În noaptea 4/ 5 august 1944, motovelierul „Mefkure“ (pavilion: Turcia[1]), plecat în ziua de 3 august 1944, la orele 20,30, din portul Constanţa, supraîncărcat cu emigranţi evrei (306 de pasageri la bord, dintre care 66 copii[2]), a fost torpilat de un submarin necunoscut, în Marea Neagră.
„Mefkure“ era în convoi cu navele „Morina“ (pavilion: Turcia, 308 pasageri, dintre care 239 copii) şi „Bülbül“[3] (pavilion: Turcia, 410 pasageri, adulţi şi copii).
Societatea de Cruce Roşie din România a acordat protecţia şi pavilionul Crucii Roşii, pentru aceste nave care transportau refugiaţi, în special copii orfani din Transnistria.
Conform tradiţiilor ei umanitare, Marina Română escorta[4] navele cu refugiaţi evrei în 1944[5].
Misiunea de escortă a acestor nave a revenit locotenentului Adrian Gheorghiu, comandantul vânătorului de submarine V.S.-2.
La ora 22:00 a zilei de 3 august 1944, convoiul a depăşit barajul de la Tuzla, ordinea în navigaţie fiind „Morina“, „Mefkure“ şi „Bülbül“. Nava de escortă şi-a încheiat misiunea şi s-a retras undeva în zona Sud – Est de Cap Caliacra (Bulgaria).
În noaptea de 3/ 4 august 1944, stihiile naturii s-au dezlănţuit, marea devenind agitată şi vizibilitatea foarte redusă. În aceste condiţii grele, cele trei nave nu au mai putut să-şi păstreze ordinea în convoi şi s-au rătăcit una de cealaltă.
Furtuna s-a menţinut cu aceeaşi intensitate şi pe parcursul zilei de 4 august şi în continuare pe timpul nopţii.
În momentul în care, la ora 02:10 (ora României), motovelierul „Mefkure“ a ajuns în zona de frontieră dintre Bulgaria şi Turcia, în punctul de coordonate 42° 03’ Nord şi 29° 08’ Est, comandantul navei a văzut explodând o rachetă deasupra catargelor vasului.
După ce s-a convins că racheta nu a fost trasă de la bordul propriului vas, comandantul a dat ordinul de oprire a navei şi, în acelaşi timp, a stopat motorul. De asemenea, după efectuarea acestor operaţiuni, el a ordonat echipajului să-şi pună centurile de salvare şi, prin intermediul translatorului, a dat aceleaşi dispoziţii şi pasagerilor.
Potrivit declaraţiilor supravieţuitorilor şi ale comandantului, vasul „Mefkure“ naviga în stare de camuflaj şi nu avea aprinse nici luminile de poziţie.
În aceste împrejurări, la circa 300 de metri distanţă de vas, în direcţia pupa, a fost văzută o umbră neagră.
La câteva minute după aceea, din direcţia umbrei s-a deschis focul. Primul proiectil de tun a căzut în apă la circa 15 metri de „Mefkure“, al doilea la fel, dar al treilea a lovit nava în plin, în partea timonei, provocând mari pagube în punctul de lovire.
Unii supravieţuitori au declarat că bombardamentul s-a declanşat la scurt timp după apariţia rachetei luminoase, alţii au susţinut că vasul „Mefkure“ a fost lovit foarte aproape de cabina comandantului şi s-a declanşat un incendiu violent, nava fiind cuprinsă de flăcări. Canonada a durat circa 15 minute, perioadă în care vasul a fost incendiat în totalitate.
Au existat mărturii potrivit cărora artileria şi-a menţinut focul şi s-a tras cu mitralierele chiar şi în oamenii care au sărit peste bord în apă, ceea ce contravine regulilor internaţionale ale războiului.
După declanşarea incendiului de la bord, vasul „Mefkure“ a mai plutit circa 20 de minute, după care s-a scufundat rapid.
Numărul mic al supravieţuitorilor a fost înregistrat din cauza tirului intens al mitralierelor şi, de asemenea, al incendiului violent care a cuprins întreaga navă.
Se spune că circa 40 – 60 de oameni au sărit de la bord în apele reci şi întunecate ale mării, iar ceilalţi s-au scufundat odată cu nava incendiată.
Patru marinari şi comandantul navei au reuşit să se salveze cu una dintre bărcile navei.
Comandantul a declarat că s-a tras şi asupra bărcii de salvare, doi dintre marinari fiind răniţi.
