Cargoul „Carpaţi“ (pavilion: România, IMO: 5603501, comandant: căpitan Ilie Drocan, ofiţer I: George Dinu, ofiţer III: Mihail Guneş, şef-mecanic: Dumitru Petală, şef de echipaj: Nicolae Coroiu, 4.350 trb., echipaj: 32 membri, construit în anul 1913) a fost torpilat la data de 10 octombrie 1942 de un submarin sovietic şi s-a scufundat la 4 Mm Sud – Est, în larg de Capul Sf. Gheorghe (în punctul de coordonate 45° 01’ Nord şi 29° 47’ Est, pe un fund de 25 – 30 metri), între coastă şi barajul antisubmarin de la Sulina (zona Far Olinca).
Cargoul plecase încărcat cu materiale de război din portul Constanţa şi era escortat de două vedete germane.
Torpila a fost lansată de submarinul ShCh-216 – clasa Scuka[1] (pavilion: Rusia, IMO: 6112381, comandant: căpitan R3 Karbovski, 705 to., 590 trb., lungime: 58,70 m, lăţime: 6,40 m, constructor: 20 decembrie 1941, „Zavod“, Nikolaev North – Rusia; a fost lansat la apă la data de 30 mai 1940; data punerii chilei: 23 iulie 1939), nava primind lovitura în dreptul catargului din pupa tribord, între magaziile 4 şi 5, fiindu-i afectat şi sistemul de guvernare.
După aproximativ 5 minute de la explozie, pupa navei se afla complet în apă, până la mijlocul navei.
În scurt timp, vasul s-a rupt în dreptul compartimentului maşini şi s-a scufundat cu pupa înainte. Trecuseră doar 15 minute de la explozia torpilei.
În Protestul de Mare, comandantul navei, Ilie Drocan, a precizat[2]: „(…) Văzând că vasul se scufundă repede de pupa şi că se îndreaptă spre larg, am stopat maşina şi am ancorat, pentru a-i opri din viteză, ca să pot face lansarea bărcilor. Aceasta s’a făcut cu oarecari greutăţi, dat fiind starea timpului, totuşi a reuşit satisfăcător, lansând 3 bărci din 4.
Bineînţeles, toată acţiunea şi toate ordinele ce am dat au fost făcute numai în urma consultării şi a înţelegerii perfecte cu Supercargo.
După aproximativ 5 minute dela explozie, pupa vasului era complect sub apă, până la mijlocul vasului.
În aceste momente, pe când pregăteam de lansare a treia barcă, vasul a crăpat în dreptul peretului maşinei, cu cala No. 4, de o lărgime de circa 15 cm. Depărtându-ne cu bărcile de lângă vas, cu mare greutate am fost culeşi şi îmbarcaţi pe una din vedete, pe când cealaltă vedetă lansa granate[3] în împrejurimile vasului.
Soldaţii germani care erau la turnul din pupa au văzut torpila venind şi au dat alarma, strigând şi fluerând spre comanda vasului, dar a fost prea târziu ca să mai fie evitată, deoarece, în acelaşi moment, a şi lovit vasul.
Vasul a mai plutit după explozie aproximativ încă 15 minute, în total, scufundându-se cu pupa.
Personalul, compus din 32 români şi 20 germani, s’a comportat foarte bine, fără panică şi ascultând de ordinele date.
Sunt trei fochişti dispăruţi: Oprişa Nicolae, Croitoru Petre şi Ferestrioară Nicolae şi sunt sigur că, dacă n’ar fi fost noapte întunecoasă şi vreme rea, n’am fi avut nici o pierdere“.
George Dinu, ofiţer I, secundul navei[4]: „(…) În ziua de 10 octombrie 1942, către orele 11.00 a.m., am plecat din portul Constanţa cu vaporul «Carpaţi» încărcat cu diverse materiale de război, fiind escortaţi de două vedete germane. Navigaţia a decurs în condiţii normale.
Către orele 16.00, vântul de Nord a început să se întărească, ajungând către ora 20.00 la forţa 7. Marea s’a montat treptat.
După trecerea Capului Sf. Gheorghe, vedeta conducătoare germană ne-a ordonat să micşorăm viteza, neputând înainta din cauza valurilor mari. Dela ora 19:00 am mers cu jumătate de viteză.
