Alte aspecte din același dezastru de la Colegiul Pedagogic
Din prea multă dragoste de sine
- Scriam la începutul episodului 1 că geniala Anamaria Ciobotaru promovează și se concentrează îndeosebi pe aspectele birocratice, în detrimentul calității predării și educației elevilor, motiv pentru care, în acest sens, își sufocă subordonații cu sarcini birocratice absurde și, de cele mai multe ori, inutile.
- În nicio adresare prin SMS către colegii săi (de menționat că, în general, textele ei sunt agramate, și reprezintă deliciul destinatarilor, conținând flagrante și jenante erori gramaticale, de neacceptat pentru un profesor de limba română, asistent universitar, posesor al titlului de DOCTOR în Filologie, obținut cu lucrarea „Interdisciplinaritate și transdisciplinaritate în opera narativă a lui Max Blecher”!), nu precizează cine, în ce bază și cu ce scop (îi) solicită aceste situații și care este motivul întocmirii lor, interzicând cu desăvârșire comunicarea acestora prin e-mail, după ora 00:00, ea crezând că tot atunci trebuie să le și citească!
Asta e, nu te pui cu blonda, atât o ajută mintea și, într-un anume fel, se explică de ce nu a intrat „din prima“ la liceu.
- Odată obținute situațiile de la profesori/ învățători, acestea sunt centralizate și prezentate în cadrul Consiliilor Profesorale, unde, pe parcursul a câte 3 – 4 ore, cadrele sunt obligate să-i suporte pe raportori, fiind plictisite și intoxicate cu date/ informații/ statistici absolut inutile, aberante și stresante, pentru că neverosimila Anamaria Ciobotaru insistă să demonstreze cât de mare și frumos mirositoare este treaba făcută de ea, că este și profesor de limba română, și asistent universitar la Universitatea „Ovidius“, și doctor în Max Blecher, și director de Colegiu, și soție de comandor-comandat al fregatei 222 – „Regina Maria“, și mamă de elevă la Colegiul „Mircea cel Bătrân“.
- În plus, îi place enorm să fie văzută, să se facă auzită și simțită ca să-și justifice funcția și (in)competența. Este atât de mândră de ceea ce (nu) face, încât nici nu observă că nimeni nu îi dă atenție și nu îi bagă în seamă prostiile pe care le debitează, toți cei prezenți fiind nerăbdători și în așteptarea „clopoțelului“.
Nu vede, nu aude, nu știe, dar își dă cu părerea
- Atunci când, în unele situații deosebite, unii profesori sesizează adevărate probleme, universala Anamaria se face că nu aude sau, dacă se insistă asupra subiectului, angelica declară nonșalant că problema nu ține de competența ei: „Aceste cuvinte mă doare, căci problemele nu depinde de mine!“
- Deși este „doctor în părerologie“, niciodată nu se implică și nu dezbate problemele reale din Colegiu, inclusiv cele ale salariaților, orice situație sesizată rămânând doar pe hârtie, la stadiul de cerere/ sesizare/ informare/ notă explicativă/ raport, pentru nu se știe cine, pentru nu se știe când, căci adevărurile din documentele existente în arhiva instituției ar putea fi descoperite și cercetate peste foarte mulți ani sau niciodată.
Analiza SWOT sau alte puncte slabe ale Anamariei Ciobotaru
- La ultimul Consiliu Profesoral de analiză a activității de pe semestrul I (6 martie 2017), adunare ce a durat peste 3 (trei) ore!, au fost prezentate, printre altele, și RAPOARTELE fiecărei catedre, sub forma de analiză SWOT[1] a activității, în cadrul cărora au fost depistate și specificate o mulțime de PUNCTE SLABE și AMENINȚĂRI, toate acestea fiind muncă în zadar, deoarece nu a existat nicio opinie la vreunul dintre aspectele grave raportate.
Totuși, singura excepție a fost reacția cutremurătoare a drept-credincioasei Anamaria, care, la indicatorul Threats (amenințări), referindu-se la pericolul prăbușirii în caz de cutremur a clădirii „de patrimoniu“, a reacționat responsabil cu binecunoscuta și uzata expresie „Aceste lucruri nu depinde de noi!“, făcându-și o cruce mare și încheind evlavios cu rugăciunile „Dă, Doamne, să nu se întâmple!“ și „Înger, îngerașul meu…“
- În ceea ce privește amenințarea provenită de la nivelul catedrei de învățători, referitoare la lipsa cadrelor didactice de la alternativa step by step, magnifica Anamaria nu a făcut decât să repete, pentru a nu se știe câta oară, că această alternativă funcționează de câțiva ani cu mai puțini învățători, încăpățânându-se să recunoască faptul că, crezându-se ca pe propria moșie, pur și simplu nu vor mușchii ei să angajeze pe cineva… mult mai competent decât ea (cine se gândește la șpagă o face pe propria răspundere).
