian: „Crăciun se numără între membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru care C.N.S.A.S. a constatat colaborarea cu fosta Securitate.” (vezi aici și aici).

Smerenia crucii în fața secerii și ciocanului

Daniel Ciobotea în 1988, în Elveţia (foto – ganduridinierusalim.com via Cotidianul).

Este de notorietate și relația lui Daniel Ciobotea cu Securitatea comunistă (vezi aici).

Daniel fusese patru ani student la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (Franța) și Facultatea de Teologie Catolică din Freiburg im Breisgau (Germania) și apoi, timp de opt ani, lector la Institutul Ecumenic de la Bossey-Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg – Elveția) – vezi aici.

Un total de 12 ani de ședere în străinătate pe timpul lui Ceaușescu îl clasează în poziția de maestru în echipa celor patru. Daniel a circulat în toată lumea, în anii în care, pentru un român, aprobarea unei vize de călătorie trecea prin birourile Securității sau ale lui Nicolae Ceaușescu. Să fi fost Ceaușescu și Securitatea mari iubitori de Dumnezeu? Piei, Drace, ne îndoim de asemenea credințe „obscure” la comuniștii atei.

Conform biografiei sale, Daniel a participat la numeroase conferințe ecumeniste între anii 1977-1983, în țări ca Franța, S.U.A., Finlanda, Germania, Italia și Canada.

Casian a studiat patru ani la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (Franța).

Ciprian a studiat cinci ani în Grecia și, între anii 1998 – 1999, la Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae” din Bari – Italia.

Corneliu  a studiat cinci ani în Germania, pe lângă Biserica Evanghelică și la Facultatea de Teologie Protestantă din Marburg.

Toți cei patru „ortodocși” notorii și-au aprofundat studiile în ecumenism, teologie protestantă și teologie catolică, dar acum răcnesc din jilțurile episcopale că este atacată Ortodoxia românească. Apărată de ei, evident, căci cine altcineva își pune curul pavăză în calea atacatorilor?…

Să vedem și anii în care au ajuns cei patru în Sfântul Sinod al B.O.R.

Daniel Ciobotea – foto din perioada în care preda la Bossey – Elveţia (sursa: ganduridinierusalim.com).

Daniel a fost ales „episcop vicar” al Arhiepiscopiei Timișoarei la 12 februarie 1990.

Casian a fost ales „episcop vicar” al Episcopiei Galațiului la 12 februarie 1990.

Ce coincidență stranie, faptul că exact în aceeași zi (12 februarie 1990) au fost aleși episcopi vicari și Daniel, și Casian, foști colegi la Institutul Teologic și consilieri la Patriarhie… exact din anul 1988!

Corneliu a fost ales „episcop vicar” al Episcopiei Hușilor la 27 octombrie 1999.

Ciprian, colegul de studenție și preaiubitul prieten al lui Corneliu, a fost ales „episcop vicar” patriarhal la 2 iulie 2002.

Daniel Ciobotea l-a instalat personal la Huși pe protejatul său, Corneliu Onilă

Corneliu Onilă.

Iată ce scrie wikipedia despre acest moment: La numai doi ani de la intrarea în monahism, pe 21 noiembrie 1999, în ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în biserică, la Catedrala Episcopală din Huși, arhimandritul Corneliu avea să primească, prin Taina Hirotoniei, administrată de către părintele Mitropolit Daniel, pe atunci arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei , darul celei mai înalte trepte a preoției: arhieria sau episcopatul.

Câtă batjocură și blasfemie din partea acestor indivizi! Episcopul homosexual intră lăcașul lui Iisus odată cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului!

Oare prin ce taină, „maestrul” de ceremonii religioase și dubioase Daniel i-o fi „administrat” episcopia homosexualului Corneliu Onilă? Pe care cap i-o fi pus mâinile și l-a mângâiat? Cum i-o fi mulțumit discipolul Corneliu, pentru ajutorul acordat, părintelui Daniel Ciobotea?

Pentru credincioșii ortodocși ultrași avem o întrebare: Duhul Sfânt nu i-a șoptit lui Daniel Ciobotea, în timp ce-i punea mâinile pe cap, că Onilă Corneliu este homosexual? Că doar Daniel era (în anul 1999) ditamai mitropolitul Moldovei și Bucovinei, instalat, nu-i așa?, cu harul PreaSfântului Duh și cu succesiunea apostolică deplină!

Terorisul ortodox Daniel Ciobotea

Anul 2007 – afiş cu text împotriva ÎPS Daniel Ciobotea şi ÎPS Nicolae Corneanu, postat pe gardurile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (Iași). Se observă că afişul este rupt în dreptul numelui lui Daniel Ciobotea.

Reamintim cititorilor faptul că, în anul 1990, Daniel a înființat o juntă bisericească denumită pompos Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii. Această grupare teroristă bisericească a fost unică în istoria Ortodoxiei.

„Practic, în perioada 18 ianuarie – 4 aprilie 1990, B.O.R. a fost condusă de către locotenenţa lui Daniel Ciobotea, iar avantajele personale obţinute de protosinghel în acest interval au fost importante. Pe 12 februarie 1990 a fost ales, la propunerea Mitropolitului Nicolae Corneanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de «Lugojanul», iar la 4 martie 1990 a fost hirotonit arhiereu – cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească.” (vezi aici).

 Completăm că, la începutul anului 1990, Daniel a condus B.O.R. impunând prin presiune alegerea lui și a colegului său Casian Crăciun în posturile de episcopi vicari ai Sfântului Sinod… în aceeași zi de 12 februarie 1990. Știm deja că, prin presiune, l-a impus mai târziu și pe Corneliu Onilă.

Bănuim că Ciprian Spiridon, un alt anonim devenit celebru, nu putea ajunge, decât prin aceleași mijloace cunoscute, în funcția de episcop vicar în Dealul Patriarhiei.

Fără să jignim originea românilor născuți la sat, remarcăm din biografiile celor patru anonimi deveniți „înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române” că toți patru provin din sate uitate de lume. Originea lor modestă contrastează cu luxul și opulența afișate în noile posturi de episcopi ai B.O.R.

Călugări(e) doar cu numele

ÎPS Casian Crăciun – homosexual, informator al Securității, bătăuș de preoți.

Surprize imense avem și în privința timpului de călugărie petrecut efectiv în mănăstirile ortodoxe românești de cei patru „frați” ortodocși. Se știe că numai călugării pot accede la funcția de episcopi în Sinodul B.O.R.

