Un cimitir unic în lume: „cimitirul viu“ din Sulina 

1
2219
Cimitirul internațional din Sulina - locul unde moartea nu face discriminări pe criterii religioase, nici veșnicia nu acordă importanță divinității la care se rugau oamenii îngropați aici, atunci când ei trăiau.

În prefața cărții sale „Cimitirul viu de la Sulina”, de ing. Petre Covacef[1], autorul descrie locul ca fiind „un amestec de religii, neamuri, limbi scrise pe cruci, obiceiuri şi meserii, fac din cimitirul Sulinei locul de veci al celor care au contribuit în tăcere la cea mai însemnată construcţie hidrotehnică din Europa secolului al XIX-lea”.

Cimitirul[2] a fost înființat în anul 1864 de Comisia Europeană a Dunării[3], pentru a deveni loc de odihnă veșnică a angajaților săi, dar, în timp a devenit un complex cimiterial în care se odihnesc membri a numeroase confesiuni, reprezentanți ai 21 de naționalități (români, francezi, turci, maltezi, italieni, greci, sârbo-croați, britanici, muntenegreni, ruși, români, nemți etc), căci așa cum moartea nu face discriminări pe criterii religioase, nici veșnicia nu acordă importanță divinității la care se rugau oamenii îngropați  aici, atunci când ei trăiau.

Cimitirul maritim din Sulina este singurul loc din lume în care cimitirul evreiesc este așezat lângă cel musulman.
Cimitirul maritim din Sulina este singurul loc din lume în care cimitirul evreiesc este așezat lângă cel musulman.
Locul are în compunere cimitirul ortodox, cimitirul ortodox de rit vechi (lipovenesc), cimitirul bisericilor europene occidentale, cimitirul musulman şi cimitirul evreiesc, Sulina fiind ultimul port pentru zeci de străini care își dorm acum somnul etern într-un loc nemaiîntâlnit în lume.
Între ele nu există delimitări, Comisia Europeană a Dunării încurajând, încă de la înființarea cimitirului, fiecare comunitate în mod egal. Aşa s-a născut o concordie universală între grupurile etnice şi religioase de aici.
Poarta de intrare în cimitirul musulman.
Poarta de intrare în cimitirul musulman.
Monumente, cruci din piatră și marmură, ciment și fontă, unele sunt adevărate opere de artă, străjuiesc mormintele celor plecați pentru totdeauna, fiecare dintre acestea oferind date și informații utile numai celui care este curios să afle, povești care, puse cap la cap, pot face posibilă apariția unor romane de aventuri și de dragoste, scenarii pentru filme documentare și artistice de succes.
cimitir_principalaInformațiile concrete, sculptate în piatra monumentelor sau pe plăcile de morminte, sunt asemenea unor cronici din timpuri îndepărtate și le poți completa cu cele primite de la localnici, realizând astfel un amalgam de date, mai mult sau mai puțin subiective, despre aproape fiecare dintre cei care sunt îngropați aici, poveştile unora dintre cei înhumaţi aici fiind tulburătoare.
Placa de mormant.
Placă de mormânt.
Multe dintre morminte sunt locuri de odihnă pentru unii marinarii englezi sau pentru angajați ai Comisiei Europene a Dunării, ele ascunzând tot atâtea povești deosebite, pe care, dacă le afli, te copleșesc cu farmecul lor, al misterelor și nostalgiilor ce vin dintr-un trecut cu aromă cosmopolită, specific Sulinei.

Unele sunt inscripționate cu nume exotice, fiecare cu povestea sa amplificată de legendă: comandanți de nave, mateloți, piloți, pescari lipoveni, prințese, militari, pirați, oameni ai legii, tineri, bătrâni, femei, bărbați, copii…, toți odihnindu-se  sub pietrele funerare din acest Babel[4] funest.

Monumentul de la mormântul lui Eugenius Magnussen.
Monumentul de la mormântul lui Eugenius Magnussen.