- La amenințarea privind posibilitatea apariției în mass-media sau pe rețelele de socializare a unor înregistrări (audio-video) efectuate de elevi cu scopul defăimării propriilor colegi sau a cadrelor didactice, Ana ca Zăpada a rămas mută, neavând nicio opinie, deși s-a afirmat foarte clar că elevii dețin și utilizează, în timpul cursurilor, tot felul de aparate de ultimă tehnologie (telefoane Smart, ceasuri Smart și alte asemenea mijloace electronice de înregistrare audio și video/ fotografiere/ monitorizare de la distanță), dar, după reacția nonverbală a (in)competentei, nu ar fi problema școlii să se implice în stoparea acestui fenomen.
A ajuns domnu’ Goe să evalueze activitatea unui profesor
- La sfârșit de semestru, fiecare diriginte trebuie să predea imbecila creație numită Fișa de apreciere sintetică a activității, în care trebuie să completeze cei trei participanți implicați în procesul educațional (cadru didactic/ părinte/ elev), de ale căror comentarii nu se ține oricum niciodată cont, deși, periodic, se face un raport sintetic de către psihologul instituției (prof. psiholog Mihaela Nicolaev), care, ca toate celelalte rapoarte, rămâne la stadiul de hârtie… creponată.
- De parcă toate acestea nu ar fi suficiente, nemaipomenita, strălucitoarea, unica, irepetabila și irezistibila Anamaria a propus, în cadrul ultimului Consiliu Profesoral din 6 martie a.c., și implementarea unui Chestionar de satisfacție a elevilor, privind activitatea cadrelor didactice, aberație imbecilă ce pare a se vrea mai mult o amenințare la adresa acestora, mamițica din Colegiu fiind convinsă că mai toate cadrele didactice vor tremura, înspăimântate la gândul că un copil/ elev de 3 – 6 – 9 – 1 2 – 15 – 18 ani le va evalua activitatea, în mod pozitiv sau negativ, după câtă minte are progenitura, dar și ce resentimente deține la adresa respectivului învățător/ profesor.
- Lecturați și analizați (vezi foto) cât de aberante, ilare, prostești și revoltătoare sunt întrebările din acest Chestionar de satisfacție a elevilor, referitoare la evaluarea activității cadrului didactic de către elevi, și imaginați-vă cât de spălat și neted este creierul celui/ celei care a conceput această mostră de prostie crasă, pe care intelectuala Anamaria este foarte decisă să o implementeze în instituția de care își bate joc, ca o jignire grosolană la adresa propriilor colegi.
De exemplu, ca să înțeleagă și Miss Colegiu: ce capacități are un copil de grădiniță, în vârstă de 3 (trei) ani, sau din ciclul primar, de 6 (șase) – 10 ani, ca să fie capabil să aprecieze activitatea unui educator/ învățător, dar și care este temeiul legal al acestei făcături ordinare?
Aberația rămâne valabilă și pentru elevii din cursurile gimnaziale și liceale, dacă ne referim la aprecierea activității profesorilor.
Anamaria face puțin(e), dar spune lucruri trăsnite
Referitor la programul ÎN EXTENSIE, un fel de After School la nivel primar, se știe că, încă de la începutul anului școlar 2016/ 2017, cadrele didactice implicate îl îndeplinesc ÎN MOD GRATUIT.
Dar, stupoare!, la ultimul Consiliu Profesoral, constrânsă de reacția sălii, mincinoasa și nerușinata a mulțumit formal și cinic tuturor învățătorilor implicați, pentru voluntariatul prestat, deci a recunoscut implicit că a mințit cu obrăznicie când, la începutul anului școlar, le-a impus această obligație, făcându-i să creadă că realizarea acestei activități intră în norma lor didactică și este o sarcină profesională.
Proiecte să fie, dacă o cer interesele, dar să le știm și noi!
- Când s-a ridicat problema PROIECTELOR de nivel regional/ național/ european, în care numai anumite cadre didactice sunt implicate (nu există o transparență a acestora la nivelul Colegiului, fiecare profesor implicat participând „pe blat“ la deplasări în unele țări europene), la nedumerirea și sesizarea celorlalte cadre didactice rămase/ lăsate pe dinafară, directoarea a invocat faptul că aceste proiecte NU sunt ale școlii (!?!), ci aparțin doar profesorului care le-a implementat.
Însăși inestimabila Anamaria deține două asemenea proiecte personale (ca profesor, nu ca director!), deci, prin urmare, zice ea, cadrele nu trebuie să de socoteală în fața celorlalți, pentru că, crede ea, nu au fost utilizați bani publici (cum s-a discutat prin școală de către cei care au sesizat absurdul revoltător al situației), ci din fonduri europene.
Altfel spus, neuronii ei cred că bani publici sunt numai cei ce provin de la Primăria lui Decebal Făgădău, pentru bursele elevilor și cârpelile la și în construcțiile existente, ceilalți fiind doar niște fonduri europene (așa a crezut și inculpatul Teodosie Petrescu despre fondurile europene de la APIA, solicitate pentru pământurile necultivate de la Nazarcea, de a ajuns, în prezent, să fie trimis în judecată sub control judiciar).