Casian, Onilă și Ciprian sau frăția homosexualilor sinodali.

DANIEL nu a stat nicio lună în vreo mănăstire. Doar vreo două săptămâni la Mănăstirea Sihăstria până la călugăria lui din 6 august 1987. Imediat a plecat înapoi în Bossey, unde își avea jobul de lector și director de institut ecumenic.

CASIAN nu a stat nici un an în vreo mănăstire. Biografia lui menționează doar data hirotonirii la Mănăstirea Ciolanu ca fiind 20 decembrie 1980.

CORNELIU a fost tuns în monahism în catedrala epsicopală din Huși, într-o seară când a venit din Germania, la 21 noiembrie 1997.

CIPRIAN a intrat în monahism în vacanța de vară, dintre finalizarea studiilor universitare la București și începerea studiilor doctorale din Grecia, la 13 septembrie 1992 în Mănăstirea Crasna, județul Prahova.

ÎPS Ciprian Spiridon – arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, vlăstar al mănăstirii de homosexuali de la Crasna (homosexual, implicat în numeroase scandaluri). Este acuzat că a întreținut relații sexuale și cu Sebastian Pașcanu – Episcopul Slatinei și Romanaților.

Să vedem ce spun canoanele pe care cei patru ortodocși celebri le-au încălcat cu bună știință.

Stagiul canonic de primire în călugărie, conform Canonului 41 al Sinodului V-VI ecumenic, este de minim 4 (patru) ani de noviciat, adică de pregătire. Canonul stabilește primii trei ani de noviciat și ședere exclusiv în mănăstire, apoi un an de încercare în afara mănăstirii (vezi aici).

Regulamentul monahal al B.O.R., mai blând decât canoanele, prevede stagiul minim obligatoriu pentru un candidat la călugărie de un an și trei luni de viețuire efectivă în mănăstire și cuprinde trei trepte: frate, rasofor și monah (vezi aici).

Cazuri de preoți călugări homosexuali… protejați de Patriarhie

Doi homosexuali de notorietate – Teodosie și Pomohaci.

Dacă în cazul preotului Pomohaci, ierarhia B.O.R. a fost categorică, caterisindu-l rapid pe acesta, veți vedea că în cazul unor preoți călugări, aceeași ierarhie a fost foarte îngăduitoare.

Reamintim că episcopul Corneliu Onilă și-a dat demisia din funcția de la Huși, dar el nu a fost sancționat cu caterisirea din treapta de episcop, așa cum cer Sfintele Canoane ale Ortodoxiei. Homosexualul Corneliu nu a primit nicio sancțiune din partea „Sfântului” (oare???) Sinod al B.O.R.

Se vede că zecile de mii de preoți de mir (căsătoriți) sunt ținuți sub control de o castă de călugări, mulți homosexuali, care își bat joc de Biserica strămoșească și de credința românilor.

Vom prezenta pe scurt două cazuri tipice.

Prin anul 2002, un stareț de mănăstire, aparținând B.O.R., a ieșit public și s-a declarat ca practicant homosexual. Fostul stareț al Mănăstirii Poiana Mărului din Caraș Severin, preotul călugăr Dimitrie Bica afirma pentru mass media: „M-am săturat să văd mitropoliți nenorociți care au fost și sunt colonei de Securitate, care au dat cu subsemnatul la Securitate și au băgat în pușcărie mii de oameni. Și sunt foarte mulți mitropoliți homosexuali și au fost promovați chiar pe motivul ăsta, pentru că erau ușor de compromis. Nu vreau sa tac. De ce să tac?”

Dimitrie Bica este primul preot ortodox care, în vara anului 2002, şi-a recunoscut public homosexualitatea. A fost pus la zid de Biserica ortodoxă, mai ales că bărbatul în vârstă de 28 de ani declarase că în rândul clerului mai sunt şi alţi prelaţi cu aceeaşi orientare sexuală. Dimitrie Bica a renunţat la haina preoţească, însă spune că nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu.

Acest preot călugăr nu a primit niciodată o decizie de caterisire, deși a făcut declarații explicite despre homosexualitatea sa. Este evident că Bica avea dovezi despre colegii mitropoliți homosexuali și-i putea șantaja.

Acum acesta este un respectat episcop ortodox în Italia. B.O.R. nu a reacționat niciodată și nici nu a comunicat public caterisirea acestui călugăr preot homosexual (vezi aici și aici).

Teoctist Nichitean, protagonistul unui scandal homosexual, desfășurat chiar în apartamentele din Dealul Patriarhiei, a plecat o perioadă printr-o cerere  de retragere din monahism” în anul 2009. Misterios este că drasticul Daniel Ciobotea nu l-a caterisit, așa cum impun canoanele ortodoxe.

Încercați să intrați voi în chiliile” de masaj erotic de la Patriarhie!

În apartamentele din Dealul Patriarhiei se află amenajate și două paraclise patriarhale, unde slujește frecvent Patriarhul Daniel. Ne putem imagina cum cam făcea Daniel sfânta liturghie și își punea mâinile pentru a unge vreun nou preot, iar în camera vecină preotul Teoctist Nichitean se penetra cu unul dintre iubiții săi!

Cu toate acestea, Daniel Ciobotea l-a menajat pe amatorul de hârjoneli pidosnice, așa cum l-a protejat și pe „fratele” episcop homosexual Corneliu, așa cum, dintotdeauna, se face că nu știe de apucăturile lui Teodosie și ale altor homălăi notorii.

Daniel nu l-a caterisit nici pe episcopul homosexual Corneliu Onilă

SYPNEWS a dezvăluit (2016) că PF Daniel s-a afişat în public cu preotul Teoctist Nichitean, un personaj extrem de controversat, devenit celebru după ce s-a aflat că organiza orgii gay în chiliile Patriarhiei.

Surpriza apare când aflăm din presă că preotul Teoctist Nichitean s-a întors la Patriarhie, fiind fotografiat (în octombrie 2016) la un eveniment religios alături de Patriarhul Daniel și de Mitropolitul Teofan (vezi aici).

Se pare că, după o perioadă de relaxare prin Italia, armăsarul năbădăios al Patriarhiei s-a întors (la începutul anului 2015) într-o mănăstire din județul Alexandria și apoi a revenit discret la cuibul de la Patriarhie (vezi aici).

