Am afirmat în nenumărate rânduri că inculpatul Teodosie Petrescu, înalt ierarh al B.O.R., nu este numai un nemernic și un ticălos nenorocit, ci și un individ vândut Satanei, un antihrist, bazându-ne nu numai pe faptele mârșave ale acestui infractor, comise și îndreptate împotriva semenilor săi, împotriva orașului care l-a adoptat și încă îl mai suportă de peste16 ani, dar și pe păcatele extrem de numeroase și excepțional de grave, în flagrantă contradicție cu canoanele și regulamentele bisericești, chiar cu legile Statului român, afectând grav nu numai destinele oamenilor, dar și imaginea orașului Constanța, a Bisericii Ortodoxe Române și, implicit, a ortodoxiei.
Numitul Teodosie Petrescu a fost, este (încă) și rămâne un gunoi infect al comunismului, o eroare ce trebuie eliminată nu prin îndreptare, ci prin izolare. De aceea, acest individ (și nu numai el!) trebuie să dispară nu numai din Constanța, ci din componența Sf. Sinod, să fie izolat într-o celuă a unei închisori de maximă siguranță, apoi cadrul unei mănăstiri, pentru a nu mai avea contact cu oamenii și nici acces la deciziile pentru turma de credincioși.
De fiecare dată când am abordat faptele comise de infractorul Teodosie ne-am bazat afirmațiile și susținerile prin dovezi imbatabile și, cel puțin din punct de vedere jurnalistic, nu am avut niciodată vulnerabilități, care să ne lase „abordabiliˮ de gașca de ticăloși condusă de acest personaj sinistru și, implicit, în situații delicate în fața Justiției.
***
Vă prezentăm un film documentar (vezi aici – http://zuclip.com/watch?v=MlZkTlBPU19MT3M), realizat în urma unei investigații RISE Project/ „În Premierăˮ, din care reiese clar implicarea la vârf a Bisericii Ortodoxe Române, prin trei dintre reprezentanții săi: academician dr. Înalt Preasfințitul Irineu Popa – arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, academician dr. Înalt Preasfințitul Teodosie Petrescu – arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințitul Galaction Stângă – episcopul Alexandriei și Teleormanului, toți trei fiind membri ai Sf. Sinod al B.O.R.
Relatarea despre implicarea și complicitatea înaltelor fețe bisericești în crima organizată începe la minutul 10:48 al documentarului despre mercenari, diamante, trafic de arme, urmăriți internațional și banii negri din conturile Bisericii Ortodoxe Române, din care nu lipsește (oare de ce?) ticălosul Teodosie Petrescu:
Minutul 11:00 (comentariu): – „(…) Horațiu Potra[1] susține că lichidatorul băncii (Doru Mălureanu, Banca FURNICA) i-a ales personal pe cei trei, pentru că îi cunoștea și spera ca astfel să spele banii și să-i redobândească mai târziu. (…).ˮ
Min. 11:56 (Doru Mălureanu): – „(…)Am ales trei episcopi, le-am dat o căruță de bani. (…).ˮ
Min. 12:00 (comentariu): – Apropierea lui cu cei trei înalți prelați nu e întâmplătoare. Înainte de a fi avocat și lichidator, Mălureanu a fost preot, hirotonit la Episcopia Alexandriei de către Preasfințitul Galaction. A ocupat apoi funcții de consilier la Înalt Preasfințitul Teodosie și Înalt Preasfințitul Irineu. Cu ei, Mălureanu a încheiat contracte de sponsorizare în alb, semnate inclusiv de Horațiu Potra[2].
Mai târziu, fostul lichidator a trecut în aceste documente suma donată Bisericii: 450.000 de lei noi.
Mălureanu ne explică de ce a apelat la înalte fețe bisericești.
Min. 12:37 (Doru Mălureanu): – Știam că un preot sau un stareț este foarte ușor de pus sub presiune. Chiar și de șeful de post sau de superiorii lui. Un episcop are garanții guvernamentale și nu poate fi chemat decât de un procuror de la Parchetul General.
- (Investigator): – Ce s-a făcut cu banii?
- (Doru Mălureanu) – Ei să răspundă. Eu nu le-am pus nicio condiție.
Min. 12:54 (comentariu): – Am încercat să aflăm dacă acei 180.000 de dolari au ajuns în conturile Bisericii și ce s-a întâmplat cu ei. Inițial, niciunul dintre cei trei ierarhi nu a confirmat tranzacția. În fața documentelor oficiale, însă, și-au amintit brusc de banii veniți sub semnătura mercenarului (Horațiu Potra[3] – n. red. Rezistența).
Min. 13:10 (Teodosie[4]): – Mi-a cerut niște adrese de sponsorizare, că poate să ne sponsorizeze. Poți să refuzi așa ceva?
- (Investigator): – Dumneavoastră, dacă i-ați dat un astfel de act adițional, îl ștampilați, îl semnați în alb și i-l dădeați lui?
