B.O.R. – cel mai mare evazionist din istoria țării, deține cea mai mare rețea de mall-uri din România

Dormi, românule, în liniște și pace, B.O.R. te veghează!

În sfârșit, se pare că s-a deșteptat românul. Cel puțin așa dau impresia ultimile reportaje ale televiziunilor manipulatoare. E ordin pe țară ca românii să fie împotriva multinaționalelor care sug „sângele curat al poporului român“, motiv pentru care cei mai mulți dintre cetățeni se înghesuie să respecte principiul cazon „Ordinul nu se discută, ci se execută!“.

Brusc, bunii samariteni investitori străini, care voiau doar „binele“ românilor, au fost transformați în blestemații care vor să ne bage pe gât otrăvuri periculoase. Mall-urile și supermarket-urile au devenit răul și blestemul național, care trebuie eradicat urgent. De parcă România a fost o stână părăsită timp de 27 de ani și abia acum au revenit ciobănașii ca să constate că stâna le-a fost ocupată, jefuită, vândută, distrusă.

Dar oare chiar s-a deșteptat românul? Nici vorbă. De 27 de ani, românii stau și asistă în nesimțire – prostiți și anesteziați de tot felul de povești – la ocuparea României cu toate aceste „ingrediente benefice“ ale economiei de piață globale, în timp ce instituțiile de forță ale Statului au vegheat ca ocuparea, distrugerea și jefuirea țării să se facă în liniște și pace. Mai mult decât povești, celor mulți și imbecilizați li s-au oferit, mărgele, cioburi, oglinzi, ulei, făină, zahăr, șepcuțe, pixuri, cizme, sacoșe, ligheane, bonuri de masă și alte prostii.

Ca somnul să le fie cât mai adânc și de durată, românilor li s-a susurat la urechi (parafrazând o reclamă celebră, tot de pe meleagurile mioritice): „Dormi în liniște și pace, cineva veghează pentru tine!“. Așadar, dormi, românule, în liniște și pace, căci instituțiile României – Poliția, Parchetele, serviciile secrete, Justiția – lucrează pentru tine! Și românul a dormit și doarme încă, iar țara a fost și este tâlhărită și devalizată chiar și acum când citește aceste rânduri.

Tot ce se întâmplă pe gura de rai a plaiurilor noastre din spațiul carpato-danubiano-pontic se desfășoară conform baladei mioritice, unde, de cel puțin două mii de ani, ciobanul creștin-ortodox își așteaptă resemnat moartea, căci, în timp ce oile îi sunt luate prin asasinat (economic), el, cu ochii la cer, visează o nuntă cosmică.

Biserica Ortodoxă Română deține cea mai vastă rețea de mall-uri din România

Și se pare că este și cea mai rentabilă. Iată povestea afacerii de succes a B.O.R.:

Românii, binevoitori și primitori din fire, dar și oameni drept-credincioși și frică (?) de Dumnezeu, au primit cu bucurie credința creștin-ortodoxă adusă pe meleagurile noastre. Fiecare român, după posibilități, a contribuit la ridicarea unui lăcaș de cult în comunitatea lui. Din preaplinul său sau din puținul fiecăruia, românul a scos, și scoate în continuare, un bănuț din buzunar când aude că este vorba despre ridicarea unei noi biserici.

Bietul credincios – mai mult sau mai puțin spălat pe creier de învățăturile poveștilor religioase – este încântat că va fi ctitor al unei biserici și, în acest fel, Dumnezeu îi va trece cu vederea o parte din păcatele pe care le face orice muritor. De aceea i se spune românului că, pe lângă rugăciune, cea mai mare faptă creștină este donarea de bani pentru ridicarea unui sfânt locaș, cauză pentru care din gurile preoților abundă promisiunile pentru un loc bine plasat și asigurat pe cealaltă lume, tărâmul plin de lumină, liniște și verdeață, deși, de cele mai multe ori, sună a compromisuri și vânzare de iluzii.

Bieții preoți uită de menirea lor de păstori de suflete și chiar ei își vând sufletele pentru „treizeci de arginți“, cerșiți și adunați pentru ridicarea noii biserici, după care, ani de zile, devin arhitecți, constructori, paznici și agenți de publicitate și vânzări de credință… financiară.

Orice biserică este construită pentru folosul cetățenilor din comunitatea unde aceasta este ridicată, urmând ca lăcașul de cult să fie utilizat de sătenii sau locuitorii cartierului unde se construiește biserica. Oamenii nu precupețesc niciun efort financiar, material și fizic, chiar cu riscul unor sacrificii în acest sens, pentru bunăstarea lor spirituală – personală și comună -, pentru binele urmașilor lor, astfel că, într-o biserică nouă, se vor simți mai bine când vor merge la slujbe în momentele de reculegere spirituală.

