În anul 1870 a fost lansată la apă nava fluvială (cu zbaturi) de pasageri „Orientul“ (pavilion: România, 520 to., lungime: 76,20 m, lăţime: 8,40 m, lăţimea totală cu tamburii zbaturilor: 16,10 m, pescaj: 2,57 m, propulsie: maşină cu aburi tip „Compound“, cu cilindri oscilanţi, puterea maşinii: 650 c.p., viteza: 22 km/ h[1] în ape liniştite, capacitate de transport în timp de război: 1.000 persoane, constructor: 1870, „Lanter“ al Societăţii Danubiene din Altofen – D.D.S.G.[2]).
Nava a fost proiectată de inginerul John Murray[3] în Şantierul Naval „Denny“ din Dumbarton (Scoţia) şi avea două catarge şi două coşuri telescopice lungi şi subţiri, înclinate spre pupa, dispunea de o staţie T.F.S. de 1 Kw., tip „Telefunken“.
De asemenea, dispunea de trei clase superluxoase, săli uriaşe de bal sau pentru banchete, personal specializat, precum şi bucătari şi cofetari francezi, austrieci şi maghiari, cu reputaţie).
Piesele componente (maşina, cazanele, zbaturile şi alte componente şi părţi din navă) au fost confecţionate la Dumbarton (Scoţia), iar corpul navei şi asamblarea acesteia s-au efectuat la Obuda (Budapesta).
În anul 1894 a fost închiriată de Familia Regală Română pentru jumătate de an (în locul yachtului Regal „Ştefan cel Mare“).
În anul 1895 a fost din nou închiriată şi a participat la inagurarea podului de la Cernavodă.
În anul 1898, nava a fost cumpărată (preţ: 350.000 lei) de Statul Român, fiind folosită pentru cursele de pasageri pe linia Brăila – Galaţi (două curse/ zi).
La bordul navei au călătorit numeroase pesonalităţi ale vremii, printre care Regele Carol I al României, Regele Milan[4] al Serbiei, Regii Alexandru[5] şi Ferdinand[6] ai Bulgariei, Împăratul Wilhelm[7] al Germaniei, Împăratul Franz Joseph al Austro-Ungariei ş.a.
În anul 1902 a fost transformată în Şantierul Naval Turnu Severin şi amenajată ca yacht[8] Regal, primind numele „Ştefan cel Mare“ (II), devenind cea mai elegantă navă de pe Dunăre la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Prima călătorie a efectuat-o la Rusciuc (Bulgaria), unde Regele Carol I a vizitat monumentele dedicate Războiului de Independenţă şi, la Griviţa şi Plevna, mormintele ostaşilor români căzuţi pentru ţară.
În timpul Primului Război Mondial, yachtul a fost evacuat la Chilia, apoi la Odessa, unde, în timpul Revoluţiei ruse (1917), a fost capturat de revoluţionarii ruşi şi dus la Kerson, unde circa 200 de bărbaţi, femei şi copii ruşi au locuit pe navă, distrugând o parte din dotări.
La 10 aprilie 1918 a fost preluat de marinarii germani de pe crucişătorul „Goeben“[9] (pavilion: Germania, IMO: 6104173, 25.400 tdw., 22.979 trb., lungime: 186,50 m, lăţime: 29,50 m, constructor: 2 iulie 1912, „Blohm & Voss“, Steinwerder – Germania; a fost lansat la apă la data de 28 martie 1911; data punerii chilei: 7 noiembrie 1909), care l-au considerat captură de război.
La data de 18 iunie 1918, yachtul a fost preluat de comandor Pompiliu Georgescu şi, sub comanda căpitanului Iordănescu, a fost adus în ţară, la Galaţi, unde a intrat în reparaţii, după care a reluat cursele regulate de pasageri pe ruta Brăila – Galaţi – Tulcea.
Doar în anul 1928 a mai făcut o călătorie pe Dunăre, cu Familia Regală la bord.
În anul 1937, nava a fost preluată de N.F.R. şi introdusă în Şantierul Naval Turnu Severin, unde i-au fost înlocuite cazanele, i-a fost reparată şi echilibrată maşina de aburi, i-au fost înlocuite cele două coşuri şi a rămas cu unul singur, iar spaţiile de locuit au fost transformate de la clasa „Regal“ la clasa „Turist“, devenind navă de pasageri.
Nava şi-a reluat activitatea în anul 1939, fiind închiriată de o Agenţie de turism germană, pentru a efectua curse regulate de pasageri pe linia Vâlcov – Viena şi retur.
În anul 1945 a fost preluată de U.R.S.S.
[1] Viteză record pentru acea vreme, fiind cea mai rapidă navă cu zbaturi din lume.
[2] Potrivit http://www.marinarii.ro/nave.php?id=171, nava a fost construită la Óbuda Shipyard – D.D.S.G., Budapesta/ Óbuda, Ungaria.
[3] Potrivit legendei, J. Murray ar fi distrus toate calculele şi planurile acestei nave, pentru ca aceasta să rămână un unicat.
[4] Milano Obrenovici – guvernatorul Principatului Serbiei; a fost încoronat Rege în 1882; a domnit de la 6 martie 1882 până pe 6 martie 1889, când a abdicat; el a fost urmat de fiul său, Aleksandar Obrenovici, care a domnit de la 6 martie 1889 până pe 11 iunie 1903, când a fost detronat de un grup de ofiţeri.
[5] Alexandru-Louis Alexander, Prinţ de Battenberg, a preluat poziţia primului Prinţ al Bulgariei în urma Tratatului de la Berlin (1878).
[6] Ferdinand (1861-1948) – prinţ al Familiei ducale de Saxa-Coburg-Gotha, a devenit Prinţ bulgar după ce Louis Alexander von Battenberg a abdicat în 1886 după o lovitură de Stat dată de ofiţerii pro ruşi.
[7] Wilhelm I sau Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern (1797–1888) – Rege al Prusiei (din 2 ianuarie 1861 şi până la moartea sa) şi primul Împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871); este un reprezentant al politicii conservatoare prusace, jucând un rol negativ în înăbuşirea Revoluţiei din 1848; în perioada sa, numită şi „perioada wilhelmină“, Împăratul a căutat până în ultimul moment să împiedice Războiul franco-prusac, care s-a terminat cu dezastrul de la Sedan, suferit de armata franceză; din cauza aceasta este numit de istorici şi Wilhelm cel Mare; politica din timpul Domniei sale a fost influenţată în mod pregnant de cancelarul său, Otto Eduard Leopold von Bismarck.
[8] A fost utilizat şi ca navă-spital şi transportor de trupe.
[9] A mai purtat numele „Yavuz Sultan Selim“ (1914) şi „Yavuz“ (1936); a fost colizionat în anul 1960; a fost tăiat în Turcia, în anul 1971.
