Patriarhul Daniel – ereticul înscăunat de Sinodul tâlhăresc
Motto: „Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumești, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească și să se afurisească, de asemeni și toți părtașii (complicii) lui.“ (Canoanele Sinoadelor Apostolice și Ecumenice)
Conform Sfintelor Canoane și Sfintei Tradiții, Patriarhul Daniel trebuia exclus de mult timp din Biserica Ortodoxă Română.
Actualul Patriarh, autointitulat al României, a intrat pe ușa din dos a Bisericii, călcând în picioare orice rânduială ortodoxă. El, care are pretenția că reprezintă la cel mai înalt nivel Ortodoxia și este șeful celor care judecă preoții din subordine după Sfintele Canoane Ortodoxe, a încălcat flagrant și grav mai multe Sfinte Canoane, Regulamente, inclusiv Statutul de organizare al B.O.R.
Primirea lui Ciobotea în monahism a fost făcută necanonic, acesta nefiind niciodată călugăr viețuitor într-o mănăstire. De asemenea, înscăunarea acestuia în treapta de ierarh B.O.R. a fost făcută cu sprijinul direct și nemijlocit al unor stăpânitori laici eretici, practicanți dovediți ai unor tehnici de meditație și rugăciune necreștine și neortodoxe.
În lumina acestor fapte necanonice și anticanonice, Sfintele Canoane stipulează – fără drept de apel – că Patriarhul Daniel Ciobotea este eretic față de Ortodoxie și trebuie grabnic caterisit – decăzut din treapta de ierarh și afurisit – exclus din rândul credincioșilor ortodocși.
Din poziția de director adjunct al Institutului ecumenic de la Bossey, un institut care promovează erezii neortodoxe, a fost primit în monahism în august 1987, contrar Canoanelor Sfinților Părinți și contrar dispozițiilor Regulamentului pentru organizarea vieții monahale.
Stagiul canonic de primire în călugărie, conform Canonului 41 al Sinodului V-VI ecumenic, este de minim 4 ani de noviciat. Canonul stabilește primii 3 ani de noviciat și ședere exclusiv în mănăstire, apoi un an de încercare în afara mănăstirii. În acest timp ispitirea candidatului este supravegheată de episcopul locului.
Regulamentul monahal prevede stagiul minim obligatoriu, pentru un candidat la călugărie, de un an și 3 luni de viețuire efectivă în mănăstire și cuprinde trei trepte: frate, rasofor și monah. Candidatul trebuie să treacă prin diverse ascultări de probă stabilite de starețul mănăstirii.
Călugărul necanonic Daniel, care nu a stat nici o lună într-o mănăstire și nu a făcut ascultare niciodată de nimeni, invocă acum fățarnic ascultarea supușilor săi.
„Proaspăt întors în ţară, noul călugăr Daniel a fost promovat în structura Patriarhiei, pe funcţia de consilier şi director al sectorului «Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic». De la blugii cu care era îmbrăcat în Elveţia, a ajuns în scurt timp să poarte veşmintele celor mai înalte ranguri arhiereşti. În martie 1990, a fost numit episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul Lugojanul. În iulie, acelaşi an, a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.“ (detalii).
În trei ani, acest cleric necanonic s-a transferat/ plimbat în patru episcopii diferite.
Călugărul Daniel, născut în Dobrești, județul Timiș, a fost primit în monahism în anul 1987, în Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. A fost hirotonit preot în anul 1988, în București, a fost hirotonit episcop vicar în martie 1990, în Arhiepiscopia Timișoarei, și a fost întronizat în iulie 1990 – mitropolit în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, la Iași.
Canoanele Ortodoxiei interzic transferul clerului dintr-o cetate (localitate) în alta: canonul 15 sin. I ec.; 14, 15 ap.; 4 sin. II ec; 5, 6, 10, 20 sin. IV ec; 18 Trul.; 3, 13, 16, 21 Antioh.; I, 2, 3, 12, 16 Sară.; 48, 54, 65, 71, 90 Cartag.
De asemenea, să nu uităm nici de lovitura de Palat Patriarhal, instrumentată de Daniel, cel ce avea să devină patriarh eretic și necanonic.
„Adevărul este stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul“[1]
Împotriva tuturor Sfintelor Canoane Ortodoxe și împotriva Statutului B.O.R., tânărul conferențiar Daniel, un simplu călugăr, proaspăt preoțit în anul 1988, organizează și conduce (din ianuarie 1990) un Grup de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii. El a fost sprijinit de Andrei Pleșu și de Gelu Voican Voiculescu, unul dintre păpușarii numitei revoluții din decembrie 1989, după cum relatează presa.
Acest fapt este atestat chiar de Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru și șef al Departamentului Culte din primul guvern postdecembrist, într-un articol intitulat sugestiv „Toamna Patriarhului și primăvara liber-cugetătorilor“ (detalii).
