Canoniera „Griviţa“ – prima navă maritimă de război a României

La data de 25 august 1880 a sosit în ţară (la Galaţi) canoniera maritimă „Griviţa“ (pavilion: România, 110 to., lungime: 30,00 m, lăţime: 5,15 m, pescaj: 1,80 m, echipaj: 48 membri, propulsie: maşină alternativă cu doi cilindri, velatură redusă – două focuri, trincă[1], randă şi trinchetin[2], viteza: 9 Nd., constructor: 1880, „Stabilimento Tecnico Triestino“ din Trieste[3] – Italia, valoarea construcţiei: 100.000 lei; armament: 2 tunuri „Krupp“ x 90 mm, instalate la prova şi la pupa, pe afete de model vechi, pe sanie; în anul 1882 i-au fost adăugate 2 tunuri revolver x 37 mm, montate pe comandă; în anul 1888, cele 2 tunuri „Krupp“ x 90 mm au fost înlocuite cu 2 tunuri „Nordenfeld“ x 57 mm cu tragere rapidă şi 2 mitraliere x 11,43 mm cu câte 10 ţevi).

Iată cum a fost consemnată[4] sosirea canonierei în portul Constanța:

„Luni, 25 August, la ora 1 p.m., a intrat în portul Constanţa, canoniera română «GRIVIŢA», venind din spre Constantinopoli.

«GRIVIŢA» era aşteptată. Autoritatea locală luase mĕsuri cuvenite, âncô din timp, pentru priimirea primului bastiment de resbel român construit pentru marea nóstră. Adt-fel, când canoniera fu semnalată, şi d. căpitan al portului ieşise pe mare, înainte, ca sĕ o întâmpine, d. Prefect al judeţului, d. comandant al garnisoneǐ, d-niǐ şefi ai diferitelor corpuri de trupe aflate în judeţ, d. primar al oraşului, d- niǐ ofiţeri ai garnisonei, d-niǐ funcţionarǐ ai diferitelor servicie publice şi un numeros public se aflaŭ pe malul de piétră ce desparte portul de restul măriǐ. Bateria de artileriă sta aşedzată în faţa casarmeǐ infanterieǐ, dominând portul în care tóte bastimentele ancorate purtaû paviliónele respective dominate de stindardul român.

Când «GRIVIŢA» se apropiă de port, treǐ salve de artileriă o salutară. În acelaşi timp, musica Reg. 6 de roşiorǐ cântau marşul militar român. Îndată ce canoniera se opri lângă mal, d. prefect al judeţului, d. comandant al garnisoneǐ şi d. primar alŭ oraşului merseră pe bordŭ ca să augureze[5] d-lui locot.-colonel Dimitrescu Maican ce o comanda, buna venire. D primar oferi pentru bastiment o frumósă córonă de flori.

Primăria oraşului pregătise, pe mal, o mésă equipagiului «GRIVIŢEI». D. Loc. colonel Dimitrescu Maican, însoţit de d-niǐ ofiţeri şi câţǐ-va soldaţi ai bastimentului (…)[6]. Se ridicară toaste pentru marina română, pentru armată, pentru prosperitatea şi mărirea naţiuneǐ.

Canoniera «GRIVIŢA» este un frumos şi solid vapor cu elice. Va fi armată cu douĕ tunuri de 9 la Galaţi, unde i se va complecta equipagiul. Se crede că este destinată a staţiona în portul Constanţa“.

Nava a fost comandată după revenirea Dobrogei la ţară, în anul 1878, fiind prima navă maritimă de război a României. Pe această navă s-a început instrucţia marinarilor pe mare.

La 25 august 1880, canoniera (comandant: căpitan Mihail Drăghicescu, secund: locotenent Mavrodin) a efectuat prima călătorie pe Marea Neagră, având la bord pe Prim-ministrul I. C. Brătianu, care a vizitat Insula Şerpilor şi porturile Sulina şi Tulcea.

În iulie – septembrie 1889 a fost curăţată şi reparată la Constantinopol (bazinul „Radoub“), după care şi-a reluat serviciul de staţionar la Sulina.

În anul 1890 a făcut parte din prima Divizie de Mare, având la comandă pe căpitan Petre Ponici.

În anul 1891, după efectuarea altor reparaţii, se va subordona Diviziei echipajelor şi va efectua navigaţie maritimă pe ruta Sulina – Constanţa.

În anul 1895 a participat la festivităţile prilejuite de inaugurarea podului de la Cernavodă, avându-l la bord pe Regele Carol I.