- (Teodosie): – Păi, din moment ce colaboram cu dânsul (n.r. – Doru Mălureanu), sigur, dânsul completa, că n-a venit … Mi-aduc aminte, mi-a spus că e din București.
- (Investigator): – Actele erau deja ștampilate și semnate?
- (Teodosie): – Și că nu vine aici. Că doar nu-i singurul, am mai făcut așa ceva. Oricine face așa ceva.
Min. 13:42 (comentariu): – De fapt, legal, nu se face. Arhiepiscopia Tomisului a primit și ea de la Horațiu Potra[5] (mercenar – n. red. Rezistența), cu titlu de sponsorizare, 60.000 de dolari.
Deși extrasele bancare arată că plățile au fost făcute, prelații confirmă doar jumătate din sumă, pe care au trimis-o la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnuluiˮ de la Dorna Arini, în realitate un complex de lux cu hotel de 5 stele, anexe și câteva hectare de teren, ridicat de Înalt Preasfinția sa Teodosie pe pământul moștenit de la părinții săi.
Când am încercat să filmăm acolo, preoții ne-au primit pe picior de război. (…).ˮ
***
Așadar, așa se explică de unde provine o parte din banii necesari pentru construirea și întreținerea complexului de odihnă și tratament recuperator de la Dorna Arini: nu numai din afacerile murdare cu lumânări și colportaj, din jefuirea preoților și a credincioșilor, devalizarea fermei de la Nazarcea și fraudarea fondurilor europene, ci și din crima organizată (mercenari, devalizarea unei bănci, trafic de arme, contrabandă cu diamante, lovituri de stat, cultivare și distribuire de droguri, etc).
Pe cale de consecință, putem înțelege cine (politicieni, oameni de afaceri, servicii secrete, magistrați, asasini economici, mercenari etc) și de ce îl susține pe acest nemernic în fruntea Arhiepiscopiei Tomisului și printre înalții ierarhi ai Sf. Sinod: pentru că banii fac legea și sunt scopul suprem al Patriarhiei, dincolo de orice morală, învățătură și chiar credință, de însăși Sf. Trinitate.
Indiferent de hotărârile ce urmează să fie date de instanțele de judecată, indiferent de câți adepți (mai) are (politicieni, oameni de afaceri, magistrați, credincioși), indiferent de ce fapte așa-zis caritabile va mai comite de acum încolo, un lucru este foarte cert si irefutabil: TEODOSIE va rămâne în memoria colectivă, în analele presei românești și în evidențele B.O.R. cea mai mizerabilă, ticăloasă și detestabilă figură dintre cele ale înalților ierarhi din cadrul Sf. Sinod.
Faptul că, în continuare, Teodosie și mulți alți ierarhi asemeni lui sunt tolerați și acoperiți de Sf. Sinod sunt dovezi clare că înaltul for bisericesc se află într-o complicitate criminală cu aceștia și se face vinovat de distrugerea imaginii B.O.R., scăderea drastică a credibilității acesteia, subminarea autorității sale și afectarea gravă a credinței în ortodoxie.
Nu mai reiau teza potrivit căreia ortodoxia românească se află sugrumată în menghina unor apucături medievale, unele specifice Inchiziției din acele vremuri, dar îmi permit să repet că se impune urgent și ferm o reformare din temelii a B.O.R., care trebuie începută chiar cu înalții ierarhi din Sf. Sinod.
[1] „Horaţiu Potra, maşinăria de război şi bani negri. Vezi aici o poveste plină de pericoleˮ (https://www.antena3.ro/actualitate/horatiu-potra-masinaria-de-razboi-si-bani-negri-vezi-aici-o-poveste-plina-de-pericole-193451.html).
[2] „Povestea lui Horațiu Potra, cel care a format legiunea de războinici români din Africaˮ (http://www.libertatea.ro/ultima-ora/povestea-lui-horatiu-potra-cel-care-a-format-legiunea-de-razboinici-romani-din-africa-mercenarul-care-l-a-antrenat-pe-iulian-ghergut-1439181).
[3] „Legionarul acuzat de afaceri necurate cu Biserica, implicat într-un nou scandalˮ (http://spynews.ro/actualitate/legionarul-acuzat-de-afaceri-necurate-cu-biserica-implicat-intrun-nou-scandal-113817.html).
[4] „Personaj celebru, martor cheie în scandalul penal al arhiepiscopului Tomisuluiˮ (http://spynews.ro/actualitate/personaj-celebru-martor-cheie-in-scandalul-penal-al-arhiepiscopului-tomisului-115668.html).
[5] „Horațiu Potra aștepta mascații cu glonț pe țeavă (noroc pe ei că trăgeam, să mor io)ˮ (http://www.ovishow.net/2017/03/horatiu-potra-astepta-mascati-cu-glont.html#.WV3gUxWGPIU).