Confruntarea navală din 1877 de pe Dunăre

0
919
O fotografie foarte rară cu monitorul turcesc "Lufti-Gélil", scufundat de șalupa "Rândunica" pe brațul Măcin.
La data de 13/14 (25/ 26) mai 1877 – şalupa torpiloare „Tzarevici“ („Tzarevitch“), ex-„Rândunica“ (pavilion: România, comandant: locotenent Dubasoff, Rusia, 9 trb., construită în anul 1874) a atacat cu torpile de şcondru şi a scufundat pe Dunăre, în dreptul localităţii Măcin, monitorul („duba“) turcesc „Seyfi“[1] (2.540[2] trb., lungime: 43,90 m, lăţime: 9,40 m, pescaj: 1,60 m, propulsie: maşini cu aburi, puterea maşinii: 400 c.p., viteza: 15 km/ h, navă fără vele şi cu un singur catarg[3], constructor: 1873, „Tersane-i Amire“[4], Istanbul – Imperiul Otoman, intrat în serviciu: 1876; armament: – 2 tunuri x 150 mm cu încărcare de la gura ţevii, 2 tunuri x 25 mm, cuirasă de 25-75 mm în bordaj, 105 mm la turelă).
Șalupa torpiloare "Rândunica".
În mod eronat, istoriografia navală românească consemnează acţiunea şalupei torpiloare „Tzarevici“ (ex-„Rândunica“) ca fiind „primul atac[5] cu torpilă din istoria confruntărilor navale reuşit de o navă de suprafaţă, pe plan mondial“, dar, în realitate, primele utilizări în luptă ale torpilei de şcondru au fost înregistrate în timpul Războiului Civil din S.U.A. (1863-1864).
La bordul şalupei „Tzarevici“ se aflau şi trei marinari români: maior Ioan Murgescu (adjunct al comandantului Flotilei Române, ca un bun cunoscător al Dunării, el participând atât la întocmirea planului de atac, cât şi la operaţiuni), mecanic de bord Vasile Belea şi pilot fluvial Gheorghe Constantinescu. De asemenea, la bordul vasului se afla şi pictorul Vasili Veresceaghin[6].
Şalupa „Xenia“.
                       Şalupa „Xenia“.
Din gruparea de nave făceau parte şalupele torpiloare ruseşti „Xenia“ (comandant: Shestakoff), „Dzigit“ (aspirant Persine) şi „Tzarevna“ (aspirant Ball).
Sub protecţia întunericului şi cu viteza redusă, gruparea de nave s-a apropiat la circa 60 de metri de navele turceşti, care au deschis focul. Locotenentul Dubasoff[7], care era şi comandantul grupării de nave, a îndreptat şalupa „Tzarevici“ spre cea mai mare navă dintre acestea, „Seyfi“, şi a atacat-o cu o torpilă cu şcondru, lovind nava turcească între centru şi pupa. Explozia care a urmat a produs o spărtură mare, prin care a început să năvălească apa.
Şalupa torpiloare „Xenia“ a mai dat o lovitură navei turceşti, care, la ora 3 dimineaţa, s-a scufundat în valuri, pavilionul acesteia fiind luat ca trofeu.
„Monitórele[8]
Dintre năvile de resbel turceşti cari intraseră pe Dunăre, la începutul resboiului 1877, spre a seconda focul cetăţilor în bombardarea oraşelor de pe malul stêng şi operaţiunelor de trecere a fluviului, ale armatei ruseşti, două din cele mai mari, Lufti-Gélil şi Duba-Seifi, avură amândouă o sórtă tristă.
Lufti-Gélil făcu explosie în momentul în care se pregătea a preface oraşul Brăila, prin bombardare, în cenuşă. Cel de al II-lea, Duba-Seifi, fu atacat şi înecat prin torpile.
Ambele aceste două fapte militare avură loc în braţul Dunărei vechi, în partea cuprinsă între Măcin şi Ghecet. 
Aruncarea în aer a bărcii turcești de război a lui LUFTI DJELIL, văzută de la bateria rusească din Brăila, 1877.
