Plângere penală împotriva muftiului Murat Iusuf

0
2568
Potrivit surselor, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a fost depusă o plângere penală îndreptată împotriva Muftiatului Cultului Musulman din România, cu sediul în Constanța, reprezentat de Murat Iusuf[1], și împotriva avocatului Bădrăgan Dumitru[2] din Constanța.
Plângerea face referire la încheierea unor procese verbale de predare-primire a unor sume de bani, între Murat Iusuf și Bădrăgan Dumitru, reprezentând onorarii de consultații juridice cu privire la geamia Hunchiar din Constanța, suma totală fiind de 26.500 de euro, reclamantul susținând că faptele celor doi intră în contradicție cu prevederile Codului fiscal și ale Legii 241/ 15 iulie 2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, dar și sub sub incidența Legii nr. 656/ 7 decembrie 2002 (republicată în 2012), pentru prevenirea și sancționarea spălarii banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.
Proces verbal de predare-primire a sumei de 8.500 euro.
Proces verbal de predare-primire a sumei de 8.500 euro.
În plângere se consideră că Murat Iusuf și Dumitru Bădrăgan, împreună cu alte persoane, s-au constituit în grup infracțional pentru comiterea infracțiunilor de spălare de bani și evaziune fiscală, solicitându-se instanței să dispună extinderea cercetărilor cu privire la proveniența sumelor menționate în procesele verbale. De asemenea, să se verifice contabilitățile făptuitorilor, dacă sumele menționate au fost achitate/ scăzute din evidențele contabile ale Muftiatului Cultului Musulman, respectiv dacă sumele încasate de primitor au fost declarate la organele fiscale și înregistrate în contabilitatea acestuia.

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Murat_Iusuf

[2] http://tomisnews.ro/tag/dumitru-badragan/

 

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentOsman Fedbi, nu fi ticălos, respectă legea!
Articolul următorCum și-o „sugˮ înalții ierarhi între ei
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.