Antihristul ÎPS TEODOSIE vrea 100 de milioane lei de la un ziarist și un preot

0
158

La data de 06 iunie 2016, numitul Petrescu Teodosie, actual arhiepiscop al Tomisului, fost sergent de infanterie (a îndeplinit stagiul militar la o unitate militară de pe plaiurile în care a avut loc teribilul accident cu răsturnarea căruței plină cu niște indivizi atât de proști, încât nici victime nu au fost în stare să fie!) a făcut o lăcrimație civilă pe 8 pagini și 1/4 către Judecătoria Constanța (dosar 13949/ 212/ 2016) prin care se punea în contradictoriu cu pârâții Constantin Cumpănă (jurnalist) și Ciulei George (preot).

De remarcat faptul că, în cererea de chemare în judecată, reclamantul Petrescu Teodosie nu a menționat adresa de domiciliu a subsemnatului, ceea ce, din punct de vedere procedural, a determinat Judecătoria Constanța să respingă acțiunea, instituția neavând UNDE să mă citeze ca… pârât!

Prima pagină a lăcrimației lui Teodosie.
Prima pagină a lăcrimației lui Teodosie.

Așadar, plângăciosul Teodosie nu numai că s-a simțit ofuscat de apariția unor articole semnate de subsemnatul, dar mă bănuiește de legături conspirative de colaborare și complicitate cu preotul George Ciulei, solicitând instanței „obligarea pârâților la plata de despăgubiri morale“ în sumă de câte 5.000 lei/ pârât, „cu mențiunea că întreaga sumă (10.000 lei) va fi donată către Centrul de plasament bătrâni și Centrul de plasament copii de pe raza teritorială a județului Constanța“. De asemenea, Preaumblătorul pe la DNA mai dorește și „prezentarea de scuze de iertare în ziarul în care s-a făcut publicarea articolelor denigratoare“!

Citez din plângere ca să mă credeți:

În articolul din data de 19 aprilie 2016 („Pieirea ta, prin tine, Israele! Teodosie Snagoveanu – un netrebnic în fruntea Arhiepiscopiei Tomisului (I)“), „(…) autorul acestuia folosește expresii de natură să aducă prejudicii morale Arhiepiscopului TEODOSIE și de jignire profundă a acestuia și implicit a instituției monahale, în sensul că, prin activitatea sa scrisă, autorul atacă în mod direct și fără a se baza pe probe concrete pe Înaltul ierarh; prin aceasta punând în pericol însăși credința enoriașilor în Biserica din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, care este condusă de Arhiepiscopul TEODOSIE PETRESCU. Exemplificăm astfel de expresii: «Îndrăcitul Făcător de Minuni Penale», «ÎPS Teodosie Tomitanul (născut PORCU Macedon, devenit ulterior Petrescu)»; «numit Șpagoveanu».

Unul dintre articolele despre }PS Teodosie, care a avut, la un monet dat, 157.086 vizualizări.
Unul dintre articolele despre ÎPS Teodosie, care a avut, la un moment dat, 157.086 vizualizări.

În articolul din data de 20 aprilie 2016 („Pieirea ta, prin tine, Israele! Teodosie Snagoveanu – un netrebnic în fruntea Arhiepiscopiei Tomisului (II), „autorul prezintă paragrafe din alte publicații apărute cu mult timp în urmă și cărora, prin citarea acestora, le dă o conotație de actualitate, ceea ce conduce la ideea că, folosind acest mijloc, autorul încearcă să capteze enoriașii ortodocși de pe raza Arhiepiscopiei Tomisului, pentru a nu mai avea încredere în Biserică. De asemenea, respectivul articol aduce grave prejudicii morale ÎPS TEODOSIE, în condițiile în care cele prezentate de autor în mod defăimător nu au avut finalitate judiciară, iar Înaltul Sinod al B.O.R. nu a constatat nicio abatere de la respectarea Statutului B.O.R., a Legii privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cât și a Canoanelor bisericești (…)”.

Articolul "Pieirea ta prin tine, Israele! Jos labele de pe preotul Ciulei" a avut, la data 17 mai 2016 , 124.298 vizualizări.
Articolul „Pieirea ta prin tine, Israele! Jos labele de pe preotul Ciulei” a avut, la data 17 mai 2016 , 124.298 vizualizări.

