„Ni se cer bani!ˮ, „Nu se fac cursuri!ˮ, „Se copiază la examene!ˮ, „Condițiile de cazare și hrană sunt mizerabile!ˮ, „Ajungem niște proști cu diplomă și de râsul lumii!ˮ

0
1546

Mărturisirile unor tineri absolvenți ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dionisie Exiguulˮ Constanța, promoția iunie 2017

M-am întâlnit cu un grup de elevi, absolvenți ai Seminarului Teologic „Dionisie Exigulˮ din Constanța, promoția iunie 2017, scârbiți și revoltați de tot ce au văzut și au trăit în decursul celor patru ani de așa-zis studiu, pentru că școală nu prea s-a făcut.

Tinerii mi-au relatat cu indignare despre preotul profesor dr. Ilie Petre – director al Seminarului, profesor de Spiritualitate (!), responsabil cu colectele de bani, care i-a amenințat pe elevi că nu vor intra în examenul de bacalaureat, dacă nu vor veni cu bani de acasă nu numai pentru banchetul ce urmează să aibă loc, dar și pentru cadourile ce trebuie oferite profesorilor din acest seminar.

Daniela Stan, stareța profesorilor de religie din cadrul Inspectoratului Juțean Școlar al județului Constanța, oferind flori leprei comuniste Teodosie Petrescu. Analizați comunicarea nonverbală a celor două personaje (mimica, zâmbetul, privirea, poziția corpului, prezența personală, proxemica/ apropierea dintre personaje, cromatica etc)!
Daniela Stan, stareța profesorilor de religie din cadrul Inspectoratului Județean Școlar Constanța, oferind flori leprei comuniste Teodosie Petrescu. Analizați comunicarea nonverbală a celor două personaje (mimica, zâmbetul, privirea, poziția corpului, prezența personală, proxemica/ apropierea dintre personaje, cromatica etc) și veți înțelege de ce este posibil dezastrul de la Seminarul Teologic constănțean!

Elevii afiirmă că, timp de patru ani cât au stat la internat, la cantină li s-au oferit lături pentru animale și nu mâncare pentru oameni, fiind furați la hrană, și că, de foarte multe ori, li s-au cerut sume de bani pentru diverse lucruri, le-a fost impusă cumpărarea de cărți și evenimente, mai ales cadouri pentru aniversarea zilei episcopului Teodosie). De asemenea, în acest liceu, condițiile de cazare și mai ales de hrană sunt mizerabile.

Părinții elevilor s-au sesizat și s-au revoltat de mai multe ori, dar numai între ei, neavând curaj să sesizeze pe cei în drept ca să cerceteze aceste grave abuzuri. Responsabil cu și de colectarea sumelor de bani de la elevi a fost și este preotul Ilie Petre – directorul Seminarului.

De aceea, elevii-absolvenți cu care am discutat îi sfătuiesc pe părinții celor dornici să studieze într-un seminar teologic să evite să își înscrie copiii la Seminarul Teologic „Dionisie Exigulˮ din Constanța, unde elevii nu învață mai nimic și, la sfârșitul liceului, ies total nepregătiți pentru un învățământ superior.

După terminarea liceului, tinerii absolvenți ai acestui Seminar din Constanța se simt total descumpăniți, pentru că efectiv nu știu spre ce facultate să se îndrepte, având cunoștințe submediocre la toate materiile, din cauză că profesorii au lipsit mai tot timpul de la cursuri, pe parcursul celor patru ani.

Elev: „Acum realizez eu, dar și ceilalți colegi, ce mult contează să ai profesori de calitate, iar cursurile să se țină cu strictețe. Eu și alți colegi, absolvenți ai Seminarului Teologic din Constanța, avertizăm și sfătuim pe elevii care au terminat clasa a 8-a și vor să urmeze cursurile unui seminar teologic să se orienteze spre alte seminarii din țară, în niciun caz către cel din Constanța, pentru că vor termina într-o zi și vor ajunge ca și noi, debusolați, fără curaj, neștiind încotro să apuce, neavând cunoștiinte solide la nicio materieˮ.