„Părintele” Teoctist Nichitean a fost filmat în timp ce făcea sex cu un bărbat şi era supus la perversiuni de partenerul gay, chiar într-o chilie a Patriarhiei (foto: Spynews).

Toate aceste date conduc spre aceeași concluzie inevitabilă: la Patriarhia Română există un cuib de homosexuali susținuți și protejați de însuși Patriarhul Daniel.

 Știm din surse de încredere că servicii secrete străine cunosc apucăturile Patriarhului Daniel Ciobotea de pe vremea când activa, în favoarea statului comunist, pe teritoriul țărilor capitaliste occidentale.

Și atunci, întrebările (retorice) se impun de la sine:

– de ce le convine serviciilor secrete românești să mențină, în poziția de Patriarh al României, un personaj atât de vulnerabil? Doar pentru ca niște generali să poată șantaja la nevoie conducerea Bisericii Ortodoxe Române?

Atunci să nu ne mirăm că suntem de râsul Europei și la capitolul relației cu Dumnezeu.

NOTA REDACȚIEI: Despre ereticul Daniel nu s-a spus/ scris totul. La fel, nu se cunoaște mai nimic despre diabolicul fenomen sexual existent în B.O.R. și nici despre monstruoasele mecanisme financiare care mențin instituția și o pun în mișcare.

Poate se va afla în vremile ce vor veni, dar numai cu voia Domnului, desigur, căci El este Calea, Adevărul și Viața!


[1] https://rezistenta.ro/lista-cu-homosexualii-din-sf-sinod-al-b-o-r/

[2] https://www.facebook.com/ziarul.dezvaluiri/videos/2041964212792357

[3] https://rezistenta.ro/teodosie-prins-si-cu-canoanele-in-gura/

[4] https://mesagerulneamt.ro/2020/02/amuzat-de-recomandarile-patriarhiei-un-preot-declara-icoanele-nu-s-au-igienizat-niciodata/

La Colegiul Pedagogic, o gașcă de neisprăviți terorizează o învățătoare

Motto: „Unii oameni produc fericire oriunde, alții când pleacă.” (Oscar Wilde)

Pentru că, printre altele, în România primează prostia, analfabetismul funcțional, 
plagiatul, hoția, corupția, ticăloșia, impostura și escrocheria, 
toate cu susținere politică, numita Anamaria Ciobotaru - profesor de limba română, 
doctor-agramat în Filologie, escroacă și impostoare - este încă director al 
Colegiului Pedagogic Național „Constantin Brătescu” din Constanța.
Faptul că APV-istul pensionar (cu pensie specială) Vergil Chițac (P.N.L. Constanța) 
s-a afișat public cu agramata, arată că el a vrut să-și impresioneze electoratul cu, 
vezi, Doamne!, apropierea sa față de învățământul local (era în campanie electorală), 
iar individa își joacă pervers și interesat toate șansele de a rămâne pe funcție, 
indiferent ce grupare politică se succede la conducerea orașului. 
Așa se explică de ce zace în fotoliul de director de mai bine de 14 ani, 
deși (in)competențele sale manageriale fie nu au existat niciodată, 
fie sunt epuizate și depășite… de peste 14 ani.

Recent, pe adresa redacției, am primit o scrisoare din partea unor părinți ai unor elevi din clasa a IV-a de la Colegiul Pedagogic din Constanța.

Redăm mai jos fragmente din conținutul epistolei:

„Vă știm foarte bine preocupările pentru aspectele negative din învățământul local, din această cauză ne adresăm dumneavoastră cu încrederea că veți ancheta și veți scrie despre o situație existentă la Colegiul pedagogic din Constanța. Vă rugăm să rămânem anonimi, pentru că nu vrem ca noi și copiii noștri să suportăm consecințele. (….).”

„Suntem foarte mulțumiți de felul în care Doamna învățătoare le predă copiilor noștri”       

„(…) Suntem mai mulți părinți ai unor elevi din clasa a 4-A de la această școală, unde învățător este Doamna (…). De la bun început vă spunem că noi suntem foarte mulțumiți de felul în care Doamna învățătoare le predă copiilor noștri, mai ales în această perioadă de pandemie, când situația de la Constanța este gravă și trebuie să ne acomodăm cu modalitatea de predare online. Unii dintre noi avem copiii la această clasă încă de la început, din clasa I-a, și nu avem niciun reproș la adresa Doamnei învățătoare, pentru că suntem mulțumiți de felul în care copiii noștri au învățat și au evoluat sub autoritatea sa pedagogică. (…).”

„Nu toți părinții sunt de acord cu acest sistem online”…

„(…) Dar nu toți părinții din această clasă sunt de acord cu acest sistem, în sensul că ei, doar câțiva, vor ca predarea să se facă la camera video sau web-cam, ceea ce este posibil tehnic, dar numai cu acordul profesorilor respectivi, pentru că unii dintre aceștia, printre care și învățătoarea noastră, nu sunt de acord, deoarece imaginea lor și lecțiile pe care le predau sunt protejate de legea educației naționale. (…).”

„Suntem revoltați”

„(…) Noi înțelegem această situație, dar, cum spuneam, nu toți părinții acceptă, câțiva dintre ei se pretează la tot felul de reclamații la conducerea Colegiului. Este dreptul lor să reclame, înțelegem, dar asta nu înseamnă că trebuie să jignească, să amenințe, să defăimeze și efectiv să strice unitatea clasei, să-i instige pe unii contra altora și împotriva propriei învățătoare, mai ales că astfel de opinii mizerabile se postează chiar pe grupul WhatsApp în care se află înscriși și elevii și părinții lor. Noi suntem revoltați și copiii noștri sunt bulversați de cele ce se întâmplă. (…).”

Cine sunt teroriștii      

„(…) Persoanele care procedează în acest fel sunt, în special, Domnii A. Șerbănescu (Adrian Șerbănescu – nota red.) și G. Onoaie (de fapt, se numește Bogdan Onoaie – nota red.), ai căror copii sunt pregătiți de Doamna învățătoare a clasei a IV-a. Modul în care aceștia se exprimă în scris pe grupul nostru de comunicare este sub orice critică, urât, total indecent, plin de ură, jigniri și amenințări și defăimări la adresa Doamnei învățătoare. Domnul Onoaie îndeamnă la strângerea de semnături (nimeni nu a semnat asemenea aberații) cu scopul adresării către alte instituții. Precizăm că cei mai mulți dintre noi o cunoaștem de patru ani pe Doamna (…) și niciunul dintre aspectele menționate în scrisoarea respectivă nu este real și nici nu poate fi dovedit. (…).”

