Un mister al WW2: cine a scufundat distrugătorul „Moskva“?

0
277

În ziua de 26 iunie 1941, distrugătorul[1] „Moskva“, clasa Leningrad (pavilion: Rusia, IMO: 6110271, 2.582 to., lungime: 127,50 m, lăţime: 11,70 m, viteza: 35 Nd., echipaj: 259 membri, constructor: august 1937, „Andre Marti“, Nikolaev South – Rusia; armament: 6 tunuri x 130 mm, două lansatoare de torpile x 533 mm, 9 torpile, două tunuri x 76 mm, 4 tunuri x 37 mm, 6 mitraliere, 84 mine tip „1926“) a fost încadrat de proiectilele de 280 mm ale bateriei germane de coastă „Tirpitz“[2] (3 tunuri x 280 mm, amplasate[3] la Sud de Constanţa, între Lazu şi Agigea, în punctul „La vii“, montate în martie 1941).

Din această cauză, nava sovietică a fost nevoită să efectueze un rondou şi a intrat în câmpul de mine amplasat în zona costieră a Constanţei. Distrugătorul a lovit o mină şi s-a scufundat, rupt în două, la o adâncime de circa 40 metri, în timp ce se afla travers de Tuzla, la aproximativ 15 Mm de ţărmul românesc. Au fost înregistraţi 63 de supravieţuitori.

Din gruparea "Voroșilov", care intenționa să atace portul și orașul Constanța, mai făcea parte și distrugătorul "Harkov".
Din gruparea „Voroșilov”, care intenționa să atace portul și orașul Constanța, mai făcea parte și distrugătorul „Harkov”.

Un vis împlinit. Scufundarea distrugătorului „Moscova“[4]

„(…) Patrulând pe marea noastră (Marea Neagră – n.a.), deodată zăreşte la orizont silueta unui distrugător inamic, urmată de alta. Ambele se îndreptau spre Constanţa, în plină viteză.

Comandantul de azi – visătorul ofiţer de altădată -, nu a stat o clipă pe gânduri: dă alarma şi porneşte cu maşinile «pe drum» spre nepoftiţii atacatori. La distanţa cuvenită deschide focul: salva e lungă, jerbele de apă se înalţă dincolo de duşman. O scurtă reglare şi… ţinta e încadrată. Al doilea contra-torpilor de patrulare aleargă şi el cu toată viteza, chemat de glasul tunului.

Inamicul răspunde la rându-i, dar… cam slab în «corectirovca»: dacă nu-i lipseşte îndrăsneala, dar ştiinţa e pe planul al doilea. A conduce tirul cu «fire director» şi a trage ca la nuntă, nu-i tot una!

Încolţit, distrugătorul bolşevic schimbă drumul, dar jerbele noastre se ţin scai după el.Vasele noastre îşi repartizează focul, fiecare cu ţinta lui, în bună camaraderie – care nu e «tavarăşie».

Distanţa e prea mare pentru o torpilare sigură, deşi torpilorii stau gata în aşteptarea ordinului de «foc» şi privesc cu admiraţie la tunari, din ale căror guri de foc curg salvele mai repede ca la inspecţia amiralului.

Au trecut un minut, două sau un ceas? Cine ar putea spune, afară de timonier, care notează în jurnalul de bord una dintre cele mai frumoase pagini: botezul focului pe mare.

Distrugătorul "Moskva" (imagine computerizată).
Distrugătorul „Moskva” (imagine computerizată).

La a cincea salvă o răbufnitură însoţită de foc şi fum ţâşneşte ca dintr’un vulcan pe puntea distrugătorului bolşevic… Apoi o bubuitură, urmată de altele; bucăţi din coşuri, catarge, sboară în aer şi cel care cutezase să insulte ţărmul nostru, rupt în două, începe să se scufunde.

Celălalt distrugător bolşevic, văzând soarta camaradului şi încolţit de obuzele noastre, face cale întoarsă, nu fără a fi primit şi el câteva cărţi de vizită dela contra-torpilor şi dela bateriile de coastă ale Marinei.

Tirul nostru – aşa porunceşte legea cavalerească a mării – încetează, iar contra-torpilorul M1 cu aceiaşi viteză se avântă spre locul dezastrului, ca să salveze pe cei care scăpaseră de explozie.

Învingătorii se apropie de mormântul albastru abia deschis, stopează, lansează bărcile de salvare şi încep opera creştinească de a pescui pe cei cari se zbăteau prin valuri.

Cu acest prilej s’a aflat că nava scufundată era distrugătorul «MOSCOVA», care venise să bombardeze portul Constanţa. Din echipajul de 259 de oameni au fost salvaţi 63, printre cari şi comandantul. Deşi li se spusese că noi nu cruţăm prizonierii, salvaţii au putut constata că noi nu numai că nu ucidem, dar chiar scăpăm dela moarte sigură pe cei îmbrăţişaţi de nemiloasele ghiare.

«MOSCOVA» – ce nume simbolic! – scufundată, tovarăşul ei pus pe goană, aceasta a fost cea dintâi împlinire a unui vis de tinereţe, cea dintâi victorie a marinei noastre pe mare, semnul altora ce vor trebui să vină.

Ne cunoaştem marinarii, căci i-am mai văzut la luptă alături cu cei de la uscat sau din aer.“ Moş Delamare („Curentul“).

***

Distrugătorul "Regina Maria", rebotezat "Letuchiy" (nr. bordaj 23), după ce a fost capturat de Armata Roșie (1944).
Distrugătorul „Regina Maria”, rebotezat „Letuchiy” (nr. bordaj 23), după ce a fost capturat de Armata Roșie (1944).

În Comunicatul oficial nr. 3 al Cartierului General se precizează:

„În ziua de 26 Iunie două distrugătoare sovietice au apărut în faţa Constanţei. Distrugătorul «Moscova» a fost scufundat, iar celălalt serios avariat“.