Aruncarea în aer a bărcii turcești de război a lui „Lufti Gelil”, văzută de la bateria rusească din Brăila, 1877.
Perderea lui Lufti-Gélil
Destrucţiunea lui de o baterie de uscat[9]. 29 Aprilie/ 11 Maiŭ 1877.
Chiurasatul turc Lufti-Gélil făcea parte, de la începutul ostilităţilor, din flotila însărcinată de a surveghea Dunărea de jos.
La 6 Maiŭ (St. N.), el canonase gara drumului de fer din Brăila, în momentul în care marele Duce Nicolae (Nicolaevici), comandantul-cap al forţelor ruseşti, sosea în acest oraş.
La 11 Maiŭ, dupě amiază, acelaş chiurasat se arăta din nou în faţa Brăilei şi veni a ancora cam la 4000 metri de bateriile de pămênt, ridicate de Ruşi înaintea acesti oraş, pe ţěrmul fluviului. În acest moment, două dintre baterii eraŭ deja armate, una cu mortiere de bronz, de 15 cm, cea-l-altă cu tunurid e asediu, de 25 de livre. Ruşii, suposînd că chiurasatul inamic avea intenţiunea de a bombarda oraşul Brăila, făcură a se deschide în contră’i focul ambelor baterii.
Comandantul-cap al Flotilei şi acel a lui Lufti-Gélil plecară, seara, cu barca, la Măcin, situat la 5 – 6 km mai la deal, în scopul de a se înţělege cu cele-l-alte bastimente, fie pentru bombardarea Brăilei, fie pentru ori-ce alte operaţiuni, lăsând ordinul de a nu trage înaintea întórcerei lor.
Locţiitorul comandantului, supunêndu-se cu scrupulositate acestui ordin, nu riposă de loc focului Ruşilor şi nici chiar deplasă vasul sěŭ, pentru a se pune în afara bătăiei tunurilor inamice. Cu tóte acestea, Ruşii, ale căror tóte loviturile eraŭ la început prea scurte, regulaŭ tirul lor, ca la poligon, asupra acestui vas imobil şi mut.
După trei carturi de oră, ei trăseseră ca 30 de lovituri şi proiectilele lor cădeau acum aprópe de corpul bastimentului, dar fără a’l atinge încă; se putea vedea, în adevěr, dupe căderea proiectilelor, colónele liquide, ridicate prin explosiunea lor în apă, ţâşnind înaintea păreţilor chiurasatului.
Turcii, cu tóte acestea, persistau în tăcerea lor absolută şi Ruşii, supăraţi de a trimite fără nici un folos obusele lor în Dunăre, se preparaŭ a înceta focul, când, către 2 óre p.m., o îndoită detunătură rěsună în bateria tunurilor şi în acea a mortierelor. Cele zece secunde, dupě care, în general, se zărea ţâşnitura de apă aruncată de proectil (în căderea sa), trecură fără ca să se fi putut vedea ridicându-se nici un strop de pulbere liquidă: apoi bastimentul turc păru înfăşurat de un gros fum alb, în care străluci zarea purpurie a unei întinse flăcări: două sau trei secunde în urmă rěsună o detunătură violentă şi sfărămăturile lui Lufti-Gélil fură proiectate în aer, în mijlocul unui fum gros. Se putu chiar, dupě spusa unuia din martorii acestei scene de destrucţie, vedea omenii echipagiului cari, cădênd, de sus în jos, semănaŭ, de departe, unor viermuşori séŭ unui roiŭ de muşte negre.