Învățătoarea Coralia Stan se află în spatele reclamanților și îi instigă pe părinți împotriva învățătoarei

„(…) vobele circulă și așa am aflat că persoana care instigă la aceste acțiuni împotriva Doamnei învățătoare (…) este Doamna învățătoare Stan Coralia din același Colegiu, al cărei copil a fost până nu demult în clasa Doamnei (…).
„(…) Doamna Stan a vrut ca propriul copil să fie avantajat la cursuri și calificative de către Doamna (…), chiar a făcut intervenții în acest sens, dar Doamna (…) a refuzat categoric, motiv pentru care Doamna învățătoare Stan Coralia și-a mutat copilul la altă școală, iar acum îi poartă ranchiună și se răzbună pe colega sa. (…).”

Directoarea Colegiului – și ea complice cu reclamangiii?

„(…) Nu este exclus ca Doamna învățătoare Coralia Stan să fie încurajată chiar de Doamna directoare a Colegiului, Ciubotaru Ana Maria, ele fiind mai apropiate și cu timpul ne-am dat seama de aceste lucruri. Bănuim că tot Doamna directoare Ciobotaru este cea care îi instigă și pe cei doi reclamanți, Șerbănescu și Onoaie, ei fiind văzuți de mai multe ori intrând în biroul doamnei Ciubotaru, după care au apărut reclamațiile. (…).”

***

Scrisoarea părinților revoltați are anexată și reclamația postată de numitul Bogdan Onoaie pe grupul WhatsApp al clasei, în numele altor părinți.

Toate pornirile demente de ură și dorințele de răzbunare împotriva învățătoarei, precum și dezintegrarea morală și profesională a acesteia, așa cum rezultă din scrisoare, sunt motivate, scriu ipochimenii, în contrast flagrant cu realitatea, de faptul că „Doamna învățătoare (…) nu predă lecții online copiilor, ci doar le trimite exerciții în timpul orelor și teme pentru acasă. (…).”

Câteva observații se justifică a fi făcute, pentru ca cititorul să înțeleagă corect CINE sunt derbedeii care se pretează la terorizarea și defăimarea unui cadru didactic:

● Textul este agramat, abundând în erori elementare de gramatică, ceea ce dovedește stadiul pregătirii/ educației reclamanților.

● Niciuna dintre acuzațiile aduse învățătoarei nu este susținută de vreo probă (înscrisuri, înregistrări audio/ video, fotografii, declarații de martori, etc), ci se rezumă la o înșiruire de fapte/ bârfe imaginare.

● Întreaga scrisoare conține acuzații delirante, aberante, ridicole, de-a dreptul jignitoare/ defăimătoare, emanate parcă din creierul unuia  ce pare mai degrabă el bolnav mintal.

Halucinant! Teroriștii pun diagnostice și aduc jigniri grave la adresa învățătoarei

„(…) Nu suntem experți (pe pagina sa de facebook, numitul Onoaie Bogdan pretinde că a studiat Psihologia la Facultatea de Sociologie-Psihologie, fără a preciza care anume!!!), dar se vede de la distanță că are anumite tulburări de personalitate de tipul anxietății generalizate[3], depresiei[4] și de tipul paranoid[5]. Chiar ne întrebăm cum a trecut testul psihologic. (…).”

Ce vrea gașca de neisprăviți

La fel ca întregul conținut al reclamației, finalul acesteia este halucinant și dovedește nu numai ura, patima și dorința de răzbunare a semnatarilor, dar și precaritatea caracterului și gândirii celor care se pretind apărătorii „dreptului la educație al copilului, specificat în constituție”.

Sugerăm cititorului să analizeze cu atenție, punctual și obiectiv, cererile teroriștilor psihici:

***

Cine este Bogdan Onoaie

Numitul Bogdan Onoaie, 45 de ani, este (conform paginii sale de pe facebook) absolvent al Liceului de Marină NAVROM din Constanța, cu masterat în Marketing și Comunicare în Afaceri la A.S.E. București și studii de Psihologie la o Facultate de Sociologie și Psihologie… neprecizată. Entitatea poate fi caracterizată nu numai după modul agramat în care este redactată reclamația, acuzațiile scandaloase, calomnioase și revoltătoare pe care le aduce victimei, așteptărilor pe care le are în urma cererilor sale (absurde, prostești, ilare), dar și din imaginea alăturată (captură facebook), în care, după cum se vede, se prezintă tatuat cu un păianjen, probabil destul de radioactiv ca să devină aidoma personajului fictiv din benzile desenate și filmele artistice.

Posibil ca el să fi sperat că doar așa ar putea fi capabil să atragă atenția celor din jur, devenind – precum toamna din baladă – zâna melopeelor, spaima florilor şi doamna cucurbitaceelor… sub simbolul arahnidelor și nevertebratelor.

Cine este Coralia Stan

Individa este profesor de limba și literatura română în cadrul Colegiului Pedagogic Constanța, apropiată/ protejată a escroacei și impostoarei Anamaria Ciobotaru.

Din luna octombrie 2017, numita are calitatea de pârât în dosarul nr. 12688/ P/ 2017 (nefinalizat nici până la data prezentă!) de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța (vezi detalii aici), fiind acuzată de falsificarea notelor în catalogul unei clase. Cercetarea penală se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 297 – Cod penal. (foto: facebook).

Cine este Anamaria Ciobotaru

Capul răutăților și al dezastrului din Colegiul Pedagogic, factor perturbator al relațiilor dintre cadrele didactice, (i)responsabilă de halul în care a ajuns stabilimentul, dar și un element dintre cele multe care care a contribuit din plin la decăderea învățământului local, este numita Anamaria Ciobotaru, director (prin delegare!) al instituției, profesor de limba română, doctoriță agramată în Filologie, escroacă și impostoare, așa cum rezultă din sentința nr. 105/ 28 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța (vezi detalii aici).

În acest context nu trebuie omisă complicitatea Ministerului Educației, Inspectoratului Școlar și Primăriei Constanța, care continuă să o mențină în funcție (de peste 14 ani!), pe această individă agramată, superficială, incompetentă, iresponsabilă, escroacă, impostoare, toxică. (foto: facebook).

