În ziua de 04 februarie 2006, vrachierul „Luna del Mar“[1], ex-„Valle de Lujua“[2] (pavilion: Panama, IMO: 7385992, armator: Compania „IMT“ London din Panama, intermediată de firma „Meandros Shipping“ din Constanţa, echipaj: 18 membri, 9.120 tdw., 6.172 trb., lungime: 133,40 m, lăţime: 18,10 m, constructor: septembrie 1975, „Ruiz de Velasco“, Bilbao – Spania; a fost lansat la apă la data de 15 octombrie 1974), încărcat cu nisip din Trinidad – Tobago, a fost asaltat de trupe ale poliţiei portugheze, descinse dintr-un elicopter, în timp ce nava se afla la 145 mile de portul Aveiro (Portugalia).
Comandantul navei era de origine sârbă. De asemenea, în echipaj mai erau 13 indieni şi pakistanezi.
Din echipajul navei făceau parte şi patru marinari români: Cornel Drăghici – ofiţer 3 (din Constanţa), Daniel-Eduard Dinescu (din Constanţa), Nicolae Peicu – mecanic (din Constanţa), şi Teodor Hulea (din Galaţi).
Poliţiştii au găsit pe puntea navei 2.800 kg de cocaină (evaluată la circa 150 milioane euro), ambalată în colete.
Tot echipajul navei a fost arestat. Din cabina lui Cornel Drăghici au ridicat un laptop, singura probă împotriva lui, de care, deşi verificat, instanţa nu a ţinut cont că nu a fost folosit pentru comunicaţii[3].
Reveniţi în ţară pe 13 aprilie 2007, mai puţin Cornel Drăghici (rămas în închisoare, împreună cu comandantul şi secundul navei), românii au declarat că procurorii portughezi i-au interogat doar de două ori: o dată la sosirea în portul Aveiro şi, a doua oară, după şase luni, timp în care au stat în închisoare, alături de infractori de drept comun.
Cornel Drăghici şi Daniel-Eduard Dinescu au fost închişi la Esta Belecimento Pricional del Lisboa, iar Nicolae Peicu şi Teodor Culea la Caxias Reduto Norte, unde au muncit, fiind plătiţi cu 42 euro/ lună.
Din detenţie au făcut demersuri la Ambasada României din Lisabona, dar autorităţile române nu s-au implicat.
Peicu, Dinescu şi Hulea au primit avocat din oficiu, iar Drăghici şi-a angajat un avocat care să-l reprezinte în instanţă, apărător pentru care familia din România a achitat un onorariu de peste 6.000 de euro.
Colegii lui Drăghici au afirmat că nu există probe care să susţină implicarea lui în transportarea drogurilor, ei sperând că, după judecarea recursului, la sfârşitul lunii iulie 2007, colegul lor va fi eliberat.
În primă instanţă, Cornel Drăghici a fost condamnat la 10 (zece) ani de închisoare!…
Adrian Mihălcioiu – preşedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor (S.L.N.) din România:
– „Noi am aflat de acest caz la câteva luni după ce s-a întâmplat, însă am decis să lăsăm ancheta să continue, deoarece nu avem competenţe criminalistice. În decembrie 2006, la 11 luni de la reţinere, am aflat că marinarii au fost interogaţi o singură dată, iar avocatul lor din oficiu era proaspăt absolvent al facultăţii! Am cerut rechizitoriul întocmit de procurori şi am observat că aceştia foloseau ca probe împotriva echipajului listele de inventar ale navei.
De exemplu, faptul că aveau lanterne, parâme şi bărci de salvare, în opinia autorităţilor portugheze era dovada clară că erau traficanţi. Am întocmit un nou rechizitoriu, pe care l-am tradus cu ajutorul unor specialişti din Bucureşti, în care am arătat că fiecare navă trebuie să aibă la bord anumite lucruri pentru a i se permite să iasă din port şi că obiectele din inventar sunt obligatorii pentru fiecare vas.“
În acest fel, probele acuzării au căzut şi, pe 12 aprilie 2007, echipajul a fost eliberat.
Pentru că superintendentul Drăghici avea un telefon mobil şi un laptop, autorităţile portugheze au tras concluzia că el ar fi vinovat de traficul de droguri, motiv pentru care l-au condamnat la 8 (opt) ani de închisoare.
Adrian Mihălcioiu: – „Practic, telefon mai avea şi comandantul navei, în vârstă de 75 de ani, şi de pe acel aparat fuseseră făcute numeroase apeluri. Pe telefonul lui Drăghici nu era niciun apel dat sau primit. Singura lui vină, în ochii anchetatorilor, a fost aceea că avea un laptop şi, potrivit lor, ar fi putut lua legătura cu traficanţii. Laptopul nu era însă conectat la internet şi nu se putea comunica cu ajutorul lui, dar pentru că era cel mai tânăr membru din conducerea echipajului, au ales să-l condamne pe el, deşi se pare că în spatele activităţii cu droguri a navei ar fi comandantul.“
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi trei colegi ai românului, aceştia sunt hotărâţi să dea în judecată statul portughez.
