În ziua de 14 martie 1996, cetățenii români Radu Danciu (31 ani) şi Petre Sângeorzan (21 ani), aflaţi la bordul navei-portcontainer „Maersk Dubai“[1], ex-„Ming Fortune“[2] (pavilion: Taiwan, IMO: 8012671, armator: „Taiwan’s Yangming Marine Transport Corporation“, comandant: Shiou Cheng, 30.700 tdw., 30.779 trb., lungime: 210,10 m, lăţime: 32,30 m, echipaj: 18 membri, constructor: martie 1983, „China SB Corp“, Kaohsiung – Taiwan, lansată la apă la data de 2 octombrie 1982) au fost ucişi cu premeditare, fiind aruncaţi peste bordul navei în apele Oceanului Atlantic.
Cei doi români se îmbarcaseră la bordul navei pe data de 10 martie 1996, în portul spaniol Algeciras (Spania), şi călătoreau clandestin, dorind să ajungă din Spania în Canada.
Ei au fost descoperiţi de ofiţerul Rodolfo Miguel[3], după două zile de la plecarea navei din port.
Echipajul navei era format din şase ofiţeri taiwanezi şi 12 marinari filipinezi.
Shiou Cheng (34 ani), comandantul vasului, a luat decizia de a se întoarce în portul spaniol pentru a-i preda pe cei doi români autorităţilor spaniole, pentru a scăpa de amenda de 7.000 de dolari pe care ar fi trebuit să o plătească în Canada pentru fiecare pasager clandestin depistat la bordul navei.
Vremea era nefavorabilă şi comandantul a renunţat la acest plan, ordonând marinarilor să construiască o plută improvizată din două butoaie metalice.
Fără milă şi neţinând seama de disperarea, insistenţele şi implorările românilor, comandantul Shiou Cheng a decis, împreună cu ofițerul mecanic Chung-chih Wu, să îi arunce peste bord pe Danciu şi Sângeorzan, fără apă potabilă sau mâncare şi cu veste de salvare artizanale!
Un marinar filipinez, martor ocular la crimă, a declarat:
„Am auzit ţipete pe punte. Am văzut doi oameni îngenuncheaţi în faţa căpitanului, cerând îndurare. Erau disperaţi. Ne implorau să nu-i lăsăm acolo şi căutau o fărâmă de omenie în ochii celor prezenţi la această scenă. Un român săruta picioarele comandantului strigând «Mamă, ajută-mă!». Nu am putut să fac nimic, căci primisem ordin de debarcare de la ofiţerii taiwanezi“.
Pluta improvizată nu a rezistat mai mult de un minut şi s-a dezintegrat, iar cei doi tineri au dispărut imediat în apa rece şi adâncă a oceanului. Nava se afla la numai o zi distanţă de port!
În următorul port, la Houston, filipinezii[4] Rodolfo Miguel, Ariel Broas şi Juanito Ilagan l-au întâlnit pe călugărul Randy Albano și, mai târziu, i-au scris despre incidentul cu cei doi români ucişi de ofiţerii taiwanezi.
În ziua de 18 mai 1996, alţi doi transfugi români, Florin Gh. Mihoc (18 ani) şi Nicolae Paşca (24 ani, din judeţul Satu Mare), au fost descoperiţi de un membru al echipajului la bordul navei „Maersk Dubai“. Ei se urcaseră clandestin la bordul navei, pe 16 mai 1996, în portul Algeciras (Spania), ca și, în urmă cu două luni, Radu Danciu și Petre Sângeorzan.
Florin Mihoc a fost bătut crunt de comandant, ofițerul mecanic și alții de pe navă, înjunghiat pe la spate şi aruncat în apele oceanului, deşi adolescentul i-a implorat în genunchi pe taiwanezi să-i fie cruţată viaţa.
Unul dintre membrii echipajului a declarat postului de televiziune canadian C.B.C.: „S-a dus direct la fund. L-am văzut pe acel om strigând, îngenunchind şi implorând să nu fie omorât. Toţi ofiţerii erau prezenţi pe punte, dar nu au făcut nimic pentru împiedicarea crimei“.
