La data de 21 martie 1933, nava mixtă „Peleş“, ex-„Adolf von Baeyer“ (pavilion: România, IMO: 5606065, 5.708 trb., construită în anul 1923), încărcată cu cărbuni de la Cardiff pentru Haiffa, se îndrepta spre România, fiind la prima sa călătorie.
Pe coasta Portugaliei, în apropiere de Lisabona, vasul a fost surprins de o ceaţă groasă, foarte densă, motiv pentru care comandantul a decis micşorarea vitezei şi a declanşat sirena de semnale regulamentare.
Dinspre Sud, în sens contrar şi în drum paralel, veneau două cuirasate[1] engleze, „Warspite“ (pavilion: Anglia, IMO: 6105021, 31.500 tdw., 27.500 trb., lungime: 196,80 m, lăţime: 27,60 m, constructor: 19 martie 1915, „Devonport DY“, Plymouth – Marea Britanie) şi „Valiant“ (pavilion: Anglia, IMO: 6105922, 31.500 tdw., 27.500 trb., lungime: 196,80 m, lăţime: 27,60 m, constructor: 19 februarie 1916, „Fairfield“, Govan – Marea Britanie)
Coliziunea a fost inevitabilă, cu toate eforturile comandantului de pe „Peleş“, care a pus maşina cu toată viteza înapoi. „Warspite“ a colizionat nava românească în prova, care s-a deformat puternic. Nava engleză a suportat avarii în partea tribord, în dreptul catargului.
Din raportul comandantului român a reieşit că el a manevrat corect ca să evite coliziunea, dar aceasta a fost inevitabilă din cauza schimbării de drum efectuată de nava engleză.
„Peleş“ a fost remorcată de crucişătorul englez şi dusă până la gura fluviului Tajo, după care a navigat cu putere proprie până în portul Lisabona, unde a fost andocată[2] pentru reparaţii. Nu au fost înregistrate victime.
„Prin luna martie a anului 1933, Serviciul Maritim Român cumpărase din Germania, de la Hamburg, vaporul mixt «Peleş». Când echipajul românesc îl luă în primire, vasul se afla ancorat pe fluviul Elba; agenţia Wm. H. Müller & Co îi găsi imediat o încărcătură de cărbuni în Anglia.
(…) «Peleşul» depăşi astfel golful Bristol, numai pe ceaţă, ajunse în traversul farului Wolfrock, determinându-i distanţa după sunetul sirenei.
(…) În această primă călătorie, deci, Wolfrock nu a fost zărit de pe comanda «Peleşului», dar punctul făcut prin sunetul sirenei lui era mulţumitor, vasul luând de-aici drumul spre Finister, pe coasta Spaniei.
(…) La mijlocul distanţei dintre Wolfrock şi Finister, dimineaţa, în jurul orei 10, ofiţerul de cart Petre Lateş, care cerceta necontenit marea cu binoclul auzi dinspre prova un sunet gros şi puternic. Lateş alergă imediat la telegraful maşinii, punând încet înainte. Veni şi comandantul pe comandă.
Când vasul din prova s-a mai apropiat de «Peleş», lansă un fluier scurt, semn că se abat spre dreapta, lucru pe care îl execută cu promptitudine şi vasul românesc.
(…) În momentul când cârma era pusă la babord, cei de pe comanda navei româneşti zăriră prin ceaţă, exact în prova, o enormă navă de război, aşezată parcă de-a curmezişul drumului lor; era un crucişător englez.
Comandantul «Peleşului», puse urgent toată viteza înainte, dar era prea târziu; «Peleşul» intră cu etrava în crucişător, în dreptul centrului. O zguduitură puternică îi trânti jos pe cei ce se găseau pe punte, vaporul oprindu-se, în sfârşit, în nişte formidabile trepidaţii. Îl izbiseră în chiurasa groasă de 20 de centimetri, care abia se îndoi.
În schimb, cazarma marinarilor, o magazie de materiale, puţul ancorelor şi un tanc de apă potabilă de la bordul «Peleşului» au fost făcute armonică.
Puţin a lipsit ca peretele de tablă subţire ce despărţea magazia unu de încăperile sparte din prova să se prăbuşească, ceea ce ar fi însemnat cu siguranţă naufragiu.
(…) Imediat, de la bordul crucişătorului a fost lansată o şalupă la apă, comandantul personal venind să constate avaria şi să dispună remorcarea «Peleşului».
(…) Ajunşi la Ferrol, pe coasta Spaniei, în apropiere de Finister, vasul românesc fu urcat pe doc pentru reparaţiile cuvenite, cheltuielile fiind suportate de Marina militară britanică“[3].
[1] Cuirasat – navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă şi înarmată cu artilerie grea. [2] Andocare – manevră de ridicare a navei pe un doc plutitor sau de intrare într-un doc uscat. [3] Constantin Novac, Nicolae M. Balotă, op cit., pag. 98 – 100.