Într-un articol[5] din revista „Marea Noastră“ se consemnează astfel despre lupta navală din faţa Constanţei, în care a fost scufundat distrugătorul sovietic „Moskva“:

„În ziua de 26 Iunie, dimineaţa, N.M.S.[6] Distrugătorul «Regina Maria», având în dreapta o canonieră, iar în stânga N.M.S. Distrugătorul «Mărăşti», se găseau în misiune în dreptul lui Carmen Sylva. La ora 2.30, «Regina Maria» ridică ancora şi rămâne la pândă.

La ora 4.00, postul de observaţie al navei «Regina Maria» semnalează la orizont catargele a două vase inamice, venind din Nord – Est. Nevăzută încă de inamic, N.M.S. «Regina Maria» se îndreaptă spre direcţia unde se semnalase inamicul, urmat de N.M.S. «Mărăşti».

Distrugătorul "Mărești" („Marea Noastră pentru tineret“ Nr. 8(1) 2002).
Distrugătorul „Mărești” („Marea Noastră pentru tineret“ Nr. 8(1) 2002).

Cele două vase sovietice deschid focul asupra ţărmului, trăgând asupra Constanţei şi împrejurimilor. Distrugătorul «Regina Maria» deschide focul asupra Distrugătorului «Moscova», iar «Mărăşti» asupra Distrugătorului «Charkov»[7]. Bateriile de coastă germane cu tragere lungă deschid şi ele un foc viu.

 Şase avioane încearcă să atace Distrugătorul nostru, dar sunt puse pe fugă de artileria antiaeriană. Prinse între focuri, distrugătoarele sovietice încearcă o manevră, pentru a scăpa de lovituri. Această manevră forţată îl duce însă în barajul de mine. O explozie formidabilă îl rupe în două şi se scufundă.

«Charkov», înclinat pe o parte, cu ultimile forţe, se îndreaptă spre larg şi fuge.

Prima luptă între forţele germano-române de apărare a coastei şi inamic s’a încheiat cu o categorică victorie.

Tirul celor două distrugătoare româneşti şi tirul artileriei germane de coastă au înghesuit cele două vase inamice de luptă să intre în barajul ucigător de mine.

Comandanţii celor două torpiloare româneşti au dus şi pe mare vitejia românească, contribuind decisiv la cea dintâi mare victorie a marinei noastre.

Vigilenţele lor neobosite străjuesc mai departe orizontul Mării Negre.

Prizonieri sovietici de pe distrugatorul "Moskva", pescuiți din apele mării de navele românești.
Prizonieri sovietici de pe distrugătorul „Moskva”, pescuiți din apele mării de navele românești.

După ce lupta s’a terminat, vedetele au cules din valurile agitate peste 60 de supravieţuitori. Omenesc omagiu adus de victorioşi.

Spre consternarea celor pescuiţi, nici unul… n’a fost împuşcat, aşa cum li se spusese de comandanţii comunişti, ci… toţi au fost puşi la masă şi trataţi camaradereşte. Războiul are regulile lui de cavalerism, pe care ostaşul român le cunoaşte foarte bine.

Astfel, numai în câteva zile de războiu, marina românească a adus contribuţia ei strălucită la gloria armatelor noastre şi la paza hotarelor ţării.

Oastea noastră cea albastră stăpâneşte apele româneşti, neînfricată şi victorioasă“.

Cap. T.R. Cristian Teodorescureporter de război („Universul“).

* * *

Distrugătorul "Regina Maria" și "Delfinul", în timpul festivităților prilejuite de botezul primului submarin românesc. Ambele nave au participat la confruntarea din 26 iunie 1941.
Distrugătorul „Regina Maria” și „Delfinul”, în timpul festivităților prilejuite de botezul primului submarin românesc. Ambele nave au participat la confruntarea din 26 iunie 1941.

„Bătălia navală româno – sovietică din iunie 1941[8]

 (…) În zorii zilei de 26 iunie 1941, nave româneşti din Marea Neagră se vor angaja în schimburi de lovituri de artilerie cu nave sovietice. O grupare de luptă sovietică formată din crucişătorul «Voroşilov», şase distrugătoare şi alte câteva nave mici, a întreprins un atac împotriva portului Constanţa. Gruparea inamică a fost descoperită la 60 de mile est de coastă de submarinul «NMS (Nava Majestăţii Sale) Delfinul», care patrula în zonă. O forţă navală mult superioară condusă de cuirasatul «Pariskaia Komuna» aştepta la 120 de mile pentru a exploata un eventual succes.

Grupul «Voroşilov» a trimis distrugătoarele «Moskva» şi «Harkov» în recunoaştere, care, la ora 3,58, au deschis focul asupra portului şi gării Palas, incendiind un tren de muniţie şi câteva rezervoare de combustibil.

"Marina Română în al Doilea Război Mondial", Koslinski Nicolae - căpitan comandor (r) și Stănescu Raymond - comandor (r).
„Marina Română în al Doilea Război Mondial”, Koslinski Nicolae – căpitan comandor (r) și Stănescu Raymond – comandor (r).

Din arhiva Centrului de Istorie Orală am extras mărturia comandorului Nicolae Koslinski, participant la bătălie pe vedeta torpiloare «NMS Vulcan». Interviul cu comandorul Nicolae Koslinski, care povesteşte bătălia, datează din 1995:

«Noaptea de 25-26 iunie 1941 a trecut liniştită, eu fusesem de veghe. Spre ziuă, am ridicat ancora şi am pornit maşinile. La schimbarea veghei, cobor obosit în cabina de odihnă, rugând timonierul de cart să mă trezească, dacă se dă alarma aeriană. Aţipisem deîndată, când m-au trezit tropăituri pe punte. Se dăduse ordinul de armare a bateriei antiaeriene şi m-am dus la piesa de 37 mm din babord.

Am aruncat o privire fugară împrejur pe mare. În faţa noastră, distrugătorul „Maria“ ridicase ancora şi se îndrepta spre Nord. Mai în larg plutea puitorul de mine „Murgescu“. La orizont, spre Nord – Est, erau două nave mai mari, distrugătoarele „Ferdinand“ şi „Mărăşeşti“, care staţionau la Sud de Capul Midia.

