Rapotan, jos labele de pe agentul George Carmocan!

0
4130

Despre incidentul din data de 20 octombrie a.c., de la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, v-am relatat pe larg (https://rezistenta.ro/politia-judeteana-constanta-complice-cu-infractorul-teodosie/) și am transmis în direct imagini inedite cu penetrarea în curtea unei instituții militarizate a unei mașini civile, dar și intrarea pe poarta din dos a unui cetățean ce are calitatea de inculpat (https://www.youtube.com/watch?v=vMXKwZ5beco).

Într-o stare de normalitate a unei Românii normale nu ar trebui să aibă absolut nicio relevanță faptul că acel cetățean este Înaltpreasfințitul Teodosie – arhiepiscopul Tomisului (http://www.stirilekanald.ro/ce-spune-instanta-unui-tribunal-in-2016–pare-sa-nu-conteze-pentru-aceasta-femeie-ar-fi-facut-orice-pentru-a-l-apara-pe-ips-teodosie–e-inalt-preasfi_71715.html), dar pupincurismul și milițianismul celor care, ani de zile, l-au protejat și la care s-au închinat prostește îi determină ca, în continuare, să procedeze așa cum știu ei cel mai bine: ca Garcea, ca Dorel, ca Bulă, ca Alina, ca milițienii lui Emil Bobu[1] și Tudor Postelnicu[2].

În ziua respectivă, deși trebuia să se prezinte la I.P.J. Constanța la ora 15:00, inculpatul Teodosie Petrescu a întârziat 40 de minute și s-a îndreptat direct spre Poarta 2 a Poliției județene, fapt ce ne justifică să credem că între Teodosie și Rapotan a existat o discuție telefonică prealabilă, încheiată cu acordul celui din urmă ca ierarhul să intre pe ușa din dos a instituției.

În context, nu trebuie trecut cu vederea faptul că întârzierea de 40 de minute trebuie cercetată, întrucât, așa cum prevede legea, controlul judiciar se efectuează la ora stabilită în document, mai ales că inculpatul amânase, în cursul aceleeași zile, ora controlului judiciar, de la 09:00 la 15:00.

Evident că această diversiune milițienească a provocat indignarea și protestul jurnaliștilor prezenți, ceea ce, în cele din urmă, a avut ca efect ieșirea prin față a lui Teodosie-cel-inculpat-și-de-Rapotan-protejat.

Chestorul de poliție Bogdan Despescu, fostul şef al I.P.J. Constanţa, în prezent inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române.
Chestorul de poliție Bogdan Despescu, fostul şef al I.P.J. Constanţa, în prezent inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române.

Pe surse, am aflat că imediat ce măgăria lui Rapotan a devenit publică, chestorul Bogdan Despescu[3] – inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției Române a sunat imediat la I.P.J. Constanța, cerând lămuriri despre situația creată.

Simțindu-se băgat în corzi și nemaiavând culoar de scăpare, Rapotan a raportat că deja s-au luat măsuri împotriva celui ce „greşise“, respectiv agentul-șef principal George Carmocan.

În regim de urgență, conducerea I.P.J. Constanța a declanșat o „cercetare disciplinară internă“ în urma căreia, în numai o oră!, Comisia de Disciplină l-a bărbierit, tuns, frezat și sancționat pe bietul agent cu transfer disciplinar la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al instituției (http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/unul-dintre-politistii-care-i-ar-fi-permis-accesul-lui-ips-teodosie-pe-usa-din-spate-se-va-muta-la-arest-612277.html).

Era mai mult decât evident, dar și ticălos, că scopul acestei anchete milițienești a fost de a pune bulanul pe corzile de țambal din Poliția județeană, pentru că știe toată lumea că cei doi agenți nu au absolut nicio vină, ei acționând nu de capul lor, ci din ordine superioare, dar cineva trebuie să devină țap (ispășitor) într-o confruntare inegală (ca grade și funcții) cu taurul județean.

Tot pe surse, ziarul nostru a aflat că, și la ora actuală, asupra polițistului George Carmocan se fac presiuni ca el să își ceară singur transferul către Serviciul Pază şi Ordine Publică, ceea ce ar echivala cu a doua sancțiune pentru aceeași faptă!