P.S. – conform surselor noastre, reclamația ar fi ajuns, spre analiză și decizie, pe masa membrilor Consiliului de Administrație al Colegiului, aflat sub președinția… Anamariei Ciobotaru (într-o majoritate covârșitoare, aceștia sunt „aleși pe sprânceană” după chipul și asemănarea acesteia, loiali și slugarnici escroacei și impostoarei… din capul mesei. Vor permite membrii Consiliului terfelirea unui om, cadru didactic și coleg de breaslă? Care va fi reacția victimei față de acuzațiile ordinare ale grupării teroriste? Nu cunoaștem (deocamdată!) urmarea, dar avem în vedere evoluția cazului și modul său de rezolvare.


[1]  Dreptul la imagine (vezi aici: „Dreptul la propria imagine din perspectiva componentei sale patrimoniale”) – este o componentă a dreptului la respectarea vieții private, reglementat de art. 8 din Convenție, care are ca scop protejarea identității persoanei, a sferei vieții sale intime, a relațiilor sale personale, a libertății sexuale.

Dreptul la propria imagine este un drept al personalității, un drept primordial pentru fiecare de a sustrage altuia reprezentarea persoanei sale. Această facultate a persoanei de a cenzura folosința imaginii sale se fundamentează pe autonomia individuală; ea protejează persoana în libertatea și intimitatea sa și uneori chiar în securitatea sa (vezi aici). De asemenea, Noul Cod civil reglementează dreptul la viață privată prin art. 71 și 74 – Cod civil și distinct prin art. 73 – Cod civil, dreptul la propria imagine.

[2] Legea educației naționale nr. 1/ 2011, Secțiunea a 9-a – Dreptul la securitate al personalului didactic, Art. 272 – (1) Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfășurării activității didactice de nicio autoritate școlară sau publică. (3) Înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce. (4) Multiplicarea, sub orice formă, a înregistrărilor activității didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv. (5) Înregistrarea prin orice procedee a activităților desfășurate în spațiile școlare este permisă numai cu acordul personalului de conducere, cu excepția celor de la alin. (3).

[3] Anxietatea generalizată se referă la îngrijorări excesive şi incontrolabile privind evenimente de viată cotidiene, chiar dacă nu există sau există doar puţine motive pentru îngrijorare. Aceasta apare la 5-9% din populaţie, iar incidenţa este de două ori mai mare la femei decât la bărbaţi. Anxietatea generalizată debutează de regulă în adolescenţă sau la începutul vârstei adulte. Desigur, toată lumea îşi face griji, la un moment dat, în privinţa sănătăţii, banilor şi problemelor de familie sau altor lucruri. Aceste îngrijorări, deşi ne produc o stare neplăcută de anxietate, ne pot ajuta să căutăm şi să găsim soluţii pentru problemele pe care le întâmpinăm. Persoanele cu anxietate generalizată sunt însă extrem de îngrijorate vizavi de mai multe aspecte ale vieţii, adesea resimţind anxietate crescută faţă de pericole nerealiste, evenimente care au o probabilitate foarte mică de apariţie sau care nu pot fi niciodată controlate de acţiunile unui om (ex. catastrofe naturale, criza financiară etc.). Aceste persoane întâmpină dificultăţi mari în îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncă şi acasă sau le este greu să se bucure de viață și de relațiile cu ceilalți. (vezi aici).

[4] Depresia (vezi aici).

[5] Paranoia – boală psihică manifestată prin lipsă de logică în gândire, idei delirante fixe (de grandoare, de persecuție, de gelozie etc.), susceptibilitate și orgoliu exagerat, neîncredere, falsitate a judecății, prin mania persecuției, uneori și prin halucinații. (vezi aici).

Ororile de la biserica „Sf. Haralambie” din Constanța

Șandramaua tipic teodosiană cu numele „Sf. Mucenic Haralambie” este situată pe bd. Tomis, nr. 301, vis-a-vis de complexul „Boema” și stația OMV, în vecinătatea stației PETROM.

Lucrările la această așa-zisă biserică au început  la 1 iulie 2010 (sfinţirea mică la 25 iulie 2010) pe un teren care nu aparține Arhiepiscopiei Tomisului, ci domeniului public. Astăzi, după 10 ani de la începerea lucrărilor, șandramaua nu este finalizată și nu deține nicio autorizație.

Dărăpănătura mai este cunoscută din cauza erorii grosolane de construcție, acoperișul său dinspre bulevard fiind străpuns de unul dintre stâlpii de iluminat stradal, „contribuind” astfel la schilodirea arhitecturală a zonei dintr-un oraș ce se pretinde cu rang de municipiu.

Complici la această monstruozitate sunt Arhiepiscopia lui Teodosie, Primăria lui Făgădău, Inspectoratul de Stat în Construcții al lui Boiagian și I.S.U. DOBROGEA al lui Raed Arafat.

De asemenea, hardughia mai este cunoscută pentru faptul că a și fost reclamată de cetățenii rezidenți în zonă (vezi aici), la un moment dat punându-se chiar problema demolării magherniței (vezi aici). Demersurile inițiate de parohul coșmeliei cu cruce ortodoxă fiind mai multe formale, inconsistente și fără nicio finalitate (vezi aici).

Anul trecut, prin hotărârea nr. 1634 din 12 decembrie 2019 a Judecătoriei Constanța (dosar nr. 27891/ 212/ 2019), nevrednicul Ciprian Stanca a fost condamnat „la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control”, precum și la respectarea obligaţiei de a presta o muncă neremunerată, în folosul comunităţii, pe o durată de 30 de zile şi nominalizează Direcţia de Gopodărire Comunală de pe lângă Primăria Constanţa şi Complexul Muzeal Constanţa”. (vezi detalii aici).

Biserica 2Buserica 1Cine este popa Ciprian STANCA

La data apariției acestui articol, gruparea care deservește slujbele la această dărâmătură odioasă este formată din următorii popi: popa-paroh Ciprian Stanca[1], popă Cristea Florian, popa Tiberiu-Andrei Cristea și popa Mircea Munteanu.

Parohul șandramalei cu nume de mucenic nu este rudă cu „capo di tutti capi” al „Peșterii de tâlhari și negustori(e)” a Tomisului – ereticul, bicisnicul și antihristul Teodosie, așa cum s-a spus până azi, dar s-a complăcut și i-a convenit în interes propriu să se creadă așa ceva.

