Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Preafericirea Sa Daniel Ciobotea, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Încă de la întronarea sa (2001) ca arhiepiscop al Tomisului, ÎPS Teodosie a comis fapte de o gravitate excepțională nu numai în ceea ce privește comportamentul unui credincios de rând, ci, mai ales, al unui înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, acestea fiind în contradicție flagrantă cu canoanele și regulamentele B.O.R., unele fiind prevăzute și pedepsite conform Noului Cod penal, aducând grave prejudicii de imagine nu numai instituției, ci și ortodoxiei românești.
Faptele sale sunt de notorietate, acestea fiind consemnate de media locală și națională, după cum urmează:
– A fost colaborator al Securității (dosar nr. 22227, angajament din 29 septembrie 1987, nume conspirativ „Mache“).
– Acuzat de relații de homosexualitate.
– Complice la măsluirea votării sale ca arhiepiscop al Tomisului de către membrii Adunării Eparhiale din Episcopia Tomisului și ai Sfântului Sinod al B.O.R. cu contribuția PF Teoctist și la intervențiile din acea vreme ale lui Adrian Năstase (prim-ministru) și Ion Iliescu (președinte al României).
– Acuzat de relații de pedofilie.
– Acuzat de susținerea unor examene de doctorat în biroul personal sau biblioteca Arhiepiscopiei (instituția nu are nicio legătură cu Universitatea „Ovidius“ Constanța).
– Cercetat pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual, fiind suspectat că a primit 850 de euro de la o persoană, pentru a o ajuta să se înscrie la Facultatea de Teologie (ulterior a fost scos de sub urmărirea penală).
– Acuzat de trafic de har (simonie – păcatul vânzării de cele sfinte pe bani, pe daruri materiale sau angajamente de influență socială sau politică și se pedepsește cu caterisirea).
– A organizat și susținut show-uri așa-zis „religioase“, care au compromis tradițiile multiseculare ale unor slujbe foarte importante pentru ortodoxie (Boboteaza, Noaptea de Învierea, aducerea Sfintei Lumini etc).
– A fost implicat în scandalul „binecuvântării“ unor așa-zise opere științifice (cazul Gh. Becali), fiind audiat de DNA ca suspect. De asemenea, a acordat sprijin intelectual pușcăriașului Gabriel Burcică, fost preot, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru inițiere, aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
– A distrus ferma Nazarcea/ jud. Constanța (prin defrișarea/ abandonarea a 350 ha de vii și livezi, pierderea cramei, înstrăinarea/ distrugerea mijloacelor fixe și obiectelor de inventor: sediul administrativ, dormitoare, șoproane, grajduri, hambare, hale, locomotivă, șine de cale ferată, tractoare, combine, remorci etc). Există denunț la DNA.
– Este implicat în scandalul construirii complexului hotelier turistic de la Dorna Arini/ jud. Suceava (6.000.000 euro). Există denunț la DNA.
– A fost acuzat de deturnarea de fonduri ale Arhiepiscopiei pentru garantarea unui credit (500.000 euro), sumă utilizată pentru construirea complexului hotelier turistic de la Dorna Arini.
– Punerea sub sechestru a Palatului Arhiepiscopal din Constanța, pentru neachitarea datoriei de 1.000.000 euro rezultată din neplata pe timp de câțiva ani a cotelor sociale aferente salariilor tuturor angajaților Arhiepiscopiei. În mod ciudat și revoltător, în timp ce un mic întreprinzător sau un cetățean de rând este executat în regim de urgență, datoria Arhiepiscopiei a fost eșalonată de ANAF pe o perioadă de 60 luni, termenul expirând în ianuarie 2017.
– Implicarea în politica locală (P.S.D. Constanța). Numirea prefectului Gh. Martin la Constanța a fost rezultatul intervențiilor lui Teodosie la prim-ministrul Adrian Năstase și secretarul general al Guvernului Octav Cosmâncă. Ulterior, devenit prefect, Gh. Martin era nelipsit de la întrunirile (unele de taină) și petrecerile lui Teodosie. De asemenea, mașinile firmelor familiei Martin (sponsori ai complexului de la Dorna Arini) au efectuat nenumărate curse pe itinerariul Nazarcea – Băneasa -Constanța – Medgidia – Dorna Arini.
– A caterisit abuziv preoți, care, deși li s-au casat sentințele de către Patriarhie, nu au mai fost repuși în drepturile inițiale.
– Supune pe majoritatea preoților la presiuni imense și îi amenință, inclusiv prin șantaj, cu caterisirea în cazul neachitării la termen și la nivelul sumelor impuse de el, pentru păstrarea sau obținerea de parohii pe raza județului Constanța.
– Există exemple de preoți, inclusiv familiile acestora, grav afectați atât material și moral, cât și din punct de vedere al sănătății (depresii) în urma amenințărilor și pedepselor aplicate de ÎPS Teodosie, după bunul său plac și nu după litera regulamentelor bisericești. De reținut că un preot dat afară din preoție găsește foarte greu sau deloc un loc de muncă.
– Menține în activitate preoți compromiși, care au comis fapte grave anticanonice și împotriva prevederilor Codului Penal, unii dintre aceștia fiind consilieri eparhiali, iar alții sunt membri ai Consistoriului (instanța de judecată bisericească)!
– A răsturnat/ vărsat Sf. Potir de Împărtășanie, împrăștiind Sângele și Trupul Domnului Iisus Hristos (16 iunie 2016, în altarul bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel“ din Medgidia la conferința preoțească semestrială a preoților din protoieriile Medgidia, Hârșova și Băneasa) la momentul împărtășirii preoților, fapt de excepțională gravitate, considerat „păcat de moarte“ de către canoane și regulamentele bisericești.
– Provoacă și întreține o stare tensionată cu mass-media și credincioșii din județul Constanța.
– A acționat în Justiție un jurnalist și un preot (dosar civil nr. 13949/ 212 din 06.06.2016, plângerea fiind ulterior respinsă de Judecătoria Constanța). Considerăm că menținerea în continuare a ÎPS Teodosie în înalta funcție de arhiepiscop al Tomisului nu reprezintă în niciun caz o cinstire a acestui pământ apostolic, ci, dimpotrivă, aduce grave prejudicii ortodoxiei românești multimilenare.
Având în vedere cele arătate în prezenta, considerăm că este extrem de necesară implicarea urgentă și fermă a Sfântului Sinod al B.O.R., personal a Prefericirii Sale Patriarhul Daniel Ciobotea, pentru schimbarea din funcție a ÎPS Teodosie al Tomisului cu scopul de a stopa definitiv fărădelegile acestuia, detensionarea relațiilor cu mass-media și credincioșii, deterioarea și mai gravă a încrederii cetățenilor în B.O.R. și compromiterea imaginii ortodoxiei românești.
Constantin Cumpănă, jurnalist, Constanța
Semnează PETIȚIA! Click pe adresa de mai jos: http://www.petitieonline.com/petitie_impotriva_faradelegilor_comise_de_teodosie_al_tomisului#form