Pe adresa redacției REZISTENȚA am primit o scrisoare, care face referire numai la o parte dintre realitățile grave din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, dar și la unele fapte revoltătoare comise de inculpatul Teodosie Petrescu și acoliții săi.
Multe dintre aceste informații au constituit deja teme de investigații și au fost publicate în paginile ziarului nostru (vezi trimiterile dintre paranteze), altele urmează să fie confirmate/ investigate.
Mulțumim celor care au încredere în noi, apreciem curajul lor și îi îndemnăm pe toți cei care nu mai rabdă ticăloșiile și pe ticăloșii din „Peștera de tâlhari“ și „Casa de negustori(e)“ să ne contacteze prin orice mijloace de comunicare, pentru a (ne) face cunoscute nemerniciile acestora. Redacția REZISTENȚA
Sesizați instituțiile europene![1]
«Să fie informată Uniunea Europeana (REZISTENȚA a sesizat O.L.A.F. – vezi aici și D.L.A.F. – vezi aici – n. red.) despre fraudarea celor 300.000 euro, sumă venită de la A.P.I.A., precum și diversele foruri internaționale de peste tot, toate ziarele din țară, chiar și din alte țări, pentru că această vâlvă poate face posibilă cunoașterea faptelor reprobabile ale lui TEODOSIE, dar și condamnarea sa, cel puțin în judecata opiniei publice. (vezi aici).
În caz contrar, Patriarhia, Sf. Sinod, Preafericitul Daniel, opinia publică se bazează pe trecerea timpului și toți vor uita acest caz extrem de grav din interiorul Bisericii Ortodoxe Române și din societatea românească.
Nu trebuie slăbiți, ci să se ceară condamnarea cu executare și scoaterea lui TEODOSIE din Constanța. (vezi aici). Așa vor ieși la iveală și multe alte lucruri în neregulă.
Mulți vor trimite materiale sub anonimat, care îl incriminează.
Acum, preoții sunt încă înfricoșați și stau ascunși, pentru că TEODOSIE pare de neclintit. El a format un sistem de turnătorie securistic, pentru că el însuși este turnător nenorocit.
TEODOSIE crede, în inconștiența și prostia sa că va rămâne în continuare aici la Constanța să jefuiască preoții, să înșele, să batjorocrească, fiind convins că totul se va mușamaliza.
Cel care a semnat și el pentru fonduri europene este și preotul Gheorghe Nadoleanu, mult timp slujitor la parohia „Sf. Treime“ de la Casa de Cultură. Pentru că se încurcase cu nevasta parohului (…) și izbucnind scandalul între cei doi, TEODOSIE a decis să-i despartă și l-a trimis pe Nadoleanu Gheorghe la biserica „Sf. Gheorghe“ din Palazul Mare.
Sfaturi pentru protecția redactorului-șef al ziarului
Vor căuta să vă atace indirect, prin orice mijloace, poate chiar să vă scoată din aceasta lume!
Nu mâncați și nu beți din mâini necunoscute! Este la modă arsenicul.
Feriți-vă de locuri izolate, dar și de cele aglomerate! Nici nu vă imaginați ce poate produce o mică zgârietură!
Veți fi provocat ca să reacționați. Nu vă încredeți în necunoscuți, pentru că bestia de TEODOSIE este în stare de orice!
Învățați-i pe d-l Nicolae Marghiol și pe d-l Beca Stere să se păzească la fel!
Fiți foate prudent și însoțiți-vă cu rugăciunea! Purtați tot timpul o cruce la Dumneavoastră!
TEODOSIE este foarte periculos, pervers, mincinos, fără caracter, manipulează și înșeală.
Va face orice ca să scape, poate cu semnăturile oamenilor, poate cu ajutorul P.S.D.-ului, poate cu ajutorul Patriarhiei, poate cu ajutorul serviciilor, poate cu ajutorul francmasonilor, poate chiar cu ajutorul Patriarhului ecumenic Bartolomeu de la Istanbul (Constantinopol), cu care este bun prieten. Acesta, pentru bani, este în stare să schimbe canoanele din ortodoxie.
