La data de 13/14 (25/ 26) mai 1877 – şalupa torpiloare „Tzarevici“ („Tzarevitch“), ex-„Rândunica“ (pavilion: România, comandant: locotenent Dubasoff, Rusia, 9 trb., construită în anul 1874) a atacat cu torpile de şcondru şi a scufundat pe Dunăre, în dreptul localităţii Măcin, monitorul („duba“) turcesc „Seyfi“[1] (2.540[2] trb., lungime: 43,90 m, lăţime: 9,40 m, pescaj: 1,60 m, propulsie: maşini cu aburi, puterea maşinii: 400 c.p., viteza: 15 km/ h, navă fără vele şi cu un singur catarg[3], constructor: 1873, „Tersane-i Amire“[4], Istanbul – Imperiul Otoman, intrat în serviciu: 1876; armament: – 2 tunuri x 150 mm cu încărcare de la gura ţevii, 2 tunuri x 25 mm, cuirasă de 25-75 mm în bordaj, 105 mm la turelă).
La bordul şalupei „Tzarevici“ se aflau şi trei marinari români: maior Ioan Murgescu (adjunct al comandantului Flotilei Române, ca un bun cunoscător al Dunării, el participând atât la întocmirea planului de atac, cât şi la operaţiuni), mecanic de bord Vasile Belea şi pilot fluvial Gheorghe Constantinescu. De asemenea, la bordul vasului se afla şi pictorul Vasili Veresceaghin[6].
Din gruparea de nave făceau parte şalupele torpiloare ruseşti „Xenia“ (comandant: Shestakoff), „Dzigit“ (aspirant Persine) şi „Tzarevna“ (aspirant Ball).
Sub protecţia întunericului şi cu viteza redusă, gruparea de nave s-a apropiat la circa 60 de metri de navele turceşti, care au deschis focul. Locotenentul Dubasoff[7], care era şi comandantul grupării de nave, a îndreptat şalupa „Tzarevici“ spre cea mai mare navă dintre acestea, „Seyfi“, şi a atacat-o cu o torpilă cu şcondru, lovind nava turcească între centru şi pupa. Explozia care a urmat a produs o spărtură mare, prin care a început să năvălească apa.
Şalupa torpiloare „Xenia“ a mai dat o lovitură navei turceşti, care, la ora 3 dimineaţa, s-a scufundat în valuri, pavilionul acesteia fiind luat ca trofeu.
„Monitórele[8]
Dintre năvile de resbel turceşti cari intraseră pe Dunăre, la începutul resboiului 1877, spre a seconda focul cetăţilor în bombardarea oraşelor de pe malul stêng şi operaţiunelor de trecere a fluviului, ale armatei ruseşti, două din cele mai mari, Lufti-Gélil şi Duba-Seifi, avură amândouă o sórtă tristă.
Lufti-Gélil făcu explosie în momentul în care se pregătea a preface oraşul Brăila, prin bombardare, în cenuşă. Cel de al II-lea, Duba-Seifi, fu atacat şi înecat prin torpile.
Ambele aceste două fapte militare avură loc în braţul Dunărei vechi, în partea cuprinsă între Măcin şi Ghecet.
Perderea lui Lufti-Gélil
Destrucţiunea lui de o baterie de uscat[9]. 29 Aprilie/ 11 Maiŭ 1877.
Chiurasatul turc Lufti-Gélil făcea parte, de la începutul ostilităţilor, din flotila însărcinată de a surveghea Dunărea de jos.
La 6 Maiŭ (St. N.), el canonase gara drumului de fer din Brăila, în momentul în care marele Duce Nicolae (Nicolaevici), comandantul-cap al forţelor ruseşti, sosea în acest oraş.
La 11 Maiŭ, dupě amiază, acelaş chiurasat se arăta din nou în faţa Brăilei şi veni a ancora cam la 4000 metri de bateriile de pămênt, ridicate de Ruşi înaintea acesti oraş, pe ţěrmul fluviului. În acest moment, două dintre baterii eraŭ deja armate, una cu mortiere de bronz, de 15 cm, cea-l-altă cu tunurid e asediu, de 25 de livre. Ruşii, suposînd că chiurasatul inamic avea intenţiunea de a bombarda oraşul Brăila, făcură a se deschide în contră’i focul ambelor baterii.
