Motto: „Lucrurile se sparg mereu cu zgomot. Mai puțin sufletele… Ele se împrăștie în bucăți în liniște și nu mai poți să le lipești cu nimic.” („Jazz cu fructe exotice”)
Cine este Ioana Bărbuliceanu?
Ioana Bărbuliceanu este elevă a Liceului teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud. Anul viitor își va susține examenul de bacalaureat. Iubește limba și literatura română, dar și fizica și matematica. Vrea să devină specialistă în tehnologia informației.
Citește foarte mult, Stephen King fiind doar unul dintre autorii preferați: – „Întotdeauna cărțile lui King mă costă cam cât o viză pentru America, dar merită. Orice pentru domnul King! Niciodată nu mă dezamăgește.”
Iubește călătoriile și muzica. Este o excelentă interpretă vocală de folk/ rock. Adoră copiii.
Despre vârsta sa: „Această vârstă de 17 ani e cea mai frustrantă. Nu ai nici 18, cât să nu te mai frece la cap proprietarul clubului preferat că nu-ți dă voie să bei alcool, dar nici nu mai ești destul de mic cât să te mai simți copil.”
Anotimpul preferat: – „Vara s-a dus, amintirile rămân. (…) Cineva să ne aducă vara înapoi… că mi-e friguț și bate vântul! (…) Aștept să vină vara și cred că îmbătrânesc așteptând!”
Iubește oamenii și are încredere în sprijinul acestora la nevoie: – „O singură dată, un moment, o secundă, cineva va avea nevoie de sprijinul tău. Şi poate că nu poţi face prea multe pentru el, dar poate că nici el nu cere prea mult. Poţi fi mereu alături de cineva cu nişte cuvinte frumoase, cu o încurajare, cu o îmbrăţişare, cu o atingere, cu un zâmbet… Nu contează cu ce, doar să fii acolo pentru el! Poate, într-o zi, tu vei fi cel care va avea nevoie…”
Despre ce a fost: – „Je ne regrette rien.”
Despre ce va fi: – „Într-una din zilele astea o să devin bătrână şi o să devin curajoasă.”
Autodenunț: – „Anu’ trecut am furat Crăciunul, anul ăsta îl mănânc.”
Justificare: – „Dacă așteptați spiritul Crăciunului în casele voastre și n-am venit încă, să știți că m-am oprit ș-o să fac o poză, nu mă mai grăbiți așa!…”
Faină sau făină? – „Mi s-a spus că sunt «faina». Lipsa diacriticelor duce la neînțelegeri…”
Sfârșit de sezon la o terasă cu muzică rock: – „Se închide «White Horse» și rămân fără casă.”
Despre taxe și impozite: – „Sunt nașpa!”
Curiozitate: – „M-am căţărat într-un copac ca să văd lumea.”
Cochetărie feminină: – „Cum arăt după ce-am murit?”
Debusolare… pozitivă: – „E bine să fii pierdut… în direcţia cea bună.”
„Spiritul” de echipă: – „Partea bună la o echipă este că îţi dă dreptul să mănânci din mâncarea colegilor tăi de echipă.”
Viață: – „Ne trăim vieţile ca şi cum am fi gata să murim…”
Opțiune: – „Poți să te conformezi și poți să alegi să mori în fiecare zi sau să te naști în fiecare zi. Sau poate nu poți alege nimic. Nimic.”
Intenție: – „Am încercat să scriu despre munţi şi despre mare, dar au devenit metafore răsucite pentru tine şi pentru mine.”
Halloween: – „E singura zi în care pot să-mi scot masca.”
Ambiție: – „De ce să fii Rege… când poţi fi Zeu?”
Dezamăgire: – „Și cică să ai încredere în oameni… Când, după ani buni în care i-ai iubit, ei fac ce fac și te dezamăgesc de-ți ia Dumnezeu mințiile!”
Fericire: – „Se spune că, fără durere, nicio fericire nu există în această viaţă.”
Nepăsare: – Ești în camera ta și izbucnești în plâns, dar realizezi că nimănui nu-i pasă sau chiar ştie cât de nefericit eşti…”
Toamnă: – „Vara a trecut, toamna e aici, încă nu e noiembrie, dar coloana sonoră a vieţii mele nu pare să se schimbe de la «Ploaia din noiembrie» a celor de la Guns N’ Roses.”