Ceva nu era în regulă cu ele. Pe neaşteptate, aud armarea bateriei de 120 mm. Aceasta însemna luptă navală. În lumina alburie a zorilor, din cele două siluete negre izbucnesc scurte flăcări care fac fum. Aveau ambele două coşuri, mergeau cu viteză şi trăgeau repede. – „Nu e „Ferdinand“? – întreb eu. Era „Taşkent“[9], un distrugător mare sovietic, pe care marinarii români îl văzuseră în 1939, la Istanbul. Ca la orice început de război, ne doream să nu tragă în noi».

Distrugatorul "Mărășești", ex-"Nubbio". Înainte de declanşarea WW2, cele patru distrugătoare au primit o pitură de camuflaj (dungi şi triunghiuri de diverse culori), adecvată spaţiului tactic din Marea Neagră, precum şi câte un semn de război, respectiv însemnele unui careu de AŞI: „Mărăşeşti“ a primit semnul Asului de Treflă, „Mărăşti“ - semnul Asului de Caro, „Regele Ferdinand“ - semnul Asului de Cupă, „Regina Maria“ - semnul Asului de Pică.
Distrugătorul „Mărășești”, ex-„Nubbio”. Înainte de declanşarea WW2, cele patru distrugătoare românești au primit o pitură de camuflaj (dungi şi triunghiuri de diverse culori), adecvată spaţiului tactic din Marea Neagră, precum şi câte un semn de război, respectiv însemnele unui careu de AŞI: „Mărăşeşti“ a primit semnul Asului de Treflă, „Mărăşti“ – semnul Asului de Caro, „Regele Ferdinand“ – semnul Asului de Cupă, „Regina Maria“ – semnul Asului de Pică.

Riposta română a fost fermă. La ora 4,12, distrugătoarele «NMS Regina Maria» şi «NMS Mărăşeşti» au manevrat pe o direcţie paralelă cu atacatorii şi au deschis focul cu tunurile de 130 mm. Datorită falezei înalte, navele româneşti nu puteau fi observate, în timp ce siluetele navelor sovietice erau foarte clar vizibile.

Nicolae Koslinski: «Navele sovietice erau mai mari şi mai puternice. Aveau tunuri de 130 mm, care trăgeau, dar nu în noi, care eram ascunşi sub coasta înaltă de la Agigea, ci undeva spre uscat. Două bubuituri apropiate şi foarte puternice mă fac să cred că au explodat lîngă mine. Dar erau tunurile noastre, care deschiseseră focul la o distanţă de 11 mii de metri. Imediat, încep să tragă şi tunurile de pe distrugătorul Regina Maria».

La ora 4,20, nava sovietică «Harkov» a fost lovită de un obuz românesc. Aproape imediat, un alt obuz retează catargul principal al celuilalt distrugător sovietic, «Moskva».

Focul românesc a fost susţinut, la ora 4,22, de artileria de coastă germană cu tunuri «Tirpitz». Grav lovite, cele două distrugătoare sovietice încep retragerea. În retragere, «Moskva» a lovit o mină, pe care a scufundat-o.

Vedeta torpiloare "Vulcan", pe care se afla Nicolae Koslinski, participant la bătălia naval[ din 26 iunie 1941.
Vedeta torpiloare „Vulcan”, pe care se afla Nicolae Koslinski, participant la bătălia navală din 26 iunie 1941.

Nicolae Koslinski: «Lupta continuă până când unul dintre cele două distrugătoare sovietice întoarce pupa spre coastă şi începe să lanseze nori de ceaţă artificială şi se îndreaptă spre larg cu acest camuflaj. Abia atunci l-am văzut bine, era un tricatarg cu o siluetă puternică, având o viteză mare. Noi şi „Maria“ oprim focul, numai „Mărăşeşti“ continuă să mai tragă peste perdeaua de fum. Mai trag şi tunurile grele germane. Răsare soarele şi vedem cele 2 coloane de fum spre est. Tocmai ne uitam după ele când se iveşte o flacără foarte mare sub prima coloană de fum. După ce flacăra se stinge, nu se mai vede decât o singură coloană de fum. A fost ceva pe cât de neaşteptat, pe atât de uimitor. Desigur că nava inamică lovise o mină şi se destrămase ca un avion. Impresia generală la bord era că unul dintre cele două distrugătoare ruseşti ar fi primit o lovitură care-l făcuse să schimbe direcţia, pentru a se îndepărta ocrotit de fumul artificial».

Vedetele torpiloare "Viforul" și "Vijelia" plecat în urmărirea distrugătorului "Harkov".
Vedetele torpiloare „Viforul” (în foto) și „Vijelia” au plecat în urmărirea distrugătorului „Harkov”.

Două vedete torpiloare româneşti «NMS Viforul» şi «NMS Vijelia» pleacă în urmărirea lui «Harkov», dar au fost respinse de restul grupării «Voroşilov». O altă navă de escortă a lui «Voroşilov» detonează o altă mină,  avariindu-l pe acesta. Totuşi, cele două vedete româneşti aduc la mal supravieţuitori de pe «Moskva».

Din nou, comandorul Nicolae Koslinski: «Am zărit, de la dana unde ne oprisem să alimentăm, două vedete torpiloare româneşti aducând la dana zero supravieţuitorii de pe distrugătorul sovietic scufundat. Comandantul grupului de submarine şi vedete plecase cu „Viscol“ şi „Vijelia“ la locul naufragiului, de unde luaseră la bord 26 de supravieţuitori. După ce li s-a uscat îmbrăcămintea udă, marinarii sovietici au fost escortaţi la baza navală.

Am aflat astfel că nava scufundată era un mare distrugător, „Moskva“, de 2.895 tone, avea cinci tunuri de 130 mm, nouă tuburi lans-torpile, viteza de 35 noduri şi că celălat distrugător se numea „Harkov“».

În urma acestui eşec, marina sovietică n-a mai îndrăznit să se apropie de ţărmul românesc până după 23 august 1944, când România a trecut de partea aliaţilor. Pentru faptele lor de arme, marinarii români aveau să-şi plătească scump vitejia, cu deportări în Siberia, în cursul cărora unii dintre ei şi-au pierdut şi viaţa“. 