În anul 1896 a intrat în componenţa Diviziei de Mare, odată cu înfiinţarea acesteia şi a efectuat serviciul de staţionar la Sulina, precum şi misiuni de poliţie a zonei litorale între Stari-Stambul[7] şi Mangalia. De asemenea, în paralel, la bordul navei s-a continuat pregătirea marinarilor pentru exerciţii şi manevre specifice.

A luat parte la Războiul Balcanic (1913).

În anul 1917, canoniera (comandant: căpitan Nicolae Gonţa[8]) a fost sechestrată la Odessa de Sovietul[9] marinarilor ruşi, dar nava a reuşit să scape şi, în ianuarie 1918, a ajuns la Gurile Dunării.

În timpul Primului Război Mondial a îndeplinit numeroase misiuni pe mare şi pe Dunăre.

Făcând parte din Grupul de canoniere al Diviziei Uşoare, activitatea navei a fost diversă, eficientă şi complexă, constând în patrulări, evacuări de trupe, protecţia unor baraje de mine, apărarea Deltei Dunării şi a navelor staţionate aici).

La 30 decembrie 1919, după aproape 40 de ani de exploatare, printr-un Ordin de Zi al comandantului Marinei, a fost scoasă din serviciu.

În august 1882 – au fost construite şi achiziţionate şalupele canoniere fluviale „Rahova“ (pavilion: România, IMO: 6101969, 54 to.), „Opanez“ (pavilion: România, IMO: 6101862, 30 to.) şi „Smârdan“ (pavilion: România, IMO: 6102187, 30 to.).

Caracteristici tehnice – 30 – 54 to., lungime: 17,00 m, lăţime: 3,50 m, pescaj: 1,60 m, echipaj: 17 membri, 16 marinari şi un ofiţer, puterea maşinii: 100 c.p., viteza: 17 km/ h., constructor: 1882, „Thames Iron Works“, Blackwall – Anglia; armament: 1 tun revolver tip „Hotchkiss“ x 37 mm, 1 mitralieră tip „Nordenfeld“ x 11,43 mm cu 5 ţevi).

La 29 decembrie 1916, şalupa „Smârdan“ a fost scufundată de tirul bateriilor germane de la Isaccea.

La 30 decembrie 1919, conform Ordinului de Zi nr. 282 al Comandamentului Marinei Militare Române, şalupele canoniere „Rahova“ şi „Opanez“ au fost scoase din evidenţe.

Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.

Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la data de 31 decembrie 2010.

[1] Trincă – pânză pătrată aşezată la baza trinchetului unei nave cu pânze.

[2] Trinchetin – velă triunghiulară ce se prinde pe timp de furtună de arborele trinchet.

[3] Trieste – oraş în Nord-estul Italiei, capitală a regiunii Friuli – Venezia Giulia şi a provinciei Trieste; la recensământul din 2004 avea o populaţie de 207.069 locuitori; dialectul local se numeşte triestino.

[4] „Farul Constanţei“, Anul I, nr. 17, Marţi, 31 August 1880, pag. 3.

[5] Augurá – în text, a ura.

[6] Text ilizibil pe microfilm.

[7] Stari Stambul sau Stambulu Vechi – canal maritim.

[8] Nicolae Gonţa (?-1913); în unele texte (surse) apare Nicolae Gonta – căpitan-comandor; absolvent al Academiei Navale din Livorno; ofiţer la bordul bricului „Mircea“ (pavilion: România, IMO: 6101739); a participat (1913) la Războiul balcanic în Divizia de Dunăre, la bordul monitorului „Mihail Kogălniceanu“ (pavilion: România, IMO: 6103437); comandant al torpilorului „Smeul“, 1914-1918 (pavilion: România), evidenţiindu-se într-o serie de acţiuni în zona porturilor Sulina şi Tulcea, în urma cărora a fost distins cu Ordinul rus „Sf. Ana“ clasa a III-a cu spade; după ce s-a salvat, aruncat în mare în timpul scufundării torpilorului „Smeul“, 3 aprilie 1917 (pavilion: România), a preluat comanda canonierei „Griviţa“ (pavilion: România); după terminarea războiului a trecut în marina civilă, comandând navele „Oltul“ (pavilion: România, IMO: 1133075) şi „Milcovul“ (pavilion: România, IMO: 1133032); a lucrat apoi la Inspectoratul Porturilor şi la Căpitănia Portului Cernavodă.

[9] Soviet (în fosta U.R.S.S.) – consiliu de muncitori sau de militari în timpul revoluţiilor ruse din 1905 și 1917; organ al puterii de Stat centrale și locale, format din deputaţi aleși de cetăţeni.

Comentează pe Facebook