Românul este mândru când știe că vopseaua pentru pictura unui sfânt de pe perete, o icoană pusă în ramă, o fereastră o cărămidă, un sfeșnic, un candelabru sau o strană din biserica locală se află acolo datorită bunăvoinței materiale, mărinimiei sufletului și generozității sale financiare.

Și pentru ca el să fie și mai sigur și mai mândru de cele lumești și sfinte, chiar și legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (vezi aici) îi oferă asigurări că bisericile sunt bunuri de utilitate publică, adică sunt bunul comun al unei comunități locale.

Ce se întâmplă în realitate?

După ce biserica a fost construită cu efortul exclusiv al preotului și al oamenilor locului, sat sau oraș, vine „beneficiarul“, adică B.O.R., și o ia. O ia cu japca, căci, beneficiarul nu este amărâtul credincios, cel care a contribuit ani de zile la ridicarea bisericii respective, nu este nici preotul care a alergat să strângă banii necesari pentru ridicarea construcției și utilarea ei corespunzătoare.

Nu de puține ori, dacă preotul este suficient de convins și respectuos „precum în cer, așa și pe pământ“, își trage și el o vilă sau o mașină de lux… ca bonus pentru ridicarea bisericii.

În situația excepțională în care preotul este suficient de dedicat și înfricoșat de îndemnul poruncii „Să nu furi!“ și, deci, nu se dedă la vreo deturnare a banilor strânși de la credincioșii din parohia respectivă (sunt și astfel de cazuri, dar rare), el rămâne doar cu vreo „Diplomă de vrednicie“, înrămată și pusă la vedere pe vreun perete din sufragerie, spre luare și aducere aminte a prostiei sale.

Vine momentul sfințirii/ inaugurării noii biserici. Ei bine, abia acum apare beneficiarul și, totodată, proprietarul lăcașului de cult. Până atunci, în toți anii de zbucium, de umilințe, de cerșetorie pe la casele oamenilor, pentru fiecare bănuț adunat, de sacrificii din partea credincioșilor din parohie, acest „beneficiar“ a stat în umbră. A stat efectiv și nu a făcut absolut nimic, decât a așteptat.

Dar când biserica este gata, vine în fața enoriașilor și spune cu tupeu că, în tot acest timp, el s-a rugat. Și s-a rugat atât de mult și de intens, încât acum, iată!, a venit vremea să ia ce i se cuvine, adică darul de la Cel de Sus, pentru rugile sale intense, multe și sfâșietoare. Așa spune fiecare dintre înalții ierahi – episcopul, arhiepiscopul, mitropolitul, patriarhul -, căci el este adevăratul beneficiar și proprietar al bisericii nou ridicate.

Nu este o glumă ceea ce veți afla. Este trecut în Statutul B.O.R.. Orice lăcaș ridicat de o comunitate de credincioși devine proprietatea B.O.R. prin simpla stropire cu apă sfințită:

„Art. 181 – O biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și în folosința unităților de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul și clădirile afectate ei și stă sub dispozițiile prezentului statut, ținându-se seama și de actele de fundație. Eventualele condiții testamentare contrare prezentului statut se vor considera nule.“

Dacă încă nu vă podidește lacrimile și tensiunea și revolta nu vă cresc, aflați că acest articol din lege este neconstituțional atât în litera, cât și în spiritul său, căci, Doamne, Dumnezeul nostru și Maica Precistă, voi Sfinților și înțelepți Apostoli și Părinți, cum este posibil ca dreptul de proprietate asupra unui bun să se atribuie prin stropirea de către un episcop cu apă sfințită!?!?

Iată o situație strict pământeană, dar foarte posibil o minune înfăptuită la un loc de toate moaștele și icoanele înlăcrimate de pe pământul apostolic al minunatei noastre țări ortodoxe, când tuturor românilor, bineînțeles cu Voia Domnului, li se oferă ocazia să arunce Codul civil în focul iadului, pentru că, iată!, dreptul de proprietate asupra bunurilor lor poate fi dobândit doar prin chemarea episcopului ca să le aghesmuiască casa, mașina, terenul, barca cu motor, gardul, aragazul, bicicleta, faianța, gresia, televizorul, arma din dotare și multe altele!

Biserica-mall

Deci, odată cu venirea purtătorului de toiag, engolpion, mitră și odăjdii (arhi)episcopale s-au dus dracului milostenia și filantropia credincioșilor, căci, din acele clipe înălțătoare, mustind de evlavie și cu preaplin de spiritualitate religioasă, evident, toate în numele Domnului, biserica trece în proprietatea Bisericii.