În articolul din data de 13 mai 2016 („Pieirea ta, prin tine, Israele! Teodosie, netrebnicule, jos labele de pe preotul Ciulei!“), „autorul, pe baza datelor furnizate de către preotul CIULEI GEORGE, face o analiză a modalității de judecată pe care o efectuează Comisia de Judecată a Consistoriului Eparhial prin hotărârea emisă de Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului (…). Totuși, și în acest articol, autorul Cumpănă Constantin folosește din nou cuvinte și expresii denigratoare și jignitoare la adresa ÎPS TEODOSIE ca: «Ei, bine, netrebnicul și răzbunătorul Teodosie se simte deranjat de atitudinea preotului, clădirea eparhiei a fost prejudiciată la imagine, dar niciun ticălos de acolo nu ține seama că acest om, frate cu ei, a fost grav afectat nu……. de nemernicia unor slugoi……..».

Preotul George Ciulei, înainte de a fi suspendat abuziv și batjocoritor de ÎPS Teodosie
Preotul George Ciulei, înainte de a fi suspendat abuziv și batjocorit de ÎPS Teodosie.

Dragă cititorule, află despre mine că sunt sănătos la cap, care sănătate o doresc tuturor semenilor mei! Dacă până la pag. 3 (inclusiv) formularea lăcrimației mai are, cât de cât, o logică, începând cu pag. 4 totul se prăbușește în puțul adânc al gândirii reclamantului Petrescu Teodosie, el devenind victima haosului din propriul cap, unde gândurile îl cutreieră dezlegate și cu viteze superluminice, atingând sinapsele creierului cu problematici dintre cele mai diverse, bizare și năstrușnice, dominate, se pare, de cele legate de euro, lei, iubiți călugări și iubite mândre măicuțe, sex, perversiuni, binecuvântări de opere științifice, George Becali, Gabriel Bucică, P.S.D., Neculai Poalelungi, Adrian și Dana Năstase, corul „Armonia“, Ciprian Stoichin, Ion Iliescu, Dorna Arini, Florin Ciutoiu, ferma Nazarcea, Roman Valeriu, Teoctist, Crama din Culmea, Vasile Tican, Nicolae Marghiol, Catedrala Mântuirii Neamului, Roman Valeriu, DNA, Adrian Pârlica, tânărul Ciprian, pedofilie, cazul Bișinicu Hristu, accident mortal, Mihai Grigore, caterisiri de preoți, Gh. Nadoleanu, sit arheologic, Adrian Vasile, Daniel Ciobotea, Dumnezeu, Sf. Împărtășanie, amantă, Florin Ioniță, Cezar Axinte, lista rușinii, Ion Manta, Eugen Tănăsescu, Sf. Sinod, biserici, Securitate, Angajament, Valentin Petrea, canoane, Bogdan Chiriluță, mânăstiri, Traian Chircu, maici, taici, Ionuț Covașă, Nicu Dranca, starețul Andrei, Dervent, Teotim Popa, Rusu Florin Grigore, Steaua României în Grad de Cavaler, mită, fals intelectual, Iulian Dumitru, Secretariatul de Stat pentru Culte, Nicolae Adrian Lemeni, Nechita Runcan, doctorate, Gh. Dobre, Nicu Demir, Antena3, Nicu Mihăilă, Sf. Potir, Tănase Caraiane, Aneta Badiu…, totul ca într-o cocină mizerabilă și puturoasă în care nici măcar el nu-și face ordine și curățenie.

Final de lăcrimație.
Final de lăcrimație.

Plângerea Teodosnicului al Sodomisului se încheie apoteotic:

„(…) În dovedire, solicităm încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul pârâților Cumpănă Constantin și Ciulei George.

În cadrul probei cu înscrisuri, depunem următoarele înscrisuri: fotocopii după articolele scrise de Cumpănă Constantin la datele de 19.04.2016, 20.04.2016 și 13.05.2016, extras în copie după canoanele bisericești încălcate de către preotul Ciulei George, copii din Statutul pentru organizarea și funcționarea BOR (extrase), copie după legea 489/ 28.12.2006.

Plangere, pag. 9În cadrul probei cu interogatoriu, solicităm pârâților, persoane fizice cu mențiunea personal la interogatoriu, sub sancțiunea aplicării disp. art. 358 din Codul de procedură civilă, pentru dovedirea faptelor personale vizând contribuția fiecăruia în ceea ce privește prejudicierea morală a ÎPS TEODOSIE. (…) solicităm instanței să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces“. Pam, pam!…

 

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentPăcat de moarte săvârșit de ÎPS Teodosie al Tomisului
Articolul următorȘandramaua din parcul Gării nu va fi niciodată biserică
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here