* * *

 Moskva-07„Enigma distrugătorului «Moskva»[10]

Epava distrugătorului «Moskva», scufundat în vara anului 1941, zace pe fundul mării undeva travers de Portul Constanţa.

După aproape 66 de ani, epava navei nu a fost încă localizată. Scafandrii militari români au efectuat scufundări în scopul descoperirii navei, însă fără rezultate concrete. Rămâne încă ambiguu cine a lovit distrugătorul «Moskva», bateriile de coastă română sau germană ori distrugătorul «Regina Maria», care se angajase în luptă.

La 26 iunie 1940, ora 22.00, guvernul sovietic a prezentat o Notă ultimativă guvernului român prin care îi impunea cedarea teritoriului dintre Prut şi Nistru şi a Nordului Bucovinei. Întâmplător, peste exact un an, la 26 iunie 1941, în faţa Portului Constanţa, a fost scufundată puternica navă de război sovietică «Moskva.» Tot în vara anului 1940, la două luni şi câteva zile de la producerea primului rapt teritorial, ne-a fost luată Transilvania, prin Dictatul de la Viena.

Amplasamentele bateriilor germane de coastă și locul scufundării distrugătorului Moskva (reconstituire după Jurnalul de Operațiuni al Forțelor Navale Maritime).
Amplasamentele bateriilor germane de coastă (Tirpitz și Lange Bruno) și locul scufundării distrugătorului Moskva (reconstituire după Jurnalul de Operațiuni al Forțelor Navale Maritime).

Constanţa. Sâmbătă 21 iunie 1941, comandantul distrugătorului «Regele Ferdinand», căpitan-comandorul Tudor Isvoreanu, a poftit la el acasă câţiva camarazi, comandanţi de nave: căpitan comandorul Eugen Deleanu (distrugătorul «Mărăşti.»), căpitan comandorul Aurel Pelimon (distrugătorul «Mărăşeşti»), căpitanul Horia Popovici (torpilorul «Năluca»).

Către ora 22.00, ei au fost preveniţi de comandorul Alexandru Bardescu, comandantul Forţelor Navale Maritime (FNM), de asemenea invitaţi, «să fie gata» şi să doarmă în acea noapte la bordul navelor lor. La ora 1.30, comandorul Bardescu a comunicat prin telefon navelor că «de la ora zero a început starea de razboi cu Rusia».

Comunicarea oficială s-a făcut dimineaţa, când F.N.M a transmis ordinul de luptă Nr. 353/ 21 iunie 1941. (Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, «Marina Română în al II-lea război mondial»).

Moscova. Puţin după miezul nopţii, Stalin dormea liniştit la Kremlin. A fost trezit din somn în zori de generalul aghiotant, care i-a raportat că s-a primit un Comunicat de la Flota din Marea Neagră în care se arăta că un «grup mare de avioane» au atacat porturile sovietice». (G.K. Jukov, mareşal al Uniunii Sovietice, 1969, «Amintiri şi reflecţii», Bucureşti: Editura Militară).

Prima zi de război la Constanţa. Duminică, 22 iunie 1941, se arăta o zi senină de vară. Navele F.N.M. se găseau în port, răspândite la diferite dane. Echipajele au fost adunate în cazărmile navelor, unde au ascultat, la ora 10.00, proclamaţia către ţară a Conducătorului Statului.

După-amiaza a trecut liniştită, cu învoiri ale marinarilor în oraş, unde lumea se plimba ca în orice duminică de pace.

Submarinul "Delfinul" a observat navele sovietice atacatoare și a dat alarma.
Submarinul „Delfinul” a observat navele sovietice atacatoare și a dat alarma.

Submarinul «Delfinul», comandat de căpitanul Constantin C. Costăchescu, a ieşit în larg în prima lui misiune de război. Urma să supravegheze spaţiul maritim din faţa Constanţei, ziua până la 60 de mile marine de coastă, noaptea la 30 de mile. (Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, op. cit., pp. 93 – 94). 

Trebuie menţionat că portul Constanţa era apărat dinspre mare de baraje de mine cu pase de trecere la Tuzla şi Midia. În barajele de la Constanţa fuseseră plantate (15 – 19 iunie 1941) 2.315 mine marine (Dorin Mara, „Marina Regală a României în cel de-Al Doilea Război Mondial“, Editura. Economică).

Barajele erau dispuse până la aproximativ 10 – 12 mile marine, distanţa de bătaie a bateriilor de artilerie de coastă române şi germane. Astfel, puteau fi lovite cu focul artileriei navele care ar fi încercat să facă culoare prin baraje, dragând minele.

Bateria de coastă de la Agigea.
Bateria de coastă de la Agigea.

22 iunie 1941. La căderea serii, la ora 21.24, au zburat deasupra portului Constanţa primele avioane de cercetare sovietice. Alarmă! S-a dezlănţuit focul tunurilor anti-aeriene de la bordul navelor. Cerul, cam înnorat, s-a acoperit de fumul de artificii al proiectilelor trasoare. Ca la început de război, s-a tras «ca la nuntă» în direcţia zgomotului de motoare, fără rezultat, deoarece nici proiectoarele aprinse nu au putut să străbată stratul de nori şi sa lumineze vreun avion.

Un al doilea raid a avut loc la ora 22.20 şi al treilea la 23.31. Focul de artificii s-a pornit din nou. (Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, op. cit, p. 94, G. J. Vaneev, «Cernomorti o velikoi otecestvennoi voine», Moskva, 1978, «Craznoznamenai Cernomorskii Flot», Moskva, 1979).

La Constanţa au căzut opt bombe, pe uscat la Vii şi câteva în faţa portului.

Tun de 280 mm din cadrul bateriei "Tirpitz".
Tun de 280 mm din cadrul bateriei „Tirpitz”.