Ceea ce îl leagă pe Ciprian Stanca de homălăul Teodosie este vecinătatea locului de naștere, dar și unele caracteristici comune de caracter și comportament: lăcomie, minciună, înșelătorie, hoție, încăpățânare, ticăloșie și cam tot ce ține de nimicnicia unor personaje toxice și mizerabile.

Sculați, gazde, nu dormiți,/ Vremea e să vă treziți!/ Astăzi am venit la voi,/ După lei sau euroi. Îndreptați-vă grăbiți,/ Pe popa Stanca primiți./ Degrabă scoateți banul,/ Pentru Stanca șarlatanul Și Teodosie „Șpagoveanu”!
Sculați, gazde, nu dormiți,/
Vremea e să vă treziți!/
Astăzi am venit la voi,/
După lei sau euroi.
Îndreptați-vă grăbiți,/
Pe popa Stanca primiți./
Degrabă scoateți banul,/
Pentru Stanca șarlatanul
Și Teodosie „Șpagoveanu”!

Ciprian Stanca este născut la data de 2 martie 1982, în cătunul Călinești[2] (înglobat în satul Sunători), comuna Dorna Arini[3] (județul Suceava).

Este căsătorit, are patru copii, deține un masterat în Teologie și rangul onorific bisericesc de iconom stavrofor[4] (obținut, probabil, de la Teodosie datorită vecinătății localităților natale ale celor doi).

Popa Ciprian Stanca a ajuns la Constanța în luna mai 2010, fiind adus de Întunericitul Teodosie atât pe bază de cunoștințe ca între vecini de locuri natale, cât și, mai ales, ca urmare a epurărilor practicate de antihrist în rândurile preoților autohtoni, acțiune premeditată ce pare a fi fost efectuată cu scopul constituirii găștii infracționale din cadrul „Peșterii de tâlhari și negustori(e)” de la Tomis.

Ciprian Stanca 2În context, evidențiez ceea ce puțini au sesizat, și anume că, la scurt timp de la înscăunarea sa la Constanța (08 aprilie 2001), nevrednicul Teodosie a spulberat pur și simplu preoțimea constănțeană (prin staborul preoțesc al Consistoriului Eparhial, un fel de abator de sacrificat toți cei care  nu îi corespund mofturilor și pretențiilor… de cele mai  multe ori în lei și euro) și a adus o mulțime de popi controversați, cei mai mulți fiind alungați de prin eparhiile din țară (mai ales Moldova) din diverse cauze infracționale sau de nerespectare a canoanelor și regulamentelor B.O.R.

Săracul popă Stanca

Când, cu chiu cu vai, a nimerit Constanța (nu auzise și nu știa de acest oraș, nici Marea n-o văzuse), Ciprian Stanca era rupt în cur de sărac, mai avea și datorii de zeci de mii de euro, fiind nevoit să locuiască cu chirie.

Șansa revenirii sale financiare[5] și materiale a fost repartizarea primită de la vecinul și șeful său Teodosie la șandramaua ce urma să fie construită și să primească hramul „Sf. Mucenic Haralambie”. Pe acel teren, aparținând domeniului public, a fost adusă o capelă, provizorie (de la București), pe care, ulterior, a mai construit o Casă mortuară și, într-un garaj infect, o așa-zisă „Cantină pentru săraci”.

Averea din Constanța a popii Ciprian Stanca

Vila popii-șarlatan Ciprian Stanca din cartierul PRIMO, Constanța (iunie 2020).
Vila popii-șarlatan Ciprian Stanca din cartierul PRIMO, Constanța (iunie 2020).

Nu a cântat cocoșul de prea multe ori și popa Stanca „și-a intrat în mână” și cu mâna în cutia milei, iar cu banii jefuiți de la biserică și pe seama ei a reușit să achiziționeze un teren în cartierul din zona PRIMO (Constanța), teren pe care a achitat (cash!) suma de 45.000 de euro.

iunie 2020 - vila popii-șarlatan Ciprian Stanca din cartierul PRIMO, Constanța (vedere din față).
iunie 2020 – vila popii-șarlatan Ciprian Stanca din cartierul PRIMO, Constanța (vedere din față).

Într-o sesizare primită pe numele redacției se precizează:

♦ „(…) Pe terenul de la PRIMO și-a ridicat o vilă, puteți să-i spuneți și conac, de 500 metri pătrați, construcția fiind evaluată la suma de 350.000 de euro. (…).”

♦ „Toată familia sa și toți muncitorii pe care i-a folosit la construirea conacului său au mâncat la cantina bisericii «Sf. Mc. Haralambie». (…).”

Două dintre cele cinci autoturisme marca „Mercedes” ale familiei Stanca, parcate în fața vilei.
Două dintre cele cinci autoturisme marca „Mercedes” ale familiei Stanca, parcate în fața vilei.

♦ „Mai deține cinci mașini marca «Mercedes», toate nou-nouțe, pentru care plătește leasing de trei ani, în valoare totală de 3.500 de euro pe lună. Dintre aceste autoturisme, unul îl folosește personal, unul îl conduce soția sa, iar cu celelalte face pelerinaje (contracost) prin țară. (…).”

♦ „În afară de aceste cinci autoturisme, Ciprian Stanca mai deține un dric (mașină mortuară), tot marca «Mercedes», precum și două capace mortuare frigorifice. (…).”

Averea din Dorna Arini a popii Ciprian Stanca

Redacția REZISTENȚA.ro a extins investigarea celor relatate în sesizarea primită și a mai descoperit că nevrednicul Ciprian Stanca mai deține pensiunea TEEA[6], situată în cătunul Călinești (sat Sunători), comuna Dorna-Arini (Suceava), la circa 17 km de Vatra Dornei (DN 17B).

Pensiunea TEEA (2a)

Pensiunea TEEA (3)Pensiunea este cotată cu 3 margarete și cuprinde: opt camere duble (matrimoniale, fiecare cu balcon, baie, TV, încălzire prin centrală), restaurant, bucătărie complet utilată, piscină, o curte imensă, un foișor, o parcare spațioasă supravegheată, fermă proprie (furnizează produse alimentare de casă), loc de joacă pentru copii și alte utilități (grătar, livadă, teren de sport, echitație), facilități pentru divertisment prin practicarea sporturilor pe apă, închiriere de atv, biciclete, căruță sau sanie, organizarea de excursii, etc.

În afară de aceste dotări și facilități, la pensiunea respectivă mai sunt în curs de finalizare… încă 12 camere.

Din ce bani, cum au fost obținuți, numai dracul știe și… REZISTENTA.ro!