Sf. Sinod îl acoperă pe Teodosie
(…) S-ar putea să-l trimită arhiepiscop pe Visarion de la Tulcea ca să se unească cu Constanța, devenind Mitropolia Dobrogei (??? – n. red).
Episcopul-vicar Timotei Prahoveanul (vezi aici) are vechime doar doi ani, iar legea spune că un episcope-vicar trebuie să aibă vechime de șapte ani ca să poată fi episcop sau arhiepiscop într-o eparhie.
Cei din Sf. Sinod îi vor lua apărarea lui TEODOSIE, pentru că altfel vor crea un precedent periculos și pentru celelalte episcopii din cadrul B.O.R., care, multe dintre ele, au probleme cu diverse fraudări de bani ai Statului.
Preoții Eugen Tănăsescu și Ilie Petre au fost complici la provocarea scandalului din fața Catedralei
Eugen Tănăsescu este un mare mincinos și minte opinia publică așa cum vrea TEODOSIE și în interesul lor. Vă bruiază, vă șterge fel de fel de materiale, deține fel de fel de programe piratate, fără licență (a se avea în vedere!), multe materiale deținute ilegal despre diverse persoane pe care episcopul le poate șantaja sau le folosește în diverse conjucturi, toate stocate pe calculatoarele din sediul Radio „Dobrogea“ din clădirea Arhiepiscopiei.
Tănăsescu a manipulat situația din 23 octombrie 2016, de la Catedrală (vezi aici), prin preotul Ilie Petre de la biserica „Sf. Dumitru“ (zona Delfinariu), acesta fiind și director la Seminarul Teologic.
I-a manipulat și i-a asmuțit pe derbedeii de elevi împotriva dumneavoastră, a presei. Elevilor li s-au făcut promisiuni în bani și note bune, dacă vor da în dumneavoastră, pentru că, acestor elevi, legea nu le poate face nimic. Aveți în vedere că acești elevi vor fi preoții de mâine ai României!
Acest Ilie Petre este copil de suflet al lui TEODOSIE, care l-a pus abuziv paroh în locul preotului Roman Gheorghe.
TEODOSIE a fost sigur că vor veni jurnaliștii după slujba de pe 23 octombrie de la Catedrală și i-a întâmpinat cu ostilitate, așa cum l-a dus capul, după voia sa.
A fost o imprudență a dumneavoastră și a celorlalți jurnaliști, pentru că, în zi de slujbă, el este înconjurat de foarte mulți lingăi. Pentru o masă caldă de la cantină sau un pachețel de doi lei, tot din banii proștilor, această turmă idioată, în stare să-și vândă sufletul pentru Hapsâneanu, este o masă de manevră, aceeași proști și habotnici care îl însoțesc peste tot și îi ling labele scârboase.
Racla cu sfinte moaște găsită, chipurile, în clopotnița bisericii „Sf. Dumitru“ este o mare minciună a lui Teodosie
Faptul că racla ar fi fost găsită în clopotnița bisericii cu hramul „Sf. Dumitru“ de pe str. Dorobanți din zona Delfinariu (vezi aici) este o mare minciună a lui TEODOSIE, scopul urmărit de acesta fiind să vină lumea să cotizeze, iar preotul Ilie Petre – „copilul de suflet“ al șpagoveanului – să-i predea banii acestuia.
Preotul Roman Gheorghe și alții știu adevărul, dar sunt nevoiți să tacă.
Irina Petre, soția lui Ilie Petre, este una dintre educatoarele care au bătut copii la grădinița „Micul Regat“ din Constanța.
Teodosie și infractorii din Arhiepiscopie au distrus ferma Nazarcea
Poalelungi Neculai, paroh la biserica „Sf. Nicolae“ (Km 5), a semnat toate actele contabile de la Dorna Arini și majoritatea din cadrul Arhiepiscopiei.
Știe de toate matrapazlâcurile lui TEODOSIE, dar a stat, de cele multe ori, în umbră, băgând la înaintare pe consilierii economici. Acesta ar trebui arestat și anchetat, pentru că știe absolut tot ce s-a întâmplat în Arhiepiscopie, începând din 2001 și până în prezent. Chiar el este de multe ori inițiatorul multor manevre cu banii altora.
