În perioada 11 – 24 aprilie 1944 s-a desfăşurat prima etapă a Operaţiunii „60.000“[1], la care au participat nave militare şi comerciale româneşti, acestea fiind deseori şi puternic atacate de numeroase nave de suprafaţă, submarine şi aviaţia sovietică.
La 8 aprilie 1944, trupele sovietice[2] au declanşat Operaţiunea „Crimeea“, creând astfel o situaţie dificilă trupelor încercuite în peninsulă, singura cale de salvare a acestora fiind Marea Neagră.
Marina Regală Română a denumit evacuarea Crimeei Operaţiunea „60.000“, deoarece numărul militarilor români aflaţi în peninsulă era de 65.093 oameni, în aprilie 1944.
Executarea operaţiunii a revenit Forţelor Navale Maritime comandate de contraamiralul Horia Măcellariu[3], coordonarea generală a evacuării trupelor germano-române şi a materialelor din Crimeea revenind Comandamentului German „Amiral Marea Neagră“, comandat de viceamiralul Helmuth von Brinkman.
În prima fază a evacuării (14 – 27 aprilie 1944) au plecat pe mare din Crimeea către Constanţa, în total[4], 72.358 de oameni: 20.779 români, dintre care 2.296 răniţi; 29.494 germani, dintre care 4.995 răniţi; 723 slovaci; 15.055 voluntari ruşi; 2.559 prizonieri; 3.748 civili; dintre toţi aceştia, aproximativ 1,5% au murit în timpul traversării.
În a doua fază a evacuării (1 – 13 mai 1944, considerată a fi a doua etapă a Operațiunii „60.000“) au fost transportaţi pe mare la Constanţa 47.825 de oameni: 15.078 români, 28.992 germani şi 3.755 sovietici (voluntari, prizonieri şi civili).
Au murit aproximativ 10.000 de oameni în timpul traversării, dintre care 4.000 erau români.
Distrugătorul „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, 1.900 to., construit în anul 1930) a avut 12 morţi şi 28 de răniţi din echipaj, nava de pasageri şi poştă „Dacia“ (pavilion: România, IMO: 5602843, 3.147 trb., construit în anul 1907) 3 morţi şi 22 răniţi, iar canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, ex-„Mignonne“ (pavilion: România, IMO: 6106227, 315 to., construită în anul 1917) un dispărut şi un rănit.
Au fost scufundate trei nave de transport sub pavilion românesc (4.598 tone) şi au fost avariate două nave de război; germanii au pierdut 5 nave: 3 remorchere şi două şlepuri (11.196 tone), iar altă navă a fost avariată.
Au mai fost scufundate patru vânătoare de submarine germane şi trei şalupe, iar alte şase vânătoare de submarine au fost avariate. De asemenea, două nave de transport maghiare au fost avariate.
În total, între 14 aprilie – 13 mai 1944, din Crimeea au fost evacuaţi pe mare 120.853 de oameni: 36.557[5] români (90% din efectivul existent în Crimeea la 11 aprilie 1944), dintre care 4.262 răniţi; 58.486 germani, dintre care 12.027 răniţi; 723 slovaci; 15.391 voluntari ruşi; 2.581 prizonieri; 7.115 civili.
În timpul operaţiunilor au fost evacuate şi 22.548 tone de materiale (armament, muniţie ş.a.).
Pierderile umane în timpul transporturilor pe mare au reprezentat circa 9-10%, iar pierderile de tonaj de 19.048 trb. au însemnat 32% din tonajul total al Axei, existent în Marea Neagră.
Transporturile s-au efectuat în 25 convoaie escortate, care au fost supuse la 14 atacuri de aviaţie, 12 atacuri de submarine, un atac de motocanoniere şi unul de vedete torpiloare, care au provocat pierderi umane de aproximativ 500 militari. Au fost avariate în acelaşi timp navele româneşti „Ardeal“, „Alba Iulia“, „Oituz“, „Danubius“, „Mărăşti“, „Regele Ferdinand“, „P.T.A. 404“ şi „P.T.A. 406“.
Pentru modul în care a operat în timpul evacuării, Marina Regală Română a primit felicitări[6] din partea amiralului Karl Dönitz, comandantul Kriegsmarine (Marina de Război Germană), şi a viceamiralului Helmuth von Brinkmann, comandantul forţelor germane în Marea Neagră.
Germanii au fost foarte surprinşi de faptul că, la Chersonez, românii şi-au riscat până şi distrugătoarele.
