Pe data de 02 februarie 2017, în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu“ din Constanța a avut loc, sub președinția doctoriței Anamariei Ciobotaru, încă director, întrunirea Consiliului Profesoral al acestei instituții, unde urma să fie validată situația școlară de pe semestrul I al anului de învățământ în curs.
Evident, ca orice întrunire care se respectă, și aceasta a avut o „Ordine de zi“, inclusiv cu nelipsitul subcapitol „Diverse“.
Ajungând întrunirea la acest punct, Anamaria Ciobotaru a simțit nevoia să își bage influențele, „coada“ și picioarele și în activitatea sindicală a Colegiului și, implicit, a Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța (lider: prof. Mitică Iosif).
Astfel, întrucât fostul lider de sindicat din Colegiul Pedagogic, profesorul de geografie Ioan Oltean, s-a transferat la Liceul Teoretic „Traian“ din Constanța, se impunea alegerea unui alt lider de sindicat.
Continuând să își facă de cap, să își sfideze colegii și să își demonstreze nu numai incompetența (vezi aici), dar și obrăznicia, anomalia a anunțat plenul Consiliului Profesoral că propunerea (!?!?) Consiliului de Administrație al Colegiului pentru funcția vacantă de lider de sindicat este învățătoarea Camelia Sima. Rețineți, alegerea unui nou lider de sindicat NU exista pe ordinea de zi a întrunirii!
După ce Anamaria i-a făcut Cameliei un scurt laudatio, doctorița a vrut să își impună funcția și vrerea mușchilor prin trecerea grabnică la vot, numai că ticăloșia pusă la cale de ea s-a lovit de reacția celor din sală, care au cerut să se facă și alte propuneri.
În mod legal și logic, colectivul trebuia să se opună vehement și să refuze această porcărie a Anamariei Ciobotaru, comisă, chipurile, în numele Consiliului de Administrație, întrucât, după cum se știe, ADMINISTRAȚIA/ PATRONATUL instituției și SINDICATUL sunt două entități opozabile și nici una dintre acestea nu trebuie să producă vreo imixtiune în treburile interne ale celeilalte, decât în condițiile și prin mijloacele prevăzute de lege.
Iritată de faptul că, iată!, după ani și ani de complacere în tăcere, acceptare și neimplicare a „supușilor“ din Consiliul Profesoral, aceștia încep să ridice vocile, să aibă opinii și să se opună, vădit deranjată de faptul că au mai existat încă două propuneri, directoarea-sindicalistă a acceptat, în cele din urmă, încă două propuneri, astfel că a scris pe tablă numele celor trei candidați: Camelia Sima (învățătoare), N. P. (prof. de istorie) și C. G. (prof. de istorie), dar a impus ca procesul de vot să aibă loc doar pe bilețele împărțite de direcțiunea școlii!
Votarea a fost atât de „liberă“, „transparentă“ și „democratică“, încât a fost păzită de Anamaria Ciobotaru (director) și Mihaela Tudorache (director-adjunct) – membri ai Consiliului de Administrație al Colegiului, care nu numai că nu au părăsit sala în timpul procesului de votare, dar au și votat (este posibil ca ele să fie membri de sindicat, ceea ce ar constitui o altă anomalie)!!!
Mai mult decât atât, directoarele-sindicaliste au indicat cine să numere voturile și cine să centralizeze numărătoarea, având ocazia, în acest mod mârșav, să supravegheze modul de desfășurare a procesului de votare și să controleze rezultatele acestuia (dintre cele 64 de cadre didactice prezente, 33 au votat cu Camelia Sima, celelalte contracandidate obținând câte 15 voturi).
Se vorbește că învățătoarea Camelia Sima este „omul Administrației“ infiltrat în mijlocul colegilor sindicaliști, ea fiind bănuită că ar fi veriga intermediară pe filiera „părinți – Anamaria Ciobotaru“, fapt pe care nu îl credem până când, în acest sens, nu ne sunt prezentate probe concludente.
Evident că totul a fost un scenariu mizerabil și o manipulare grosolană, specifice incompetenței acestei individe și acoliților săi, că rezultatul acestei făcături ordinare trebuie degrabă invalidat prin intervenția urgentă și fermă a conducerii Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar (S.L.S.I.P.) Constanța, mai ales că, pe lângă cele arătate mai sus, nici nu se știa foarte clar câți dintre cei prezenți în sală sunt membri de sindicat sau cărui sindicat aparține fiecare.
Din informațiile pe care le deținem, S.L.S.I.P. Constanța deține o procedură internă bine pusă la punct, în ceea ce privește alegerea liderilor de sindicat, care a fost încălcată grosolan de binomul complice Anamaria Ciobotaru – Mihaela Tudorache, ceea ce trebuie să ducă la anularea acestor alegeri frauduloase.
La data apariției acestui articol, prof. Mitică Iosif (liderul S.L.S.I.P.) a fost informat despre ticăloșia comisă de Anamaria Ciobotaru & Co. Așteptăm reacția.
Precizări:
*** Vă reamintim că, în luna decembrie a anului 2016, Anamaria Ciobotaru a devenit pârâtă în două dosare, urmare a două plângeri, una către Tribunalului Constanța – Secția de Contecios Administrativ și Fiscal, fiind acuzată de fraudarea examenului pentru ocuparea funcției de director al Colegiului Pedagogic Constanța (vezi aici), cealaltă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (vezi aici), fiind acuzată de deturnare și delapidare de fonduri.
*** Într-un episod viitor: „Anamaria Ciobotaru și dezastrul managerial din Colegiul Pedagogic“ (aspecte concrete, fotografii de la fața locului).