Aici își au locul de veci înalți funcționari ai C.E.D. printre care danezul Eugenius Magnussen – inginer-șef al lucrărilor[5] de la Sulina, inginerul Carl Kühl – șeful Serviciului Tehnic al lucrărilor, navigatorul specialist Thomas Rutherford şi şefului lucrărilor de aici, William Simpson[6] (pe lespedea căruia stă scris: „Sacred to the memory of William Simpson – who died at Sulina – on the 28th July 1870 – aged 46 years – This stone was erected by the European Commission – of the Danube Delta“[7]), dar și mulți oameni ai apelor și navelor.

cimitir-colaj - Copy - CopyTot aici se află mormântul croatului Perusko sau cel al italianului Luca Sessa, realizate din roca adus la Sulina cu aceleași vase pe care aceștia au navigat.
Aici a fost înmormântat şi ultimul protestant din Sulina, Schneider Dieter, care a trăit între anii 1942 şi 2005, care a vrut să ridice la Sulina un simbol al Europei, aşa cum Statele Unite ale Americii au Statuia Libertăţii. El se gândea la un bou alb, un fel de Zeus metamorfozat.
Îşi mai dorm somnul de veci Giovanni Matteucci, directorul primei bănci internaţionale de la Sulina, Gerson Marcu, „împuşcat de rei făcători” în 1901, dar şi cei răpuşi de epidemii.
Doi copiiDe asemenea, există aici și pietrele de mormânt ale unor câini sau pisici, căci după numele lor este imposibil de identificat cărei specii au aparținut: Cora, Charly, Wulfy.
Pietrele funerare de la Sulina vorbesc despre fel şi fel de poveşti tragice, sfârșitul celor îngropați aici fiind cauzat de boli, accidente, lupte, atacuri și chiar din prea pasională dragoste.               

Printesa Ecaterina MoruziMormântul prințesei Moruzi            

Printre morminte se află cel al prințesei Ecaterina Moruzi, nepoata lui Ioan Sturdza, domn al Moldovei, născută la Constantinopole în anul 1836, fiind pregătită şi educată la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Ea a ajuns la Sulina împreună cu fiul său, Dumitru Moruzi, subprefect al portului de aici. După moartea ei la 29 decembrie 1893, fiul a fost mutat la Isaccea, apoi la Bucureşti, unde se spune că ar fi murit de foame. De la el a rămas libretul operetei „Pescarii din Sulina“, care a fost jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti, la 2 februarie 1902.
Datele de identificare ale prințesei reies chiar de pe monument: „Aci vremelnicu zăcu remașițele pământessci ale princesei Ecaterina Moruzi nepota lui Ioan Sturza Voevod Moldovei născută în Constantinopol în anul 1836 încetată din viață în Sulina la 29 dec. 1893. Vecinica ei pomenire“.

Printesa Moruzi

Epitaful: „Și buzele ce am gustat/ Și răul ce am îndurat/ Trecuta încă o ceață/ Atata numai am trecut/ E binele ce l-am făcut în viață”.
Actul de moarte al Principesei Ecaterina Moruzi (transcriere)
Act de moarte nr. 364/31.12.1893 al Principesei Ecaterina Morudi, 66 ani, văduvă, ortodoxă de protecție rusă, d. 29.12.1893, domiciliată com. Domuțeni, District Iași, guvernământul Basarabia din Rusia, „reședința în Sulina”, fiica lui Bedeadea Nicolachi Sturdza și a Mariei Sturdza născută Rodnovanu (se face corectura mai jos și se înlocuiește cu „născuta Ghica”), str. Carol I nr. 2, martori Dimitrie C. Morudi, fiul Principesei, 45 ani, funcționar; cauza morții apoplexie cerebrală.
Potrivit legendei, prințesa era foarte îndrăgostită de un ofițer marinar, dar ar fi fost dezmoștenită și exilată la Sulina, fiind iertată, totuși, de părinții ei, dar foarte târziu, după ce a murit.
Mormant DraghicescuPotrivit altei versiuni a legendei, la curte i se zicea «Muma pădurii», însă Ecaterina era o femeie foarte inteligentă. Ea a murit înecată într-o copcă, pe gheaţă. După moartea ei, fiul a devenit muritor de foame prin Bucureşti.

Se spune că, în realitate, Ecaterina Moruzi a murit de moarte bună, la 57 de ani, iar iubitul ei, locotenent-colonelul Mihail Drăghicescu[8] (1848-1896), a murit la trei ani după ea.

Mormant Draghicescu (2)Monumentul funerar al acestuia este deosebit datorită multitudinii de elemente ce le reprezintă: lanțuri de ancoră, un colac de fântână pe care se află așezate busola, compasul magnetic, trei rame, o mină (simbolul infanteriei marine) și o cruce.