Controversatul Gelu Voican Voiculescu a fost prezentat în mai multe publicații ca membru al Masoneriei și acuzat ca fiind colaborator al Securității comuniste. (detalii).
Valeriu Bartolomeu Anania (detalii), cunoscut ca mitropolitul Bartolomeu și fost ofițer acoperit al D.I.E., a fost un alt artizan al propulsării lui Daniel spre amețitoarele culmi ale ierarhiei bisericești. Anania a fost nominalizat de generalul Ioan Mihai Pacepa (detalii), dar și de numeroși memorialiști din temnițele comuniste, ca fiind un agent acoperit al Securității și un reeducator din temnița comunistă de la Aiud în anii 1960-1964.
Același Valeriu Anania (detalii) a avut, în anii 1970, misiunea de decredibilizare a singurului episcop ortodox, al diasporei românești din S.U.A., necontrolat de Securitatea comunistă. Diabolicul personaj Valeriu Bartolomeu Anania a participat la distrugerea episcopului Valerian Trifa (detalii) și înlocuirea acestuia cu Victorin Ursache (detalii), omul Securității comuniste.
Iată ce relatează Valeriu Anania în cartea sa de „Memorii“ (pagina 670):
„În seara zilei de 8 ianuarie i-am avut la mine pe Doru Baconsky, Daniel Ciobotea, Iustin Marchiș și preotul Crâșmaru… A doua zi (dată memorabilă, 9 ianuarie 1990), spre seară, eram acasă la Pleșu… Atunci, în ceasul acela de așteptare în casa lui Andrei Pleșu, a luat ființă Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii… I-am găsit pe sinodali în sala de ședință, privindu-ne cu ochii mari, aproape speriați, neștiind ce e cu noi… Am luat cuvântul și i-am informat despre crearea Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii…“.
Mărturia lui Anania confirmă faptul că acest Grup a fost un veritabil Sinod Tâlhăresc, care s-a constituit și a operat cu sprijinul stăpânitorilor lumești: un viceprim-ministru (care controla la acel moment și trei servicii secrete românești) și un ministru al Culturii. Dealtfel, toată cariera personajului Daniel Ciobotea se bazează pe sprijinul direct al unor puternici masoni și politicieni.
Din punct de vedere legal, în condițiile noului Cod Penal, o asemenea grupare ar fi încadrată cu ușurință drept Grup Infracțional Organizat (detalii).
Așadar, Grupul de Reflecție pentru Controlul Sinodului B.O.R. a fost înființat în casa unui ministru în funcție: Andrei Pleșu, despre care știm că a fost întâiul ministru al Culturii după căderea regimului comunist (detalii).
Același Andrei Pleșu a fost participant (în anii 1980) în Mișcarea Transcedentală, o grupare sectară, de așa-zisă spiritualitate necreștină, cu inspirații ezoterice și Yoga (detalii).
Deci, Daniel Ciobotea a fost „uns“ în Gruparea Sinodului Tâlhăresc cu „binecuvântarea“ ereticului ezoterist Andrei Pleșu.
Menționăm că ezoterismul și yoga sunt declarate de doctrina și dogma B.O.R. ca fiind practici neortodoxe și eretice, deci, în aceste condiții, „ortodoxul“ Ciobotea s-a cocoțat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române cu sprijinul unui eretic.
Canoanele Ortodoxe sancționează drastic aceste fapte și stabilesc ca fiind eretice persoanele care intră în contact cu ereticii. Concluzia: Daniel Ciobotea este un eretic! (detalii).
„Practic, în perioada 18 ianuarie – 4 aprilie 1990, B.O.R. a fost condusă de către locotenenţa lui Daniel Ciobotea, iar avantajele personale obţinute de protosinghel în acest interval au fost importante. Pe 12 februarie 1990 a fost ales, la propunerea Mitropolitului Nicolae Corneanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de «Lugojanul», iar în 4 martie 1990 a fost hirotonit arhiereu (cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească).“ (detalii).
Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii a fost o Juntă[2], care a impus, prin influență și șantaj, linia de conducere a B.O.R. Conform memoriilor lui Bartolomeu Anania, Junta a avut tentativa de schimbare a Patriarhului Teoctist, care, supus presiunilor, își dăduse demisia la data de 18 ianuarie 1990.
Asemenea manevre securistice împotriva unui Patriarh B.O.R. nu au îndrăznit nici temuții și asasinii comuniști din anii 1948. Numai așa-zisul Patriarh Daniel, autointitulat al României, și-a putut permite asemenea fapte mârșave și diabolice.
Acest Grup ocult de presiune a funcționat ca un Sinod Tâlhăresc exact în perioada cât Patriarhul Teoctist a fost suspendat din funcție: 18 ianuarie – 4 aprilie 1990, data reîntoarcerii din exilul forțat.