Dupě înfricoşatul resultat al acestei esplosiuni, este inposibil de a se îndoi că pulberile şi muniţiunele nu aŭ detonat; trebue dar, sau că un proectil ar fi pătruns direct pênă la ierbării, sau că a pus foc bastimentului lêngă aceste pulberării, şi că ómenii echipagiului nu aŭ avut nici timpul, nici mijlócele, de a stăpâni acest incendiu. De altă parte, cum oficerii Ruşi, însărcinaţi de a urma cu lunetele mersul proiectilelor, aŭ constatat că nici unul nici altul din aceste două obuze, aruncate de o-dată, nu căduseră în apă, ele aŭ trebuit amândouă a lovi vasul. Or, tunul de 24 fusese ochit sub unghiul de 15° 3’ 30” şi mortierul de 15 cm, sub unghiul de 45°; obusul aruncat de cea dintăi piesă a trebuit sě fi lovit cuirasa, a o sbuciuma şi desorganisa în modul de a înlesni ruptura, dar nu a putut a o pătrunde, căci este incapabil de a pătrunde la acéstă distanţă plăci de 12 cm. Bomba aruncată vertical, de mortier, a trebuit, din contra, a cădea pe punte saŭ în vecinătatea sa imediată; ea trebue să fi fost care a determinat catastrofa.
Acest fapt demonstrează că protecţiunea cea mai eficace, rezidă în chiar mobilitatea vasului. Lufti-Gélil, în adevěr, ar fi putut scăpa destrucţiunei, dacă ar fi scos ancora, pentru a se pune în afara bătăiei loviturilor, saŭ numai, fără a se depărta, s’ar fi deplasat prin mişcări continue, în loc de a permite Ruşilor a’şi rectifica, în voe bună, ochirea, asupra unei ţinte ne-mişcătoare. Ori cum ar fi, se vede că un proectil fericit póte fi destul, în óre-care înprejurări, a distruge un vas chiurasat.
Acesta este faptul descris cu tótă claritatea de Jurnalul artileriei ruseşti şi comentat în acest sens de oficerii speciali francesi. Aŭ fost mulţi, din acei car aŭ comentat faptul, cari aŭ atribuit destrucţiunea monitorului unei explosiuni fulminante a căldărei maşinei; aceşti aŭvědut în plecarea comandantului-cap şi acel al bastimentului de la bord, în faţa inamicului, la Măcin, la o depărtare de 7 – 8 km, pentru a se consulta asupra nu ştiŭ cărui punct de strategie, un motif a suposa că artileria nu a jucat nici un rol în explosiunea acestui chiurasat.
În calitate de cronicar conştiincios, ne mărginim a le aminti, fără a le comenta şi fără a le da vre un creděmânt.    
Şalupa "Rândunica" scufundând monitorul otoman "Seifi" (acuarelă de Dimitrie Ştiubei).
Şalupa „Rândunica” scufundând monitorul otoman „Seifi” (acuarelă de Dimitrie Ştiubei).
Perderea chiurasatului Duba-Seifi
În nóptea de 25 spre 26 Mai 1877, mai multe nave turceşti erau ancorate în Braţul Măcinului, puţin mai la vale de oraşul cu acelaş nume.
Aceste vase eraŭ Feth-ul-Islam, monitor cu turele; Duba-Seifi, asemenea, armat cu 2 tunuri Krupp de 12 cm şi avênd un echipagiu cam de 60 ómeni; şi în fine vaporul Kilidi-Ali.
Oficerii din marina rusă, înpreună cu D. maior Murgescu, din flotila românească, aflaţi în Brăila, concepură planul de a ataca aceste vase cu torpile. În acest scop, ei formară o flotilă de 4 şalupe cu vapori: I-iŭ Cesarevici (şalupă română, Rŏndunica, pusă la disposiţia flotilei ruseşti), cu 14 ómeni de echipagiu, comandată de locotenentul de corabie Dubasoff. În acestă şalupă se îmbarcă şi D. maior (astădi colonel) Murgescu.
Şalupa torpiloare „Xenia“ a mai dat o lovitură navei turceşti, care, la ora 3 dimineaţa, s-a scufundat în valuri, pavilionul acesteia fiind luat ca trofeu.
Şalupa torpiloare „Xenia“ a mai dat o lovitură navei turceşti, care, la ora 3 dimineaţa, s-a scufundat în valuri, pavilionul acesteia fiind luat ca trofeu.