Elev: „Am ajuns ca mulți dintre profesori, pe care îi cunoaștem de la alte facultăți, să ne spună că nivelul de învățământ de la Seminarul Teologic din Constanța, care nici pe departe nu poate fi numit liceu, este cu mult sub nivelul minim și că nu are nicio valoare, în comparație cu alte licee din țară. Descoperim acum, la final de liceu, că am pierdut timpul și nu ne-am ales cu nimic. Am terminat un liceu, care nu este cotat ca un liceu adevăratˮ.

Elev: „Mai mulți dintre colegi, am exclus să continuăm la Facultatea de Teologie din Constanța, unde, la fel, nu se fac cursuri în timpul anului și unde, în sesiuni, se copiază, cu acordul preoților-profesori, contra unor sume de bani. Riscăm să terminăm, ca și alți colegi mai mari, apoi să ajungem pe drumuri cu o diplomă fără valoare, pentru că diplomele de la Facultatea de Teologie din Constanța nu sunt recunoscute de ceilalți episcopi din țară. Apoi, dacă vom rămâne în Constanța, unde hirotoniile se fac pe bani mulți, ajungem astfel niște proști cu diplome și de râsul lumiiˮ.

Elev: „Suntem tineri de 18 – 19 ani și așa-zișii dascăli de la Seminarul Teologic și-au bătut bat joc de noi, pentru că nu s-au gândit nicio clipă la viitorul nostru și nu s-au preocupat de învățătura noastră, pentru ei fiind importanți doar banii noștri, pe care, de fapt, îi plăteau părinții noștriˮ.

Preot Ilie PETRE, directorul Seminarului Teologic din Constanța.
Preot Ilie PETRE, tartorul Seminarului Teologic din Constanța.

Elev: „Vreau să-l întreb pe părintele Ilie Petre: «Părinte Ilie, cu lacrimi în ochi vă spun că, în acești patru ani de seminar teologic, unde dumneavoastră sunteți director, m-am răcit în credința mea în Dumnezeu, credință despre care am aflat și am învățat de la părinții mei. Aici am văzut un foarte mare dezinteres al dumneavoastră și al celorlalți profesori pentru educația noastră școlară, pentru formarea noastră ca viitori preoți, dar un foarte mare interes numai și numai pentru banii pe care ni i-ați cerut și pe care trebuia să-i aducem de la părinții noștri, cei mai mulți dintre noi fiind foarte săraci. Ne-ați oferit un prost exemplu de viață, de morală, de profesionalism și de conduită. Nu cred că doar la bani se rezumă credința noastră ortodoxă, despre care vorbiți și în care nu credeți deloc. Să mă iertați!»ˮ

Nota redacției:

  • în cuvântul chiriarhului, postat pe pagina web a instituției, inculpatul Teodosie recunoaște: „La seminarul nostru există o legătură vie între elevi și profesoriˮ.
  • Culmea ipocriziei, tot pe pagina web a instituției stă scris (vezi aici):

„Vino la  Seminarul Teologic!

Pentru că vrei o școală sigură;

Pentru că vrei un  mediu neviciat (fără droguri, fără violență, fără fumat, etc.);

Pentru că vrei o școală care să promoveze valorile și tradițiile creștine;

Pentru că vrei să fii cu un pas înaintea celorlalțiˮ.

După cum se vede, în aliniatul 3 nu se fac referiri la abuzurile sexuale, alcool, șpagă și alte ticăloșii.

 

Comentează pe Facebook

Articolul precedent„I-o dai la cioc lui Teodosie și el îți dă parohie!ˮ. Mărturii despre homosexualul și pedofilul Teodosie
Articolul următorAverea lui TEODOSIE provine și din crima organizată
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.