Motto: Noi vă vom vota să ajungeți la Primării, nu în pușcării!
Se știe că „o fotografie face cât o mie de cuvinte“, așa că vă prezentăm, în zeci de mii de „cuvinte“, halul în care arată Parcul de la Gară și zona Gării C.F.R., imaginea în oglindă a unui interimar care se vrea primar, cel care, într-o recentă (24 martie 2016) declarație făcută la o televiziune locală, referindu-se la dalele din Piața Ovidiu, a afirmat cinic și iresponsabil, ca să nu spunem prostește și cu nerușinare:
„(…) Dacă mă întrebaţi pe mine, nu am nicio problemă ca, din loc în loc, pavajul să fie ciobit. Ne dă un aer de oraş istoric. Dacă noi ajungem să raportăm schimbarea radicală printr-un asemenea proiect la câteva plăci ciobite, înseamnă să ne căutăm dinadins nod în papură (…)”.
În contrareplică, dacă mă întrebați pe mine și pe cei mai mulți dintre cetățenii Constanței, nu avem nicio problemă ca, la viitoarele alegeri, interimarul să nu fie ales Primar. Ne-ar da satisfacția unui gest istoric. Dacă noi ajungem să facem schimbarea radicală printr-un asemenea vot ca să scăpăm de câteva plăci ciobite, înseamnă să scăpăm dinadins și de nodurile în papură și că ne vom căuta, în sfârșit, viitorul nostru și al orașului!…
Îl invităm pe interimarul unui oraș distrus și împuțit să-și umple plămânii cu aerul pestilențial emanat de fecalele din conductele de scurgere din zona „schimbată radical printr-un asemenea proiect“, să se abată de la traseele de protocol și să efectueze „vizite de lucru“ ca să se convingă că municipiul este sufocat de „noduri în papură“, mai ales în zonele „Badea Cârțan“, Parcul „Expoflora“, Satul de Vacanță, Parcul de la Gară, zona Gării C.F.R., cartierul CET, cartierul „Abator“, Parcul de la Casa de Cultură, cartierul Km 4-5, cartierele Tomis 1 – 6, cartierul Poarta 6, zona str. Traian, de fapt în întregul oraș… sirian.
Îndemnul nostru către bietul interimar rămâne același: Trezește-te, Făgădău, coboară din birou și privește ce-i în jurul tău!
P.S. – Nu mă subestimați! Gândesc mai mult decât arăt, știu mai multe decât scriu și observ mai multe decât credeți!