Unicul beneficiar al acestor acțiuni oculte a fost Daniel Ilie Ciobotea, care, dintr-un simplu protosinghel conferențiar, a săltat în scaunul de ierarh. Peste alte două luni, acesta devenea mitropolit!
„Evenimentele acelor zile indică o lovitură de palat în sânul Bisericii Ortodoxe Române, care a vizat îndepărtatea Patriarhului şi care se va dovedi parţial reuşită. Într-adevăr, unul dintre cele mai controversate personaje ale Revoluţiei din 1989, Gelu Voican Voiculescu, i-a sugerat patriarhului retragerea şi i-a recomandat şi locul în care să se ascundă. Ulterior, a fost singurul vizitator din exterior al lui Teoctist, pe care l-a informat despre mersurile lucrurilor post-decembrie 1989.
Urmează data de 18 ianuarie 1990, zi care a consemnat două evenimente notabile. Patriarhia Română anunţa printr-un comunicat de presă faptul că Patriarhul Teoctist s-a retras din Scaunul Patriarhal, fără a spune şi din ce cauze. Ulterior, într-un alt comunicat se invocau «motive de sănătate». Pe de altă parte, în aceeaşi zi, a fost înfiinţat Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, condus de protosinghelul Daniel Ciobotea.
Din grup făceau parte Arhimandritul Bartolomeu Anania, preotul profesor doctor Constantin Galeriu, preotul profesor doctor Dumitru Stăniloaie, preotul Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiş şi câţiva oameni din afara bisericii, printre care Sorin Dumitrescu, Horia Bernea şi Teodor Baconsky… Pe de altă parte, Daniel «l-a rechemat pe Teoctist în scaunul Patriarhal» de pe 4 aprilie 1990, dată la care, de altfel, grupul a fost desfiinţat.“ (detalii).
În tot cuprinsul țării, călugări neinstruiți și preoți naivi se bat cu pumnul în piept că ei și numai ei sunt ortodocși – credincioși creștini, vezi Doamne!, adevărați și nu „papistași“[3]. Nimeni nu vrea să recunoască adevărul că șeful lor este penibil, un mic Papă eretic ortodox. Și atunci, de unde atâta ură pe bieții credincioși catolici „papistași“? Nu cumva această ură este stimulată din umbră chiar de către domnul colonel D.I.E. legendat de M.Ap.N.? (detalii).
Dintre toți reprezentanții Bisericilor ortodoxe din întreaga lume, numai Patriarhul Daniel poartă veșminte albe, asemenea Papei de la Roma. Cum poate justifica necanonicul Patriarh ortodox imitarea Papei catolic?
Același mic Papă-Patriarh încurajează tacit hoarde de fundamentaliști ortodocși români să își adjudece primatul relației lor privilegiate cu Dumnezeu. Nu se cunoaște nicio poziție oficială a Patriarhului față de atitudinile fundamentalist extremiste ale unor site-uri ortodoxe.
Aceiași slugarnici reprezentanți ai Ortodoxiei autohtone uită cum a ajuns la putere șeful lor, ereticul Patriarh Daniel, printr-o mârșavă lovitură de Palat Patriarhal.
Nu se cunoaște încă în Ortodoxia universală o asemenea josnică acțiune de anihilare a unui Patriarh și a unui întreg Sinod Ortodox de ierarhi, ffind de neuitat și de neiertat faptul că preotul călugăr conferențiar Daniel Ciobotea a suspendat câteva luni activitatea Patriarhului Teoctist și a Sfântului Sinod al B.O.R.!
Daniel Ilie Ciobotea – Patriarhul B.O.R. a ajuns la putere prin încălcarea grosolană a Sfintelor Canoane ale Ortodoxiei. Niciun canon și nici o Sfântă Tradiție nu pomenesc despre obținerea demnității de episcop prin lovitură de palat, așa cum a procedat ereziarhul Daniel Ciobotea.
În istoria Bisericii se cunosc câteva Sinoade Tâlhărești care au încercat să se impună cu sprijinul puterii lumești. Doar unii Papi ai Bisericii Catolice din întunecatul Ev Mediu european mai foloseau astfel de metode pentru a ajunge la preluarea scaunului papal[4].
Iată ce prezintă presa despre aceste aspecte:
„Un alt mare semn de întrebare îl reprezintă modul în care a pus mâna pe funcţia de Patriarh. Cu o lună înainte de Revoluţie din 1989, Daniel Ciobotea a fost brusc rechemat în ţară. Odată ajuns aici, el şi alţi doi preoţi cer oficial schimbarea patriarhului Teoctist. Izbucneşte Revoluţia, iar Teoctist simte brusc nevoia să se retragă pentru şase luni la un schit, şefia B.O.R. fiind preluată interimar chiar de Daniel Ciobotea, ajutat formal de înalţi ierarhi ai B.O.R..
