Decebal Făgădău – rușinea Constanței, refuză să pună în aplicare două sentințe definitive

0
2426
  • La 30 iunie 2015, când pesedistul Decebal Făgădău era primar interimar, o turistă din Bacău se prăbușea de pe faleza Cazinoului constănțean, pentru că balustrada de care se sprijinea cedase sub greutatea ei, în timp ce încerca să realizeze câteva fotografii. (vezi aici).
  • În aprilie 2016, individul virusat de „ciuma roșie” făcea o declarație stupefiantă, referindu-se la lucrările de reabilitare (vezi aici) din zona peninsulară a orașului: „Nu e nicio problemă ca, din loc în loc, pavajul să fie ciobit. Ne dă un aspect de oraș istoric!” (vezi aici).
  • La 4 mai 2016 (alegerile băteau la ușă!), pesedistul Decebal Făgădău făcea mișto de constănțeni și declara propagandistic: „(…) Sunt mândru că acum mai bine de un an de zile am reușit să obținem alocarea unei sume de peste 9 milioane de euro pentru restaurarea Cazinoului! Din păcate, de atunci și până acum suntem într-o buclă a licitațiilor/ contestațiilor/ paracontestațiilor… Cred că în luna septembrie vom monta schelele pe Cazinou și vom începe restaurarea acestuia, împreună cu Compania Națională de Investiții! (…).” (vezi aici).
  • Nu mai amintim de alte și alte probleme excepțional de grave (exemple: gunoaiele, câinii vagabonzi, parcul arheologic, Piața Ovidiu, deszăpezirile, prețul gigacaloriei, stațiunea Mamaia, CET, Polaris, cartierul „Henry Coandă”, distrugerea spațiilor verzi, Parcul Tăbăcărie, marcajele rutiere, asfaltarea, lipsa investitorilor, construcțiile haotice, bisericile fără autorizații, Sala Polivalentă, etc.), pentru că nu ne-am propus să facem bilanțul dezastruos al unui primar de mucava, insensibil la problemele constănțenilor și ale municipiului, un individ superficial, incompetent, indolent, iresponsabil și inconștient, halul în care arată cetatea noastră fiind o dovadă irefutabilă a afirmațiilor noastre.
  • ♣ ♦ ♣

Image 2aPe strada Primăverii din Constanța, societățile comerciale Annelis Trading s.r.l. și Angicris General s.r.l.  (administrator: Petre Mărculescu) au construit, în mod ilegal, o spălătorie auto („La Stadion”), inclusiv cu spațiu destinat alimentației publice), pe un teren aparținând domeniului public al Statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța.

Primăria Constanța a reacționat târziu și, prin polițiștii locali, au sancționat contravențional cele două societăți, fapt ce a făcut obiectul a două dosare civile (14846/ 212/ 2015 și 7242/ 212/ 2016) la Judecătoria Constanța.

Image - 1aInstanța a pronunțat hotărâri de desființare a construcțiilor realizate nelegal, rămase definitive prin nerecuzarea acestora, după cum urmează:

* S.C. Angicris General s.r.l. – a fost obligată să desființeze lucrările de construcții în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii nr. 1479/ 11.02.2016.

* S.C. Annelis Trading s.r.l. (cu sediul social în București) – a fost obligată să desființeze lucrările de construcții în termen de o lună de la rămânerea definitivă a hotărârii 9296/ 21.07.2016.

În opoziție cu protestele locatarilor din zonă, oripilați de inestetica, efectele nocive și ilegalitatea construcțiilor (vezi aici), abia la data de 19 decembrie 2016, Primăria Constanța a emis dispozițiile nr. 3864 și 3865 pentru demolarea construcțiilor respective, aflate pe domeniu public și executate fără autorizație de construire.

Și pentru că orașul este ca un sat fără câini a existat și tentativa de extindere a construcțiilor ilegale.
Și pentru că orașul este ca un sat fără câini a existat și tentativa de extindere a construcțiilor ilegale.

O întrebare se impune de la sine: când aceste șandramale se aflau în etapa de construire (anul 2014), nimeni dintre putorile de la Primărie nu a văzut că pe domeniul public se execută niște lucrări neavizate/ ilegale?

La data prezentă, deși au trecut de atunci peste 10 luni de la emiterea dispozițiilor de demolare, construcțiile sunt neatinse, rămase la fel de ilegale și continuă să producă bani în beneficiul proprietarilor, nu în cel al comunității locale.

O tentativă de punere în aplicare a celor legale a avut loc la data de 02 mai 2017, dar aceasta a eșuat lamentabil, fără ca vreuna dintre părți (Primăria, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și/ sau patronul) să explice cauzele, personajele implicate și interesele financiare ale acestora fiind mai presus decât cele ale cetățenilor din zonă, neavând nicio legătură cu cele în favoarea constănțenilor.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentEroii români, reînhumați în cutii de carton! Cotropitorii bolșevici, în cutii de lemn!
Articolul următorPetrolierul „Ploieşti“ s-a scufundat în strâmtoarea Messina!
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.