În momentul când nava se afla la circa 4 Mm larg de Capul Sf. Gheorghe şi 7 – 8 Mm în direcţia Nord – Nord – Est, aproximativ pe fund de 25 – 30 metri, către orele 19:50, în timpul când subsemnatul mă găseam pe comandă şi urmăream drumul vedetei conducătoare, pentru a menţine nava în siajul ei, având pe Domnul Comandant tot pe comandă, în dreapta mea, am auzit o puternică explozie în tribordul vasului, provenind din torpilare. Nava a primit torpila în dreptul catargului din pupa.
Imediat după torpilare, Dl. Comandant a ordonat toată viteza maşinei înainte şi cârma toată la stânga, pentru a încerca o apropiere de un fund mai mic, pentru a eşua vasul, care începuse să se scufunde cu pupa.
Transmisia cârmei suferind o ruptură, probabil din cauza exploziei, nava nu a mai putut guverna, fiind împinsă către larg de vântul şi valurile ce veneau din babord.
Dl. Comandant, văzând această situaţie şi cum vaporul se scufunda repede, a stopat maşina şi a ancorat spre a opri viteza vasului în vederea operaţiunilor de salvare a echipajului.
După un scurt consult cu supercargo-ul german şi ofiţerii navei, Dl. Comandant, văzând că vasul nu mai poate fi salvat, a ordonat lansarea bărcilor de salvare, care, cu tot timpul rău, a decurs în condiţiuni bune, reuşindu-se a se salva astfel echipajul român şi german, cu excepţia a trei focari, care, cu toate insistenţele depuse de vedetele germane şi comandantul meu, au rămas dispăruţi.
Operaţiunile de salvare a echipajului au fost conduse de Dl. Comandant, subsemnatul şi ofiţerii navei, care ne-am salvat ultimii şi când puntea navei se afla la nivelul apei.
Imediat ce am reuşit a ne depărta la o mică distanţă de vasul care continua să se scufunde, am văzut în întuneric teuga vasului, care a dispărut şi ea după circa 15 minute.
Din momentul torpilării şi până când a mai fost posibilă lansarea ultimei bărci, în care au luat loc Dl. Comandant şi ofiţerii vasului, când puntea navei se afla la nivelul apei, au trecut circa 7 minute. (…)“.
Mihail Guneş, ofiţer III[5]: „(…) Dl. Comandant şi ofiţerii au stat pe vapor până în ultimul moment, căutând să salveze în bune condiţiuni tot echipajul şi n’am părăsit nava decât în momentul când puntea ajunsese la nivelul apei.
Cu mare greutate ne-am depărtat cu barca de navă şi am acostat lângă şalupa germană, care ne-a îmbarcat şi cu care am ajuns la Sulina către orele 23.00 în aceeaşi noapte. (…)“.
Dumitru Petală, şef-mecanic[6]: „(…) Apa începuse să invadeze compartimentul maşinilor, provenind dinspre peretele de separaţie al magaziei de materiale şi, probabil, din dublu-fund. (…).
Când am eşit pe punte, nava era pe jumătate în imersiune. Copastia din tribord ajunsese la nivelul apei. Am trecut le barca No. 2, unde, împreună cu încă şase membri din echipaj, printre care era şi supercargo-ul german, am părăsit nava.
Cu foarte mare greutate, din cauza timpului rău şi a mărei montate, am reuşit abia către orele 21.00 să ne apropiem de vedeta germană, pe care ne-am îmbarcat. (…)“.
Aceşti focari nu făceau parte din personalul de cart, în timpul torpilării fiind liberi. După încă un timp de zadarnică căutare a acestor oameni, am ajuns, pe la orele 23.10, la Sulina, unde am debarcat. (…)“.
Au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost recuperaţi vreodată următorii membri din echipaj: Nicolae D. Ferestrioară – fochist, 32 ani, născut în Constanţa, căsătorit, un copil, Petre T. Croitoru – fochist, 32 ani, născut în Botoşani, căsătorit, fără copii, şi Nicolae Oprişa – fochist, 50 ani, născut în Hunedoara, necăsătorit.
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la 31 decembrie 2010 (data finalizării cărții).
[1] http://uboat.net/allies/warships/ship/5047.html
[2] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 25/ 1938, fila 6, dosar: 144/ 1942, fila: 25.
[3] Granată – grenadă. [4] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 25/ 1938, fila: 7.
[5] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 25/ 1938, filele: 7, 8.
[6] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 25/ 1938, filele: 8, 9.