II-lea Xenia (numele unei copile a marelui-duce-ereditar al Rusiei, astădi Ţarul Alex. Al III-lea), 9 ómeni de echipagiu şi comandată de locotenentul de corabie Şestacoff, avênd în acelaş vas ambarcat, cu titlul de volontar, pe locotenentul de corabie Petroff.
III-lea Djigit (nume ce însémnă, în Indii, un fel de măgăruş) 8 ómeni de echipagiu, comandată de aspirantul Persine.
IV-lé Cesarevna, 9 ómeni de echipagiu, comandată de aspirantul Ball.
În total 4 şalupe, 6 oficeri şi 40 ómeni. Acéstă flotilă, ast-fel constituită, plecă din Brăila, pentru a încerca destrucţiunea monitórelor inamice.
Instrucţiunele D-lui Dubasoff, capul espediţiunei, fură precisate: «Intrând în Braţul Măcinului, cele 4 şalupe se vor forma în linie de şir: Cesarevici, în cap; apoi, Xenia; apoi Djigit; în fine, Cesarevna. În acest mod, flotila va căuta a se strecura în lungul ţermului fluviului şi când vor ajunge în faţa inamicului, vasele se va dirige către mijlocul fluviului, în 2 linii, Cesarevici şi Xenia în cap. Din momentul intrărei în Braţul Măcinului, penă în acel al atacului, vitesa va fi mai mică, în scopul de a mişcora pe cât se va putea sgomotul mersului şi acel al maşinelor».
«Voiŭ ataca, urmat de aprópe de Şestacoff; Persine se va ţine gata a ne da, în caz de nevoe, ajutor; Ball va remânea în reservă.
«Dacă cel dintăiŭ vas, atacat de mine, este distrus, Şestacoff se va îndrepta către al II-lea; Persine va sprijini acest atac; Ball se va ţine gata a’l ajuta; eŭ voiŭ rěmânea în reservă».

«În fine, dacă şi acest al II-lea atac este încoronat de succes, Persine va ataca al III-lea vas; Ball va sprijini; me voiu ţine gata a susţine şi Şestacoff va forma reserva».

«Nóptea era acoperită cu nori, dice raportul D-lui Dubasoff (din care sunt estrase aceste detalii[10]), dar nu absolutamente obscură, din causa unei frumose lumini de lună. O plăcută briză, suflând de la Nord – West, ducea inamicului noutatea apropierei nostre. Cu tote acestea, afară de Cesarevici, flotila înaintă fără sgomot»…
«Ordonaiu lui Şestacoff de a mě urma şi mě dirijaiŭ asupra monitorului celui mai apropiat, care se găsea la distanţă cam de 130 metre (Lt. Petroff constată că era atunci 2 ore şi jumătate diminéţa)»…
«Cu tot sgomotul mersului nostru, nu furăm întâmpinaţi de strigătele facţionarilor, de cât dupě ce parcuraserăm jumătatea acestei distanţe (la care probabil sgomotul bróştelor a contribuit destul). Făcui un respuns, pe care ’l credeam bun, dar pe care ’l cunoscui mai têrdiu ca inpropriu; erórea mea, îndată, deşteptă bănuelile adversarilor noştri»…
Servanţii pieselor de artilerie, ce se culcaŭ pe punte, fură deşteptaţi la cel dintăiŭ foc de puşcă al facţionarului…
«Monitorul ce ficsasem era rub vapor; tunurile sale de dinapoi ne puteaŭ face mare rěŭ. În consecinţă mě determinaŭ a’l ataca şi a’i distruge ast-fel tóte mijlócele de propulsiune»…
«Prevederile mele se realisară».
«La apropierea nostră, o piesă de dinapoi deschise focul. Trei din proiectilele sale ne fură trimise fără nici un efect, şi înainte de cel al patrulea foc putu se fie tras, fui aprópe de vas, la babord… ’l isbiiŭ cu scondrul meu între centru şi partea de dinapoi, puţin înaintea etamboului»…
«Apa sě ridică pe flancurile monitorului şi ’mi acoperi barca».