Locomotiva de la Nazarcea a vândut-o protopopul Mihai Jan (paroh la biserica „Adormirea Maicii Domnului I“ din Protoieria II Constanța) și Vasile Tican – paroh la biserica „Sf. Parascheva“ (Cimitirul central din Constanța), mare prieten cu TEODOSIE de vreo 32 de ani. La fel, și toate tractoarele de acolo, tot de ei au fost duse la fier vechi. (vezi aici minciunile TRINITAS!).
Referitor la scandalul de la Nazarcea (vezi aici realitatea de la Nazarcea), să știți că s-au acoperit cu acte, dar acestea nu coincid cu realitatea.
Direcția Județeană de Muncă și Protecție Socială să se autosesizeze!
Pe statele de plată de la majoritatea bisericilor există persoane pe post de paraclisieri[1], acestea fiind din anturajul preoților sau al lui TEODOSIE.
Acești „paraclisieri“, care nu se prezintă la locul de muncă pentru a face ceva, încasează banii Statului (virați de Secretariatul de Stat pentru Culte), în mod ilegal.
A se informa cei de la D.J.M.P.S. (str. Decebal nr. 13C), dar discret, pentru că își vor lua măsuri.
Să se verifice dacă persoanele de pe state de plată se prezintă la biserici, măcar să facă prezența.
La câteva biserici, parohul o are angajată pe soția sa ca paraclisier sau îngrijitor, iar banii veniți de la Culte i se doneză lui TEODOSIE.
Rotația consilierilor economici din Arhiepiscopie de-a lungul anilor
Pentru TEODOSIE, „rotația cadrelor“ este mai mult decât o apucătură moștenită de la regimul comunist, este o modalitate perversă și murdară pe care el o practică cu mare interes și numai în scop personal, fiind de notorietate faptul că acest individ malefic, pe lângă cele patologice, mai are și „boala banilor“.
Interesul lui TEODOSIE constă în ștergerea urmelor pe care nelegiuitul, prin consilierii săi economici, le comite în evidențele financiar-contabile, scopul său fiind banii și numai banii pe care nimeni nu știe câți, cum și unde îi cheltuiește, dar se poate bănui: complexul de la Dorna Arini, orgii sexuale, ospețe pantagruelice, plimbări cu elicopterul, tăcerea martorilor, cumpărarea de influență, susținerea pe tronul arhiepiscopal și multe altele.
Un consilier economic este ținut în funcție numai câțiva ani, după care este schimbat intenționat de TEODOSIE ca să se piardă urmele neregulilor (de aceea, consilierul nu bănuiește ceva).
Bistriceanu Gheorghe este civil și a fost contabil-șef la început, când a venit TEODOSIE în anul 2001.
A urmat consilier economic Ciornea Andrei, după care a devenit paroh la biserica „Sf. Ilie“ – zona Anda la CET. (ca favor a angajat-o pe soția lui Andrei, profesoară la Seminarul Teologic).
Apoi a urmat consilier economic Neculai Poalelungi (vezi aici), devenit apoi, paroh la Biserica „Sf. Nicolae“ din Km 5 (Catedrala navigatorilor), cel care l-a bătut și i-a rupt piciorul preotului Iulian Zisu, care a construit această biserică. Actualmente este mare sef la Biroul de Audit din cadrul Arhiepiscopiei.
Apoi a urmat consilier economic Ciprian Stoichin (vezi aici), zis și popa-porno, devenit apoi paroh la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena“ (str. Mihăileanu), cel cu curviile ținute lanț cu diverse femei..
În prezent este consilier la biroul Personal (știe și controlează ce locuri de preot sunt, cine iese la pensie, care preot a murit, cine dă mai mult și cât dă pentru o hirotonie si pentru un post la o biserică). Din bani primiți, ia și el, dă și lui TEODOSIE și astfel ei sunt și rămân ortodocși doar cu numele.
