Ceea ce vedeți în imagini este o casă construită din OSB[1], situată pe proprietatea hirotonitului preot Florin-Bogdan IVAN din localitatea Valea Seacă (Omurcea), arondată primăriei Valu lui Traian.
Nimic discutabil în acest sens, pentru că, nu-i așa, gusturile nu se discută și fiecare este liber să construiască potrivit proiectelor de amenajare a zonei respective sau cum îl taie capul.
Faptele, însă, iau altă întorsătură atunci când, în locuința respectivă, proprietarul amenajează o biserică, deci un obiectiv de interes public.
Noua destinație a stabilimentului a primit hramul „Învierea Domnului“, preot paroh devenind chiar Florin-Bogdan Ivan – proprietarul terenului și al construcției, aceasta fiind în administrarea Protoieriei Medgidia (protoiereu Petrică Ciobanu).
Florin-Bogdan Ivan este absolvent al „celebrei“ Facultăți de Teologie din Constanța – fabrică de doctorate, plagiatori, bani, absolvenți inutili, susținută de incompetenți, iresponsabili, superficiali, divorțați, amante, amanți, curvari, derbedei, mincinoși, farisei, sifonari, șpăgari, corupți, inculpați, maseuri, cosași și alte specimene.
Gurile rele afirmă că Florin-Bogdan Ivan nu s-ar fi prezentat nici la licență, dar nu putem să ne luăm după vorbele răutăcioase ale invidioșilor, care mai bârfesc că ar fi rudă (nepot de verișoară) cu pușcăriașul Adrian Severin (condamnat la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență; vezi aici) și fin de cununie al pantomimului Dan Puric (recrutat de Securitate de la vârsta de 17 ani; vezi aici).
În urmă cu aproximativ doi ani, proprietarul Florin-Bogdan Ivan, membru fondator și, în perioada 2001-2005, fost președinte al A.S.C.O.R. (Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români) – filiala Constanța (vezi aici), a donat 500 mp din terenul casei sale către Arhiepiscopia Tomisului, care, prin inculpatul Teodosie, s-a grăbit să-l hirotonească și să-l condiționeze să-și transforme spațiul în lăcaș de cult ortodox.
***
La data de 06 mai 2017, în baza prevederilor Legii nr. 544/ 2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, ne-am adresat Primăriei din Valu lui Traian, referitor la biserica cu hramul „Învierea Domnului“ – parohia Valea Seacă II, solicitând să ne comunice legalitatea construirii obiectivului respectiv, având în vedere că acesta este de interes public și utilizare ca atare, precum și demersurile/ măsurile inițiate de primăria Valu lui Traian, pentru respectarea legalității acestei amenajări.
Răspunsul autorității locale a fost prompt și ferm:
„Ca răspuns la solicitarea Dvs. vă comunicăm următoarele:
1. Obiectivul menționat de dvs. nu beneficiază de niciun fel de autorizație din partea comunei Valu lui Traian. Acesta nu a beneficiat de nicio finanțare și niciun aviz din partea U.A.T.[2], fiind situat pe o proprietate privată și nefăcând parte din domeniul public sau privat al comunei.
Menționăm că hirotonisirea preoților, acordarea de parohii sau instituirea de lăcașuri de cult nu se avizează de administrația publică locală.
În sarcina noastră cade doar autorizarea din punct de vedere al Legii construcțiilor.
2. Pentru nerespectarea prevederilor Legii 50/ 1991, proprietarul a fost somat de două ori să intre în legalitate (în 2016 și 2017) și amendat, în data de 05.05.2017, iarăși cu obligația de a intra în legalitate. Cu respect, Ionela ZOTA, consilier Relații cu presa“.
Credem cu convingere că, pe întregul teritoriu al județului Constanța – raza de (in)competență a Arhiepiscopiei Tomisului -, situația este mult mai gravă și deloc legală, așa cum credem că nimeni, dar absolut nimeni, nici măcar incompetentul Harry Michelle Boiagian – inspector-șef al Inspectoratului Județean în Construcții Constanța (vezi aici), nu are în atenție controlul și dispunerea de măsuri pentru reglementarea situației grave a șandramalelor lui Teodosie.
Autoritățile locale sunt timide, interesate (politic) și prea ușor impresionate de crucea, toiagul, engolpionul, mitra, vocea prefăcută și odăjdiile arhiepiscopale ale inculpatul Teodosie Petrescu, lucruri care afectează grav caracterele slabe, incompetente, superficiale, iresponsabile și pupincuriste.
[1] OSB – (Oriented Strand Board), material cunoscut și sub numele de Sterling board (Marea Britanie) și Aspenite (SUA și Canada). Materialul are proprietăți mecanice ridicate, care îl fac deosebit de potrivit pentru aplicații în construcții. Cele mai frecvente utilizări sunt ca înveliș de pereți, podele, și astereală. OSB este, de asemenea, utilizată și în producția de mobilă. Se prezintă sub formă de placă, fiind utilizată în construcții, formată din componente stratificate de particule de lemn („fulgi de lemn”). În aparență, aceasta poate avea o suprafață rugoasă și pestriță cu benzi individuale de aproximativ 2,5 x 15 cm (1″ x 6″), situate inegal între ele.
[2] U.A.T. – Unitate Administrativă Teritorială.