La data de 20 iulie 2016 m-am adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și către Prea Fericirea Sa Daniel Ciobotea, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu o scrisoare în care le aduceam la cunoștință despre păcatul deosebit de grav (vezi aici), pe care ÎPS Teodosie al Tomisului l-a comis în ziua de 16 iunie 2016, în altarul catedralei cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel“ din Medgidia (vezi aici).
Răspunsul pe care l-am primit de la Cancelaria Sf. Sinod (nr. 8683/ 20 august 2016) este stupefiant. În loc să se pogoare la Arhiepiscopia Tomisului și să cerceteze cele sesizate, cei din Administrația Patriarhală au trimis scrisoarea mea chiar către pârât „pentru luare la cunoștință și formularea unui răspuns în legătură cu cele sesizate“!!!
La data de 18 octombrie 2016 m-am adresat din nou Patriarhiei și am solicitat ieșirea din comuniune cu chiriarhul Teodosie, motivând că „acesta nu mai este, sub nicio formă, păstorul bun, blând și smerit, urmaș al lui Hristos, nu mai deține niciuna dintre calitățile spirituale, morale și duhovnicești ale rangului și funcției sale și nu îl mai consider demn pentru credința mea în Sfânta Trinitate, credință ce am căpătat-o prin Taina Sfântului Botez“.
De asemenea, am precizat că „solicitarea subsemnatului nu înseamnă, în niciun caz, renunțarea la credința ortodoxă, ci este o formă de protest și revoltă împotriva unui ierarh care, începând din anul 1976, a comis fapte de o gravitate excepțională atât anticanonice și împotriva regulamentelor B.O.R., cât și penale (…), afectându-mi grav nu numai unul dintre stâlpii existențiali, și anume CREDINȚA, ci și încrederea în ortodoxie“.
În aceeași scrisoare am solicitat „să intru în comuniune cu ierarhul său superior, respectiv cu Preafericirea Voastră Daniel Ciobotea“, care deține și rangul de Mitropolit al Dobrogei“, precizând că solicitarea este făcută și în lumina și cu respectarea învățăturilor primite de la Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur: „Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el.”
Credeți că vreuna dintre cele două entități religioase, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Tomisului, mi-au formulat vreun răspuns? Nu, nici vorbă de așa ceva! Niciun respect față de obligațiile de respectare a prevederilor legale, ci o sfidare totală și revoltătoare a cetățeanului și credinciosului de rând.
Hal de răspuns primit de la Patriarhia Română
La data de 02 mai 2017 am revenit cu o scrisoare către Administrația Patriarhală (Cancelaria Sf. Sinod), spre știință Arhiepiscopia Tomisului, în care am precizat:
– „(…) Deși, prin adresa Dvs. nr. 8683 din 20 august 2016, mi-ați comunicat că Arhiepiscopia Tomisului îmi va formula un răspuns în legătură cu cele sesizate de subsemnatul, vă aduc la cunoștință că nici la data prezentei nu am primit vreo comunicare de la această instituție, chiar dacă au trecut mai mult de 240 de zile de la data corespondenței.
– La data de 18 octombrie 2016, subsemnatul v-am adresat o scrisoare (confirmată de primire la Patriarhie cu data de 19 octombrie 2016), prin care vă comunicam decizia de ieșire din comuniune cu IPS TEODOSIE – Arhiepiscopul Tomisului și am solicitat intrarea în comuniune cu ierarhul său superior.
Vă aduc la cunoștință că nici la această scrisoare nu mi-ați formulat un răspuns, deși au trecut peste 180 de zile de la data corespondenței. (…)“.
Evident, Arhiepiscopia Tomisului nu a răspuns nici la această epistolă, respectul față de legi și cetățeni/ credincioși și tehnica redactării unui răspuns fiindu-le total necunoscute celor din gașca lui Teodosie, dar au formulat o scrisoare cei de la Administrația Patriarhală (nr. 4935/ 10.05.2017).
În loc să analizeze punctual cele sesizate de petent și să îndrepte culpa în care ei înșiși se găsesc, cei din Cancelaria Sf. Sinod se lansează în afirmații ilare, absurde și total paralele cu conținutul solicitării: „comuniunea eclesială se realizează printr-un urcuș duhovnicesc însoțit de post și pocăință“!
Mai mult decât atât, secretarul Cancelariei (Diacon Sorin Eusebiu Argintariu) și vicarul administrativ patriarhal (preot Ionuț-Gabriel) își permit să interpreteze, în mod subiectiv și jignitor, cele solicitate, acuzându-mă: „încercați să transferați problemele dumneavoastră administrative și neînțelegerile juridice în plan duhovnicesc“!
Calea de rezolvare a solicitării subsemnatului mi-o arată tot Administrația Patriarhală, care, la mișto și prostește, îmi sugerează metoda prin care îmi pot rezolva problema: „vă îndrumăm ca, pentru problemele duhovnicești, să vă adresați preotului care vă este duhovnic“!
Concluzii
- Deși au fost adresate personal către PF Daniel, niciuna dintre scrisorile subsemnatului nu a ajuns la patriarh, fiind oprite la Secretariatul Cancelariei.
- Nu există nicio implicare a Administrației Patriarhale în rezolvarea sesizărilor și reclamațiilor primite de la credincioși, acestea fiind (re)distribuite către cei reclamați, instituția prevalându-se de conceptul de autonomie a eparhiilor din subordine.
- Există o complicitate condamnabilă și revoltătoare între înaltul for bisericesc al B.O.R. și administrațiile sale religioase din teritoriu.
- Membrii componenți ai Sf. Sinod, așa-zișii înalți ierarhi, sunt complici și se protejează între ei, pentru că cei mai mulți dintre aceștia sunt compromiși și se au „la mână“ unii pe alții, inclusiv (pe) ereticul Daniel.
- Din punctul de vedere al Patriarhiei, niciunul dintre credincioși nu are importanța și respectul ce i se cuvin, decât în măsura contribuției acestuia la bunăstarea înalților ierarhi și îmbogățirea patrimoniului B.O.R.
- Administrația Patriarhală, prevalându-se de autonomia Bisericii față de Stat, interpretează și jonglează după bunul plac propriile canoane și regulamente bisericești, chiar și legile Statului român, dar, în situația în care se simte lovită în interesele proprii, apelează la canoane și legile în vigoare!
- Nicio prevedere din legile acestei țări nu se referă la faptul că vreun cetățean român trebuie să procedeze la un „urcuș duhovnicesc însoțit de post și pocăință“, nici că, „pentru rezolvarea problemelor duhovnicești, trebuie să se adreseze preotului duhovnic“.
În schimb, legile în vigoare prevăd că termenul limită de răspuns la petiții este de 30 de zile[1] (cf. Ordonanței nr. 27/ 30 ianuarie 2002, actualizată, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor[2]) și, în caz contrar, cei în culpă intră sub incidența Legii nr. 188/ 1999, actualizată 2017, privind Statutul funcționarilor publici[3] și Legii nr. 554/ 2004, actualizată 2017, a conteciosului Administrativ[4]. Amin.
[1] Cf. art. 9, în situaţia în care aspectele sesizate prin petiție necesită o cercetare mai amănunțită, conducătorul autorităţii sau instituției publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile.
[2] http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1235/OG_27_2002,_Actualizata_2016,_privind_reglementarea_activitatii_de_solutionare_a_petitiilor
[3] http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1244/Legea_188_1999,_Actualizata_2017,_privind_Statutul_functionarilor_publici
[4] http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1242/LEGEA_554_2004_a_contenciosului_administrativ_-_Actualizata_2017