Russian-ottoman-war-1877-Danube-Braila«Câte-va sfărămături fură proiectate cam la 40 metri de înălţime. Natura acelora ce cădură pe Cesarevici ne permise a judeca că esplosiunea produsă, întinsese efectul sěŭ penă la puntea navei»…
«Echipagiul monitorului, a cărei parte de dinapoi se cufunda visibil cu ochii, trebui a se refugia înainte»…
«Pentru a asigura scăparea ómenilor mei, întrebuinţai pompa cu vapor, în scopul de a scóte apa ce inundase barca»…
«În acest moment, monitorul pe jumătate cufundat redeschidea focul sěŭ… ordonaiŭ lui Şestacoff a’i da o a doa lovitură»…
«Acest oficer mergênd rěpede la inamic, veni a’l isbi puţin înapoia turelei, punt în momentul în care acésta ne trimitea al doilea sěŭ proectil. El ’l atinse sub chilă, cam la 6 metri de etravă»
«Că la întăia dată, efectul esplosiunei fu teribil, precum se putu judeca din esamenul sfărămăturilor mobilierului cabinelor, cari projectate sus, în aer, recădură pe Xenia»… «Atunci, ne mai avênd a trage tunuri, bravul echipagiu al monitorului ’şi luară puscile, şi ne trimiseră o plóie de glónţe»…
«Şestacoff şi eŭ, nu ne puteam degagea aşia de iute cum voiserăm. Elicea Xeniei era apucată între sfărămăturile monitorului; şalupa mea era ast-feliŭ de umplută cu apă şi pompa mea cu vapor atât de afară din serviciŭ, că trebuii a întrebuinţa toţi ómenii mei pentru a manevra găleţile»…
«În acest timp, Şestacoff dirigea în contra adversarului un foc bine nutrit de infanterie»…
«Cele doă năvi, cari acompaniaŭ vasul atacat, nu încetară a trage asupra nóstră în cursul operaţiunei“…
Monitorul Duba-Seifi se scufundase în mai puţin de dece minute.
Erau atunci trei ore de dimineţă; zorile apăréŭ. Locotenentul Dubasoff ordonă retragerea… spre marea desperare a comandantului de la Djigit şi Cesarevna, cari voiaŭ a ataca cele doă nave… Dar pênă atunci succesul era complect: nu aveaŭ nici un om omorât, nici unul rănit. A împinge mai departe îndrăsnéţa întreprindere, ar fi fost a espune de bună sémă, a sacrifica inutil, eroici mateloţi cari aveaŭ dreptul a trăi şi a audi numindu-se bravi.
Se depărtară. În timpul acestei retrageri, cele-l-alte doă nave turce încercară, fără preget, a’şi resbuna perderea încercată în companionul lor de escadră… Ei acoperiră cu foc cele 4 bărculiţe, cari dispăreaŭ în depărtare, în céţă. Apoi or ce sgomot încetă…
Nu se mai audiră de cât bróştele Dunărei, reluându-şi concertul lor, un moment întrerupt de formidabilele doă bubuituri“.[11]
* * *
La întoarcere, şalupa „Tzarevici“ a fost avariată, iar mecanicul ei a fost rănit, nava rămânând în pericol de a fi încadrată de focul artileriei navale turceşti. În cele din urmă, datorită prezenţei de spirit şi deciziilor energice ale maiorului Ioan Murgescu[12], nava a fost scoasă din zona atacului şi a fost salvată.
În timpul Războiului pentru Independenţă, însufleţiţi de idealurile naţionale, marinarii militari români au debarcat de pe navele lor şi au luptat ca artilerişti la apărarea Calafatului[13], aducându-şi contribuţia şi jertfa de sânge la victorie. Tot ei au fost cei care au construit podurile de vase pentru trecerea trupelor şi, prin implantarea unor baraje de mine, nu au permis accesul monitoarelor turceşti în zonele de operaţiuni.
În anul 1916, şalupei i s-a montat suprastructura, s-a renunţat la instalaţia de şcondru şi a fost montată o instalaţie de torpile automobile.
