În Valu lui Traian, altă șandrama neautorizată a inculpatului Teodosie

0
912

Ceea ce vedeți în imagini este o casă construită din OSB[1], situată pe proprietatea hirotonitului preot Florin-Bogdan IVAN din localitatea Valea Seacă (Omurcea), arondată primăriei Valu lui Traian.

Nimic discutabil în acest sens, pentru că, nu-i așa, gusturile nu se discută și fiecare este liber să construiască potrivit proiectelor de amenajare a zonei respective sau cum îl taie capul.

Faptele, însă, iau altă întorsătură atunci când, în locuința respectivă, proprietarul amenajează o biserică, deci un obiectiv de interes public.

Noua destinație a stabilimentului a primit hramul „Învierea Domnului“, preot paroh devenind chiar Florin-Bogdan Ivan – proprietarul terenului și al construcției, aceasta fiind în administrarea Protoieriei Medgidia (protoiereu Petrică Ciobanu).

Florin-Bogdan Ivan, preot paroh al sandramalei cu hramul „Învierea Domnului“, obiectiv de interes public, construit pe o proprietate privată, fără autorizație.
Florin-Bogdan Ivan, preot paroh al șandramalei cu hramul „Învierea Domnului“, obiectiv de interes public, construit pe o proprietate privată, fără autorizație.

Florin-Bogdan Ivan este absolvent al „celebrei“ Facultăți de Teologie din Constanța – fabrică de doctorate, plagiatori, bani, absolvenți inutili, susținută de incompetenți, iresponsabili, superficiali, divorțați, amante, amanți, curvari, derbedei, mincinoși, farisei, sifonari, șpăgari, corupți, inculpați, maseuri, cosași și alte specimene.

Gurile rele afirmă că Florin-Bogdan Ivan nu s-ar fi prezentat nici la licență, dar nu putem să ne luăm după vorbele răutăcioase ale invidioșilor, care mai bârfesc că ar fi rudă (nepot de verișoară) cu pușcăriașul Adrian Severin (condamnat la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență; vezi aici) și fin de cununie al pantomimului Dan Puric (recrutat de Securitate de la vârsta de 17 ani; vezi aici).

În urmă cu aproximativ doi ani, proprietarul Florin-Bogdan Ivan, membru fondator și, în perioada 2001-2005, fost președinte al A.S.C.O.R. (Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români) – filiala Constanța (vezi aici), a donat 500 mp din terenul casei sale către Arhiepiscopia Tomisului, care, prin inculpatul Teodosie, s-a grăbit să-l hirotonească și să-l condiționeze să-și transforme spațiul în lăcaș de cult ortodox.

***

La data de 06 mai 2017, în baza prevederilor  Legii nr. 544/ 2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, ne-am adresat Primăriei din Valu lui Traian, referitor la biserica cu hramul „Învierea Domnului“parohia Valea Seacă II, solicitând să ne comunice legalitatea construirii obiectivului respectiv, având în vedere că acesta este de interes public și utilizare ca atare, precum și demersurile/ măsurile inițiate de primăria Valu lui Traian, pentru respectarea legalității acestei amenajări.

Anul 2017, sec. XXi, e.n., România - țară europeană, România ortodoxă! Așa-zisa turlă a pretinsei biserici este confecționată din folie de plastic!
Anul 2017, sec. XXI, e.n., România – țară europeană, România ortodoxă! Așa-zisa turlă a pretinsei biserici este confecționată din folie de plastic!

Răspunsul autorității locale a fost prompt și ferm:

„Ca răspuns la solicitarea Dvs. vă comunicăm următoarele:

1. Obiectivul menționat de dvs. nu beneficiază de niciun fel de autorizație din partea comunei Valu lui Traian. Acesta nu a beneficiat de nicio finanțare și niciun aviz din partea U.A.T.[2], fiind situat pe o proprietate privată și nefăcând parte din domeniul public sau privat al comunei.

Menționăm că hirotonisirea preoților, acordarea de parohii sau instituirea de lăcașuri de cult nu se avizează de administrația publică locală.

În sarcina noastră cade doar autorizarea din punct de vedere al Legii construcțiilor.

2. Pentru nerespectarea prevederilor Legii 50/ 1991, proprietarul a fost somat de două ori să intre în legalitate (în 2016 și 2017) și amendat, în data de 05.05.2017, iarăși cu obligația de a intra în legalitate. Cu respect, Ionela ZOTA, consilier Relații cu presa“.

Locul de intrare spre lăcașul de cult ortodox.
Locul de intrare spre lăcașul de cult ortodox.

Credem cu convingere că, pe întregul teritoriu al județului Constanța – raza de (in)competență a Arhiepiscopiei Tomisului -, situația este mult mai gravă și deloc legală, așa cum credem că nimeni, dar absolut nimeni, nici măcar incompetentul Harry Michelle Boiagian – inspector-șef al Inspectoratului Județean în Construcții Constanța (vezi aici), nu are în atenție controlul și dispunerea de măsuri pentru reglementarea situației grave a șandramalelor lui Teodosie.

Autoritățile locale sunt timide, interesate (politic) și prea ușor impresionate de crucea, toiagul, engolpionul, mitra, vocea prefăcută și odăjdiile arhiepiscopale ale inculpatul Teodosie Petrescu, lucruri care afectează grav caracterele slabe, incompetente, superficiale, iresponsabile și pupincuriste.


[1] OSB – (Oriented Strand Board), material cunoscut și sub numele de Sterling board (Marea Britanie) și Aspenite (SUA și Canada). Materialul are proprietăți mecanice ridicate, care îl fac deosebit de potrivit pentru aplicații în construcții. Cele mai frecvente utilizări sunt ca înveliș de pereți, podele, și astereală. OSB este, de asemenea, utilizată și în producția de mobilă. Se prezintă sub formă de placă, fiind  utilizată în construcții, formată din componente stratificate de particule de lemn („fulgi de lemn”). În aparență, aceasta poate avea o suprafață rugoasă și pestriță cu benzi individuale de aproximativ 2,5 x 15 cm (1″ x 6″), situate inegal între ele.

[2] U.A.T. – Unitate Administrativă Teritorială.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentÎncă o șandrama-biserică fără autorizație în orașul Constanța
Articolul următorComplicitate perversă între ereticul Daniel și inculpatul Teodosie
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.