După șase luni, se pare că Ciobotea a fost considerat insuficient de copt pentru funcția de Patriarh, așa că Teoctist a revenit din exil la fel de brusc precum plecase.
În schimb, Daniel Ciobotea a primit mitropolia Moldovei, cea care, potrivit cutumei bisericești, desemnează viitorul patriarh.“ (detalii).
Milioanele de credincioși ortodocși români, membri ai Bisericii Ortodoxe Române, așteaptă ca un Sfânt Sinod Ortodox să-l judece, să-l caterisească și să-l excludă din Biserică pe răzvrătitul, ereziarhul și necanonicul… Patriarh al României. Jos masca, Daniel Ciobotea! Emanuel POPA
Anexa privind Sfintele Canoane încălcate de Patriarhul Daniel
Prezentăm doar canoanele Sinoadelor Apostolice și Ecumenice încălcate de Daniel Ciobotea: can. 14 ap., can. 30 ap., can. 45 ap., can.64 ap., can. 75. ap., can. 80 ap., can. 83 ap., can. 2 sin. I ec., can.15 sin. I ec., can. 6 sin. II ec., can. 4 sin. IV ec., can. 5 sin. IV ec., can. 18 sin. IV ec., can. 20 sin. IV ec., can. 34 sin. V-VI ec., can. 41 sin. V-VI ec.
CANONUL 15 Sin. I ec. (Transferarea clerului este oprită) – „Pentru multa tulburare şi pentru gâlcevile care s-au făcut, s-a părut (potrivit) să se înlăture cu desăvârşire obiceiul, contrar canonului apostolic (14, 15), care s-a mai găsit în unele părţi, ca nici episcopul, nici presbiterul şi nici diaconul să nu treacă (să nu se strămute) din cetate în cetate. Iar dacă cineva, după această orânduire a sfântului şi marelui sinod ar încerca să meşteşugească ceva de felul acesta, sau s-ar deda vreunor treburi de acest fel, să se lipsească cu desăvârşire de o atare uneltire şi să se aşeze din nou în Biserica în care a fost hirotonit episcopul, sau presbiterul (acela).“
CANONUL 18 Sin. IV ec. (Osânda conspirației) – „Fărădelegea de moarte a conjuraţiei (crima conspiraţiei) sau a ortăcirii (a facerii de ceată, a unirii tainice în ceată) se opreşte cu totul şi de către legile din afară (din afara Bisericii, de stat) – cu mult mai vârtos se cuvine a se apăra (interzice) să se facă aceasta în Biserica lui Dumnezeu. Dacă, aşadar, vreun cleric sau călugăr ar fi găsit fie uneltind, fie ortăcindu-se, fie întinzând capcane (curse) episcopilor sau clericilor celor împreună cu dânşii, să cadă cu totul dintr-a lor treaptă.“
CANONUL 30 apostolic (Osândirea celor care se folosesc de influența dregătorilor lumești pentru a deveni episcopi) – „Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumești, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească și să se afurisească, de asemeni și toți părtașii (complicii) lui.“
CANONUL 80 apostolic (Neofiții nu pot fi făcuți episcopi) – „Pe cel ce a venit din viața păgânească și a fost botezat, sau (pe cel ce a venit) din petrecerea ușuratică (păcătoasă) a vieții, nu este drept a-1 rândui (promova, face) îndată episcop; căci este lucru nedrept ca cel care încă n-a arătat în nici un chip destoinicie (pricepere) să fie altora învățător; afară numai dacă aceasta se face prin harul dumnezeiesc.“
CANONUL 83 apostolic (Preoția și oastea sunt incompatibile) – „Episcopul sau presbiterul sau diaconul, ocupându-se cu oastea (exercitând o funcție militară) și voind să le ție pe amândouă, dregătoria romană de stat și cârmuirea preoțească, să se caterisească, pentru că ale Cezarului sunt ale Cezarului, si ale lui Dumnezeu sunt ale lui Dumnezeu.“ (Matei 22, 21).
[1] Mihai Eminescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu).
[2] Juntă [huntă] s. f. 1. (în unele țări din America Latină și Spania) – organ colectiv sau organizație politică. 2. (în țările din America Latină) – guvern dictatorial. 3. (în Anglia) – grup ocult de personalități influente. (< sp. junta, fr. junte).
[3] Papistaș, -ă, papistași, -e, s. m. și f. (întrebuințat de obicei cu nuanță depreciativă; astăzi rar) – persoană de religie catolică; catolic. 2. pop. – spurcat, păgân.
[4] rezistenta.ro (topic MIȘCAREA ANTIHRIST).