Datorită dimensiunilor spaţiului de desfăşurare, a forţelor relativ reduse care au participat, această operaţiune militară se înscrie în istoria navală universală ca una dintre cele mai mari şi mai importante, alături de Operaţiunea „Dynamo“ de retragere a trupelor britanice de la Dunkirk (Dunkerque)[7] – Franţa.
***
La data de 22 aprilie 1944, distrugătorul „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, 1.900 to., construit în anul 1930), împreună cu două R-boot-uri, efectua escorta petrolierului „Ossag“ (pavilion: Germania, IMO: 5605637, 2.793 trb., lungime: 94,40 m, lăţime: 13,90 m, constructor: 29 aprilie 1922, Finkenwarder, Hamburg – Germania; a fost lansat la apă la data de 22 decembrie 1921) şi nava „KT26“, în cadrul unui convoi (Operaţiunea „60.000“) ce plecase din portul Constanţa spre Sevastopol.
Apropiindu-se de coasta Crimeei pe lumină, convoiul a fost atacat cu tărie de avioane de bombardament sovietice.
Primul atac (ora 13:26) a fost executat de 30 de aparate de vânătoare, dar fără rezultate. Atacurile la altitudine joasă au fost respinse prin folosirea de la distanţă a tunurilor principale de 120 mm, în timp ce artileria antiaeriană a doborât câteva avioane inamice.
După circa o oră (09:40), în timp ce se afla la aproximativ 30 – 35 mile Sud – Vest de Sevastopol, convoiul a fost atacat de 11 bombardiere. Cargoul „Ossag“ a fost lovit de o bombă în prova babord, dar a continuat să plutească[8].
„Regele Ferdinand“ a fost uşor avariat de un proiectil de 76,2 mm, staţia de radio fiind scoasă din funcţiune de schijele de bombe căzute în apropierea sa.
În cursul aceluiaşi atac, distrugătorul a fost lovit de o bombă în dreptul tancului de ulei nr. 7, care i-a provocat o gaură cu diametrul de 30 cm deasupra liniei de plutire. Bomba nu a explodat însă şi avea să fie scoasă din tancul de ulei după înapoierea navei la Constanţa.
În ziua de 11 mai 1944, distrugătorul „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, 1.900 to., construit în anul 1930), aflat la circa două mile marine de coasta Chersonez-ului, a fost ţinta unui atac intens al unei baterii de uscat, ale cărei salve de proiectile grele, probabil de 150 mm, a încadrat strâns nava.
Comandantul navei, locotenent-comandor Titus Samson, a ordonat „Maşinile pe drum înapoi!“, ceea ce a făcut ca salvele artileriei sovietice să rateze ţinta. Concomitent, cele patru tunuri x 120 mm din tribordul navei au deschis focul împotriva bateriei sovietice, care, fiind reperată după sclipirea gurilor de foc, după a doua salvă şi-a încetat bombardamentul.
Focul deschis de două dintre tunurile navale de 120 mm, încărcate cu proiectile cu focoase gradate, a destrămat câteva formaţii de avioane sovietice, înainte ca acestea să poată ataca.
În timpul atacurilor aviaţiei sovietice, o bombă de mare calibru a produs navei o gaură de apă sub linia de plutire şi scurgerea unei cantităţi apreciabile de păcură în mare.
Pierzând păcură (una dintre căldări fusese scoasă din funcţiune), cu aparatele de recepţie radio avariate grav, fără posibilităţi de a mai îmbarca soldaţi (la bord se aflau deja câteva sute), distrugătorul a ieşit din apele Chersonez-ului cu 11 membri ai echipajului morţi (printre care, aspirant Alexandru A. Cristodorescu (24 ani), elev sergent-major Gheorghe P. Jugănaru, elev sergent-major Eremia C. Stoica, caporal Mircea I. Vodă, soldat Matei M. Laz, soldat Ion N. Budeanu, soldat Gheorghe Gh. Bucurenciu, soldat Gheorghe T. Curinoiu, soldat Nicolae M. Nedelcu, soldat Marin I. Petrescu, soldat Valeriu N. Caragaţă) şi 28 răniţi, la care s-au adăugat 10 pasageri morţi şi mulţi alţii răniţi.
În drumul său spre Constanţa, nava a mai fost atacată în continuare de aviaţie.
Dintre avioanele atacatoare, câteva au căzut în apă sub focul artileriei antiaeriene de la bordul navei şi (două) după o scurtă intervenţie a avioanelor de vânătoare germane.