Şalupa a executat diferite misiuni, printre care şi atacul din 15-28 august 1916 de la Giurgiu, împotriva monitoarelor austriece.
A fost radiată din evidenţele flotei în anul 1925, după 50 de ani de serviciu.
În vara anului 1987, în timpul unor lucrări de dragare a Canalului Măcin, a avut loc o încercare de ranfluare a epavei monitorului „Seyfi“, care provoca serioase probleme navigaţiei în zonă, dar eşecul operaţiunii a dus la pierderea totală a acestei nave.
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la data de 31 decembrie 2010.

[1] Navă de acelaşi tip cu monitorul „Hizber“.
[2] În unele evidenţe apare cu 404 trb.
[3] De peste 100 de ani, în lucrările româneşti (în cele ruseşti şi occidentale, eroarea a fost corectată!) se folosesc în continuare ilustraţii în care nava scufundată la Măcin este înfăţişată ca un velier cu 2 – 3 arbori, inclusiv de către autorii care recunosc că nava scufundată a fost monitorul turcesc „Seyfi“, confundat cu monitorul „Hifz-ur Rahman“.
[4] În unele evidenţe apare ca fiind construit de „Gironde“, Bordeaux – Franţa.
[5] La 8 iunie 1957, în amintirea atacului din mai 1877, pe Braţul Măcin, la Km 6, s-a dezvelit o piatră memorială cu următoarea inscripţie: „În acest loc, în noaptea de 7 – 8 iunie 1877, Flota româno-rusă a scufundat monitorul turc «Duba-Seify». Glorie eroilor marinari români şi ruşi care au luptat împotriva turcilor, pentru independenţa naţională a României de sub jugul otoman“; pentru respectarea adevărului istoric, trebuie precizat că nu a fost vorba despre „Flota româno-rusă“, ci despre o grupare de patru şalupe torpiloare sub pavilion rusesc, cu echipaje ruseşti, iar data exactă a atacului a fost 13/ 14 mai (25/ 26 mai) 1877; de asemenea, tot în mod eronat este consemnat şi numele navei turceşti, turcii neavând vreodată o navă cu numele „Duba-Seify“, numele real fiind „Seyfi“, nu „Seify“, cuvântul „Duba“ fiind denumirea turcească a tipului de navă, adică monitor (Neculai Pădurariu, „Marinari-eroi, victime ale erorilor istoriografiei navale“, în „Historia“, Anul II, nr. 26, decembrie 2003 – ianuarie 2004, pag. 78).
[6] Vasili Veresceaghin (1842-1904) – pictor şi desenator, scriitor şi publicist rus.
[7] Pentru aceste fapte, Dubasoff a fost decorat cu Ordinul „Sf. Gheorghe“.
[8] Mihail Drăghicescu, (1892), „Dunărea de la Orşova la Mare şi coastele Mărei de la Varna la Cetatea Albă“, Galaţi: Tipo-Litografia „G. Bălăşescu“, pag. 146 – 150.
[9] Apud, „Jurnalul artileriei ruseşti“, din 1 Septembre 1877; articol tradus în „Bulletin de la reunion des officiers“, 7 Juliu 1878, şi comentat de Poyen în cartea sa „Du role de l’artillerie navale“.
[10] Apud, publicat în „Krenstadt Vestnik“; reprodus de „Times“ din 3 august 1877; „Revue maritime et coloniale“, august 1877.
[11] Apud, după Sarrepont, op. cit., pag. 208 et. sq.
[12] Pentru faptele sale, maiorul Ioan Murgescu a fost decorat cu medalia „Steaua României“ şi cu Ordinul rus „Sf. Vladimir“ clasa a IV-a cu spade şi rozete; ulterior, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi, în 1878, a devenit comandantul Corpului Flotilei Române.
[13] Localitatea era apărată de baterii de coastă, formate din 16 tunuri şi 12 mortiere de 120 mm.
 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentNava „Medea“ – prima navă de pasageri şi marfă achiziţionată pentru Serviciul Maritim Român
Articolul următorUnde sunt obiectele din inventarul Cazinoului?
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here