Puitorul de mine „Amiral Murgescu“ a doborât 12 avioane sovietice

0
602
Puitorul de mine N.M.S. „Amiral Murgescu“ în timpul unei escorte între Constanța și Sevastopol. (sursă: "Marea Neagră", 5-6 Martie 1943).

În anul 1941 au fost finalizate lucrările la puitorul de mine NMS (Nava Majestății Sale) „Amiral Murgescu“[1] (pavilion: România, IMO: 6111611, deplasament: 838 to., lungime: 76,90 m, lăţime: 9,10 m, pescaj: 2,50 m, echipaj[2]: 80 membri, propulsie: 2 motoare „Krupp“ tip „Diesel“, puterea maşinii: 2 x 1.100 c.p., viteza: 18 Nd., autonomie: 3.400 Mm; armament: 2 tunuri navale şi a/ a x 102 mm, 2 tunuri a/ a model „Rheinmetall x 37 mm, 2 (4?) tunuri a/ a „Oerlikon“ de 20 mm, 2 mitraliere duble x 13,2 mm, 2 lansatoare mine antisubmarin; 135 mine, aruncătoare de grenade submarine, constructor: 1941, Şantierul Naval „Gh. Fernic“ din Galaţi, după planurile Companiei olandeze I.V.S.; construirea navei a început în cursul anului 1938).

14 iunie 1939, Galați. Lansarea la apă a puitorului de mine „Amiral Murgescu“.
14 iunie 1939, Galați. Lansarea la apă a puitorului de mine „Amiral Murgescu“.
La 14 iunie 1939 a avut loc lansarea la apă şi ceremonialul de botez al navei:
„Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională,
Noi, Carol II, Rege al României,
În a patrusprezecea zi a lunei Iunie din anul mântuirei 1939 şi al zecelea an al domniei Mele, desăvârşit-Am Eu însumi în portul Galaţi botezul şi darea în apă a nouei Mele nave de răsboi «Amiral Murgescu», construită în şantierele navale din Galaţi, I-am dat numele acelui marinar desăvârşit în vreme de pace şi de răsboi, spre a sluji spre pildă marinarilor Mei.
Fie ca această dintâi navă de răsboi construită în ţara Mea, rod al mintei şi muncei româneşti, să chezăşuiască vremi de nestânjenită înflorire a marinei Mele, pavăză şi simbol ale viitorului neamului pe ape“.

14 iunie 1939, Galați. Imagine de la lansarea navei în prezenţa Regelui Carol al II-lea.Puitorul de mine „Amiral Murgescu“ a fost prima navă de luptă de construcţie românească şi cea mai modernă navă a Marinei Regale Române.

A participat cu succes[3] la toate misiunile de minare şi, datorită armamentului său antiaerian, la combaterea aviaţiei sovietice în cursul numeroaselor misiuni de escortare a convoaielor în Marea Neagră.

Are la activ cele mai multe avioane doborâte (12).

Iarna 1942-1943. La bordul puitorului de mine „Amiral Murgescu“, în misiune de patrulare în Marea Neagră (sursa: "Marina română" nr. 2(99)/ 2004).
Iarna 1942-1943. La bordul puitorului de mine „Amiral Murgescu“, în misiune de patrulare în Marea Neagră (sursa: „Marina română” nr. 2(99)/ 2004).
În primele zile ale războiului, pe când nava era acostată în dana 22 a portului Constanţa, în timpul unui atac aerian, focul artileriei de la bordul navei (director de tir: căpitan Ion Gafta) a doborât un bombardier sovietic. În timpul bombardamentului, puitorul a suferit avarii majore.
În perioada 1941-1944, nava a participat la instalarea a 31 de baraje de mine împotriva submarinelor şi navelor de suprafaţă în apropierea coastei de Nord – Vest a Mării Negre, între Odessa şi Crimeea, provocând pierderi de nave Marinei Sovietice.
De asemenea, a participat la numeroase escortări de nave de transport de trupe şi aprovizionare a frontului, precum şi la operaţiunile de evacuare a Crimeei (1943-1944), când, cu 1.000 de militari români şi germani la bord, a fost ultima navă de luptă care s-a retras de la Chersonez.
La 15 aprilie 1944, puitorul de mine „Amiral Murgescu“ a doborât două avioane de bombardament sovietice.