                                             Fiorosul pirat Kontoguris[9]

De asemenea, nu se poate să nu îți atragă atenția mormântul piratului Gheorghios Kontoguris, pe a cărui lespede de marmură se află semnul specific piraților (craniul cu oasele încrucișate) și un text inscripționat, greu descifrabil: Aici zace Ghiorghios E. Kontoguris, plecat înaintea Domnului la Sulina”.
„Aici zace Ghiorghios E. Kontoguris, plecat înaintea Domnului la Sulina”.
„Aici zace Ghiorghios E. Kontoguris, plecat înaintea Domnului la Sulina”.

Viața și moartea acestuia rămân învăluite în mister. S-a născut în anul 1838 în Keffalonia (Grecia) şi a murit în ziua de 25 martie[10] 1881, împuşcat pe o stradă din Sulina, într-un schimb de focuri cu nişte militari ruşi. Localnicii spun că acest pirat a jefuit sute de nave, de aceea el a fost foarte bogat, totuși el a murit singur și sărac.

CimitirO altă legendă spune că el îngropat pe aici, undeva pe plajă, o comoară, de aceea se mai găsesc unii aventurieri în căutarea acelui loc ascuns și misterios. Alții încearcă să găsească indicii cu privire la lespedea de pe mormântul său, care, potrivit legendei, ar trebui citită într-un anumit fel pentru a-i afla secretele, în acest scop fiind necesară udarea locului încă de dimineață, apoi revenirea mai târziu, când anumite litere ies în evidență!              

cimitir-sulina_16 (855 x 1278)Romeo și Julieta locali

Alte morminte de aici spun povestea tristă de dragoste între doi adolescenți, care proveneau din familii rivale, un fel Romeo și Julieta locali: William Webster (25 de ani) era căpitan pe nava „Adalia“, iar iubita sa, Margaret Ann Princle (23 de ani), l-a urmat în secret pe navă, fiind deghizată în marinar, doar pentru a fi cu el.
William Webster și Margaret Ann Princle, Romeo și Julieta autohtoni, zac unul lângă celălalt în "cimitirul viu" din Sulina.
William Webster și Margaret Ann Princle, Romeo și Julieta autohtoni, zac unul lângă celălalt în „cimitirul viu” din Sulina.
În urma unui accident (fata a căzut din barcă, iar iubitul ei a sărit să o salveze) din ziua de 21 mai 1868, cei doi îndrăgostiți au murit înecați, trupurile lor fiind îngopate alături în acest cimitir cu următoarea inscripție:               
„In memory of WILLIAM WEBSTER, chief officier an board the s.s. ADALIA, who nobly sacrificed his own life by endeavoring to save MARGARET ANN PRINCLE from drowning at Soulina on the 21 of May 1868, aged 25 years. He was monument is erected by a sorrowing mother in memory of a most affectionate and dearly loved son“.
Mormintele lor au pietre funerare cu epitafuri. Pe cel al Margaretei scrie: „Ea a venit şi a plecat ca o floare“, iar pe cel al lui William: „Nu este mai mare dragoste decât să-ţi dai viaţa pentru prietenii tăi“.              

CIMITIR-SULINA-6Povestea unei dezvirginări crunte

Se spune că Evantia Marulis (http://convorbiri-literare.ro/?p=3124), fascinantul personaj din romanul „Europolis“ al lui Jean Bart ar fi existat în realitate și a murit de bătrânețe prin anii ’70, aici, la Sulina.

În timpul unei întâlniri, bătrâna a povestit un episod real și deosebit de dur din existența sa: fusese victima unui viol în grup, când niște marinari beți au sechestrat-o într-un depou dintr-un port mediteranean și au violat-o. Ulterior s-a îndrăgostit de un personaj boem din insulele Eoliene cu care a ajuns apoi la Sulina la bordul unui vapor. Tot aici a murit și iubitul ei, fiind îngropat în același cimitir.