Echipajul a dozat efortul turbinelor şi căldărilor în funcţie de situaţia critică a combustibilului pierdut în apa mării, în siajul navei rămânând o dâră lungă de păcură.
În timpul marşului său de revenire în ţară, distrugătorul a mai cules şase germani şi doi români de pe o plută de salvare (erau supravieţuitori de pe „Teja“), care erau atât de istoviţi încât au fost ridicaţi individual de marinarii de la bord.
„Regele Ferdinand“ a ajuns noaptea în apropierea Constanţei, dar, pentru că i se terminase combustibilul, a trebuit să fie remorcat până în port, în dreptul Gării Maritime Constanţa.
[1] Operaţiunea „60.000“ a fost considerată un succes, fiind calificată cea mai importantă şi mai reuşită acţiune efectuată de Marina Militară Română în cel de-Al Doilea Război Mondial, ţinând cont de condiţiile în care s-a desfăşurat; distanţa între Constanţa şi Sevastopol era de 220 de mile şi traversarea dura în medie 24 ore; sprijinul aerian a fost slab şi, după pierderea ultimului aerodrom de la Chersonez, a devenit inexistent, facilitând mult succesul aviaţiei de bombardament şi asalt sovietice; din fericire, atacurile acesteia s-au limitat doar la utilizarea submarinelor şi vedetelor torpiloare împotriva convoaielor, sovieticii neriscând navele de suprafaţă de teama atacurilor bombardierelor germane.
[2] http://defence.pk/threads/ww2-pictures-and-videos.128317/page-15
[3] Comandantul Forţei Navale Maritime Române, contraamiralul Horia Măcellariu, a primit Marea Cruce a Ordinului „Steaua României“ şi Crucea de Cavaler a Crucii de Fier, fiind singurul ofiţer de marină român care a primit această înaltă decoraţie germană (el primise deja Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a, în anul 1943).
[4] Arhiva M.Ap.N., fond: 381, dosar: 33.
[5] Conform datelor raportate de Marina Regală; potrivit statisticilor Armatei de Uscat, nr. militarilor români care au fost evacuaţi a fost de 39.944, diferenţa de 3.387 de oameni fiind cauzată probabil de datele raportate de unităţile militare ce şi-au recuperat soldaţii evacuaţi.
[6] Majoritatea comandanţilor de nave au primit Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a: căpitan-comandor Alexandru Dumbravă, comandantul distrugătorului „Mărăşeşti“, ex-„Nubbio“ (pavilion: România, 1.760 to., construit în anul 1917), locotenent-comandor Titus Samson, comandantul distrugătorului „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, 1.900 to., construit în anul 1930), locotenent-comandor Gheorghe Rosescu, comandantul distrugătorului „Regina Maria“ (pavilion: România, IMO: 6109169, 1.900 to., construit în anul 1930), locotenent-comandor Anton Foca, comandantul puitorului de mine „Amiral Murgescu“ (pavilion: România, IMO: 6111611, 812 trb., construit în anul 1941), locotenent-comandor Constantin Costin, comandantul canonierei „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, ex-„Mignonne“ (pavilion: România, IMO: 6106227, 315 trb., construită în anul 1917), locotenent-comandor Ioan Iftimescu, comandantul canonierei „Locotenent-comandor Eugen Stihi“, ex-„Friponne“ (pavilion: România, IMO: 6105395, 315 trb., construită în anul 1916) şi căpitan Radu Constantinidi, comandantul canonierei „Căpitan Constantin Dumitrescu“, ex-„Impatiente“ (pavilion: România, IMO: 6105459, 315 trb., construită în anul 1917).
[7] Dunkirk (Dunkerque) – oraş în nordul Franţei, subprefectură a Departamentului Nord, în regiunea Nord-Pas de Calais, unde, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în perioada 27 mai – 4 iunie 1940, a avut loc o vastă operaţiune militară, cunoscută sub numele de cod „Dynamo“, în timpul căreia au fost evacuaţi cu succes 338.226 soldaţi aliaţi (britanici, francezi, belgieni, olandezi şi polonezi); bătălia de la Dunkirk a încheiat prima fază a Bătăliei Franţei, începută la 10 mai 1940.
[8] La data de 23 aprilie 1944 s-a scufundat la 15 Mm Sud – Vest de Sevastopol, în punctul de coordonate 44° 22’ Nord/ 32° 43’ Est.