S-a trecut la salvarea emigranţiilor din apă, fiind scoşi din valuri cinci dintre aceştia, şi anume: Joseph Axelrad (33 ani, polonez) şi Joseph Bank (38 ani, polonez), ambii grav răniţi prin arsuri, Hilda Wurmbrand (23 ani, româncă) şi soţii Ladislaus Fulop (22 ani) şi Wera Fulop (18 ani), însărcinată în luna a 9-a.
După circa trei ore de la producerea tragediei, nava „Bülbül“ a ajuns la locul sinistrului şi a preluat la bordul său pe cei 10 supravieţuitori din barca de salvare de pe „Mefkure“, acordându-le asistenţă medicală.
Răniţii de gloanţele artileriei şi mitralierelor, precum şi cei cu arsuri grave, au fost îngrijiţi de dr. Gross Hadda, emigrant de pe vasul „Bülbül“.
În dimineaţa zilei de 5 august 1944, în condiţii hidro-meteorologice mai ameliorate, nava „Bülbül“ a plecat de la locul sinistrului şi şi-a continuat drumul spre malul turcesc al Bosforului, în timp ce pe suprafaţa mării pluteau resturi din ceea ce fusese nava „Mefkure“.
Nava a ajuns la intrarea în Strâmtoarea Bosfor la ora 16:00 a aceleiaşi zile, dar nu a reuşit pătrunderea în strâmtoare din cauza valurilor mari, cauzate de vremea nefavorabilă.
În aceste împrejurări, vasul „Bülbül“ a fost nevoit să facă o întoarcere şi să revină în Marea Neagră, unde, a doua zi, pe 6 august 1944, a ajuns în portul turcesc Igniada din apropierea frontierei cu Bulgaria. Aici a debarcat pe cei 410 pasageri de la bord, precum şi pe cei 10 supravieţuitori preluaţi în urmă cu două zile de la locul tragediei navei „Mefkure“, transportaţi ulterior, pe 14 august 1944, la Istanbul.
De precizat că nava „Morina“ reuşise pătrunderea în Strâmtoarea Bosfor încă din ziua de 5 august 1944.
În baza raportului comandantului navei „Mefkure“ şi a declaraţiilor unora dintre supravieţuitori s-a concluzionat că nava a fost bombardată şi mitraliată de un submarin[6] în timpul unui atac la suprafaţă.
Identitatea submarinului care a provocat tragedia rămâne controversată. Potrivit datelor prezentate de istoricul naval german J. Rohwer, care se bazează pe raportul submersibilului, nava a fost torpilată de submarinul ShCh-215, tip „Scuka“ X (pavilion: Rusia, IMO: 6110616, comandant: A. I. Stryjak, 708 to., 584 trb., lungime: 58,70 m, lăţime: 6,20 m, constructor: 24 septembrie 1938, „Zavod“, Nikolaev North – Rusia, a fost lansat la apă la data de 11 ianuarie 1937; data punerii chilei: 27 martie 1935).
După istoricul evreu Albert Finkelstein, care preia informaţii din mărturiile căpitanului navei „Mefkure“, care s-a salvat, scufundarea a fost provocată de un atac venit din partea germanilor.
Potrivit săptămânalului românesc „Strict secret“[7], în ziua de 30 iulie 1944, submarinul ShCh-215, la comanda căruia se afla căpitanul A.I. Stryjak, a părăsit portul Batumi.
În noaptea de 5 august 1944, operând în drumul său spre Burgas, submarinul sovietic a scufundat un vas pe care sovieticii l-au confundat cu un „schoner“, apreciind că la bordul acestuia se aflau circa 200 de persoane… înarmate[8]! De fapt, sovieticii denumesc „schonere“ exact vasele de tipul identic celui care era şi „Mefkure“!
Aşadar, submarinul SC-215 a operat exact în noaptea când a fost bombardat, mitraliat, incendiat şi scufundat vasul „Mefkure“, în zona Burgasului, locul în care se afla nava cu emigranţi evrei.
Se mai cunoaşte, de asemenea, că, la puţin timp după consumarea tragediei navei „Mefkure“, un submarin sovietic a emis semnale şi a fost identificată poziţia sa, acesta aflându-se în zona catastrofei.
Cu încărcătura lor de fiinţe omeneşti atât vasul „Struma“, cât şi vasul „Mefkure“ au acelaşi mormânt: groapa comună a Mării Negre.
Au trecut, iată, peste 72 de ani de la groaznica tragedie a vasului „Mefkure“ şi se cuvine ca victimele dezlănţuirii de ură şi violenţă din timpul imensului măcel mondial să nu fie uitate.
Aceste rânduri se doresc a fi un omagiu adus lor, pentru a le eterniza în memoria umanității.
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