Minunea Sfintei Parascheva
În cimitir se află și mormântul lui Alexandru Cuzulov (24 de ani), decedat în anul 1927. Era în luna ianuarie a anului 1927, de Praznicul Bobotezei, pe când Dunărea era îngheţată; s-au făcut copci în apa îngheţată a Dunării pentru ca preotul să arunce Sfânta Cruce în apă. Cinci tineri au sărit în apa îngheţată pentru a prinde crucea, printre ei şi tânărul Alexandru Cuzulov, proaspăt întors din armată, un înotător foarte bun.
Monumentul de la căpătâiul lui Alexandru Cuzulov.
Monumentul de la căpătâiul lui Alexandru Cuzulov.
Apa îngheţată a Dunării “l-a tăiat”, a cerut de două ori ajutor, iar mai apoi a fost acoperit de apele îngheţate ale Dunării. Mama lui Alexandru a început să plângă, să se tânguiască; trupul lui Alexan­dru a fost căutat cu scafandri, însă a fost de negăsit.
Ajunsă acasă, mama lui Alexandru a aprins candela icoanei Cuvioasei Parscheva, crezută a fi a Maicii Domnului şi s-a rugat: “Maica Domnului, dă-mi copi­lul! Dă-mi copilul ca să ţi-l pot da înapoi!”. Voia să-l prohodească după rânduiala creştinească.
Această sfântă icoană a Cuvioasei Par­ascheva a fost cinstită ca şi icoană a Maicii Domnului într-o familie de drept credincioşi din Sulina. În anul 1928, în urma unei mari încercări, icoana a plâns. În prezent se află la Oradea.
Această sfântă icoană a Cuvioasei Par­ascheva a fost cinstită ca şi icoană a Maicii Domnului într-o familie de drept credincioşi din Sulina. În anul 1927, în urma unei mari încercări, icoana a plâns. În prezent se află la Oradea.
A plâns şi s-a rugat cu durere. Într-o dimineaţă, a doua sau a treia zi, când mama dădea să se închine în faţa icoanei, aceasta era toată udă de lacrimile izvorâte din ochii Sfintei. A luat icoana în braţe, a alergat la preot şi i-a spus:
“- Părinte, acolo mi-l găsiţi unde s-a înecat!
– Dar ce spui femeie?
– Uite… mi-a plâns icoana noaptea, cu mine şi a spus: acolo să-l căutaţi unde s-a înecat.”
Trupul lui Alexandru a fost găsit întocmai cum vestise Sfânta.
Astăzi, icoana se află în Oradea, la nepoata de soră a lui Alexandru, şi este păstrată cu multă cinste şi evlavie ca un odor de preţ. Aceasta fiind ocrotitoarea familiei în pribegia din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
cimitir-sulina_1 (1073 x 816)Morții din cimitir se află într-o „organizare“ ce evidențiază unul dintre factorii importanți ai traiului în comun, toleranța, fiind singurul din lume în care creştinii, evreii şi musulmanii își împart aceeaşi bucată de pământ. Ultima.

[1] 1937-2015.

[2] http://catanegru.blogspot.ro/2008/09/cimitirul-maritim-din-sulina.html

[3] http://www.creeaza.com/familie/arta-cultura/CIMITIRUL-COMISIEI-EUROPENE-A-465.php

[4] „În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă și un singur grai la toți. Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în țara Senaar un șes și au descălecat acolo. Apoi au zis unul către altul: «Haidem sa facem caramizi si sa le ardem cu foc!” Si au folosit caramida in loc de piatra, iar smoala in loc de var. Si au zis iarasi: «Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vârf să ajungă la cer și să ne facem faimă înainte de a ne împrăștia pe fața a tot pământul!» Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Și a zis Domnul: «Iată, toți sunt de un neam și o limbă au și iată ce s-au apucat să facă și nu se vor opri de la ceea ce și-au pus în gând să facă. Haidem, dar, să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul». Și i-a împrăștiat Domnul de acolo în tot pământul și au încetat de a mai zidi cetatea și turnul. De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului.“ (Facerea, 11, 1-9).

[5] A devenit inginer șef al lucrărilor după plecarea lui Sir Charles Augustus Hartley, supranumit „părintele Dunării“, cel care a realizat și pus în practică proiectul pentru amenajarea canalului maritim Sulina.

[6] Între mormintele celor doi englezi sunt înhumate două persoane feminine, una mai tânără, alta mai în vârstă, de origine austriacă. Ultima are un foarte frumos epitaf: „Numai în natură se moare uşor, inima omului trebui să se rupă încet-încet“.

[7] În memoria lui William Simpson, care a murit la Sulina – pe 28 iulie 1870 -, în vârstă de 46 de ani. Această piatră a fost ridicată de Comisia Europeană a Dunării.

