Plângere penală împotriva ereticului Daniel și ierarhilor din Sinodul B.O.R.

0
2881
NOTA REDACȚIEI REZISTENTA.roTeologul Vasilică Militaru, președinte al Asociației Neamul Românesc și preot al Credinței Neamului Românesc, a înregistrat o Plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, sub nr. A.101/ 13.09.2018, împotriva prezumtivilor făptuitori, Patriarhul Daniel Ciobotea și ierarhii care compun Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru săvârșirea infracțiunii de „promovare în public a unor concepții rasiste și xenofobe precum violența și crima pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora” prevăzută și pedepsită de art. 2, lit. a, coroborat cu art. 5 din O.U.G. 31/ 2002, completată și modificată.
COMUNICAT DE PRESĂ
Sinodul B.O.R. promovează crima și un Dumnezeu ucigaș de mame și copii?
<Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, ca reprezentanți legali ai cultului, au obligația să răspundă în fața organelor judiciare pentru apologia xenofobiei, a crimelor religioase și a unor criminali din textele Bibliei ortodoxe, din Calendarul ortodox și din unele rugăciuni și predici.
Dacă se dorește o eradicare reală a xenofobiei și rasismului din societatea românească, atunci trebuie curățate izvoarele unei educații religioase criminale care propagă extremismul în numele lui Dumnezeu.
Etnia românilor creștini pașnici trebuie apărată, în egală măsură cu celelalte etnii, de către Justiția României prin legile în vigoare, față de ideologiile criminale agresive ale oricărei religii sau etnii care își educă adepții că Dumnezeul lor poate comanda crime și violențe xenofobe.
Comunicat, pag. 1Susnumiții promovează public Biblia ortodoxă, în care se menționează:
„Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”.
De asemenea, aceiași susnumiți aprobă anual publicarea Calendarului Creștin Ortodox, în formă actualizată.
Acest demers este o acțiune de demascare a unei eclesiologii oculte, antinaționale și necreștine, promovată public de către cultul Biserica Ortodoxă Română, ce s-a intitulat statutar „Biserica Neamului românesc”.
Tartorul Daniel, capul diavolilor din Sf. Sinod al B.O.R.
Ereticul Daniel, capul antihriștilor din Sinodul B.O.R.
Pe de o parte, „Legea pentru prevenirea și combaterea incitării la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război”, interzice și condamnă promovarea oricăror „idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase”, iar pe de altă parte, cultul religios B.O.R. promovează necondiționat și justifică discreționar sfinți criminali și crime religioase considerate „sfinte”.
Dacă, prin efectele legii, este interzis naționalismul românesc de orice orientare (mistic religios, politic sau ideologic) și încadrat la „extremism”, atunci se impune și o critică a textelor Sfintei Scripturi ortodoxe ce glorifică explicit acte criminale rasiste și xenofobe, ale reprezentanților unui „Neam ales”, în numele unui DumneZeu „naționalist extremist” al acelui Neam, oricare ar fi el.
Mai ales că acest DumneZeu scripturistic este prezentat ca un rasist și xenofob cu accese de antisemitism de tip mistic religios.
Educația religioasă ortodoxă a copiilor și tinerilor din România permite accesul nelimitat la scrierile biblice ale Vechiului Testament, în care se prezintă „sfinte” crime săvârșite de reprezentanții unui popor denumit discriminatoriu „ales”, asupra a zeci de mii de copii nevinovați și asupra mamelor acestora.
În fapt, B.O.R. promovează credința într-un DumneZeu care instituie și comandă explicit crimele în masă și genocidul.
images3De asemenea, se acreditează concepția, fascistă conform legislației în vigoare, că Dumnezeu, denumit frecvent „Dumnezeul lui Israel” sau „Domnul Dumnezeul evreilor”, ar fi decretat superioritatea unui „popor ales dintre toate neamurile”, denumit în Biblia ortodoxă „poporul evreu” sau „poporul israelit”, ce avea dreptul divin să omoare, să jefuiască și să ocupe teritoriile ne-evreilor, pentru asigurarea supremației acestui „DumneZeu” pe întreg Pământul.
Potrivit prevederilor O.U.G. 31/ 2002 actualizată, promovarea publică a unor asemenea concepții constituie infracțiune și este asimilată actelor de „rasism, xenofobie și de promovare a superiorității unei rase și a inferiorității altora”.
Ecleziologia B.O.R. adoră un DumneZeu exclusivist al Vechiului Testament, prezentat ca un Zeu nemilos, crud, răzbunător și însetat de sângele uman al tuturor ne-evreilor, din toate popoarele Pământului, care nu I se supun. Acest Zeu, numit și Dumnezeul lui Israel, este asimilat deplin Dumnezeului Tată, din dogma Sfintei Treimi a cultului B.O.R.
Însuși Iisus Hristos, după salvarea unei femei adultere de la uciderea prin lapidare, a denunțat acest Zeu, care „de la început a fost ucigător de oameni”, ca fiind „mincinos și tatăl minciunii”.
El s-a adresat unor conaționali israeliți, răzbunători criminali: „voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru.” (Ioan 8, 44).
Fiul adevăratului Dumnezeu Tată afirma public: „Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru.” (Ioan 8, 54).
Iisus le vorbea conaționalilor evrei despre existența a doi Dumnezei: Unul era „Dumnezeu Tatăl Meu” (…) „dătător de viață și iubitor de oameni”, adică Mântuitorul omenirii, și altul era DumneZeu „tatăl vostru diavolul și ucigător de oameni”.