Celălalt român, Nicolae Paşca, a fost descoperit de un marinar filipinez, care, îngrozit de crima ofiţerilor taiwanezi, l-a ascuns în alt loc al vasului până ce nava a ajuns în portul Halifax (Canada).
Între timp, călugărul Randy Albano a scris la Halifax (Nova Scoția), următorul port de destinaţie a navei. Când nava a ajuns în port, autoritățile canadiene au sechestrat nava „Maersk Dubai“ şi a arestat şapte ofiţeri taiwanezi de la bordul acesteia, sub acuzaţia de crimă cu premeditare.
La data de 24 mai 1996, tot în portul Halifax, opt marinari filipinezi au dezertat de pe navă şi au povestit Poliţiei despre atrocităţile la care au fost martori.
Imensa mediatizare internaţională a acestei tragedii a forţat autorităţile în drept să dispună măsurile necesare.
„The Washington Post“, „The Toronto Sun“, „The Globe and Mail“, „La presse“, B.B.C., France Press, Reuters, Euronews, C.B.C. au relatat pe larg tot ce s-a întâmplat pe nava morţii.
John Parson, reprezentant al Federaţiei Internaţionale de Transport, declara că decizia Canadei de a nu aresta vinovaţii „ar fi o ruşine, un simulacru de justiţie“.
Lloyd Axworthi, ministrul de Externe canadian, s-a disculpat, precizând: „Este diferenţă între a simţi că trebuie să faci ceva şi a avea autoritatea s-o faci“.
Un parlamentar canadian, amintindu-şi de cazul traulerului „Estela“ (pavilion: Spania, IMO: 17117, 454 trb., construit în anul 1990), reţinut de autorităţile acestei ţări pentru că pescuia ilegal în apele internaţionale, făcea o remarcă amară:
„Sperăm că vieţile unor oameni pot fi puse cel puţin la acelaşi nivel cu peştii pe lista de prioritate a acestui guvern, dar se pare că m-am înşelat“.
Cotidianul canadian de limbă franceză „La Presse“ scria într-un articol:
„Toate ţările bogate îi forţează să dea amenzi mari dacă transportă la bord imigranţi ilegali. În Canada, amenda este de 7.000 de dolari canadieni pe cap de pasager. Moartea celor trei români ar fi permis astfel armatorului să economisească 21.000 de dolari“.
În urma anchetei declanşate de autorităţile canadiene, la bordul navei au fost găsite dovezile existenţei celor patru marinari români (urme de hrană şi îmbrăcăminte), confirmându-se mărturiile marinarilor filipinezi.
După mai multe şedinţe de audieri şi deliberări, desfăşurate pe parcursul a câteva luni, Curtea Supremă de Justiţie a decis că statul canadian nu are competenţa să judece un caz care s-a petrecut în apele internaţionale, astfel că sechestrul pe navă a fost ridicat, iar cei şapte ofiţeri taiwanezi au fost eliberaţi pe cauţiune şi extrădaţi în Taiwan, la cererea acestuia şi sub ameninţarea cu presiuni economice asupra Canadei.
La sfârşitul lunii mai 1996, Statul Român a cerut Taiwanului extrădarea celor şase ofiţeri taiwanezi, dar a fost refuzat, întrucât între România şi Taiwan nu există relaţii diplomatice, în condiţiile în care nu-l recunoaşte ca stat.
Nici Canada nu recunoaşte Taiwanul, relaţiile diplomatice fiind stabilite cu China, ţară ce consideră Taiwanul o provincie rebelă, deşi, în 1996, relaţiile comerciale dintre Canada şi Taiwan erau de circa trei miliarde de dolari.
Ajunşi în Taiwan la un an după evenimente, pentru a fi judecaţi, ofiţerii criminali nu au fost niciodată condamnaţi. Doar comandantul Cheng Shiou a fost pus sub acuzare, dar a fost achitat, deoarece nu s-a putut demonstra că cei trei români au murit, din moment ce nu le-au fost descoperite cadavrele.