[8] Profesor al lui Jean Bart (autorul romanului „Europolis“) la Școala de Marină Galați și  șef al Arsenalului Marinei.

[9] Cel mai mare pirat al zonei a fost Georgios E. Kantoguris, al cărui mormânt cu celebrul “craniu de schelet şi oase încrucişate” poate fi vizitat astăzi la Cimitirul Maritim. Contrar legendelor locale, Kantagouris din Keffalonia nu a murit, singur, bătrân şi sărac (după ce şi-a ascuns comoara adunată de-a lungul timpului). Marele pirat al Sulinei a fost împuşcat „de autorităţi” pe 25 martie 1871, la vârsta de 33 de ani, cel mai probabil în timpul unui conflict violent cu un vas aparţinând fie Comisiei Europene a Dunării (C.E.D.), fie cu un caic al Înaltei Porţi (care a controlat Dobrogea până în 1877). Pe mormântul de pirat i-a fost pusă o placă scumpă din marmură albă, inscripţionată în limba greacă. Un frate al său a încercat să îi reabiliteze imaginea „şifonată”, scriind în epitaf că Georgios a fost „un bun cetăţean”. Izvoarele istorice infirmă clar acest lucru. Kantoguris a fost cel mai cunoscut dintre piraţii Deltei şi se spune că a jefuit zeci, poate chiar sute de vase. Dar nici pe departe nu a fost primul tâlhar al zonei. Cu aproape 20 de ani înainte, în 1854, piraţii făceau prăpăd printre corăbiile de pavilioane variate ce se apropiau de Sulina, la acea vreme doar o localitate mică, majoritar grecească, de câteva sute de suflete. La un moment dat, un bric al Marinei Britanice vine la Sulina, în recunoaştere a teritoriului, dar şi cu intenţia de a înfiinţa aici o bază navală. Comandantul bricului, Parker (fiul lui Sir William Parker, Şeful Amiralităţii Britanice), atacă Sulina, care, pe atunci, aparţinea Rusiei, inamic al englezilor şi al aliaţilor lor otomani în Războiul Crimeii (1853-1856). Britanicii distrug construcţiile şi casele Sulinei, dar sunt atacaţi la rândul lor de piraţii locali (o parte din aceştia – ioaniţi şi candioţi, care afirmau că luptă împotriva suzeranului otoman). Însuşi comandantul Parker este împuşcat mortal de către briganzi, în timp ce cobora de pe vas. Piraţii au fost ucişi, iar doi ani mai târziu, Sulina a intrat oficial sub controlul Comisiei Europene a Dunării, făcând un salt uriaş spre transformarea sa într-un oraş fără seamăn. Osemintele lui Parker au fost şi ele depuse la Cimitirul Maritim, dar pe la 1870 au fost repatriate, prin ordinul expres al inginerului şef al C.E.D., Charles A. Hartley (martor ocular la evenimentul din 1854). De la uciderea lui Parker şi până la instaurarea controlului C.E.D., briganzii din Sulina au fost vânaţi de autorităţi. În 1856, în închisoarea de la Tulcea erau întemniţaţi patru tâlhari prinşi, de asemenea, în zona viitorului Europolis. Ei erau tot din Keffalonia (ca şi Kantogouris mai târziu) şi apar în documentele vremii drept: Gherasimos Kaminaris, 28 ani, pirat; Dionisos Dionysatos, 36 de ani, pirat; Spyranghelos Metaxas (51 de ani, contrabandist) şi Emanouil Haritatos, 15 ani, marinar răsculat. Nu ştim ce soartă au avut aceşti patru, dar este cert că osemintele lor nu se găsesc la Sulina. Piraţii Deltei au continuat să existe multe decenii de-a rândul, dar după moartea lui Kantoguris, atacurile lor au rămas din ce în ce mai rare, până au dispărut cu totul… Fostul cuib de briganzi Sulina, devenise treptat un oraş-port extrem de important, gata să îşi creeze altfel de poveşti… (Petre Covacef, „Cimitirul viu de la Sulina“, Editura: „Ex Ponto”, Constanța).

[10] Ziua Naţională a Greciei.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentTorpilarea navei mixte „Sulina“
Articolul următorTorpilarea cargoului „Carpaţi“
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here