drumul-crucii-2015_4Adevăratul Dumnezeu a iertat și a înviat oameni, nu i-a ucis. Din iubire, Dumnezeu Fiul s-a lăsat ucis prin răstignire, pentru a da o lecție divină de iertare tuturor oamenilor criminali și răzbunători. Iar Fiul era din veșnicie cu Tatăl, deci nu putea fi criminal.
În acest context biblic ambiguu, credința religioasă precreștină a strămoșilor geto-daci ai poporului român este ridiculizată și catalogată „păgână”, „barbară” și „criminală” de către clericii B.O.R.
Alogenii[1] biblici sunt sfinți în calendar, în timp ce românii naționaliști sunt „criminali pe veci”. Prin efectele legii care nu iartă, zeci de mii de români torturați și uciși în temnițele comuniste sunt catalogați și astăzi, in integrum, ca și „criminali” pentru că au făcut parte din organizații naționaliste anticomuniste catalogate „extremiste”.
După modelul biblic „extremist” al poporului israelit, aceste organizații interbelice promovau salvarea Neamului românesc de ideologiile periculoase ale altor neamuri, ce negau existența Dumnezeului creștinilor.
Aceeași ierarhie sinodală, contrar prevederilor legale și împotriva valorilor creștine, aprobă anual Calendarul creștin-ortodox, în care personaje biblice sunt venerate ca „Sfinte”, deși acestea au săvârșit crime în masă și acte de genocid sub pretextul ascultării de un DumneZeu „ucigător de oameni”. Totodată, bisericile și mănăstirile ortodoxe abundă de icoane și picturi murale ce înfățișează „Sfinții” criminali biblici ce au săvârșit atrocități.
Criminalul MOISE, primind Tablele cu Legea celor 10 porunci.
Criminalul MOISE, primind Tablele cu Legea celor 10 porunci.
Biblia ortodoxă prezintă cum Moise, care a adus evreilor Tablele Legii cu porunca „Să nu ucizi”, a ucis un egiptean, a comandat uciderea a peste 100.000 (una sută mii) de copii, femei și bărbați, și a comandat exterminarea în masă a întregii populații a șapte neamuri semite ne-evreiești din Țara Canaanului. Jafurile, distrugerile și incendierile au însoțit toate aceste masacre odioase.
Din alte texte biblice aflăm cum fanaticul religios Ilie a omorât, prin înjunghiere, 450 de israeliți care practicau o credință religioasă a ne-evreilor.
Acestea sunt idei antisemite, conform legislației în vigoare.
Însuși Patriarhul Daniel elogiază public activitatea criminalului Ilie, prezentându-l amenințător ca „răzbunător aspru” și „pedepsitor al celor care săvârșesc nedreptăți”, care apăra „credința adevărată, strămoșească a evreilor”. Astfel, xenofobul Ilie „devine o prefigurare a monahismului românesc”, în opinia președintelui Sinodului B.O.R.
Ilie, măcelarul de oameni, este invocat și pomenit de B.O.R.
Ilie, măcelarul de oameni, este invocat și pomenit de B.O.R.
Criminalul de copii, Moise, și măcelarul de oameni, Ilie, sunt pomeniți în Calendarul B.O.R., ca fiind „Sfântul Proroc Moise” și „Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul”, ca reprezentanți ai „Neamului sfânt”.
Cei doi xenofobi religioși sunt invocați de către zeci de mii de preoți în timpul fiecărei Sfinte Liturghii ortodoxe și în Sfânta Taină a Cununiei. De ziua cinstirii lor, se aduc rugăciuni speciale de glorificare, denumite Canon de rugăciune și Acatist.
Totodată, sute de biserici și mănăstiri ortodoxe poartă hramul în cinstea Sfântului Ilie, autorul a 450 de crime ritualice religioase în numele unui DumneZeu tată „diavolul”, „ucigător de oameni”, așa cum a fost denumit de Iisus Hristos, Dumnezeul Mântuitor al tuturor neamurilor pământului.
În textul plângerii penale nu se face referire la actualul popor evreu, care nu poate fi acuzat de crimele săvârșite de unii strămoși de-ai lui, așa cum nici poporul român de astăzi nu poate fi acuzat de crimele asupra unor evrei produse de unii strămoși de-ai noștri.
Pentru ierarhii B.O.R., DECALOGUL este ca și CONSTITUȚIA pentru politicienii români. Ambele sunt încălcate și batjocorite.
Pentru ierarhii B.O.R., DECALOGUL este ca și CONSTITUȚIA pentru politicienii români. Ambele sunt încălcate și batjocorite.
Este de datoria noastră să supunem atenției organelor judiciare românești, texte religioase care intră sub incidența legilor actuale ale României.
Azi, rasismul este considerat o crimă și există legi și convenții internaționale care protejează diversitatea culturală și apără de discriminare, ură sau violență din motive rasiale, etnice, naționale sau religioase. Or, la aceste legi și convenții actuale trebuie să ne raportăm, indiferent de Neam strămoșesc, credință religioasă sau Sfântă Scriptură.
Menționăm faptul că, până la o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, persoanele nominalizate ca făptuitori se bucură de prezumția de nevinovăție.>
Preşedintele Asociaţiei Neamul Românesc
Preot ortodox al Credinței Neamului Românesc,
Vasilică Militaru

Comunicat, stampila


[1] ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. (sursa: https://dexonline.ro/definitie/alogen).
 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentAgramata Anamaria Ciobotaru a acționat REZISTENTA.ro în instanță
Articolul următorCum își bate joc Biserica de poporul român în cazul referendumului pentru familia tradițională
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.