***
- În prezent, Colegiul duce lipsă de informatician.
- Bibliotecara instituției (A. Crăciun) prestează și muncă de secretariat și informatician.
- Așa-zisul „profesor de serviciu“ este o aberație, rămânând la stadiul de sintagmă, pentru că nimeni și nicicând nu are cum să își îndeplinească această responsabilitate, cei nominalizați conform „planificării“ având, în același timp, obligații strict profesionale (susținerea propriilor cursuri) și nicidecum de patrulare/ observare/ implicare prin toate cotloanele Colegiului, de aceste responsabilități trebuind să se ocupe, de fapt, agenții de pază, care au consemn de a păzi doar poarta instituției.
- Deși portarul/ agenții de pază ai instituției sunt angajații unei firme de pază și protecție, salariul acestora este plătit din banii părinților (30 lei/ elev/ an).
- În plus, la poarta Colegiului mai fac „de serviciu“ și elevi, obligați să stea în frig ca să păzească intrarea, împărțind spațiul „gheretei“, și așa foarte mic, cu agentul de pază.
- Clădirea de patrimoniu, amfiteatrul și grădinița nu dispun de profesor de serviciu.
- În curtea din spatele clădirii de patrimoniu nu există iluminat în timpul nopții.
- De câte ori, în Consiliile Profesorale, este dezbătută problema FUMATULUI la elevi, inteligenta Colegiului, în stilul caracteristic, pasează întreaga răspundere numai asupra profesorilor-diriginți, ca și cum ei și numai ei nu își îndeplinesc „sarcinile de serviciu“ de stopare a fenomenului.
- În perioada 2007 – 2014, A. Ciobotaru, fiica soților Ciobotaru, a fost cărată la și de la Colegiu cu mașina instituției („Dacia“-papuc, condusă de o Bucățică de șofer!), motivele fiind economia de carburanți a familiei și diferența de program, total neadecvată, dintre ora începerii cursurilor elevei (08:30) și cheful de muncă al mămucii Anamaria Ciobotaru (>10:30).
- Duduia profesoară Mihaela Tudorache (fost director-adjunct al Colegiului în ultimii zece ani), detașată (începând cu 1 septembrie 2016) în interesul învățământului la Inspectoratul Școlar Județean, fiind titulară cu 0,5 normă și cu 12 ore de franceză la Colegiul Pedagogic, a fost numită inspector de sector de către I.S.J. ca să realizeze inspecții tematice/ de sector… directorului Anamaria Ciobotaru, căreia îi este subordonată!
Acesta a fost și motivul pentru care Mihaela Tudorache, inspector de sector al I.S.J. Constanța, a fost propusă (din 16 decembrie 2016) ca director-adjunct la Colegiul Pedagogic. De cine credeți? De mușchiuloasa Anamaria Ciobotaru.
- Atât de mult își iubește și respectă elevii, părinții și cadrele didactice, colegii săi, încât administratora Anamaria Cosânzeana îi adună pe toți laolaltă cu denumirea generică „PUBLIC“, conform Programului cu Publicul afișat pe ușa Secretariatului tătăroaicei Ghiulman Fetta. Ca la Administrația Cimitirelor.
- Ghiulman Fetta este secretar-șef, clona sau prelungirea caracterului și (in)competenței directoarei Colegiului, un personaj a cărui răutate, perfidie, nesimțire, nerușinare și lipsă de respect față de cadrele didactice ar trebui studiate de un psiholog, ea având numeroase reclamații și chiar plângeri penale, pentru comportament agresiv și limbaj jignitor, dar și refuzul (prostesc și abuziv) de a elibera documente la timp și conform solicitărilor punctuale.
Gurile rele dintre gardurile Colegiului, dar și din afara acestuia, vorbesc că, de fapt, Ghiulman Fetta ar conduce instituția, ceea ce nu ne-ar mira, deosebirile dintre capacitățile intelectuale, comportamentul, educația și caracterul celor două personaje nefiind semnificative, unele chiar confundându-se.
Tovarășul Constantin Vitanos, fostul director comunist al Colegiului, știe de ce, atât tovarășa Anamaria Ciobotaru, cât și tovarășa Ghiulman Fetta fiind contemporane cu individul și având absolvită „școala de cadre“ a acestuia.
***
Mulți se întreabă insistent cine o susține și de ce pe această Anamaria Ciobotaru. Noi știm cine este specimenul din Ministerul Educației, dar, deocamdată, ne exprimăm doar bănuiala că ea a fost uitată, pur și simplu, la conducerea acestei instituții, așa explicându-se faptul că individa zace pe scaunul de director de peste 11 ani, fără să aibă absolut niciun merit. Dimpotrivă.
***