Luni 23 Iunie, a doua zi a războiului. Alarma aeriană s-a dat în port la ora 5.50. Artileria antiaeriană trage necontenit, dar fără efect. Avioanele zburau prea sus, 5.200 m (tunurile antiaeriene băteau la 3.200 m). Bombele cad între rezervoarele de petrol şi în port. Explozii puternice. Flăcări şi schije. O bombă cade chiar în gura portului, alta la dana 8. Schijele ating şi distrugătorul «Regina Maria». Au mai căzut câteva bombe în mijlocul portului, în bazinul Gării Maritime. O bombă a explodat în dosul silozului, nimicind o secţie antiaeriană germană. 30 de morţi. Un avion sovietic a fost lovit puternic. Piloţii s-au catapultat şi au amerizat. Avionul a zburat fără comandă şi a căzut în oraş, pe strada Călăraşi. La danele 20 – 24 au fost incendii puternice.

La ora 12.40 se dă o nouă alarmă. Bombele cad în zona farului «Carol» şi în afara portului. După-amiaza au mai fost două alarme. Cad bombe în oraş şi în port. Distrugătoarele, canonierele şi torpiloarele ies din port şi se dispersează în mare.

Unul dintre cele trei tunuri de 280 mm ale bateriei "Tirpitz", Constanța. Pe țeava tunului se remarcă silueta distrugătorului "Moskva", pictată ca o dovadă a scufundării acestei nave de către bateria germană.
Unul dintre cele trei tunuri de 280 mm ale bateriei „Tirpitz”, Constanța. Pe țeava tunului se remarcă silueta distrugătorului „Moskva”, pictată ca o dovadă a scufundării acestei nave de către bateria germană.

Marţi 24 iunie, a treia zi de război. La ora 7.00, formaţii de bombardiere sovietice, venind din Crimeea, se apropie din nou de litoralul românesc. De data aceasta le ripostează aviaţia de vânătoare. Mai multe avioane sunt doborâte şi cad în mare. Piloţii, lansaţi cu paraşutele, sunt salvaţi de marinarii români.

După alarma de la ora 20.48 au căzut bombe numai asupra oraşului.

Miercuri 25 iunie, a patra zi de război. Aviaţia schimbă mereu orele de atac. Alarme la orele 3.15, 4.07, 8.40. Ruşii au aruncat bombele asupra rezervoarelor de petrol de la Palas. La 9.25 se bombardează oraşul. În această zi se vor da în port 11 alarme aeriene. Un avion a fost doborât către ora 18.00 spre farul «Carol». Sunt bombardate şi distrugătoarele în mare. Aflate în marş, acestea manevrează şi reuşesc evitarea bombelor.

Atacul aero – naval sovietic din 25 – 26 iunie 1941. O astfel de operaţie, după perceptele tacticii navale ale epocii, se putea pregăti în timp de trei – patru luni. De data aceasta, Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră a avut la dispoziţie doar trei – patru zile pentru a pune la punct acţiunea. Pregătită în pripă, ea a eşuat.

Forţele navale au fost organizate astfel: gruparea principală formată din nava de linie cuirasatul «Parijnaia Comuna» de 23.000 tone, mai multe crucişătoare şi distrugătoare, dispuse la 120 – 150 mile marine de Constanţa, cu misiunea de neutralizare a apărării litoralului în vederea executării, ulterior, a unei operaţii de desant maritim.

Bateria mobilă de artilerie "Lange Bruno" și bateria "Tirpitz" au constituit o formidabilă redută de apărare a litoralului românesc în timpul WW2.
Bateria mobilă de artilerie „Lange Bruno” (în foto) și bateria „Tirpitz” au constituit o formidabilă redută de apărare a litoralului românesc în timpul WW2.

O altă grupare de lovire era compusă din crucişătorul «Voroşilov» şi distrugătoarele «Soobraziteli» şi «Smaslennai» cu misiunea de dezvoltare a succesului atacului grupării de cercetare – lovire formată din distrugătoarele mari (lidere) de 3.000 tone («conducătoare de flotilă») «Moskva » şi «Harkov», care urma să atace prima rezervoarele şi trenurile de carburanţi de la Palas şi din port. (Dorin Mara, op. cit, p. 55).

Atacurile navelor trebuiau susţinute cu bombardamente ale aviaţiei.La 25 iunie 1941, Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră a aprobat Planul de acţiune al atacului asupra Constanţei.

Harta localizării epavelor în zona litoralului românesc al Mării Negre.
Harta localizării epavelor în zona litoralului românesc al Mării Negre.

26 iunie, scufundarea distrugătorului «Moskva». Grupul de cercetare – lovire a navigat spre raionul de atac cu viteza de 24 noduri. Pentru a evita lovirea de mine ancorate, cele două nave navigau cu paravanul antimină montat la prova. Instalaţiile paravan ale navei din capul formaţiei, «Harkov», s-au rupt şi scufundat. Atunci a trecut în faţa liniei de şir «Moskva», cu paravanele la apă. La ora 0.15, submarinul «Delfinul», aflat în larg la 30 mile marine, a observat o rachetă de semnalizare trasă de pe una din navele sovietice. La ora 3.30 distrugătorul «Mărăşti» observă o formaţie de nave. Acestea ajung la 20 mile marine de litoral, la ora 3.42.

La «Mărăşti», aflat în zona Eforie Sud, se dă alarma de luptă şi se începe apropierea de înamic. La fel procedează şi distrugătorul «Regina Maria», aflat în zona Agigea. La ora 4.02, cele două nave sovietice deschid focul de artilerie asupra portului şi gării Palas. Au fost lovite şi încendiate câteva cisterne petroliere de cale ferată şi mai multe magazii. Imediat a deschis focul bateria de artilerie de coastă românească de la Agigea.

În jurul orei 4.09 şi ora 4.11, cele două distrugătoare româneşti deschid focul asupra navelor sovietice. Deschide focul şi bateria germană de mare calibru «Tirpitz», care trage 39 de lovituri. «Moskva», pătruns în barajul de mine, întoarce, lansează o perdea de fum şi încearcă să părăsească lupta. «Harkov» este avariat uşor de un proiectil şi se retrage.

Rămășițe provenite de la bordul distrugătorului "Moskva".
Rămășițe provenite de la bordul distrugătorului „Moskva”.