Familiile românilor asasinaţi au acţionat în instanţă Compania „Yang Ming Lines“ (una dintre cele mai mari companii de acest fel, dar, ciudat, posibil în urma primirii mai multor zeci de mii de dolari, şi-au retras plângerile şi, se spune, ar fi semnat un contract de confidenţialitate prin care s-au angajat să nu divulge nimic timp de 20 de ani.
Tragedia celor trei români a inspirat publicarea romanului „The Stowaway“ („Pasager clandestin“), scris de Robert Hough (vezi aici), şi apariţia albumului rock „The Wake of Magellan“[5] (ascultă aici melodia), conceput de trupa Savatage. (ascultă aici full album).
În anul 2005, ieşeanul Matei Bejenaru a prezentat, pentru prima oară, proiectul „Ghid de călătorie“, inspirat din tragedia celor trei români de pe „Maersk Dubai“, caz emblematic pentru sărăcia generală şi lipsa de perspectivă a tinerei generaţii din anii ’90.
În ciuda titlului, ce pare a trimite la un traseu turistic, prezentarea detaliată a rutelor, a potenţialelor obstacole şi a proviziilor necesare se adresează călătorilor clandestini îmbarcaţi, de pildă, într-un container pe un vas de marfă. Proiectul denunţă disfuncţiile societăţii româneşti postcomuniste, tranziţia dureroasă către mirajul democraţiei occidentale.
Patru dintre marinarii filipinezi care au colaborat cu autorităţile canadiene au primit azil şi s-au stabilit în Halifax.
Nicolae Paşca, singurul supravieţuitor, s-a stabilit în Chicago (S.U.A.). Este căsătorit şi are cinci copii.
De remarcat lipsa de reacţie şi de implicare a Statului Român în tot acest caz cutremurător şi revoltător.
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
[1] Nume primit în anul 1994; a mai purtat numele „Med Taichung“ (1996), „Kota Permas“ (2003) şi „YM Fortune“ (2004); a fost tăiat la Xinhui, în ianuarie 2009.
[2] Pavilion: Taiwan.
[3] Marinarii filipinezi Rodolfo Miguel, Ariel Broas, Juanito Ilagan Jr. și Esmeraldo Esteban s-au îmbarcat la bordul navei „Maersk Dubai“ la data de 4 februarie 1996, într-un port indian.
[4] Scott L. Malcomson, „Un reporter în larg. Nava neliniștită“, în „The New Yorker“, 20 ianuarie 1997 (vezi aici).
[5] The Wake of Magellan (Pe urmele lui Magellan) este un album-concept al formaţiei „Savatage“ şi se bazează pe două evenimente reale de viaţă; primul – incidentul tragic şi revoltător de la bordul navei „Maersk Dubai“, care a avut loc la mai puţin de un an înainte ca albumul să fie lansat; cel de-al doilea eveniment se referă la reportera de origine irlandeză Veronica Guerin, care a murit luptând împotriva creşterii comerţului cu droguri în ţara sa, moartea ei realizând ceea ce ea nu a putut face în timpul vieţii; aceste evenimente sunt combinate într-o poveste a unui bătrân marinar spaniol, care, către sfârşitul vieţii, a decis să navige cu mica sa barcă pe Atlantic, până se scufundă; în mintea sa, el a dat o aură romantică şi glorioasă deciziei de a muri asemeni vikingilor; când vântul de peste ocean l-a împins în mijlocul unei furtuni de mari proporţii şi a crezut că dorinţa sa este aproape de a se împlini într-un mod tragic, el a văzut un om în pericol de a se îneca în ocean, după ce fusese aruncat de la bordul unei nave; într-o clipă, bătrânul marinar se răzgândeşte de a se oferi morţii şi luptă să îşi salveze sufletul; după multe încercări, el reuşeşte să îl salveze şi pe cel aflat în pericol de înec; revenind la ţărm, bătrânul marinar a înţeles nu numai că fiecare viaţă este preţioasă, dar şi fiecare clipă din acea viaţă.
