Spre deosebire de prognozele pe termen scurt, previziunile sezoniere nu au ca scop prognozarea detaliată a evoluţiei vremii. Această previziune detaliată este imposibilă din cauza naturii haotice a sistemului climatic.
Prognozele sezoniere sunt, mai degrabă, nişte estimări ale statisticilor medii ale vremii. O prognoză a unui sezon poate oferi informaţii estimative cu privire la cât de uscat sau umed, cald sau rece va fi acesta faţă de media normală pentru perioada respectivă.
Este de precizat, totuşi, că acest tip de prognoze nu pot fi realizate la o scară mică din cauza multitudinii de factori care influenţează clima şi vremea dintr-un anumit loc.
Baza acestor estimări sunt semnalele venite din interacţiunea oceanului cu atmosfera. Cel mai cunoscut fenomen de acest gen este Oscilaţia sudică El Niño, care cuprinde trei faze: una neutră, una de încălzire, numită El Niño (https://ro.wikipedia.org/wiki/El_Ni%C3%B1o) şi una de răcire, numită La Niña (https://ro.wikipedia.org/wiki/La_Ni%C3%B1a).
Deşi fenomenul se petrece în oceanul Pacific, efectele acestuia sunt resimţite în toată lumea, într-o măsură mai mare sau mai mică. Mai aproape de noi, însă, sunt Oscilaţia Arctică (https://jurnaldemeteo.wordpress.com/2016/04/14/componente-ale-variabilitatii-climatice/) şi Oscilaţia Nord-Atlantică.
Cu toate acestea, însă, nu există un anumit fenomen care să fie complet corelat cu tiparul unui anumit anotimp, în aşa fel încât să poată fi prezis, pe baza lui, dacă iarna ce va urma va fi friguroasă sau cu temperaturi peste media normală.
Mai degrabă, aceste fenomene pot fi indici ai unei probabilităţi şi nu o certitudine, de aceea afirmaţiile că aceasta va fi cea mai friguroasă iarnă din ultimii 100 de ani (http://www.meteo.ro/stire/3294/Cea-mai-rece-iarna-din-ultimii-100-de-ani.html), făcute la începutul lui octombrie de vreo trei ani încoace, sunt cel puţin aberante.
De asemenea, este mult prea devreme pentru a vorbi despre o prognoză a iernii, dat fiind faptul că suntem abia la jumătatea lui octombrie.
Cel mai sigur se poate vorbi despre o prognoză de iarnă la sfârşitul lunii noiembrie, până atunci existând doar nişte estimări pe baza unor fenomene actuale, care pot persista sau se pot schimba radical în următoarele săptămâni.
Oscilaţia Arctică este un indice variabil în timp al tiparului dominant al variaţiilor non-sezoniere de presiune la nivelul mării, la nord de latitudinea de 20º N. Acest indice are legătură, conform climatologilor, cu tiparurile vremii din locuri aflate la mii de kilometri depărtare.
Oscilaţia Nord Atlantică este strâns legată de Oscilaţia Arctică şi reprezintă fluctuaţiile în diferenţa de presiune atmosferică la nivelul mării dintre ciclonul Islandez şi anticiclonul Azorelor.
Momentan, ne aflăm într-o fază negativă a Oscilaţiei Arctice şi Oscilaţiei Nord-Atlantice, care va persista încă cel puţin o săptămână, ceea ce înseamnă că există o circulaţie mai mare a aerului polar spre latitudinile mijlocii, ceea ce a adus temperaturi sub media normală pentru această perioadă.
În următoarele două – trei săptămâni se prognozează că Oscilaţia Arctică se va menţine într-o fază negativă, ceea ce înseamnă că nu va exista o schimbare semnificativă în circulaţia generală, rezultând în temperaturi ce rămân în continuare scăzute pentru cea mai mare parte a Europei.
Banchiza arctică a atins minimul anual în septembrie. Cercetări recente au arătat faptul că anomaliile regionale sunt importante şi că cea mai corelată regiune a banchizei cu indicele Oscilaţiei Arctice din lunile de iarnă, este regiunea Barents-Kara, unde dimensiunile mici ale banchizei Arctice favorizează valori negative ale Oscilaţiei Arctice pe timpul iernii.
Din cauza faptului că banchiza Arctică este la dimensiuni mai mici decât ar fi normal, o acoperire mai extinsă cu zăpadă a Siberiei este favorizată în următoarele săptămâni, dar şi valori negative ale Oscilaţiei Arctice în iarna ce urmează.
Oscilaţia sudică El Niño se prezintă, momentan, într-o fază neutră, îndreptându-se spre o fază foarte slabă de La Niña, aceasta fiind faza ce favorizează şansele unei ierni reci.
În ceea ce priveşte oceanele, se menţine o anomalie pozitivă a apelor de suprafaţă din nord-estul oceanului Pacific, în timp ce în partea centrală din Atlanticul de Nord, există semne ale unor anomalii negative ce se extind.
Aceste două fenomene par să se împotrivească unei ierni europene reci până la un anumit punct. Cu toate acestea, Atlanticul rămâne destul de cald la tropice şi este, probabil, în cea mai caldă fază de doi – trei ani.
Deşi este prea devreme pentru a vorbi despre o prognoză de iarnă, momentan, ceea ce se întâmplă la nivel atmosferic, pare să indice că urmează o iarnă rece la nivel european (atenţie! – nu „cea mai rece din ultimii 100 de ani“). (http://www.romanialibera.ro/actualitate/meteo/meteorologii-avertizeaza-ca-ne-asteapta-cea-mai-friguroasa-iarna-din-ultimul-secol–cand-vor-fi-inregistrate-cele-mai-scazute-temperaturi-429710).
Însă, imprevizibilitatea atmosferei lasă mereu loc de schimbări şi, până la sfârşitul lui noiembrie, pot apărea destule. Iris Țițineanu
