În ziua de 9 iulie 1941, torpilorul „Năluca“[1], ex-„82F“ (pavilion: România, IMO: 6105231, 266 to., construit în anul 1916), sprijinit de vedete torpiloare, a scufundat două submarine sovietice în zona Tuzla.
Unul dintre acestea a fost submarinul SC-206 – Nelma, tip „ShChuka V-bis-2“ (pavilion: Rusia, 706 to., lungime: 58,70 m, lăţime: 6,20 m, echipaj: 38 membri; armament: 10 – 12 torpile, 2 tunuri semiautomate x 45 mm, constructor: 14 august 1936, „61 Kommunara“, Nikolaev North – Rusia), care s-a scufundat în zona Tuzla, la o adâncime de circa 40 metri.
„O nouă dublă victorie[2]
(…) În timp ce un grup de Canoniere şi Torpiloare era în misiune, către ora prânzului, postul de observaţie al Torpilorului «Năluca», comandat de căpitanul de marină P.H.[3], ce făcea protecţia Grupului de torpiloare şi canoniere, zăreşte periscoapele unui submarin inamic, în imediata sa apropiere.
O comandă scurtă, în care energia comandantului şi dorinţa de a înfrunta nava inamică cu tot avântul, face ca întreg echipajul să scânteeze de importanţa momentului. «Năluca», într’o clipă este îndreptată cu prova spre submarinul roşu, pentru a-l «pintena», lansând deasupra lui grenade submarine.
Simultaneitatea atacului întreprins de «Năluca» a făcut să se vadă imediat pe locul unde se zărise dâra de apă înteţită de mersul submarinului, o pată mare de ulei şi o mulţime de bule de aer. Exploziile formidabile ale grenadelor, răscolind adâncurile mării, au lovit în plin submarinul sovietic, înmormântând pentru vecie pe acei care voiau să atace bătrânele ţărmuri stăpânite cândva de Mircea cel Mare, primul Voevod Român întemeetor de flotă.
Al doilea submarin scufundat
Bănuindu-se că s’ar mai afla în apele noastre şi alte forţe bolşevice, au sosit pentru supravegherea şi continuarea misiunei: VIJELIA[4], VISCOLUL şi VIFORUL.
La puţin timp după începerea misiunei de supraveghere, comandanţii celor trei vedete torpiloare, locotenenţii de marină Ig., Za. şi Bo. zăresc periscopul celui de-al doilea submarin, care se îndreaptă cu viteză spre larg, spre a nu fi surprins şi scufundat. Sesizând situaţia, comandanţii celor trei vase rapide româneşti s’au avântat, cu maximum de viteză, peste dâra de apă ce se încreţea deasupra submarinului inamic, asvârlind o serie de grenade submarine. Acţiunea întreprinsă de Vedetele noastre a făcut ca exploziile provocate prin lansarea bombelor să acopere toată zona înconjurătoare a locului unde se afla inamicul, răscolind din nou fundul şi ridicând la suprafaţă trombe de apă.
O linişte mormântală pusese stăpânire pe colosul monstru de fier şi oţel sovietic. La suprafaţa mărei o pată compactă de ulei şi numeroase bule de aer, semn caracteristic al submarinelor scufundate, arătau celor ce îi pândeau apariţia că inamicul a fost atins de moarte. Reîntoarse la bazele lor, forţele noastre navale au raportat imediat cum s’au petrecut faptele. Marina Regală Românească, înregistrând încă o victorie, apreciază moralul ridicat al bravilor noştri marinari şi activitatea fructuoasă a unităţii sale de războiu.
Spontaneitatea, temeritatea şi gradul de pregătire ale personalului, precum şi calităţile tehnice ale vaselor noastre[5], au pus în imposibilitate pe inamic de a putea pătrunde în zona maritimă românească. Iniţiativa atacurilor inamice s’a sfărâmat de zidul de oţel al bravilor marinari, căliţi în dragostea de Neam, Ţară şi Rege“. Cap. T.R. Cristian Teodorescu, reporter de război P. P. („Viaţa“).
La 22 iulie 1944, Radio Moscova anunţa că au fost pierdute cinci submarine în Marea Neagră, două dintre acestea fiind cele distruse în lupta din 9 iulie 1941.
[1] La data de 19 ianuarie 1921 a intrat în serviciul Flotilei Române, împreună cu torpiloarele „Viforul“, ex-„74T“ (pavilion: România, IMO: 6104378), „Vârtejul“ex-„75T“ (pavilion: România, IMO: 6104379), „Vijelia“, ex-„80T“ (pavilion: România, IMO: 6104384), „Zmeul“, ex-„83F“ (pavilion: România, IMO: 6104576) şi „Zborul“, ex-„81T“ (pavilion: România, IMO: 6104385).
[2] „O nouă dublă victorie“, în „Marea Noastră“, Revista Ligii Navale Române pentru propagandă, orientarea şi apărarea intereselor pe apă, Anul X, nr. 6-8, iunie-august 1941, pag. 122, 123.
[3] În timp de război, din motive de siguranţă şi de contraspionaj, numele comandanţilor militari nu erau date publicităţii; de asemenea, nu se publica nicio informaţie care ar fi putut fi prelucrată/ interpretată de serviciile de spionaj ale inamicului.
[4] În anul 1913 au fost comandate Casei Pattison (Neapole – Italia) patru distrugătoare clasa „V”: „Viscolul“, „Viforul“, „Vârtejul“ şi „Vijelia“, dar, în anul 1914, după intrarea Italiei în război, cele patru nave au fost rechiziţionate pentru Marina italiană şi rebotezate „Aquila“, „Falco“, „Nubbio“ şi „Sparviero“; după încheierea războiului, distrugătoarele „Nubbio“ şi „Sparviero“ au fost înapoiate Marinei Române, fiind incluse în clasa „M” şi botezate „Mărăşti“, ex-„Sparviero“ (pavilion: România, IMO: 6106015) şi „Mărăşeşti“, ex-„Nubbio“ (pavilion: România), primele două, „Aquila“ şi „Falco“, fiind oprite în contul unor datorii de război.
[5] În discuţiile lor intime, marinarii obişnuiau să boteze navele de război; astfel, canonierele erau Domnişoarele, distrugătoarele, când erau mai multe la un loc, Cucoanele; când era numai unul, „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167), era numit Flăcăul sau Dumnealui, iar „Regina Maria“ (pavilion: România, IMO: 6109169) era Dumneai; nava-bază era numită Mama noastră, iar submarinul „Delfinul“ era Marinică sau Şmecherul.