Nava românească, împreună cu trei vânătoare de submarine mari U.J. tip K.T. şi un R-boot, escorta un convoi format din cargoul „Oituz“ (pavilion: România, IMO: 5602452, 2.679 trb, construit în anul 1906) şi navele „Laudon“, „Theben“[4] (pavilion: Germania, IMO: 5605222, 2.989 trb., lungime: 103,60 m, lăţime: 14,60 m, constructor: august 1921, Nordseewerke“, Emden – Germania) şi crucişătorul „Erzherzog Karl“[5] (IMO: 6103251, 10.600 trb., lungime: 126,20 m, lăţime: 21,70 m, constructor: 17 iunie 1906, „Stabilimento Tecnico Triestino“ – Italia; a fost lansat la apă la data de 4 octombrie 1903; data punerii chilei: 24 iulie 1902), care transportau alimente şi muniţii spre Sevastopol.

În timp ce se apropia de coasta Crimeei, convoiul a fost atacat de cinci ori de formaţii de câte 5 – 6 avioane de bombardament sovietice, puitorul de mine „Amiral Murgescu“ suferind avarii la tunul de 102 mm din prova şi la un tun de 20 mm.
NMS „Amiral Murgescu“ în timpul bombardamentelor aeriene ale aviației sovietice asupra portului Constanța.
NMS „Amiral Murgescu“ în timpul bombardamentelor aeriene ale aviației sovietice asupra portului Constanța.
La 21 august 1944, puitorul de mine „Amiral Murgescu” şi nava mixtă „Ardeal“, ex-„Emil Kirdorf“ (pavilion: România, IMO: 5605629, 5.695 trb., construită în anul 1922) au fost avariate în timpul unui bombardament aerian sovietic, suferind găuri în bordaj.
Instalaţia P.A.M. (centura magnetică, instalată în august 1941) a puitorului de mine a fost avariată.
În timpul acestui atac, la bordul puitorului „Amiral Murgescu“ a decedat soldatul Nicolae Grigorescu.
O parte din echipajul navei, după încărcarea minelor pe puntea puitorului „Amiral Murgescu“.
O parte din echipajul navei, după încărcarea minelor pe puntea puitorului „Amiral Murgescu“.

Atanase Senopol, veteran de război[6]: „(…) Era luni, 21 august, ora 9 – 9.30. Un avion de recunoaştere inamic, la mare altitudine, ne dădea tîrcoale deasupra navelor. Tunarii şi-au făcut datoria, însă fără rezultat.

