Sunt unele voci care îmi spun că îmi pierd timpul și mă epuizez inutil cu „un nenorocit și ticălos ca Teodosie” și că mi-ar fi mult mai benefic să investesc, ca și până acum, în scrierea cărților.
Doamnelor, domnișoarelor și domnilor!
Sunt deja prea bogat și mă bucur de destulă notorietate (glumesc, desigur!) ca să mai scriu! Cărțile mele sunt epuizate, eu nu.
Doresc să mă credeți că nu am absolut nimic cu acest individ (chiar și Patriarhia mi-a scris că aș avea un „conflict personal“ cu el!).
Din partea mea, pe Teodosie poate să-l ia dracul sau să ajungă în rai!. Mi-e absolut indiferent.
Ceea ce pare, însă, o obsesie a mea în modul de abordare a faptelor acestui netrebnic, care și-a bătut și își bate joc de oraș, de preoți și credincioși (chiar pe mine personal m-a izbit jignitor într-unul dintre filoanele existențiale, și anume Credința) este de fapt o concentrare a dezvăluirilor și criticilor mele, într-un timp foarte scurt, a ticăloșiilor pe care el le-a comis timp de peste 15 ani, deci este o chestiune falsă, o aparență, faptul că aș fi obsedat de el.
În acest sens vă mai fac o mărturisire: îmi este foarte milă de Teodosie, dar nu îl pot ierta, pentru că nici să uit nu pot.
– Teodosie este un biet frustrat, pentru că el nu a fost și nu este iubit de cineva, motiv pentru care nu știe și nici nu poate să iubească.
– Teodosie, este un biet frustrat, pentru că el nu a avut o copilărie fericită, dimpotrivă, nici măcar nu a fost dorit de părinții săi (mama sa, Dumnezeu să o odihnească!, a fost sfătuită să-l avorteze, fiind al 17-lea copil din familie!).
– Teodosie, este un biet frustrat, pentru că, fiind copil, el s-a aflat în grave lipsuri materiale și financiare, iar acum acumulează ca un hârciog de la toți și de peste tot numai pentru el.
– Teodosie să răspundă măcar la această întrebare: de unde a avut el, un amărât de călugăr aflat sub jurământ monahal de sărăcie, peste 6 (șase) milioane de euro ca să-și construiască imperiul de la Dorna Arini?
– Teodosie este laș, plin de ură și dornic de răzbunare, pentru că are mari și ireparabile frustrări.
– Teodosie a făcut avere pe seama bucureștenilor (din București a venit cu supranumele „Șpagoveanu“!) și a constănțenilor fie că este vorba despre noi, cei de acum, fie că este vorba despre părinții noștri și toți cei dragi (care nu mai sunt), cu toții muncind și contribuind din greu la unele obiective de care nemernicul și-a bătut joc cu nerușinare și nesimțire specifice!
Vă dau doar câteva exemple:
– ferma Nazarcea (350 hectare), primită cadou de la iubitul său Adrian Năstase (distrusă de ticălos);
– orașul Constanța – am în atenție parcul de la Gara, parcul de la Casa de Cultură, zona Dorally, zona Macul Roșu, zona PECO – Tomis Nord, zona de la intrarea în Mamaia (batjocorite de ticălos cu tot felul de șandramale numite de el „biserici“, multe fără autorizații de construcție);
– epurarea/ caterisirea a peste 30 de preoți și afectarea gravă a acestora și familiilor lor (moral, social și material);
– acoperirea și distrugerea unor situri arheologice etc;
– compromiterea Credinței prin toate faptele sale anticanonice, îndreptate împotriva învățăturilor Lui Iisus Hristos și ale Sfinților Părinți;
– băloșirea imaginii Bisericii Ortodoxe Române prin toate păcatele excepțional de grave comise de acest antihrist, dar și prin acuzațiile de homosexualitate, pedofilie, simonie, fals intelectual și alte fapte anticanonice si penale ce i-au fost aduse de-a lungul timpului (fiind numit de presă „primul înalt ierarh din istoria B.O.R. cercetat penal“!).
– a semnat angajament cu Securitatea.
Sfaturi nu îmi permit să vă dau, ci doar câteva sugestii:
*** Urmăriți-i și analizați-i gesturile, vocea, faptele, ura cu care acționează împotriva oamenilor, în general, și a preoților, în special!
*** Nu vă mai lăsați impresionați de Sfânta Cruce, toiagul și odăjdiile arhiepiscopale cu care se afișează la diferite ocazii, pentru că el este un fariseu! Se ascunde după însemnele credinței și speculează funcția care, în mod fraudulos, i s-a „acordat“ pe pământul apostolic al orașului și județului nostru.
*** Nu uitați toate ieșirile lui în public de la diferite și prea importante evenimente religioase – Boboteaza, aducerea Sf. Lumini, Noaptea de Înviere, aducerea și plimbarea de moaște -, pe care le-a transformat în show-uri grotești, umilitoare și batjocoritoare, toate îndreptate împotriva Credinței, Iubirii, Luminii, Adevărului și a lui Hristos însuși!
*** Alungați-l din inimile voastre!
*** Nu-i mai acordați atenție și respect, pentru că prea puțin îi pasă de voi și nici el nu vă iubește, deci nu vă respectă!
*** Toți cei care îi acordați sprijin (politicieni, magistrați, oameni de afaceri etc), renunțați să-l mai susțineți!
*** Constanța merită alt arhiepiscop, nu pe acest individ care batjocorește orașul și pe constănțeni!
*** Pentru numele lui Dumnezeu, nu vă mai lăsați mințiți de însuși antihristul Teodosie!
Puterea si armele lui Teodosie constau în ticăloșia, minciuna, prefăcătoria, banii, relațiile, influențele, sprijinul primit de la potentați, specularea grosolană a credinței celor săraci cu duhul, care cred și nu cercetează!
Eu voi continua să „lupt“ cu el, rămânând loial și cu credință Mărturiei Sf. Ioan Botezătorul: „La început era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.“ (Sf. Evanghelie după Ioan, Cap. I, 1).
Voi decideți cum veți proceda cu voi.
Dumnezeu să vă lumineze Calea și să vă binecuvânteze gândurile, vorbele și faptele bune. Amin.
P.S. – În scurt timp, așa cum am promis în cadrul conferinței de presă din 04 august 2016, voi solicita Sf. Sinod al B.O.R. să mă considere ieșit din comuniunea cu acest așa-zis „înalt ierarh“, pentru că un asemenea specimen nu numai că nu mă reprezintă, dar îmi produce o foarte mare rușine că este ierarhul Tomisului.
Doamne ajută!