A urmat consilier economic Ciprian-Ioan Cojocaru, devenit apoi, paroh la biserica „Sf. Maria“ (Poarta 4), tot un afemeiat. În momentul de față este la Biroul Juridic, băgător de seamă.
După acesta a urmat un anume Aurelian Ștefan, despre care nu cunosc prea multe.
A urmat apoi consilier economic Claudiu Banu (vezi aici), devenit paroh la biserica „Sf. Mc. Mina“ (construită de preotul Nicolae Picu) și înșeală lumea că va face ceva pentru copii la Techirghiol.
Teodosie practică șantajul asupra preoților
Se știe că toți cei care au fost consilieri economici au devenit parohi, după ce și-au făcut „stagiul de pregătire în prelucrarea“ de acte pentru îmbogățirea lui TEODOSIE.
Conștient de faptul că oricare dintre aceștia ar putea să sifoneze, TEODOSIE practică manipularea lor, preferând, în mod diabolic, să-i compromită, pe cei mai mulți cu femei, ca să-i aibă la mână, să-i aducă în starea de a le arăta că de el depinde iertarea lor și că el este atotputernic, are propriile legi, pe care le aplică numai după bunul său plac, iar de cele ale Statului puțin îi pasă.
Este cunoscut faptul că TEODOSIE a făcut împrumuturi la bănci și i-a pus pe aceștia să-l gireze cu casele lor, iar acum ei sunt înnebuniți de ceea ce poate să urmeze.
Toți consilierii au favorizat ca toate hirotoniile făcute de TEODOSIE să se facă pe bani, transferurile de la o parohie la alta tot pe bani, ca donațiile oamenilor de bună credință să ajungă în buzunarele sparte ale Șpagoveanului nenorocit.
La toate acestea trebuie adăugată rotirea cadrelor în rândurile preoților, o altă nemernicie a lui TEODOSIE, cu care a distrus pe mulți dintre slujitorii Domnului, familiile și rudele acestora.
A devenit o tradiție faptul ca mulți preoți să primească ascultare pentru construirea de lăcașuri de cult, după care, la scurt timp după finalizarea lucrărilor, uneori și mai înainte, preotul acela să fie transferat, de fapt alungat la o altă parohie
Toți consilierii au favorizat ca toate hirotoniile făcute de TEODOSIE să se facă pe bani, transferurile de la o parohie la alta tot pe bani, ca donațiile oamenilor de bună credință să ajungă în buzunarele sparte ale Șpagoveanului.
Intimitatea și liniștea sufletului – monitorizate în unele biserici
Banu Claudiu este finul lui Iulian, patronul de la firma de pază și protecție (…).
Acest Banu cotizează la TEODOSIE cu aproape toți banii încasați de el de la nunți și botezuri.
De reținut pentru toți cetățenii care frecventează zona că acest buhai de 160 de kg a montat camere de supraveghere prin biserică și în exteriorul bisericii „Sf. Mina“ (parcul Tăbăcărie), nu pentru pază, ci ca să știe cine vine la biserică, câți vin, să o urmărească pe femeia de la lumânări, să-i urmărească pe ceilalti preoți cu cine vorbesc, dacă primesc vreun pomelnic de la cineva. (vezi aici).
Totul este monitorizat de firma (…), înregistrările păstrate pe memorie timp de 21 de zile și totul poate fi urmărit prin intermediul telefonului mobil de către paroh, care, apoi, dă raportul tătucului bărbos de la Arhiepiscopie despre tot ce se întâmplă.
Să afle toți credincioșii că nu au intimitate nici măcar în biserică și că sunt urmăriți la tot pasul. Totul este din ordinul securistului „Mache“ sau TEODOSIE cel lacom.
Mai sunt și alte biserici în această situație în care oamenii sunt urmăriți de parohi. Să nu se creadă că vrem ca oamenii să nu mai meargă în biserici, ci să ia atitudine ca să se desființeze sistemele de urmărire, măcar în interiorul acestor biserici, pentru intimitatea și liniștea sufletească a credincioșilor.
Plimbări aeriene cu elicopterul… pe banii constănțenilor
În urmă cu câțiva ani, TEODOSIE se plimba cu elicopterul prin munții de la Dorna Arini. O cursă nu este prea mult, costa doar circa 4.000 lei… din banii constănțenilor.