Aproximativ după vreo oră au început să vină escadrilele sovietice. Ne încolţiseră, pentru că veneau din toate direcţiile. În jurul nostru fierbea marea, din cauza bombelor ultrasensibile ce explodau deasupra apei.
Navei «Murgescu» din apropierea noastră i-a căzut o bombă la cîţiva metri de pupa şi, din cauza suflului, nava s-a înclinat la 15 – 20 grade, văzîndu-i-se elicea. Şi noi ne feream, cît puteam, folosind cele mai mici unghere de pe navă.
Mai multe avioane americane de tip «Starmonil» s-au abătut în semipicaj asupra noastră. Vedeam clar cum mitraliau, iar bombele «semănate», din clipă în clipă trebuiau să ne lovească. (…)“.
Puitorul de mine „Amiral Murgescu“ (detalii ale punții pupa).
Puitorul de mine „Amiral Murgescu“ (detalii ale punții pupa).
La 2 septembrie 1944, puitorul de mine a îndeplinit o misiune de escortă a unui convoi de cinci nave sovietice de la Odessa la Constanţa. În timpul marşului, o navă sovietică (motocanonieră-dragor, 800 trb.) a fost torpilată şi s-a scufundat, fapt ce a determinat partea sovietică să acuze nava românească de sabotarea convoierii respective. Acuzaţia a reprezentat unul dintre motivele invocate de sovietici pentru dezarmarea şi confiscarea navelor militare româneşti la 5 septembrie 1944.
„Amiral Murgescu“ piturat de camuflaj.
„Amiral Murgescu“ piturat de camuflaj.
La 29 august 1944, Flotei Militare Române i-a fost adresat ULTIMATUM-ul Flotei Sovietice a Mării Negre:
U L T I M A T U M
Constanţa, contraamiral Horia Măcellariu
Propun:
  1. – Toată flota română şi auxiliară să fie mutate la Sulina şi predate Comandamentului Maritim Sovietic.
  2. Toate echipajele navelor germane de război şi auxiliare să fie arestate, iar navele să fie aduse la Sulina.
  3. Toate hărţile şi documentele relative la barajele de mine pe Marea Neagră şi Dunăre să fie predate Comandamentului Maritim Sovietic.
  4. Răspuns la prezentul ultimatum îl aştept cel mai târziu până la 29 august, ora 12,00.
  5. În caz de refuz de a accepta ultimatumul de faţă sau la neprimirea răspunsului, cu începere de la orele 15,00 din 29 august voi începe atacul flotei şi bazei dvs., de pe mare şi din aer.
Comandantul Flotei Mării Negre, Amiral F. Oktiabriaski /ss/ indescifrabil
Puitorul de mine „Amiral Murgescu“ în anul 1976, în portul sovietic Sevastopol.
1976, portul sovietic Sevastopol. Puitorul de mine „Amiral Murgescu“, sub denumirea PM-76.

Răspunsul comandantului Forţelor Navale Maritime, amiralul Horia Măcellariu:

Domnului Amiral F. Oktiabriaski, Comandantul Flotei Sovietice din Marea Neagră
Sulina
Am onoare a vă confirma primirea Ultimatum-ului adresat mie, care mi-a fost înmânat la 29 August, ora 07,00 (ora românească).
1). Din ordinul Guvernului român şi potrivit stipulaţiunilor declaraţiunei Domnului Ministru Molotov, trupele române, cari vor înceta lupta împotriva Armatei Roşii şi vor duce războiul împotriva germanilor pentru Independenţa României, nu vor fi dezarmate, ci ajutate şi considerate co-beligerante.
Întrucât forţele Maritime Române au încetat lupta în seara zilei de 23 August 1944 şi din ziua de 24 August Armata şi Marina Română s-au găsit în stare de războiu cu trupele germane, pe care le-au alungat de pe teritoriul românesc, nu văd necesitatea Ultimatum-ului.
În prezent, o Comisiune cu un reprezentant al Guvernului român, tratează la Ismail cu Dl. Amiral Gorşcov, iar Flota Română de Dunăre cooperează cu Flota sovietică fluvială, împotriva navelor germane de pe Dunăre.
Din ordinul Guvernului român, Forţele Maritime Române sunt gata a primi directiva de luptă de la Comandamentul Flotei Roşii din Marea Neagră împotriva germanilor.
2). Nici o navă germană de războiu sau auxiliară nu se mai găseşte în porturile maritime române, ele fiind alungate.
3). Sunt gata a pune la dispoziţia Comandamentului Maritim Sovietic hărţile şi documentele relative la barajele de mine din Marea Neagră; pe Dunăre nu sunt aşezate mine de către români.
4). Am onoare a propune ca un ofiţer de legătură român să fie ataşat pe lângă Domnia Voastră şi un ofiţer sovietic pe lângă mine, pentru a stabili comunicaţia.
Comandantul Forţelor Maritime Române şi al Dobrogei,
Amiral Horia Măcellariu /ss/ indescifrabil
Puitorul de mine „Amiral Murgescu“, după ce a fost captureat de sovietici ca pradă de război și primise numele PM-76.
Puitorul de mine „Amiral Murgescu“, după ce a fost capturat de sovietici ca pradă de război și primise numele PM-76.
La această dată, în urma notei ultimative sovietice a amiralului F. S. Oktiabriaski, din 29 august 1944, puitorul de mine „Amiral Murgescu” a fost predat Marinei Sovietice, intrând în componenţa Flotei Militare Maritime a U.R.S.S. din Marea Neagră, în cadrul căreia a mai purtat numele „Amur“ şi „Don“, îndeplinind mai multe feluri de misiuni (navă-şcoală – PKZ-107, navă-bază, navă de Comandament, cazarmă şi atelier plutitor – PM-76).
Nu a mai fost retrocedat Marinei Române.
A fost scos din evidenţele Flotei Sovietice în mai 1988 şi a fost tăiat la sfârşitul anului 1989.
„Amiral Murgescu“ la Constanța, în timpul primelor operațiuni de minare premergătoare războiului.
„Amiral Murgescu“ la Constanța, în timpul primelor operațiuni de minare premergătoare războiului.
La 01 septembrie 1944, Marina Sovietică a declanşat operaţiunile de confiscare a materialelor şi obiectelor de inventar din depozitele de la Domneşti şi din magaziile S.M.R. (Serviciul Maritim Român) din portul Constanţa.
De la Domneşti au fost confiscate: covoarele, saltelele, păturile, lenjeria, parâmele, pânzele de vele, argintăria, săpunul, glicerina, uleiurile, miniumul de plumb, chiuvetele etc.
Din magaziile S.M.R. au fost confiscate circa 85% din materialele existente (consumabile, obiecte de inventar, piese de rezervă pentru motoare şi instalaţii etc.
De pe platformele din portul Constanţa au fost confiscate mărfurile aparţinând unor firme private, care, din cauza anulării curselor de nave, au rămas în stoc.
Din silozurile din port au fost ridicate circa 4.000 tone de cereale (orz şi ovăz), care au fost încărcate în magaziile cargoului „Ardeal“.
Septembrie 1942. Puitorul N.M.S. „Amiral Murgescu“ în camuflaj de război (bazinul vechi al portului Constanța; se vede estacada din fa'a silozurilor).
Septembrie 1942. Puitorul N.M.S. „Amiral Murgescu“ în camuflaj de război (bazinul vechi al portului Constanța; se vede estacada din fața silozurilor).
La 6 septembrie a fost „preluată“ spălătoria mecanică S.M.R. din portul Constanţa (iniţial, personalul român a fost evacuat, după care a fost rechemat la muncă), care a început să lucreze pentru Armata Sovietică.
În ianuarie 1945, reprezentanţii Marinei Sovietice au continuat să ridice materiale din magaziile S.M.R. din portul Constanţa, inclusiv piesele de rezervă ale navelor „Transilvania“ şi „Basarabia“!
Astfel de „preluări“, de fapt jafuri programate, au avut loc (în perioada septembrie-octombrie 1944) şi în unele porturi româneşti de la Dunăre (Corabia, Brăila, Galaţi).
Puitorul de mine „Amiral Murgescu“, după lansarea la apă (14 iunie 1939).
Puitorul de mine „Amiral Murgescu“, după lansarea la apă (14 iunie 1939).
La data de 05 septembrie 1944, căpitanul-comandor Alexandru C. Dumbravă[7] (33 ani), aflat la comanda escadrilei de distrugătoare şi a distrugătorului „Regina Maria“ (pavilion: România, IMO: 6109169, 1.900 to., construit în anul 1930), s-a sinucis pentru a nu preda trupelor sovietice nava la bordul căreia se afla.
În acea zi, ofiţeri şi soldaţi sovietici înarmaţi au urcat la bordul navelor militare româneşti din portul Constanţa, procedând la dezarmarea ofiţerilor şi maiştrilor, pe care i-au debarcat şi sechestrat în incinta Gării Maritime.
Echipajele româneşti au fost înlocuite cu marinari sovietici, iar unele nave româneşti au fost duse în porturi sovietice din Marea Neagră.
„Amiral Murgescu“ la Galați (iunie 1939).
„Amiral Murgescu“ la Galați (iunie 1939).

