La data de 4 octombrie 1884 a fost lansată la apă nava mixtă[1] „Medea“[2], ex-„Medea D“[3] (pavilion: România, IMO: 5608531, 819 to., lungime: 60,00 m, viteza: 9-11 Nd., preţ: 150.000 lei, constructor: noiembrie 1884, „Palmer’s“, Jarrow – Marea Britanie).
La data de 18 mai 1895, nava a fost cumpărată de la Societatea Austriacă de Navigaţie cu Aburi pe Dunăre – D.D.S.G., fiind ştearsă din evidenţe prin schimbarea pavilionului.
A fost prima navă de pasageri şi marfă achiziţionată pentru Serviciul Maritim Român[4], înfiinţat în aprilie 1895.
La 16 august 1895, „Medea“ a acostat la cheul genovez al portului Constanţa.
„Sosirea vaporului „Medea“ în portul Constanţa[5]
Miercuri la 16 curent, a sosit în portul nostru primul vapor comercial maritim român «Medea R.M.S», aducènd vre-o 40 pasageri şi 800 saci cu făină pentru Constanţa. Resturile caricului[6], făină şi alte mărfuri, sunt destinate pentru Constantinopole.
Capii tuturor autorităţilor locale şi mai multe persóne de distincţiune au fost invitate pe bord de dlŭ. agent al vapórelor, pentru orele 4 p.m., unde s’a servit şampanie.
Printre persónele şi familiile streine de localitate, au asistat Principele Gr. Sturdza, familia d-lui General Manu, d-nii generali Cantili, Rasti, Budişteanu, Călinescu, familia Vêrnav, d-nii Rafet Bey, Neuman şi Bendeli, consilierii turc, autro-ungar şi german.
(…) Vaporul s’a pus în mişcare spre Constantinopole, în aclamarea mulţimii de pe cheiŭ şi sunetul muzicei militare, care a cântat atât la începutul serbărei, cât şi la plecarea vaporului, marşul naţional Deşteaptă-te Române.
Cu iuţeala cu care vaporul mergea, cunoscătorii navigaţiunii spunéŭ că nu va face decât 15 óre până la Constantinopol“.
La 26 august 1895 (stil nou)[7], nava „Medea“ a plecat în cursa inaugurală a liniei Brăila – Galaţi – Constantinopol, având la bord 600 tone mărfuri generale şi 25 pasageri.
La 12 mai 1902 a fost vândută, pentru suma de 90.000 lei, după 18 ani de serviciu, întrucât devenise improprie tendinţelor economice din acea perioadă (nu putea fi utilizată ca vapor poştal, avea viteză redusă, deţinea capacitate mică de încărcare, era utilizabilă numai pe distanţe scurte).
A mai purtat numele „Erissos“ (1902, pavilion: Grecia, armator: Ianulattos), „Erissos Kefallinias“ (1912), „Thyra“ (1920), „Roumeli“ (1925) şi „Saadet“ (1931).
[1] Navă de pasageri, mărfuri şi poştă.
[2] Nume primit în anul 1895; în unele texte (surse) apare cu numele „Medeea“.
[3] Pavilion: Austria.
[4] Serviciul Maritim Român, al cărui sediu era la București, dar ale cărui nave erau bazate la Constanța, a fost o companie de navigație de stat, înființată în anul 1895 pe baza legii din 7 iunie 1888, care deservea rutele maritime Constanța-Istanbul-Izmir-Pireu-Alexandria – Haifa -Beirut. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, după ce URSS confiscă cele 16 vase de linie în posesia Serviciului Maritim Român, acesta a fost desființat și înlocuit printr-o întreprindere sovieto-română numită Sovromtransport, căreia sovieticii îi atribuiră două din navele confiscate: pachebotul „Transilvania“ și vaporul mixt „Ardeal“. Societatea Sovromtransport a fost desființată în 1954, lăsând locul Întreprinderii de Navigație Maritimă – NAVROM, înființată prin HCM nr. 368 și aflată sub controlul exclusiv al Statului Român.
[5] „Constanţa“, Anul III, nr. 133, Duminică, 20 August 1895, pag. 2.
[6] Caric – totalitatea încărcăturii utile a unei nave comerciale.
[7] Pe fondul euforiei create de trecerea în noul secol, în România s-a pus serios problema trecerii efective la noul calendar, care urma să apropie ţara de Occident şi de modernitate; anticipând trecerea în secolul al XX-lea, Societatea de Ştiinţe din Bucureşti a însărcinat o comisie specială, care urma să studieze problema şi să redacteze un proiect de lege pentru introducerea calendarului Gregorian; intenţia era ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, care ar fi urmat să devină 1 august 1900; din comisie făceau parte astronomul Nicolae Coculescu (1866-1952), astronomul şi matematicianul Spiru Haret (1851-1912), fizicianul şi meteorologul Ştefan Hepites (1851-1922), C. Miclescu, ministrul Ermil A. Pangrati (1864-1931), nume mari din ştiinţa românească de la acea dată; raportul întocmit de această comisie a fost prezentat în Parlament la 15 martie 1900; trimis mai departe în comisiile de specialitate, el s-a blocat în aceste comisii şi a rămas numai la stadiul de proiect; exemplu: rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia prin care Transilvania se unea cu România, a fost adoptată la 18 noiembrie, stil vechi (1 decembrie, stil nou); încă din ianuarie 1919, Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului Gregorian; Armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii în organizarea unitară în toate provinciile; astfel, la 1/ 14 februarie s-a introdus stilul Gregorian, mai întâi în Armată; în data de 5/ 18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul – Lege nr. 1053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919“, publicat în Monitorul Oficial din 6 martie; a intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă; conform Decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou; începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului Gregorian.