La ora 4.26, în babordul liderului «Moskva» a avut loc o puternică explozie, care a rupt nava în două. În trei -patru minute, distrugătorul s-a scufundat. Supravieţuitorii au fost salvaţi de vedetele şi hidroavioanele româneşti.

Doi martori la eveniment (şi în prezent locuitori ai Constanţei) au relatat într-o emisiune televizată felul cum au văzut ei desfăşurarea luptei.

Primul este contraamiralul de flotilă în retragere Petre Zamfir, care era ambarcat pe distrugătorul «Regina Maria» şi se afla pe puntea de comandă, împreună cu comandantul navei şi ofiţerul de cart, locotenetul Gheorghe Balaban.

Al doilea, maistrul militar de marină în retragere Ion Stănescu, care era încadrat la bateria de artilerie de coastă de la Agigea şi a urmărit prin telemetru desfăşurarea ostilităţilor. Ei au observat cum jerbele proiectilelor trase de pe nave şi de la uscat se înălţau în jurul navelor sovietice. Apoi cum un proiectil a lovit suprastructura lui «Harkov» şi un catarg al navei «Moskva».

 Au auzit bubuitura puternicei explozii şi apoi o jerbă înaltă de circa 30 m s-a înaltat spre cer. În acelaşi loc, liderul de flotilă s-a dus apoi repede la fundul mării. Atacul din 26 iunie a fost un eşec. Navele de suprafaţă de luptă sovietice nu s-au mai apropiat de litoralul românesc. Au continuat să acţioneze numai submarinele, în special pe liniile de comunicaţii maritime care plecau din portul Constanţa. (Ioan Damaschin, 2001, «Lupta navală de la Constanţa din 26 iunie 1941», «Omagiu istoricului militar Jipa Rotaru», Editura „Comandor“).

În anul 2011 a fost descoperită epava distrugătorului "Moskva".
Epava distrugătorului „Moskva” a fost descoperită în anul 2011.

Cauza scufundării navei «Moskva» nu a putut fi elucidată. Se estimează că, probabil, s-a lovit de o mină marină din baraj, după ce a fost silită, din cauza focului continuu de pe cele două distrugătoare româneşti, să întoarcă în baraj.

O altă variantă ar fi că a fost torpilată de un submarin propriu, care se afla în zonă şi care a confundat nava sovietică cu un distrugător românesc, pentru că siluetele semănau, sau, mai puţin probabil, o lovitură de tun într-o magazie de muniţii a navei.

Poziţia epavei navei «Moskva» rămâne necunoscută. Cauzele reale ale scufundării liderului «Moskva» nu rezultă din jurnalele de operaţii, nici din mărturiile martorilor. Ele pot fi aflate doar prin cercetarea epavei.

Este o părere avizată, susţinută şi de viceamiralul (r) ing. Ilie Ştefan, omul care cunoaşte bine mediul subacvatic, pentru că a fost, după război, comandantul submarinului «Delfinul 1» şi, ulterior, comandant al Centrului de Scafandri al Marinei Militare. Amiralul Ştefan a mai afirmat că s-au făcut tentative de căutare a epavei cu scafandrii de mare adâncime, dar nu s-au obţinut rezultatele dorite, nava nu a fost localizată pe fundul mării.

Numai studierea epavei poate oferi răspunsul la întrebarea „Cine a scufundat distrugătorul «Moskva»?“
Numai studierea epavei poate oferi răspunsul la întrebarea „Cine a scufundat distrugătorul «Moskva»?“

În aceeaşi ordine de idei, regretatul Constantin Scarlat, pionier al scafandreriei româneşti, relata că şi el a căutat nava şi că ar fi găsit ceva. Din păcate, el nu a putut stabili cu certitudine că era «Moskva». Puţin probabil să fi fost această navă, deoarece ea s-a scufundat la o adâncime de 38 – 40 metri. Este nevoie de o scanare a fundului mării cu sonare performante, pentru a se putea stabili cu exactitate poziţia epavei. Apoi o intervenţie cu scafandri de mare adâncime va putea certifica locul unde zace nava pe fundul mării.

În ultimii ani sunt tot mai frecvente preocupările unor instituţii pentru studierea, în adâncuri, a epavelor scufundate în Marea Neagră. Rămâne de văzut dacă se vor găsi fonduri pentru descoperirea distrugătorului «Moskva» şi pentru cercetarea sa“.

lupta-aeronavala-de-la-constanta-din-26-iunie-1941-cine-a-scufundat-distrugatorul-lider-moskva***

Citat din raportul lui Hans Könnecker – Artillerieoffizier und Fregattenkapitän, Kommandant der MAA 621 (Aprilie 1941 – decembrie 1942)[11]:

«… Atunci au obţinut bateriile „Tirpitz” şi „Breslau” permisiunea de a deschide focul asupra obiectivelor din faţă. Scurtă vreme după aceea a obţinut această misiune şi bateria E 688 asupra obiectivului din spate. Bateria „Breslau” nu a putut totuşi să tragă, întrucât ţinta se găsea în afara limitei exterioare de tragere (210 hm).

În acest moment am văzut în apropierea distrugătoarelor ruseşti jerbe de apă, provocate de obuzele care proveneau din focul distrugătoarelor româneşti.

La bateria „Tirpitz” s-a întârziat deschiderea focului cu toate tunurile din cauza alarmei de paraşutişti care era încă în toi. Deschiderea focului a urmat după aceea, la prima salvă numai cu tunul aflat permanent în stare de alarmă.

Prima salvă a fost trasă la 4.20 în direcţia 104º cu o distanţă de 30.5 km. După deschiderea focului, navele au plecat cu viteză maximă folosind o perdea de fum.

A doua salvă din trei obuze a căzut la 4.23 în direcţia 102º cu o distanţă de 30.8 km. În salva a doua se află lovitura decisivă.

După observaţia mea, a fost a doua lovitură a salvei de fugă a bateriei „Tirpitz”. A fost vizibilă la început numai o puternică strălucire (lumină) aproximativ la mijlocul navei.

