„Marița” – cea dintâi corabie românească cu pavilion românesc la catarg
1834, septembrie – a fost construit velierul tip bric[1] „Mariţa“ (pavilion: Ţara Românească, capacitate: circa 115 to.[2], armator: Alexandru Vilara[3], comandant: căpitan Ioan Cristescu, constructor: 1834, Şantierul Naval Giurgiu), hărăzit românilor prin mijlocirea Domnitorului Alexandru Ghica[4].
Iniţiativa construirii acestei nave a aparţinut hatmanului Alexandru Vilara, care, în anul 1833, a pus în construcţie o corabie destinată să navige pe mare.
Construită din „materialuri româneşti“, nava a fost botezată cu numele Doamnei Mariţa[5], soţia Principelui Gheorghe Bibescu[6].
În ziua în care „această corabie, acum, cu blagoslovenia Înălţimii Voastre, s-a aruncat în apa Dunării, să desăvârşeşte din toate trebuincioasele, să împodobeşte şi cu bandiera cea privilegiată, hărăzită românilor prin făcătoarele de bine mijlociri ale Măriei Voastre şi, în puţine zile, va fi în stare ca să facă şi o plutire pe mare“[7].
Momentul lansării la apă a fost un motiv de inspiraţie pentru poetul Cezar Bolliac[8], care a rostit o alocuţiune pătrunsă de simţire şi mândrie patriotică:
„Mergi, corabie, mergi de arată Europei culorile României; mergi a-i duce bogăţiile solului nostru şi a-i cere luminile sale’ mergi de vizitează Italia, Francia şi Ispania şi spune popoarelor lor că sunt încă Români dela Dunăre la Nistru, dela Tibiscu la muntele Emul.
Când vei trece înaintea Italiei, ridică-ţi toate pavilioanele tale, aceasta este muma ta; când vei merge în lungul coastei Franciei, salut-o cu strigăte de bucurie, ea este ţara libertăţei.
Şi dacă tu atingi Ispania, şi trebuie a atinge, tu ne vei spune la întoarcerea ta cât de multă virtute a trebuit acestei mândre naţiuni a se regenera.
Tu vei saluta în ea pe sora ta ca cea mai mare, patria lui Traian“.
Cu acelaşi prilej, Cezar Bolliac a scris şi poezia „La cea dintâi corabie românească“[9], ca un simbol al reînvierii Marinei naţionale de comerţ.
Au mai fost construite numeroase vase sub bandieră românească: galerele[10] „Elena Doamna“, „Principele Alexandru“, „Atena“, bricurile „Elisabeta“, „Zimnicea“, „Dunărea“, goeletele[11] „Dochia“, „Speranţa“, multe[12] dintre acestea conduse de căpitani români: Ştefan Mile, Gheorghe Gole, Emanoil Luca, Andrei Popa etc.
[1] Bric – navă cu două catarge, cu pânze pătrate și bompres, uneori și cu motor, folosită în trecut pentru transport şi în scopuri militare; în trecut a fost utilizat şi termenul brick sau brig; în unele mărturii, bricul „Mariţa“ este denumit eronat goeletă, brigantină sau vaporaş; în Jurnalul de bord al navei, autorul acestuia, italianul Giorgio Bresco o numeşte gabară.
[2] Tonă – unitate de măsură pentru deplasament (greutate), egală cu 1.000 kg (tonă metrică sau tonă deplasament) sau cu 1.016,047 kg (tonă engleză), unitate de măsură pentru capacitatea cubică, egală cu 35 picioare cubice; tona americană – unitatea de măsură pentru deplasament, egală cu 2.000 livre sau cu 907,18 kg.
[3] Alexandru Vilara – armator hatman care a scris despre construirea corabiei „Mariţa“, cunoscut semnatar al memoriilor care cereau emanciparea Ţării Româneşti de sub tutela otomană; alături de Gheorghe Bibescu a fost un potrivnic neîmpăcat al Domnitorului Grigore Alexandru Ghica.
[4] Grigore Alexandru Ghica (1807- 1867) – Domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 – octombrie 1853 şi din octombrie 1854 – 3 iunie 1856; a fost fiul lui Alexandru G. Ghica şi ultimul Domnitor al Principatului Moldova.
[5] După numele Spătăresei Mariţa; născută Văcărescu, Maria era soţia Spătarului Costachi Ghica (fratele mai mic al Domnitorului Alexandru Ghica); după ce Alexandru Ghica a fost înlocuit la domnie de Gheorghe Bibescu, Mariţa, prin căsătoria cu acesta, a devenit Doamna Ţării.
[6] Gheorghe Bibescu (1804-1873) – Domnitor în Ţara Românească (1 ianuarie 1843-13/ 25 iunie 1848); a fost frate cu Principele Barbu Ştirbey.
[7] Scrisoare din data de 10 septembrie 1834, prin care Alexandru Vilara, proprietarul navei, se adresează Domnitorului Alexandru Ghica, numit la cârma ţării de Poarta Otomană, şi îl anunţa despre lansarea la apă a navei, care avea să arboreze pavilionul naţional.
[8] Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (1813-1881) – unul dintre fruntaşii Revoluţiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice şi gazetar român.
[9] Poezia a apărut în ziarul „Curierul românesc“ nr. 46 din 18 iunie 1843 – condus de Ion Heliade Rădulescu – şi, mai târziu, în volumul „Din poeziile lui Cezar Bolliac, 1843; Collecţiune de poesii vechi şi nuoi“, 1857; ziarul „Trompeta Carpaţilor“ nr. 1106 din 27 ianuarie 1874 o republică, în cadrul unui articol numit „Două vapoare române pe mări“, în care se arată: „Când va veni timpul să se deştepte în fiii iluminaţi ai României de astăzi simţământul patriotic al lui Alecache Villara, care trimitea corabia «Maritza», cu pavilion român, cu căpitan român, cu echipagiu român, trasă pe valurile mărilor numai de pânze împinse de vânturi, la care corabie da urarea următoare părintele «Trompetei Carpaţilor»“. (Cezar Bolliac, (1983), „Scrieri II. Articole literare. Cronici dramatice. Articole politice. Arheologie“; ediţie, note şi bibliografie de Andrei Rusu; prefaţă de Mircea Scarlat, Bucureşti: Editura „Minerva“, pag. 360.
[10] Galeră – veche navă comercială sau militară, lungă, cu bordul înalt şi puntea joasă, prevăzută cu vâsle și pânze, care era mânuită de obicei de sclavi sau de condamnaţi; acest tip de navă a fost folosit până în secolul al XVIII-lea.
[11] Goeletă – navă veche de transport, cu pânze, de mic tonaj, având două până la şase catarge.
[12] Cf. „Buletin – Gazeta oficială a Ţării Româneşti pe anul 1839“, pavilionul românesc flutura pe mai multe corăbii: „Valahia“, „Prinţul Gh. Bibescu“, „Csnocrat“, „Siret“, „Panaghia“, „Aristide“, „Aristarchi“, „Filomena“ etc.