Mizerabilul popă Ciprian Stanca

Călugărul Teodosie și preotul Ciprian Stanca.
Călugărul Teodosie și popa Ciprian Stanca.

Citez în continuare din sesizarea primită pe numele subsemnatului:

♦ „(…) Relația lui Stanca cu Teodosie este mai rece acum, decât în trecut, întrucât tot timpul i se plânge că are biserica în construcție, are multe nevoi și nu poate face altceva. (…).”

♦ „În acest timp de 10 ani de când este la această biserică, preotul Ciprian Stanca nu a fost deloc interesat de situația bisericii, ci doar de interesul propriu și al familiei sale. Se comportă ca un patron, biserica fiind pentru el ca un s.r.l. propriu. (…).”

Casa mortuară a bisericii „Sf. Mc. Haralambie” și una dintre mașinile mortuare (iunie 2020).
Casa mortuară a bisericii „Sf. Mc. Haralambie” și una dintre mașinile mortuare (iunie 2020).

♦ „Se poartă mizerabil cu colegii săi în ale slujirii, îi umilește atât la slujbe, cât și în afara lăcașului de cult și efectiv practică jaful atât asupra bisericii, cât și a colegilor slujitori. Se plânge tot timpul că banii îi trebuie pentru finalizarea bisericii, dar el îi jefuiește până la ultimul leuț. (…).”

♦ „Doarme în timpul slujbei, vorbește numai de bani, a făcut un altar de vară, tot acolo în spatele bisericii, unde ține coșciuge și coroane de flori. (..).”

♦ „Însuși primarul Făgădău este extrem de supărat pe Ciprian Stanca, întrucât și-a dat seama că este mințit de acesta și dus cu vorba în privința obținerii avizelor pentru toate construcțiile ilegale de pe terenul acestei biserici. (…).”

De unde provin banii, averea și luxul popii Ciprian Stanca

Efectiv, popa Ciprian Stanca practică înșelăciunea, șarlatania, jefuirea bisericii și a credincioșilor pe care ar trebui să-i slujească.

Iată ce scriu petenții către redacție:

♦ „Afacerea pusă la cale de Stanca nu este complicată, ci diabolică și cinică: credincioșii fac donații în bani și alimente, dar el cerșește bani de la diferiți sponsori. De 10 ani, banii îi bagă în propriile buzunare. (…).”

O reclamă imbecilă: „Venim în ajutorul celor săraci cu Casa mortuară și servicii funerare complete”!!!
O reclamă imbecilă: „Venim în ajutorul celor săraci cu Casa mortuară și servicii funerare complete”!!!

♦ „Are tupeul să se laude că vine în ajutorul celor nevoiași, că hrănește 114 copii și 60 de oameni săraci, dar acestora din urmă le ia bani de înmormântări și parastase. (…).”

♦ „Are sponsori, care, deși îl sprijină, nu știu ce face el cu sponsorizările lor, așa cum nici credincioșii nu știu că el este sponsorizat, dar continuă să aducă bani și alimente la biserică, iar el le pretinde bani de parastase, deși mâncarea este plătită de sponsori. (…).”

♦ „În câțiva ani, iată ce și cât a putut să facă dintr-un salariu de 2.500 de lei, soția lui având cam aceleași venituri, iar pentru cei patru copii își permit și o bonă contra sumei de 2.000 de lei  pe lună. (…).”

Ciprian Stanca: „Astăzi, în România, se repetă un scenariu asemănător. Propaganda mediatică și manipulare anticreștină, gen «Spitalul și Biserica», «Popii sunt hoți», «Biserica e învechită și intolerantă». Nu au scrupule acești oameni! Sunt cei care au avut legături cu George Soros: Sandra Pralong, Eduard Hellvig, Monica Macovei, Alina Mungiu Pippidi, Remus Cernea sau neobolșevicul ateu semidoct Toma Pătrașcu. Acești oameni vor transformarea României într-o colonie neoliberală. Distrugerea identității culturale și naționale.”
Ciprian Stanca: „Propaganda mediatică și manipulare anticreștină, gen «Spitalul și Biserica», «Popii sunt hoți», «Biserica e învechită și intolerantă». Nu au scrupule acești oameni! Sunt cei care au avut legături cu George Soros: Sandra Pralong, Eduard Hellvig, Monica Macovei, Alina Mungiu Pippidi, Remus Cernea sau neobolșevicul ateu semidoct Toma Pătrașcu. Acești oameni vor transformarea României într-o colonie neoliberală. Distrugerea identității culturale și naționale.”

Afacerea cu icoana înlăcrimată și făcătoare de minuni

Așa cum am menționat anterior, popa Ciprian Stanca organizează pelerinaje prin țară cu trei dintre cele cinci mașini marca „Mercedes” din proprietatea sa.

Într-un astfel de pelerinaj, în anul 2014, l-a cunoscut pe popa Antonie Cumpătă de la mănăstirea Baytali  (Ucraina), ocazie cu care cei doi au decis să facă bani împreună, speculând credulitatea și chiar prostia credincioșilor din Constanța, și nu numai, care vin să se roage la icoanele sfinților și moaștele mucenicului care a dat numele șandramalei lui Ciprian Stanca.

Antonie Cumpătă (mănăstirea Baytali, Ucraina).
Antonie Cumpătă (mănăstirea Baytali, Ucraina).

Potrivit publicației DEZVALUIRI.ro, în februarie 2015, popa ucrainean Antonie Cumpătă a venit pentru prima dată la popa constănțean Ciprian Stanca (vezi detalii aici), cărând cu el copia[7] icoanei Maicii Domnului numită „Odighitria”[8], convenind și zicând că pictura e originală, „a lăcrimat” de ți se rupea sufletul și este „făcătoare de minuni” de cazi pe spate.

Prostimea credulă de prin Constanța și de-aiurea, dornică de sănătate fără medicamente, terapii și tratamente, promovare de examene, nașteri ușoare, ploaie și moartea dușmanilor, dar și de bani nemunciți de la Loteria română, s-a năpustit la pupat copia icoanei, a îngenuncheat, s-a rugat și a donat zeci de mii de euro (în total), degrabă ajunși în buzunarele celor doi escroci sub acoperirea de popi, purtători smeriți de halate negre și cruci sfințite.