Uneori iubim prea mult: – „Am învățat de curând că, uneori, nu contează cât de mult ne pasă de cineva. Nu contează cât ne străduim să arătăm asta. Uneori, suntem răniți, suntem respinși și batjocoriți, suntem distruși, pentru că, uneori, doar uneori, iubim prea mult…”
Umbelifere vs. solanacee: – „Câteodată, când sunt plictisită, mă duc în grădină, mă acopăr cu pământ și mă prefac că sunt un morcov…, deși, de fapt, eu sunt un cartof!”
Durere: – „Asta e chestia cu durerea… cere să fie simţită.”
Dor de dor: – „Vreau doar să-ţi fie dor de mine ca şi cum mi-ar fi dor de tine…”
Sfat pentru unele femei: – „Dacă nu eşti frumoasă pe dinafară, atunci fii frumoasă în inima ta!…”
Indicație: – „Doar urmați lumina și totul va fi bine!”
Cine suntem: – „Suntem copii ai Universului… născuţi în lumină.”
Tragedia COLECTIV: – „(…) O ultimă speranță îngropată în cenușă,/ Un ultim cuvânt scris de un jurnalist,/ O ultimă țigară fumată fără grabă,/ O ultimă chitară atinsă de-un artist./ Le simt privirile în spate si îmi e teamă să mă întorc,/ Să le văd chipurile arse de-o viață mincinoasă,/ Cu ochii goi și glasurile ce nu se mai opresc,/ Implorându-mă neîncetat să-i duc din nou acasă.” (30 octombrie 2015).
Români: – „Românii sunt frumoși pentru că au suflet. Și sunt frumoși și cei care înțeleg asta.”
România eternă: – „Singurul proiect de țară, valabil pentru totdeauna, este «1 Decembrie 1918 – România Mare»”.
Întrebările de mai jos sunt inspirate de chiar argumentele pe care care autoarea le formulează deja în spațiul rezervat de Cuvântul înainte al romanului.
Cum?
– „«Jazz cu fructe exotice» s-a născut din frustrări, emoții puternice, experiențe marcante, dor de vară, din lacrimi, multe căni de ceai de ghimbir, prietenii cu oameni extraordinari, recitaluri pe vreme rece, din călătorii memorabile și discuții profunde cu persoane profunde și cu mine însămi, din multe cărți citite, muzică și multe nopți nedormite. (…).”
De ce?
„(…) În primul rând, a fost nevoia de a mă afirma. Având încă 16 ani la momentul scrierii cărții, am simțit deoseori că sunt ignorată și nerespectată, în special din cauza vârstei, așa că am vrut să fac ceva demn de remarcat.
Am crescut cu senzația că nu sunt apreciată pentru ceea ce fac eu și pentru cine sunt, ci pentru persoanele cu care am fost asociată. Mi s-a evidențiat chiar, în numeroase rânduri, ideea de incapacitate a mea de a realiza diverse pe cont propriu, aspect care a devenit una dintre frustrările mele majore.
Persoanele care nu au spus, dar au simțit și și-au trădat această părere prin comportamentul față de mine, au avut un impact și mai puternic asupra mea.
(…) În al doilea rând, am căpătat o afecțiune deosebită pentru persoane și locuri față de care am simțit mereu că nu mă pot exprima îndeajuns, motiv pentru care m-am metamorfozat într-o lume fictivă și le-am modificat cu scopul de a le încripta și oferi un înțeles predominant simbolic. (…).”
Când?
– „(…) Așadar, atunci când îmi pierdeam inspirația sau cheful și mă lăsam acaparată de responsabilități, mi-am găsit ambiția în a demonstra celorlalți, dar mai ales mie, că pot. (…).”
Unde?
– „(…) Mi-am găsit inspirația în Club Doors din Constanța, care îmi este refugiu, și în oamenii care îi dau viață, datorită cărora zâmbesc cel mai des. (…).”
Cine?
– „(…) Personajele și evenimentele din carte nu sunt reale, însă multe dintre acestea au fost construite în jurul esenței preluate din lumea în care trăiesc. (…).”
Ce?
– „Romanul are scopul de a evidenția puterea imaginației de a transforma realitatea în puzzle-uri complexe, care nu păstrează decât un miez veridic, și de a exprima atât păreri și gânduri despre lume, cât și aprecierea și sentimentele pe care nu am timp și ocazii puternice să le exprim odată cu simțirea lor. (…).”
Sfatul Ioanei pentru cei ce vor să scrie o carte