Acestor lumini i-au urmat o coloană de foc înaltă şi lată, a cărei înălţime o apreciez la 100 metri. O coloană de apă şi un nor de fum negru, tipice exploziei de mine sau torpilă, care lărgeşte în sus o formă de con, nu s-a observat aici. S-a ordonat schimbarea de obiectiv.

Al doilea distrugător naviga îndată după distrugerea primei nave în zig-zag şi a început să arunce fum negru din coşuri, în afară de perdeaua de fum iniţială.

Din aceste două măsuri trag concluzia că şi pe al doilea distrugător s-a născut impresia unei lovituri reuşite asupra lui „Moskva”. Bateria „Tirpitz” se găsea şi la a doua navă în stare de a lovi obiectivul.

Tot astfel a ajuns la ţintă şi bateria de cale ferată 688 la care repetarea salvelor este simţitor mai înceată, din cauza absenţei tuturor instalaţiilor mecanice.

La a doua salvă (de acoperire) a bateriei „Tirpitz”, am observat la pupa navei o puternică apariţie de foc, care după părerea mea putea să provină numai dintr-o lovitură de obuz la pupa sau bordul navei (puntea navei). Nu pot indica înălţimea flăcării, deoarece norul de fum negru de la coşul din spate acoperea partea superioară.

Scurtă vreme după această lovitură, distrugătorul a început să tragă din toate tunurile. Deoarece în direcţia în care se afla distrugătorul s-a observat mai târziu un avion de vânătoare german, admit că focul de apărare a fost îndreptat împotriva acestui avion.

Focul (tirul navei) a durat aproximativ 1 minut, după care distrugătorul a încetat cursa în zig-zag şi a încercat să dispară cu viteză maximă. La 4.47 tirul bateriilor a încetat.

Cubi de mitralieră amplasat pe malul portului Constanța. În plan îndepărtat se văd silozurile portului.
Cuib de mitralieră, amplasat pe malul portului Constanța. În plan îndepărtat se văd silozurile portului.

Consumaţia de muniţii: – Bateria „Tirpitz”: 39 lovituri; – Bateria E 688: 8 lovituri.

Ambele nave au trecut în timpul fugii lor (manevrei) barajul parţial IV al barajului de apărare al portului Constanţa. „Moskva” se afla în momentul când a primit lovitura la 2.700 metri dincolo de baraj.

Pagubele provocate de focul inamic. Tragerile asupra obiectivelor de la uscat executate de distrugătoarele ruseşti erau destinate depozitelor de petrol din apropierea aeroportului civil din Constanţa.

Se pare că conducerea focului a fost efectuată prin observări din avion. Printr-un obuz de 13,7 cm a fost lovit un vagon cu muniţii ce se afla în apropierea depozitelor de petrol şi a explodat.

Au fost distruse 13 vagoane de muniţii, conţinând câte 27 lăzi cu grenade explozibile de 28 cm, inclusiv cartuşele lor, deci 351 cutii cu muniţii de 28 cm. Mai departe un vagon de marfă, un vagon R şi un vagon G. Cu ajutorul unei locomotive ce se afla în apropiere şi prin susţinerea personală a bateriei 4 din rezerva Div. A.A. 905, sub conducerea căpitanului Sutterlin, au putut fi salvate (scoase din zona periculoasă în total 32 vagoane şi mai ales trei vagoane de valoare conţinând segmenţi.

Soldaţi nu au fost răniţi. Pagubele la căile ferate vor fi stabilite de C.F.R.

Prezenţa distrugătoarelor româneşti. În faţa portului Constanţa, în momentul răsăritului soarelui, a îngreunat, fără niciun folos pentru personalul din postul principal de comandă, cât şi pentru personal recunoaşterea situaţiei.

De asemenea, şi deschiderea focului de către distrugătoarele româneşti asupra navelor ruseşti a fost efectuat nefavorabil din punct de vedere tactic al apărării, întrucât, în momentul deschiderii focului de către distrugătoarele româneşti, ruşii nu au mai continuat drumul către coastă, ci s-au întors.

Continuând vechiul lor drum, ei ar fi ajuns în raza acţiunii a bateriei de 17 cm.

Unul dintre cele trei tunuri de mare calibru (280 mm) din dotarea bateriei "Tirpitz".
Unul dintre cele trei tunuri de mare calibru (280 mm) din dotarea bateriei „Tirpitz”.

În privinţa bateriei „Tirpitz” se dovedeşte vechea experienţă că o baterie condusă energic şi hotărât, prevăzută cu bune aparate de transmisie a focului şi cu buni servanţi, poate fi folosită cu succes chiar la distanţele mari şi asupra ţintelor celor mai mici.

Prin tragerea asupra navelor ruseşti, inamicul a luat cunoştinţă de prezenţa şi poziţia aproximativă a bateriilor grele.

De aceea, în aşteptarea viitoarelor atacuri ale aviaţiei asupra poziţiilor fortificate, s-a propus, încă de la 26.06, întărirea artileriei antiaeriene prin tunuri A.A. uşoare, care sunt disponibile.

Tot astfel s-a completat camuflajul bateriilor, luându-se întregul material ce a fost posibil a se procura». Semnat: (ss)/ Könnecker

***

Foarte interesantă mărturia lui Hans Könnecker, care, în contextul dilemei despre cine este autorul scufundării cuirasatului sovietic, pare să încline răspunsul la problemă către varianta germană, deși, chiar și aceasta este, evident, subiectivă.

Excluzând posibilitatea unei minuni, jocul hazardului, un noroc extraordinar sau o coincidență bizară, personal cred că varianta cea mai plauzibilă este aceea potrivit căreia distrugătorul „Moskva“ a intrat în barajul de mine din fața Constanței.

Evident, prezența navelor românești și a bateriei „Tirpitz“, salvele de artilerie ale acestora au avut un rol deosebit în intimidarea comenzii lui „Moskva“ și forțarea luării deciziei de a se îndepărta în mare viteză de zona periculoasă, fapt ce a facilitat intrarea acestuia chiar în barajul de mine.