Filmul evenimentelor

Unul dintre reporterii noștri a surprins imagini audio și video de la intrarea mașinii lui Teodosie (B 930 ATC) pe Poarta nr. 2 în incinta Poliției județene (https://www.youtube.com/watch?v=uidiGwJgEFc).

Înregistrarea redă foarte clar (pentru rapotanii care au urechi să audă, vor dreptate și adevăr și respectă sloganul „Siguranță și încredere“) când agentul principal Cosmin Cristian se exprimă către inculpatul Teodosie și cei doi însoțitori ai acestuia că nu pot intra oricum, întrucât există o procedură.

Teodosie a penetrat în incinta Poliției prin dos, asa cum ii place...
Teodosie a penetrat în incinta Poliției prin dos, asa cum îi place…

Agentul-șef principal George Carmocan, în mod regulamentar, telefonează la ofițerul de serviciu şi îl înştiințează pe acesta că la poarta din spate a Poliției se află inculpatul Teodosie.

Se subînțelege din discuția telefonică faptul că superiorul îi ordonă lui Carmocan să îi permită lui Teodosie accesul în sediul Poliției cu mențiunea de a merge „în față“[4], adică la intrarea principală (Poarta nr. 1), pentru a semna prezența, inculpatul fiind sub control judiciar.

Polițistul George Carmocan se conformează ordinului şi îi permite accesul lui Teodosie, respectând procedura de a nu permite accesul unor civili neînsoțiți prin curtea instituției militarizate, după care l-a trimis pe colegul său Cosmin Cristian să-i însoțească pe cei trei civili până la locul unde trebuia să semneze controlul judiciar.

Minutul 00:31 – (agentul Cosmin Cristian către Teodosie şi însoțitori):

– „Auziți?! Numai puțin, vă rog. Stați puțin că nu aveți voie să intrați!“

Autoturismul B 930 ATC, care îl transporta pe inculpatul Teodosie s-a îndreptat direct spre Poarta nr. 2 a Poliției județene, deci a existat o înțelegere prealabilă, scopul fiind de evitare a întâlnirii cu jurnaliștii.
Autoturismul B 930 ATC, care îl transporta pe inculpatul Teodosie, s-a îndreptat direct spre Poarta nr. 2 a Poliției județene, deci a existat o înțelegere prealabilă, scopul fiind de evitare a întâlnirii cu jurnaliștii.

Minutul 00:37 – (agentul-șef principal George Carmocan vorbeşte prin telefon cu ofițerul de serviciu):

– „Ăăăăă, a venit Înaltpreasfințitul Teodosie…. – Da… – Şiiii merge cu colegul nostru la dumneavoastă. – În față, în față… – Da… – Am înțeles!“

Minutul 01:06 – (agentul-șef principal George Carmocan către colegul său Cosmin Cristian):

– „Cosmineee, ia-l tu pe Înaltpreasfințitul Teodosie şi mergi cu el în față!“

Minutul 01:12 – Cosmin Cristian: – „Da, da, da…“

Ce nu știe Rapotan și îl învățăm noi

Rapotan, la cerere, vom trimite înregistrarea la Inspectoratul General al Poliției Române!

Rapotan, nu mai intra sub influența băuturilor spirtoase în incinta sediului Poliției județene!

Rapotan, nu mai fii birjar, vorbește civilizat cu propriii subordonați!

Rapotan, milițian ai intrat în Miliție, milițian vei ieși la pensie (în aceste zile) din Poliție!

Rapotan, jos labele de pe agentul George Carmocan!


[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Bobu

[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Postelnicu

[3] http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/eveniment/premiera-in-istoria-ipj-constanta-chestorul-bogdan-despescu-a-fost-numit-inspector-general-al-politiei-romane-documente-575521.html

[4] Prin exprimarea „în față“ nu trebuie să se înțeleagă că Teodosie & Co. urma să părăsească curtea instituției în care tocmai intrase și să ocolească pe stradă sediul Poliției, pentru a ajunge „în față“ (intrarea principală), ci să ajungă la condica de prezență tot pe unde au intrat.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentAPELUL preoților din Arhiepiscopia Tomisului
Articolul următorPatriarhul Daniel Ciobotea este homosexual?
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.