Comandantul-cap al Flotilei şi acel a lui Lufti-Gélil plecară, seara, cu barca, la Măcin, situat la 5 – 6 km mai la deal, în scopul de a se înţělege cu cele-l-alte bastimente, fie pentru bombardarea Brăilei, fie pentru ori-ce alte operaţiuni, lăsând ordinul de a nu trage înaintea întórcerei lor.
Locţiitorul comandantului, supunêndu-se cu scrupulositate acestui ordin, nu riposă de loc focului Ruşilor şi nici chiar deplasă vasul sěŭ, pentru a se pune în afara bătăiei tunurilor inamice. Cu tóte acestea, Ruşii, ale căror tóte loviturile eraŭ la început prea scurte, regulaŭ tirul lor, ca la poligon, asupra acestui vas imobil şi mut.
După trei carturi de oră, ei trăseseră ca 30 de lovituri şi proiectilele lor cădeau acum aprópe de corpul bastimentului, dar fără a’l atinge încă; se putea vedea, în adevěr, dupe căderea proiectilelor, colónele liquide, ridicate prin explosiunea lor în apă, ţâşnind înaintea păreţilor chiurasatului.
Turcii, cu tóte acestea, persistau în tăcerea lor absolută şi Ruşii, supăraţi de a trimite fără nici un folos obusele lor în Dunăre, se preparaŭ a înceta focul, când, către 2 óre p.m., o îndoită detunătură rěsună în bateria tunurilor şi în acea a mortierelor. Cele zece secunde, dupě care, în general, se zărea ţâşnitura de apă aruncată de proectil (în căderea sa), trecură fără ca să se fi putut vedea ridicându-se nici un strop de pulbere liquidă: apoi bastimentul turc păru înfăşurat de un gros fum alb, în care străluci zarea purpurie a unei întinse flăcări: două sau trei secunde în urmă rěsună o detunătură violentă şi sfărămăturile lui Lufti-Gélil fură proiectate în aer, în mijlocul unui fum gros. Se putu chiar, dupě spusa unuia din martorii acestei scene de destrucţie, vedea omenii echipagiului cari, cădênd, de sus în jos, semănaŭ, de departe, unor viermuşori séŭ unui roiŭ de muşte negre.
Dupě înfricoşatul resultat al acestei esplosiuni, este inposibil de a se îndoi că pulberile şi muniţiunele nu aŭ detonat; trebue dar, sau că un proectil ar fi pătruns direct pênă la ierbării, sau că a pus foc bastimentului lêngă aceste pulberării, şi că ómenii echipagiului nu aŭ avut nici timpul, nici mijlócele, de a stăpâni acest incendiu. De altă parte, cum oficerii Ruşi, însărcinaţi de a urma cu lunetele mersul proiectilelor, aŭ constatat că nici unul nici altul din aceste două obuze, aruncate de o-dată, nu căduseră în apă, ele aŭ trebuit amândouă a lovi vasul. Or, tunul de 24 fusese ochit sub unghiul de 15° 3’ 30” şi mortierul de 15 cm, sub unghiul de 45°; obusul aruncat de cea dintăi piesă a trebuit sě fi lovit cuirasa, a o sbuciuma şi desorganisa în modul de a înlesni ruptura, dar nu a putut a o pătrunde, căci este incapabil de a pătrunde la acéstă distanţă plăci de 12 cm. Bomba aruncată vertical, de mortier, a trebuit, din contra, a cădea pe punte saŭ în vecinătatea sa imediată; ea trebue să fi fost care a determinat catastrofa.
Acest fapt demonstrează că protecţiunea cea mai eficace, rezidă în chiar mobilitatea vasului. Lufti-Gélil, în adevěr, ar fi putut scăpa destrucţiunei, dacă ar fi scos ancora, pentru a se pune în afara bătăiei loviturilor, saŭ numai, fără a se depărta, s’ar fi deplasat prin mişcări continue, în loc de a permite Ruşilor a’şi rectifica, în voe bună, ochirea, asupra unei ţinte ne-mişcătoare. Ori cum ar fi, se vede că un proectil fericit póte fi destul, în óre-care înprejurări, a distruge un vas chiurasat.