Atanase Senopol, veteran de război[8]: „(…) Atunci am aflat cu consternare că în noaptea de 4 spre 5 septembrie ’44 şi tot spre 3 – 4 dimineaţa, cînd somnul este mai dulce, la fiecare navă s-a prezentat cîte o grupă de militari sovietici înarmaţi cu automate şi alte arme. O parte din echipajul navelor noastre a fost debarcat, oprindu-se numai provizoriu personalul tehnic. La control, «grupa de şoc» şi-a mai însuşit cîte un suvenir, în special de la ofiţeri. O singură navă, al cărei comandant a fost eroul Dumbravă de pe distrugătorul «Regina Maria», nu avrut să se predea, acesta punîndu-şi capăt zilelor cu un glonţ de revolver.

O parte dintre navele noastre, după un timp, ni s-a retrocedat într-un cadru «festiv», dar celelalte, cele mai bune, şi le-au însuşit, cu toate că, între timp, românii au luptat cu ei, cot la cot, pînă în Munţii Tatra. (…)“.
În perioada 02 – 10 septembrie 1944, în porturile Constanţa, Ismail şi Turnu Severin, navele româneşti maritime şi fluviale au fost arestate şi rechiziţionate de sovietici, fiind considerate captură de război.
A fost un episod dureros pentru Marina Română, care a suportat un tratament ofensator de la un inamic devenit între timp aliat şi considerat valoros şi de onoare.
Neîncrederea Comandamentului Naval Sovietic faţă de Marina Română i-a determinat pe aceştia să se comporte ca nişte învingători faţă de un aliat care, până nu demult, îi fusese adversar şi îi pricinuise pierderi grele în oameni şi tehnică de luptă.
Astfel, Marina Română devenise o Marină… fără flotă!

„Amiral Murgescu“, la inceput de cariera, cu scuturi

Sursă: – Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.

Precizare: – unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la 31 decembrie 2010 (data finalizării cărții).


[1] Ioan Murgescu (18461913) – amiral, comandant al Marinei Militare Române (1874-1877, 1877-1879 şi 1888-1901); în semn de omagiere a personalităţii sale, numele său este purtat de către prima navă românească de război construită în întregime la noi în ţară, la Galaţi, în 1939, care a fost puitorul de mine „Amiral Murgescu“, de Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale „Amiral Ioan Murgescu“ şi de Şcoala cu clasele I-VIII „Viceamiral Ioan Murgescu“ din comuna Valu lui Traian (judeţul Constanţa);