Este extrem de greu de acceptat că bastimentul sovietic a fost scufundat în urma unei lovituri directe, fie ea chiar și cu un proiectil plecat dintr-un tun de 280 mm. Un astfel de proiectil produce pagube imense asupra unei ținte, dar în niciun caz nu poate rupe în două un distrugător!

Un alt argument ar fi acela că nava sovietică se afla în deplasare cu o viteză destul de mare, poate maximă, de fugă din fața loviturilor de artilerie ale atacatorilor săi, ceea ce face ca probabilitatea de a fi lovită de la distanța de 30 de km, cât o despărțea de tunurile SK L/45 ale bateriei „Tirpitz“, să fie catalogată ca o minune!

De asemenea, mai trebuie avută în vedere marja de eroare a bătăii unui tun aflat la peste 30 km distanță de ținta propusă… aflată în mișcare!

Răspunsul la această dilemă, care dăinuie de peste 75 de ani, va fi aflat numai după cercetarea epavei distrugătorului „Moskva“. (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8631191-epava-distrugatorului-rusesc-moskva-descoperita-dupa-aproape-70-ani.htm).


[1] Distrugător – navă de luptă apărută în jurul anului 1895 şi destinată apărării navelor mari împotriva atacurilor executate cu torpiloare; iniţial, avea un deplasament de 200 tone; distrugătoarele îndeplinesc misiuni multiple: atacul cu torpila al navelor şi transportoarelor inamice, apărarea navelor mari şi convoaielor împotriva atacului forţelor navale uşoare şi aviaţiei inamice, sprijinul cu artilerie al trupelor de uscat şi al trupelor de desant proprii, punerea barajelor de mine, conducerea în atac a vedetelor torpiloare, căutarea şi distrugerea submarinelor, cercetarea, supravegherea etc; caracteristici – deplasament: 2.500 tone – 3.000 tone, 2 – 4 rampe de lansare a rachetelor, 4 – 6 tunuri universale de 102 – 150 mm, 10 – 12 tunuri de 37 – 45 mm, 6 – 10 tuburi lanstorpile, aruncătoare şi lansatoare de grenade; poate lua la bord 30 – 80 de mine de diferite tipuri; raza de acţiune: 3.000 – 4.000 Mm., viteza maximă: 40 Nd.

[2] Alfred von Tirpitz (1849-1930) – amiral german, comandant al Marinei Imperiale Germane (1914-1916), creatorul Flotei Imperiale Germane, în 1914. (http://www.aedificiumconstanta.com/bateria-tirpitz/), (http://www.aedificiumconstanta.com/bateria-tirpitz-partea-a-ii-a/), (http://www.aedificiumconstanta.com/bateria-tirpitz-partea-a-iii-a/).

[3] Altă baterie, denumită „Lange Bruno“ (mobilă), amplasată în partea de nord a Constanţei  (actuala zonă Faleză Nord – Pescărie), dispunea de trei tunuri de 280 mm montate pe cale ferată, provenită tot din rezervele fostei Flote Imperiale Germane, a fost amplasată între Mamaia şi Năvodari, şi a constituit, împreună cu bateria „Tirpitz“, un sistem de tragere cu bază mare de observare, care a îmbunătăţit substanţial capacitatea de apărare a litoralului maritim românesc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un singur tun avea o lungime de 12,73m, întregul ansamblu ajungând la 22,80m. Un proiectil de calibru 280 mm aveau o greutate de 284 kg.Bateria fost distrusă de militarii germani în dimineaţa zilei de 26 august 1944.

[4] „Un vis împlinit. Scufundarea distrugătorului «Moscova»“, în „Marea Noastră“, Revista Ligii Navale Române pentru propagandă, orientarea şi apărarea intereselor pe apă, Anul X, nr. 6-8, iunie-august 1941, pag. 119, 120.

[5] „Lupta Marinei române. O luptă de zi şi noapte: o luptă victorioasă“, în „Marea Noastră“, Anul X, nr. 6-8, iunie-august 1941, pag. 121.

[6] N.M.S.Nava Majestăţii Sale; în semn de dragoste şi preocupare faţă de marina militară, pe care o considera unul dintre mijloacele de apărare naţională, dar şi o şcoală, Regele Carol II-ea a decis să i se spună MARINA REGALĂ, iar numele navelor să fie precedate de iniţialele N.M.S., după modelul englez (H.M.S.).

[7] Distrugătorul „Harkov“ (pavilion: Rusia, IMO: 6110508, 2.582 tdw., 2.150 trb., lungime: 127,50 m, lăţime: 11,70 m, constructor: 15 septembrie 1938, „Andre Marti“, Nikolaev South – Rusia).

[8] Steliu Lambru, 23 aprilie 2007, „Bătălia navală româno – sovietică din iunie 1941“ (http://www.rri.ro/arh-art.shtml?lang=2&sec=40&art=1156).

[9] Distrugătorul „Taşkent“ (pavilion: Rusia, IMO: 6110978, 3.200 tdw., 2.893 trb., lungime: 139,80 m, lăţime: 13,70 m, constructor: februarie 1939, „Odero-Terni-Orlando“, Leghorn – Italia; a fost lansat la apă la data de 21 noiembrie 1937; data punerii chilei: ianuarie 1937); la 2 iulie 1942 a eşuat la Novorossiysk.

[10] George Petre, „Enigma distrugătorului «Moskva»“, în Ziua“, Anul XIII, nr. 3834, 20 – 21 ianuarie 2007, supliment „Ziua de Constanţa“, pag. 7 (http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/documentar/enigma-distrugatorului-%22moskva%22.html).

[11] „Prima victorie a Marinei Regale Române în Marea Neagră“, comandor dr. Marian Moșneagu, Serviciul Istoric al Armatei, București. Este descrisă acțiunea concertată a Marinei Regale Române, împreună cu MAA 621, MKB „Tirpitz“ (Marine Artillerie Abteilung, Marine Küsten Batterie), rezultată în scufundarea crucișătorului „Moskva“, la 26 iunie 1941.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentTeodosie, vine DNA-ul!
Articolul următorTorpilorul „Năluca“ a scufundat un submarin sovietic
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here