Acesta este faptul descris cu tótă claritatea de Jurnalul artileriei ruseşti şi comentat în acest sens de oficerii speciali francesi. Aŭ fost mulţi, din acei car aŭ comentat faptul, cari aŭ atribuit destrucţiunea monitorului unei explosiuni fulminante a căldărei maşinei; aceşti aŭvědut în plecarea comandantului-cap şi acel al bastimentului de la bord, în faţa inamicului, la Măcin, la o depărtare de 7 – 8 km, pentru a se consulta asupra nu ştiŭ cărui punct de strategie, un motif a suposa că artileria nu a jucat nici un rol în explosiunea acestui chiurasat.
În calitate de cronicar conştiincios, ne mărginim a le aminti, fără a le comenta şi fără a le da vre un creděmânt.
Perderea chiurasatului Duba-Seifi
În nóptea de 25 spre 26 Mai 1877, mai multe nave turceşti erau ancorate în Braţul Măcinului, puţin mai la vale de oraşul cu acelaş nume.
Aceste vase eraŭ Feth-ul-Islam, monitor cu turele; Duba-Seifi, asemenea, armat cu 2 tunuri Krupp de 12 cm şi avênd un echipagiu cam de 60 ómeni; şi în fine vaporul Kilidi-Ali.
Oficerii din marina rusă, înpreună cu D. maior Murgescu, din flotila românească, aflaţi în Brăila, concepură planul de a ataca aceste vase cu torpile. În acest scop, ei formară o flotilă de 4 şalupe cu vapori: I-iŭ Cesarevici (şalupă română, Rŏndunica, pusă la disposiţia flotilei ruseşti), cu 14 ómeni de echipagiu, comandată de locotenentul de corabie Dubasoff. În acestă şalupă se îmbarcă şi D. maior (astădi colonel) Murgescu.
II-lea Xenia (numele unei copile a marelui-duce-ereditar al Rusiei, astădi Ţarul Alex. Al III-lea), 9 ómeni de echipagiu şi comandată de locotenentul de corabie Şestacoff, avênd în acelaş vas ambarcat, cu titlul de volontar, pe locotenentul de corabie Petroff.
III-lea Djigit (nume ce însémnă, în Indii, un fel de măgăruş) 8 ómeni de echipagiu, comandată de aspirantul Persine.
IV-lé Cesarevna, 9 ómeni de echipagiu, comandată de aspirantul Ball.
În total 4 şalupe, 6 oficeri şi 40 ómeni. Acéstă flotilă, ast-fel constituită, plecă din Brăila, pentru a încerca destrucţiunea monitórelor inamice.
Instrucţiunele D-lui Dubasoff, capul espediţiunei, fură precisate: «Intrând în Braţul Măcinului, cele 4 şalupe se vor forma în linie de şir: Cesarevici, în cap; apoi, Xenia; apoi Djigit; în fine, Cesarevna. În acest mod, flotila va căuta a se strecura în lungul ţermului fluviului şi când vor ajunge în faţa inamicului, vasele se va dirige către mijlocul fluviului, în 2 linii, Cesarevici şi Xenia în cap. Din momentul intrărei în Braţul Măcinului, penă în acel al atacului, vitesa va fi mai mică, în scopul de a mişcora pe cât se va putea sgomotul mersului şi acel al maşinelor».
«Voiŭ ataca, urmat de aprópe de Şestacoff; Persine se va ţine gata a ne da, în caz de nevoe, ajutor; Ball va remânea în reservă.
«Dacă cel dintăiŭ vas, atacat de mine, este distrus, Şestacoff se va îndrepta către al II-lea; Persine va sprijini acest atac; Ball se va ţine gata a’l ajuta; eŭ voiŭ rěmânea în reservă».
«În fine, dacă şi acest al II-lea atac este încoronat de succes, Persine va ataca al III-lea vas; Ball va sprijini; me voiu ţine gata a susţine şi Şestacoff va forma reserva».