Icoana 1Făcătura ucraineană a mai fost adusă și în februarie 2016, și în octombrie 2018, și în ianuarie 2019, tot la șandramaua lui Ciprian Stanca, apoi a fost mutată prin mai multe biserici din Constanța și alte localități, ritualurile specifice (pupat, îngenuncheat, rugat, donat) s-au repetat, timp în care mulțimea de credincioși a fost înșelată, iar șarlatanii cântau de mama focului „altădată, altădată o s-o facem și mai lată!”

De reținut că și alte făcături asemănătoare, „înlăcrimate” și „minunate” au mai fost aduse la șandramaua mucenicului Haralambie și a șarlatanului Stanca.

Complicitatea, incompetența, iresponsabilitatea, indolența autorităților locale

În atenția Direcției de Sănătate Publică, O.P.C., Parchetului, Primăriei din Constanța

Toate cele ce se petrec la așa-zisa biserică „Sf. Mc. Haralambie” sunt fapte îngrozitoare și revoltătoare, care țin nu numai de patologic, ci și de necesitatea intervenției urgente și ferme a autorităților competente: D.S.P., Parchet, O.P.C., Primărie, infracțiunile fiind evidente. De la Teodosie și Arhiepiscopia Tomisului nu avem nicio pretenție.

img_4263Iată ce ne scriu reclamanții:

♦ „Nimic din ce s-a construit aici nu deține vreo autorizație. (…).”

♦ „Așa-zisă «Cantină pentru săraci», amenajată într-un fost garaj, este absolut mizerabilă, o sursă de boli și infecție, deosebit de periculoasă pentru sănătatea publică. Nu întrunește nici cele mai elementare condiții de igienă sanitară, fără apă, fără avize, șobolanii umblă nestingheriți, iar vasele sunt spălate în baia de serviciu. Este pur și simplu îngrozitor și revoltător ce se întâmplă la această cantină, care îi aduce lui Ciprian Stanca sume imense de bani. (…).”

♦ „Repetăm și insistăm asupra faptului că toată averea agonisită de acest individ provine din jaful practicat asupra bisericii al cărei paroh este, din bani, alimente și alte donații provenite de la credincioșii și sponsorii… înșelați de el.”

Adresa nr. 2.134.006 din 20.03.2017 a I.S.U. DOBROGEA către REZISTENTA.ro
Adresa nr. 2.134.006 din 20.03.2017 a I.S.U. DOBROGEA către REZISTENTA.ro

Prin adresa nr. 2.134.006 din 20.03.2017 a I.S.U. DOBROGEA către REZISTENTA.ro, ni s-a comunicat:

„(… la biserica cu hramul «Sf. Haralambie» Constanța (…) a fost efectuat un control de specialitate în anul 2016. La obiectivul menționat au fost constatate 2 nereguli, respectiv nesolicitarea/ neobținerea avizului de securitate la incendiu pentru executarea lucrărilor de construire a bisericii, la data verificării în teren lucrarea fiind sistată; neprezentarea unui proiect tehnic pentru instalația electrică (…) la data verificării curentul fiind întrerupt de către firma furnizoare. (…) a fost aplicată o sancțiune contravențională. (…).”

Adresa nr. 17807 din 19.04.2017 a Insp. Județean în Construcții către REZISTENTA.ro
Adresa nr. 17807 din 19.04.2017 a Insp. Județean în Construcții către REZISTENTA.ro

Prin adresa nr. 17807 din 19.04.2017 a Insp. Judetean în Construcții către REZISTENTA.ro, ni s-a comunicat:

„(…) Lucrările de construcție au fost executate fără autorizație de construire, proiect tehnic și fără a asigura nivelul de calitate corespunzător cerințelor esențiale (…), fiind sancționați în consecință. Primăria Constanța a înaintat o sesizare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța pentru continuare de lucrări de construcție după dispunerea măsurii de oprire. (…).”

Așadar, autoritățile locale nu au fost capabile să rezolve, timp de 10 ani!, o gravă problemă de (i)legalitate a unei construcții care periclitează viețile oamenilor și schilodește arhitectura/ imaginea orașului.

Morții sunt spălați pe jos, în curtea bisericii!

Am lăsat la urmă fapta cea mai gravă și apelul disperat al celor care ne-au sesizat:

♦ „Vă rugăm să sesizați cetățenii și toate autoritățile despre toate grozăviile care se întâmplă la această biserică și, mai ales, faptul că la Casa mortuară (care nu deține niciun aviz) morții sunt spălați pe jos, în curtea bisericii. (…).”

Activul preoțesc al bisericii „Sf. Mc. Haralambie”: Cristea Florian, Ciprian Stanca, Tiberiu-Andrei Cristea, Mircea Munteanu.
Activul preoțesc al bisericii „Sf. Mc. Haralambie” din Constanța: Cristea Florian, Ciprian Stanca, Tiberiu-Andrei Cristea, Mircea Munteanu.


[1] Hirotonit preot la 27.12.2008.

[2] Călinești se află la 17 km de Vatra Dornei, între munții Giumalău și Pietrosul Bistriței, foarte aproape și de munții Rarău, în apropriere de Cheile Zugrenilor, pe malul Bistriței.

[3] Comuna Dorna-Arini are în componență următoarele sate: Dorna-Arini, Cozănești, Gheorghițeni, Ortoaia, Rusca, Sunători. În satul Gheorghițeni este născut Teodosie.

[4] Iconom stavrofor – rang onorific bisericesc, care se conferă preoților cu o activitate pastorală excepțională. Preoții care au un asemenea rang – oferit de către episcopul eparhiei – poartă ca semn distinctiv un brâu roșu și o cruce pectorală, iar la serviciile religioase și o bederniță (ornament de forma unui romb, brodat cu fir, cu canafuri la colțuri, și pe care e pusă icoana învierii lui Iisus), singura diferență față de preoții iconomi fiind purtarea crucii pectorale.

[5] A fost asociat unic al S.C. CYPYGOS s.r.l., în prezent radiată din Registrul Comerțului, care se ocupa cu activități de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, vânzare de produse alimentare, băuturi și tutun.

[6] https://www.cautpensiuni.ro/pensiune/pensiunea-teea-dorna-arini-suceava-moldova-tabere/

[7] Originalul se află la mănăstirea Xenofont, una dintre marile mănăstiri din Sfântul Munte Athos, unde se păstrează trei mari icoane „făcătoare de minuni”: icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi icoana Maicii Domnului numită „Odighitria”.

[8] Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc odigos, care înseamnă „călăuză” ori „arătătoare a căii”, adică „povăţuitoare”.