Dinescu Eduard, unul dintre cei trei marinari români care a făcut cunoştinţă cu „ospitalitatea“ închisorilor portugheze:
– „Am dorit să facem acest lucru încă de când am fost eliberaţi, dar nu am putut, deoarece Drăghici a făcut recurs la decizia prin care a fost condamnat şi se aştepta rezultatul. Acum am înţeles că a primit o decizie definitivă, prin care numărul pedepsei a scăzut de la 10 ani la 8 şi intenţionează să formuleze recurs la forurile internaţionale. Nu ne-am decis încă ce sumă să cerem despăgubire pentru că am fost închişi pe nedrept timp de un an. Deocamdată, căutăm un avocat care să ne reprezinte.“
Patricia Fernandes Lopes, avocatul celor trei marinari închişi:
– „Până în prezent am formulat deja trei recursuri prin care susţinem nevinovăţia, dar au fost respinse toate. Acum aşteptăm decizia Curţii Supreme din Portugalia. Dacă nici acum nu ni se va da câştig de cauză, mai avem o singură şansă, aceea de a formula un recurs extraordinar, tot la Curtea Supremă. Abia după ce parcurgem toţi aceştia paşi ne vom putea adresa instanţelor internaţionale pentru a face dreptate.“
Povestea celor trei marinari români este un paradox modern cu accente absurde. Asezonată cu munţii imposibil de escaladat ai birocraţiei, inevitabilă în aceste cazuri, şi cu o reavoinţă ieşită din comun, situaţia marinarilor români este „nemaiîntâlnită“, potrivit declaraţiei aceleiaşi Patricia Lopes. Căci, practic, împotriva lor nu există nicio probă, iar dovezile folosite pentru condamnare sunt cele pe baza cărora restul echipajului a fost eliberat!
„Este greu de înţeles logica instanţei în acest caz, pentru că, practic, împotriva clienţilor mei nu există nicio dovadă.“ – a mai afirmat Lopes.
În ceea ce priveşte cantitatea de droguri găsită la bordul navei „Luna del Mar“, autorităţile nu au putut răspunde la întrebările simple ale avocatei: de când se aflau drogurile pe vas, cine le-a adus şi cine ar fi avut de câştigat de pe urma vânzării lor?
Cu alte cuvinte, între acuzaţi(i) şi cocaină nu se poate face, legal, nicio legătură, deoarece „autorităţile nu au putut demonstra că drogurile au ajuns pe navă în timpul ultimului voiaj. În plus, percheziţia navei a fost ilegală. Legislaţia portugheză prevede că poliţia poate controla navele străine care traversează apele teritoriale şi economice, însă numai cu anumite condiţii. Cum «Luna del Mar» se afla în apele economice, autorităţile ar fi trebuit să ceară aprobarea comandantului navei pentru a putea efectua controlul, lucru pe care nu l-au făcut.
În timpul procesului, poliţistul care s-a ocupat de caz a recunoscut în faţa instanţei că i-au cerut aprobarea căpitanului după ce au controlat nava. Nu înţeleg de ce judecătorul a acceptat această situaţie. Mai mult ca sigur clienţii mei sunt ţapi ispăşitori, pentru ca autorităţile portugheze să nu pice prost.“ – a mai declarat Lopes.
Cu tot absurdul acestui caz şi starea de revoltă pe care o induce această situaţie, un lucru este cert: până la rezolvarea cazului său, Cornel Drăghici a rămas în închisoare, ca un infractor adevărat, împărţindu-şi zilele şi nopţile cu realităţile extrem de dure ale existenţei dintr-o închisoare, la un loc cu criminali, hoţi, violatori, pedofili şi traficanţi.
În plus la toate acestea, Cornel Drăghici nu beneficiază de nicio posibilitate de comunicare (nu a beneficiat de serviciile unui translator, aşa cum era legal potrivit legislaţiei în vigoare) nici măcar cu ceilalţi prizonieri sau cu gardienii. Fiind singur pe pământ străin şi simţindu-se abandonat de semeni, marinarul român nu mai are decât să aştepte şi să spere.
Pe data de 8 martie 2008, de ziua mamei sale, Rena Drăghici, când aceasta împlinea vârsta de 68 de ani, Cornel Drăghici a reuşit să prindă o legătură telefonică, urându-i „La mulţi ani!“.
În luna august 2008, cazul lui Cornel Drăghici a fost preluat de avocatul român Maria Vasii (din Hunedoara). Pentru că toate căile interne de atacare a sentinţei au fost epuizate, următorul pas urma să fie formularea unui recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) de la Strasbourg.
În acelaşi timp, s-a cerut aducerea marinarului român în ţară, pentru a-şi ispăşi pedeapsa în România.
Maria Vasii: – „Pe 6 mai 2009, autorităţile portugheze au dispus aducerea în România a clientului meu. Aici va continua să-şi ispăşească pedeapsa primită. Noi nu mai avem dreptul de a redeschide cazul, deoarece România a semnat un acord potrivit căruia se obligă să respecte sentinţele date cetăţenilor săi de alte state. Din păcate, Statul român nu respectă nici măcar prezumţia de nevinovăţie atunci când vine vorba de cetăţenii săi.
Singura şansă a lui Cornel Drăghici este de a câştiga procesul la C.E.D.O. Abia atunci vom putea cere revizuirea cazului. Până atunci se poate însă ca clientul meu să-şi ispăşească pedeapsa. Singura consolare va fi că măcar va fi absolvit de vină.“
La data redactării cărții, Cornel Drăghici urma să fie adus în ţară de îndată ce ofiţerii Interpol vor putea să-l însoţească. Pentru început, el va fi trimis la un penitenciar din Bucureşti (Rahova sau Jilava), urmând ca, după aceea, să ceară transferul. Dacă va fi aprobat, Cornel va putea să-şi ispăşească pedeapsa în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă (judeţul Constanţa).
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
[1] Nume primit în anul 2004; a mai purtat numele „Stravinsky“ (1989), „Lentz“ (1991) şi „Achileas P“ (1994).
[2] Pavilion: Spania.
[3] În largul coastelor Portugaliei nu exista Internet şi nici semnal pentru telefonia mobilă.
