Evenimentul a avut loc în luna septembrie 1946, când George Enescu, însoțit de soția sa, a plecat într-un turneu în Canada și S.U.A. la bordul navei mixte „Ardeal“[1], ex-„Emil Kirdorf“[2] (IMO: 5605629, indicativ: YQSA, armator: „Hugo Stinnes Linien“/ „Hapag“[3], comandant: Anton Manolescu, of. secund: Mircea Nicolau, of. mecanic: Ion Zamfirescu, corp din oţel, punte din oţel şi lemn, 5.695 trb., 3.421 trn., lungime: 129,10 m, lăţime: 16,48 m, înălţime: 7,24 m, pescaj: 7,00 m, echipaj: 53 membri, propulsie: maşină cu triplă expansiune, puterea maşinii: 2.850 c.p., viteza: 10,6 Nd., 3 căldări cilindrice, tip: marin, combustibil: păcură, consum: 1.000 kg/ h, capacitatea depozitului de combustibil: 1.070 to., încărcământ maxim: 7.840 to., pasageri: 150 persoane, dintre care: 60 la clasa I, 10 la clasa a II-a, 80 la clasa a III-a, autonomie: 11.000 Mm, staţie de radio tip „Telefunken“, constructor: august 1922, „Marinewerft“, Wilhelmshaven DY, Wilhelmshaven – Germania; a fost lansată la apă la data de 25 februarie 1922).
În anul 1926 a fost preluată de HAPAG, care a fuzionat cu „Hugo Stines Linien“.
În anul 1928 i-a fost montată o turbină cu abur, care i-a permis să atingă viteza de 12 Nd.
În 1929 a efectuat primul voiaj spre America de Sud.
În anul 1933, nava „Emil Kirdorf“ va fi achiziţionată de Serviciul Maritim Român de la HAPAG – Societatea germană de Navigaţie Hamburg – America Line (preţ: 15 milioane lei) şi botezată „Ardeal“ (15 august 1933), fiind înregistrată în Registrul matricol al portului Constanţa.
În caz de război, nava putea fi transformată şi avea o capacitate de transport: 2.000 persoane, 450 cai, 100 autocamioane, 120 tunuri, 400 chesoane.
La 11 iunie 1942 a fost torpilată în Marea Neagră de submarinul sovietic A5, dar nava a fost pusă cu prova pe un fund nisip (pupa a rămas în stare de plutire pe un fund de 9 metri).
În 1945 a fost reparată la Odessa.
În octombrie 1945 a revenit în ţară, fiind retrocedată de sovietici, împreună cu alte nave militare şi de comerţ.
A fost singura navă maritimă comercială pe care sovieticii au fost dispuşi să o retrocedeze[4] României.
Iniţial, a fost dusă la reparat în docurile din Istanbul, după care, în luna noiembrie, a intrat în reparaţii capitale în Şantierul Naval Constanţa.
În 1948 a fost restituită de ruşi, ca parte de contribuţie la capitalul societăţii „Sovromtransport“.
La data de 2 februarie 1962, în timpul unei furtuni foarte puternice, s-a răsturnat pe partea tribord şi s-a scufundat parţial în dana 1 a portului Constanţa, lângă digul de larg. Deşi a fost ranfluată, nava a fost defrişată, refacerea ei fiind prea costisitoare. A fost tăiată în acelaşi an.
Nave surori: „Alba Iulia“, ex-„Carl Legien“, „Peleş“, ex-„Adolf von Baeyer“, „Suceava“, ex-„Albert Vögler“.
„Maestrul Enescu[5], solul muzicii româneşti, s’a îmbarcat pentru Statele Unite pe vasul «Ardeal»[6]
Cu un vagon special, pus la dispoziţie de către d. Prim-ministru dr. Petru Groza, maestrul George Enescu a sosit în Gara-Port.
Comandor Mircescu, directorul ceremonialului dela preşedinţia Consiliului de Miniştri a însoţit pe maestru până la Constanţa.
Se ştie că maestrul George Enescu părăseşte ţara, îmbarcându-se pe vaporul «Ardeal» pentru Statele Unite, unde va da o serie de concerte.
Maestrul George Enescu este însoţit de doamna Enescu şi administratorul său, d. Bedeţianu.
Maestrul Enescu va da primele concerte dincolo de ocean la Montreal, în Canada, la Cleveland, important centru românesc din Statele Unite, şi New York.
Maestrul pleacă în Statele Unite la invitaţia făcută de celebrul violonist Iehudi Menuhin[7], elevul preferat al maestrului.
Să nădăjduim că cele şapte vaci slabe[8] vor pieri
(…) Rugat de ziarişti ca să le facă declaraţii, maestrul nu stă o clipă la îndoială şi, numai scuzându-se că nu este un orator, ci un artist, d-sa declară următoarele la întrebările puse:
«Doresc ca ţara să fie înarmată cu răbdare, pentru ca să învingă urmările răsboiului şi situaţia defavorabilă cauzată de secetă.
astfel ca, atunci când vă voi înapoia, să găsesc feţe liniştite şi încredere deplină într’un viitor fericit al ţării.
Să nădăjduim cu toţi că cele şapte vaci slabe[9] vor pieri, iar în locul lor să vină cele grase, pentru ca refacerea ţării să se poată înfăptui cât mai repede.
În America nu mă duc să fac politică, ci, cu slabele mele mijloace, voi căuta să-mi îndeplinesc misiunea de sol al artei româneşti.
Cu muzica mea voi încerca să fac să plângă şi pietrele şi să îmblânzesc sufletele.
Totdeauna, America m’a primit cu prietenie. Când sunt acolo am impresia că sunt la mine acasă. (…)»“.
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la 31 decembrie 2010 (data finalizării cărții).
[1] Acelaşi tip de navă mixtă au mai fost „Alba Iulia“, ex-„Carol Legien“ (IMO: 5605628, construită în anul 1922, cedată U.R.S.S.), „Peleş“, ex-„Adolf von Baeyer“ (IMO: 5606065, construită în anul 1923, torpilată şi scufundată la 5 august 1941 în zona Burgas), şi „Suceava“, ex-„Albert Vögler“ (IMO: 5606055, construită în anul 1923, scufundată între Eupatoria şi Sulina), toate construite de „Marinewerft“, Wilhelmshaven – Germania.
[2] Pavilion: Germania.
[3] HAPAG – Hamburg-Amerikanische Packetfahrt AG.
[4] „Magazin istoric“ nr. 10/ 1995; ceremonia preluării a avut loc la Galaţi, în prezenţa Prim-ministrului dr. Petru Groza.
[5] George Enescu (1881–1955) – compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor; este considerat cel mai important muzician român (vezi aici – https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu).
[6] „Cuget liber“, Anul III, nr. 459, sâmbătă, 15 Septembrie 1946, pag. 2.