Mai mult decât atât, Casa Domnului devine apoi un veritabil… mall, adică o Casă de negustori(e), pentru că amărâtul de credincios, coproprietar de drept al bunului numit „biserică parohială“ fie ea din sat sau de la oraș, devine un client al lăcașului de cult, un simplu cumpărător din biserica-mall. Numai că, dacă la mall se mai poate plimba liniștit ca să privească exponatele și bunurile etalate pe rafturi, la biserică are puține șanse să intre fără să scoată un leu din buzunar, pentru că noul mall-biserică are obligatoriu un magazin (pangar) de obiecte bisericești. Toate produsele din magazinul bisericesc sunt produse (mai rar) și furnizate numai de noul proprietar – episcopul locului: lumânări, calendare, cărți bisericești, icoane, tămâie, vin liturgic, chiar și țuică liturgică… până la ace, brice și carice.

Aceste produse sunt impuse forțat preotului-paroh ca să le vândă credinciosului ortodox în lăcașul construit prin truda, contribuția și bunăvoința sa. Prețurile acestora sunt prohibitive, dar nimeni nu le pot comenta, căci, nu-i așa?, cine vrea să-L mânie pe Domnul?

În multe cazuri, câte un preot mai zelos și mai slugarnic îi ceartă pe enoriașii care îndrăznesc să facă concurență neloială magazinului din biserica-mall și care aduc la altar câte o lumânare „eretică“, cumpărată de pe alte meleaguri și din alte mall-uri, care nu poartă însemnele de autentificare ale binecuvântării episcopale.

Au fost și cazuri în care preoții mai îndrăzneți, care, încercând comercializarea unor lumânări fără „ștampila binecuvântată”, au fost transferați disciplinar în parohii mai sărace, nu cu duhul sfânt, ci cu banul-ochiul dracului. Unii dintre acești nesupuși au fost chiar caterisiți, ca un exemplu pentru cei care ar mai avea gânduri necurate și păcătoase. Culmea luptei anticorupție din cadrul B.O.R, tuturor li s-au făcut plângeri penale… – pentru evaziune fiscală! – de către episcopii-patroni ai rețelelor de biserici devenite mall-uri (vezi aici și aici).

În situația în care, luminați de Sfânta Trinitate, unii credincioși și-au amintit că ei sunt de fapt adevărații proprietari și beneficiari ai bisericii ctitorite de ei, au fost excomunicați de arhiepiscopul locului (vezi aici). La fel ca și în cazul credincioșilor care au cerut numirea sau excluderea unui preot din parohia lor. Episcopii proprietari de biserici-mall i-au izgonit pe credincioși cu jandarmii și poliția (vezi aici).

Mai nou, Sfântul Sinod al BOR a ratificat prin hotărâre sinodală ca acei credincioși care își cer drepturile lor bisericești în biserica proprietatea lor, să fie urmăriți penal pentru deranjarea activității din biserica-mall. Ca să vă convingeți:

„În ziua de 9 februarie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate următoarele hotărâri: Aprobarea unor măsuri sporite pentru asigurarea desfășurării în liniște a slujbelor religioase, protejată de dispozițiile 381 din Codul penal[1], care sancționează cu închisoare sau amendă «împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios care este organizat și funcționează potrivit legii”, precum și de dispozițiile legale care sancționează tulburarea liniștii publice».” (vezi aici).

În loc să vegheze la păstrarea dreptei credințe creștine, episcopii se preocupă cu supravegherea cu camere de luat vederi a lăcașurilor de cult. În loc ca episcopii să ajute săracii comunităților din banii adunați de la credincioși, ei îi ascund sub saltele ca să aibă „bani pentru zile negre“ sau ca să aibă ce fura hoții… de la hoți.

În orice societate comercială serioasă, cel care participă cu bani și bunuri la întemeierea societății comerciale primește niște facilități și cotă parte din profitul societății comerciale (de exemplu, constructorii mall-urilor din România închiriază spațiile comerciale unde se amenajează magazinele respective).

În biserica-mall, lucrurile se inversează, vorba aceea: „La Dumnezeu nu sunt aceleași reguli ca la oameni.“ Și se pare că Dumnezeu are nevoie de mai mulți bani decât își poate închipui un biet muritor credincios ortodox.

Adevăratul proprietar, credinciosul, are dreptul să scoată bani din buzunar și să cumpere numai produsele bisericești impuse de episcop. De asemenea, pentru orice serviciu religios care se desfășoară în biserica-mall, credinciosul trebuie să plătească taxe. De cele mai multe ori aceste taxe (de înmormântare, botez sau cununie) sunt exagerat de mari, pe măsura mărimii, mărinimiei și binecuvântării episcopului local.