Viceamiralul Ioan Murgescu.
Viceamiralul Ioan Murgescu.
a absolvit cursurile Şcolii Navale din Brest – Franţa la 1 august 1866, după care a efectuat un voiaj de instrucţie cu nava-şcoală franceză „Jean Bart“; după încheierea studiilor în Franţa, a revenit în România, la 24 octombrie 1866, fiind încadrat în Corpul Flotilei cu gradul de sublocotenent; timp de câţiva ani a îndeplinit funcţia de ofiţer secund şi comandant pe nava „Ştefan cel Mare“ (1866-1871) şi apoi comandant pe nava „România“, nave aflate în dotarea Flotilei Române din acea vreme, fiind avansat la gradul de locotenent (1869) şi apoi la gradul de căpitan (1871); în anul 1873, căpitanul Murgescu a fost numit la comanda canoniereiFulgerul, noua navă a Flotilei Române, construită în şantierele din Toulon – Franţa, fiind însărcinat cu aducerea în ţară a acesteia şi comandând astfel pentru prima dată o navă românească de război în Marea Mediterană şi în Marea Neagră; la sosirea în România, în aprilie 1874, căpitanului Murgescu i s-a conferit Medalia „Virtutea Militară“ clasa I pentru îndeplinirea în cele mai bune condiţii a misiunii încredinţate; la data de 10 decembrie 1874, căpitanul Ioan Murgescu a fost numit provizoriu în funcţia de comandant al Flotilei Române în locul maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, iar după înaintarea la gradul de maior, la 6 iunie 1875, a fost titularizat în această funcţie, rămânând la comanda Flotilei până la 1 aprilie 1877; în luna mai a aceluiaşi an a fost ataşat pe lângă comandantul Flotilei Ruse de Dunăre, calitate care i-a permis participarea la conceperea şi executarea uneia dintre cele mai spectaculoase operaţiuni de luptă navale din Războiul de Independenţă: atacul de la Măcin din noaptea 12/ 13 mai 1877, în timpul căruia şalupa torpiloare „Rândunica“, comandată de maiorul Ioan Murgescu, a scufundat monitorul otoman „Seyfi“ de 2.500 tone; în urma acestei strălucite fapte de arme, a primit Ordinul rusesc „Sf. Vladimir“ clasa a IV-a cu spade şi rozete şi Ordinul „Steaua României“; după aceste acţiuni, a fost numit comandant al Grupului de şalupe „Rândunica“ şi „Bucur“ cu ajutorul cărora au fost construite podurile de vase româneşti peste Dunăre, iar apoi comandant al staţiunii de baraj de la Nedeia, sub comanda sa realizându-se un baraj de mine românesc, care şi-a dovedit eficienţa de-a lungul războiului; la data de 1 decembrie 1877, a revenit la comanda Corpului Flotilei Române, deţinând această funcţie până la 8 aprilie 1879, când a fost numit în funcţia de director al nou-înfiinţatului Arsenal al Flotilei din Galaţi; între timp, el a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel; în anul 1881, a fost avansat colonel şi i s-a încredinţat comanda Şcolii Fiilor de Militari din Iaşi; apoi, pentru o perioadă de patru ani (1882-1886), colonelul Ioan Murgescu a deţinut funcţia de inspector al Navigaţiei şi Porturilor; a fost apoi comandant al Depozitului şi Diviziei Echipajelor; la data de 10 mai 1888, a fost numit pentru a treia oară în funcţia de comandant al Corpului Flotilei Române, deţinând această funcţie până la 1 aprilie 1901, când s-a retras la cerere din Marină, cu gradul de contraamiral; a fost decorat cu Ordinul „Coroana României“ în gradul de comandor; la 10 mai 1911 a fost înaintat la gradul de viceamiral în rezervă; a decedat în 1913 şi a fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Bellu, discursul de adio fiind rostit de Ion I. C. Brătianu.

[2] Comandanţi: iunie 1941 – locotenent-comandor Alexandru Dumbravă (decorat post-mortem cu Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a); iunie 1942 – locotenent-comandor Ovidiu Mărgineanu; august 1943 – locotenent-comandor Gheorghe Harting; 1943-1944 – căpitan-comandor Anton Foca (decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a.

Insignă a Marinei Regale Române pentru arma PUITOARE DE MINE.
Insignă a Marinei Regale Române pentru arma PUITOARE DE MINE.

[3] Pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor de luptă, nava a fost citată de 11 ori prin Ordine de Zi pe Marina Militară şi de cinci ori pe Armată; de asemenea, pavilionul navei a fost decorat cu Ordinele „Coroana României“ şi „Steaua României“ clasa a IV-a cu spade şi panglică de „Virtute Militară“.

[4] A mai purtat numele „Adolf Leonhardt“ (1925); la 8 decembrie 1939 a fost sabordat.

[5] A fost colizionat la 31 octombrie 1918; a fost tăiat în anul 1920.

[6] Atanase Senopol, „Ultimile zile de război ale Flotei Marinei Române din Marea Neagră“, în „Cuget liber“, Anul IV, nr. 722, vineri, 2 octombrie 1992, pag. 1.

[7] Este înmormântat în Cimitirul Eroilor din oraşul Constanţa.

[8] Atanase Senopol, „Ultimile zile de război ale Flotei Marinei Române din Marea Neagră“, în „Cuget liber“, Anul IV, nr. 722, vineri, 2 octombrie 1992, pag. 1.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentCargoul „Medy“ nu a fost scufundat intenţionat!
Articolul următorGeorge Enescu a plecat în America la bordul navei „Ardeal”
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.