Morți suspecte la bordul navei „Silvia“

0
566
Mineralierul „Silvia“, ex-„Salva“, a fost a treia navă din seria de vrachiere construite de Bulgaria pentru România.
La data de 30 aprilie 1975, în Şantierul Naval „Georgi Dimitrov“ din Varna (R.P. Bulgaria) a fost lansat la apă, după care, în iunie 1976, au fost finalizate lucrările la vrachierul „Salva“ (pavilion: România, IMO: 7512088, indicativ: YQDG, port de înregistrare: Constanţa, 24.850 tdw., 15.856 trb., 9.755 trn., lungime: 185,21 m, lăţime: 22,80 m, înălţime: 14,15 m, pescaj maxim: 10,23 m, echipaj: 36 membri, nr. punţi: 1, propulsie: motor tip 6-RND-76, licenţă: MAN, constructor: „H. Cegielski“ – Poznan, 1973, principiu de funcţionare: diesel, reversibil, 2 timpi, simplu efect, 6 cilindri, 760 x 1.500, 1ELC, puterea maşinii: 12.200 c.p., 8.980 Kw., turaţie: 122 rotaţii/ minut, viteza: 16 Nd., caldarine: 1CAUX-ACV-AZL, 67/ 7, 1CAUX-ACV-GEV, 304/ 7, motor auxiliar: 3 x 740/ 5 AL 25/ 30, generatoare: 3 x 504 Kw., 400V, 50 hz., CA, combustibil: păcură, bunker: 1.514 to., echipamente de navigaţie şi radiocomunicaţie: girocompas, loch electric, radar, radiogoniometru, radiotelefon, staţie radio, capacitate mărfuri vrac: 29.214 mc, nr. magazii: 7, nr. guri magazii: 7).
1302525„Salva” a fost cea de a treia navă din seria mineralierelor de 25.000 tdw. construite de Bulgaria pentru România.
Primul comandant al navei „Salva”  a fost Aristotel Popescu.
Nave surori: „Bumbești” (construită în august 1974, „Livezeni” (decembrie 1974), „Vișeu” (aprilie 1976), „Vidraru” (noiembrie 1976), „Lotru” (decembrie 1976) și „Motru” (decembrie 1977).
După anul 1990, „Salva” a mai purtat numele „Dalia“ (1996), „Salva“ (1998) şi „Silvia“ (2001).
Mineralierul a fost tăiat la Rizhao, în octombrie 2002.

Obiectul care plutesteLa data de 15 august 2002, la bordul vrachierului „Silvia“[1], ex-„Salva“[2] (pavilion: România, IMO: 7512088, armator: „Cosena“ s.r.l. Constanţa, comandant: Ioan Voicu) au decedat trei marinari români.

Nava românească plecase în cursă la data de 31 iulie, şi se afla în apropierea portului Djibouti (Marea Roşie), fiind încărcată cu îngrăşăminte chimice NP 21-20 în vrac, furnizate de „Azomureş“ cu destinația China.
Comandantul Ioan Voicu (48 ani) a decedat în urma unui infarct, iar ofiţerul II mecanic Ion Mereanu (50 ani) şi strungarul Alexandru Nicolescu (45 ani) au murit din cauza unei intoxicaţii, după ce se îmbolnăviseră cu o zi în urmă.
Cu o zi înainte de decesul celor trei, se îmbolnăviseră alţi trei navigatori, respectiv Răzvan Groza – ofiţer de punte, Alexandru Avramuţă – motorist şi Luigi Nicolcioiu – motorist.
Aceştia acuzau simptome identice: greaţă, vărsături, ameţeli şi stare generală foarte proastă.
Medicul care a ajuns la navă a precizat că ar putea fi vorba despre o intoxicaţie cu un gaz toxic.
S-a cerut furnizorului să precizeze ce conţine exact îngrășământul tip NP 21-20.
1302538Potrivit comunicatului remis presei la data de 19 august 2002, Ministerul Afacerilor Externe al României a precizat:
„Nava «Silvia» a ancorat în portul Djibouti duminică, 18 august a.c., în jurul orei 17:00 (ora locală).
Comanda navei a fost preluată de noul comandant, trimis din ţară, domnul Vlădan Romulus Iulian; de asemenea, au urcat la bord şi ceilalţi trei marinari trimişi din ţară.
Astăzi, luni, 19 august, între orele 10:00 – 13:00, pe navă au fost prezente autorităţile portuare locale, medicul legist, agentul armatorului.
A fost prezent, de asemenea, domnul Gheorghe Vâlcu, însărcinatul cu afaceri al ţării noastre la Sana’a (Republica Yemen), care acordă, în continuare, asistenţa consulară necesară echipajului navei şi în vederea repatrierii corpurilor neînsufleţite ale celor trei marinari decedaţi.
Corpurile decedaţilor au fost preluate astăzi de autorităţile locale, în vederea efectuării investigaţiilor medicale şi judiciare.
Rezultatul acestora va fi comunicat în zilele următoare.
Transportul în ţară al decedaţilor va fi posibil numai după finalizarea investigaţiilor şi în funcţie de orarul curselor aeriene, eventual la sfârşitul acestei săptămâni. (…).
2371799Conform comunicatului emis de Ministerul Afacerilor Externe al României la data de 23 august 2002 s-a precizat că „(…) În certificatele de deces eliberate potrivit legii locale (Djibouti) se menţionează că toate cele 3 decese au fost cauzate prin «intoxicaţie»; se recomandă efectuarea de autopsii pentru stabilirea cauzelor exacte ale deceselor.
Dată fiind starea, apreciată ca bună, a sănătăţii echipajului navei se consideră că nu ar mai fi necesar un alt control medical în afara celui efectuat imediat după ancorarea navei în portul Djibouti.
La cererea firmei COSENA din Constanţa, în perioada imediat următoare un expert neutru, desemnat de către firma P&I («Protective & Indemnity Assoc.») din Londra, va efectua o expertiză, având drept principal obiectiv verificarea stării tehnice a sistemului de ventilaţie din compartimentul maşinilor navei.
13025291302528Opt dintre marinarii aflaţi pe navă şi-au manifestat, până în prezent, dorinţa de a se repatria. (…)“.
La 25 august 2002, opt marinari de pe vrachierul „Silvia“ au sosit în ţară, după ce au solicitat insistent repatrierea, pentru că nu au mai putut suporta clima din regiune.
Odată cu cei opt navigatori, ar fi trebuit să ajungă în ţară şi corpurile celor trei decedaţi, dar acestea nu au putut fi urcate în avion din cauza lipsei de spaţiu.
Pe nava „Silvia“ mai rămăseseră opt membri ai echipajului.
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.

[1] Nume primit în anul 2001; a mai purtat numele „Dalia“ (1996).

[2] Pavilion: România; nume purtat în anii 1976 şi 1998.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentEpava remorcherului „Farul“ a scufundat epava remorcherului „Rovine“
Articolul următorDoi români, tratați ca teroriști la bordul cargoului „Tara“
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.