Când organiza câte o petrecere, trimitea mașina după Sofia Vicoveanca să o aducă din Moldova. La fel, toată deplasarea și plata cântăreței nu costau prea mult, ci doar 15.000 lei – tot din banii constănțenilor.
TEODOSIE primește bani lunar, ca o cotizație, de la toți preoții-parohi, de fapt șpagă permanentă sau taxa de protecție.
Se vând lumânări, majoritatea fără acte, de asemenea colportajul luat la negru de la «Dragonul roșu» din București și de la alți diverși furnizori.
Cazul cavoului de la Casa de Cultură
Acum vreau să vă prezint un caz cu o sumă de bani primită de parohia „Sf. Treime“ din Constanța (b-dul Alex. Lăpușneanu, zona Casa de Cultură), de la Secretariatul de Stat pentru Culte în 21 noiembrie 2008 (vezi aici).
Suma primită de parohul Florin Grigore Rusu a fost de 17.000.000 lei noi, dar, dacă se face o expertiză de către un inginer structurist se va descoperi că banii nu pot fi justificați. (vezi aici).
Imediat după primirea banilor, Florin Grigore Rusu și-a luat o mașină de 24.000 euro și a început contruirea unei case luxoase, în zona cimitirului municipal Constanța, dincolo de str. Baba Novac (spre unitățile militare dinspre str. Ștefăniță Vodă). Majoritatea banilor au fost dați lui TEODOSIE.
Rusu nu putea să realizeze aceste lucruri din banii de preot, pentru că este slab profesional și nu este căutat de oameni.
Rusu este și el, ca și tatăl lui, un turnător, își înregistrează colegii, de fapt pe oricine, cu un mic reportofon pe care îl are asupra lui tot timpul.
Acest Florin Rusu este finul de cununie al Ecaterinei Andronescu de la P.S.D., de fapt ea l-a ajutat să primească o sumă așa de mare (cea mai mare din toate timpurile). Ecaterina Andronescu este cea care a contribuit la degradarea învățământului românesc și băgată în multe mizerii financiare.
Florin Rusu este fiu de turnător la Securitate, venit de la Brăila, actualmente consilier la Biroul Tehnic. A fost trimis paroh în locul părintelui Ungureanu Constantin, cel care a construit, de fapt, această biserică.
Finul de cununie al lui Florin Rusu este Chiriluță Bogdan, omul de încredere al lui TEODOSIE, cel care a primit bani (vezi aici), într-o benzinărie din București, în vederea unei hirotonii a unui reporter sub acoperire de la „România Liberă“. (…).
Faceți publică orice informație despre TEODOSIE!
Nu îl mai atacați[2] pe Preafericitul Daniel! (vezi aici). Este singurul care poate scăpa Constanța de bestia de TEODOSIE. (vezi aici).
TEODOSIE este un dement[3], pus politic la Constanța de Ion Iliescu și de Adrian Nastase. (vezi aici).
El nu are nicio legătură cu Dumnezeu! (…).»
[1] Subtitlurile și sublinierile aparțin redacției REZISTENȚA.
[2] PARACLISIÉR, paraclisieri, – Persoană însărcinată cu îngrijirea și paza unei biserici îndeplinind și unele servicii la oficierea cultului; servitor sau și cântăreț de biserică, țârcovnic, palamar (Moldova), crâsnic (Transilvania).
[3] https://rezistenta.ro/patriarhul-daniel-slujitorul-lui-dumnezeu-sau-sclavul-satanei/ – https://rezistenta.ro/patriarhul-eretic-daniel-refuza-sa-si-recunoasca-fiica/
- https://rezistenta.ro/jos-masca-de-patriarh-ortodox-daniel-ciobotea/
- https://rezistenta.ro/patriarhul-daniel-ciobotea-este-homosexual/
- https://rezistenta.ro/patriarhul-daniel-este-ofiter-acoperit/
[4] https://rezistenta.ro/preotul-prof-ion-buga-teodosie-un-dement-amarat-pripasit-la-constanta/