Pe cale de consecință, urmând modelul Caritas din anii ‘90, românii ar trebui să se facă episcopi și să determine pe alți români să construiască cu banii lor biserici-mall, pe care, apoi, să le ia cu japca, adică prin stropire cu apă sfințită, tămâiere și rugăciuni. În noua proprietate, tot românul-episcop poate să își aducă câteva legături de pătrunjel, un casetofon stricat, o umbrelă recondiționată, rulmenți, pânze de bomfaier, casete cu „Chestiunea zilei“, mașini de cusut „Singer“, plăcuțe de frână, mileuri, goblenuri, pești din sticlă, bibelouri, carpete cu cerbi, căprioare, Michael Jackson și fuga din serai, lămpi PY-88 și PL-500, șuruburi, piulițe, capace și colace de wc, pe care să le vândă la suprapreț în unicul magazin bisericesc din mall-ul ce doar el îl patronează.

B.O.R. – cel mai mare evazionist din istoria României

O precizare foarte importantă: ANAF-ul, altminteri o instituție foarte serioasă a Statului român, nu controlează niciodată afacerile magazinelor din mănăstirile și bisericile-mall, îndeosebi cea cu producerea și vânzarea de lumânări. De ce? Pentru că biserica-mall este sfințită și sfântă, nimeni nu o înjură, iar ANAF-ul este cel mai păcătos și cel mai înjurat, este chiar dracul gol pe pământ și nu are niciun drept legal să-și bage coada în cele sfinte ale Bisericii strămoșești.

În curând, România poate deveni, dacă nu cumva chiar este, țara cu cea mai mare rețea de mall-uri bisericești din lume. Toate bisericile-mall sunt scutite prin lege de TVA, impozite și orice taxe. Astfel, toți românii ajunși episcopi se vor îmbogăți și vor deveni, totodată, drept-credincioși creștini.

Desigur că, ridicându-se atâtea biserici-mall, Dumnezeu va primi mai mulți bani de la credincioși și, în urma rugăciunilor înălțate și ajunse până la Cer, El îi va răsplăti cu multă, multă bunătate, minte la cap, copii, sănătate, fericire, dar și cu vile, BMW-uri, terenuri, vacanțe exotice, yacht-uri, păduri, bijuterii, conturi în bănci și toate cele pe toți românii care nu fură, se roagă și merg în coate și genunchi în jurul bisericilor-mall, căci Dumnezeu nu bate cu parul, ne dă, dar nu ne bagă în traistă și trebuie să credem, nu să cercetăm.

Ei bine, dacă la toate aceste oferte generoase se mai adaugă locul de veci plin de lumină, liniște și verdeață, nu mai amintesc de sânul lui Avraam! de pe Lumea cealaltă, totul se explică și chiar se merită să te sacrifici pe lumea asta.

Urmând această sfântă schemă bisericească, România, minunata țară binecuvântată de Cel de Sus, este deja cu adevărat Raiul etern de pe pământ, pentru că Dumnezeu, întorcându-și Fața către românii credincioși și cu frică de El, locuiește liniștit, bucuros și satisfăcut în zecile de mii de biserici-mall construite de proști și luate cu japca de episcopii-antreprenori români.

Nu mai spunem că afacerea poate avea succes și pe plan extern, musai cu binecuvântarea episcopilor, din Germania până în Israel și din Insula Capului Verde până în Groenlanda, dreptul de proprietate al acestor samsari religioși fiind revendicat și obținut tot prin aghesmuire, tămâiere și rugăciuni.

Să ne revenim din visul ortodox!

De 27 de ani li se cântă românilor „Deșteaptă-te, române“, dar românul doarme încă sau este anesteziat de tot felul de povești – politice, religioase și de altă natură -, deci nu s-a trezit și nu și-a revenit, căci, dacă s-ar fi trezit cu adevărat, ei nu ar mai accepta jafurile „investitorilor strategici” și nici nu le-ar mai admite pe cele ale așa-zișilor înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Trezirea cetățenilor din anestezia religioasă ar însemna dispariția rețelei de biserici-mall, această mega-afacere a unor episcopi-hoți, deloc pe placul Domnului, un binemeritat șut în cururile întâistătătoare în vile și limuzine luxoase ale acestor farisei iubitori de bani, vânduți dracului pentru câțiva de arginți, care au transformat Casa Domnului în peșteră de tâlhari și casă de negustori(e).

Vă asigur că Dumnezeu nu are nevoie de banii românilor ca să le ierte lor păcatele și nu s-ar supăra deloc dacă aceștia și-ar cere și și-ar impune drepturile legale de proprietate asupra propriilor biserici.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte! Emanuel Popa

[1] Noul Cod penal, CAPITOLUL III – Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, Art. 381 – Împiedicarea exercitării libertăţii religioase – (1) Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Obligarea unei persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale unui cult ori să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează obligarea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să îndeplinească un act interzis de cultul, organizat potrivit legii, căruia îi aparţine. (4) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Comentează pe Facebook