Crucişătorul „Elisabeta“ – 35 de ani în serviciul Marinei militare române

La 10 septembrie 1888 a fost finalizat crucişătorul[1] uşor „Elisabeta“[2] (pavilion: România, IMO: 6101342, 1.320 to., lungime: 72,00 m, lăţime: 10,25 m, pescaj: 4,20 m, echipaj: 180 membri, dintre care: 1 comandant, 1 secund, 9 ofiţeri, 12 funcţionari civili-timonieri, 23 elevi ai Şcolii de Marină şi 124 membri de echipaj, propulsie: 2 maşini cu triplă expansiune, 4 căldări cu 3 furnale fiecare, cu flacără directă, puterea maşinii: 4.700 c.p., 3 elice cu câte 3 pale, velatură: 3 catarge cu vergi pentru vele cu o suprafaţă totală de 513 m², viteza: 18 – 19 Nd., capacitatea magaziilor de cărbuni: 322 to., constructor: 10 septembrie 1888, „Armstrong Mitchell“, Elswick – Marea Britanie; proiect: Philip Watts; a fost lansat la apă la data de 29 decembrie 1887; data punerii chilei: 17 mai 1887; armament: 4 tunuri x 150 mm model „Krupp“ dispuse lateral, 4 tunuri x 57 mm tip „Nordenfeld“ cu tragere rapidă, 2 tunuri revolver x 37 mm, tip „Hotchkiss“ 2 mitraliere cu câte 5 ţevi x 11,43 mm, 4 tuburi lanstorpile x 381 mm tip „Witehead“).

Nava dispunea de energie electrică la bord, fiind dotată cu două maşini electrice tip „Clark Chapman et Parsons“. Cele două proiectoare sistem „Mangin“ puteau fi conectate cu fiecare sau cu ambele surse electrice.

A fost printre cele mai moderne crucişătoare din acel timp şi cea mai însemnată navă de război a Marinei Române dinaintea Primului Război Mondial, rămânând timp de 25 de ani nucleul Diviziei de Mare.

• 

  La 5 noiembrie 1888 a sosit în ţară, fiind achiziţionat[3] cu suma de 1.512.000 lei.

• La 15 mai 1889, bastimentul a fost armat şi pus sub comanda colonelului Vasile Urseanu, secundul acestuia fiind maiorul Ilie Irimescu.
• În anul 1890 s-a constituit, pentru prima dată, Divizia de Mare „pentru instrucţii şi evoluţiuni“. Divizia era formată din crucişătorul „Elisabeta“ (comandant: colonel Vasile Urseanu), canoniera „Griviţa“ (pavilion: România, comandant: căpitan Petre Poniciu, 110 to., construită în anul 1880), bricul „Mircea“ (IMO: 6101739, comandant: maior Emanoil Koslinski, 232 trb., construit în anul 1882), torpiloarele[4] „Sborul“ (pavilion: România, comandant: căpitan I. Coandă, 56 to., construit în anul 1888) şi „Năluca“ (pavilion: România, comandant: locotenent C. Boerescu, 56 to., construit în anul 1888).

  

  În perioada 1 noiembrie 1990 – 9 iunie 1891, crucişătorul „Elisabeta“ (comandant: colonel Vasile Urseanu) a efectuat un marş de instrucţie de aproape 8 luni, în Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Adriatică, Oceanul Atlantic şi Marea Nordului.

• În anul 1892, crucişătorul „Elisabeta“ (comandant: maior Ilie Irimescu) şi bricul „Mircea“ (pavilion: România, IMO: 6101739, 232 trb., construit în anul 1882) au participat la serbările columbiene de la Genova, prilejuite de aniversarea a 400 de ani de la descoperirea Americii. La aceste manifestări au fost prezente 45 de bastimente de război ale forţelor navale din întreaga lume.
• În anul 1893, Regele Carol I a pus crucişătorul, timp de 9 luni, la dispoziția naturalistului Grigore Antipa, pentru o campanie oceanografică de renume, nava-amiral a Flotei Militare Române devenind astfel prima navă de cercetări științifice[5] din România.

Despre acea perioadă, acad. prof. dr. Grigore Antipa scria în 1932: „Mă gândesc la acei bravi ofiţeri de Marină de pe bordul vaselor «Elisabeta», «Mircea», «Griviţa», în tovărăşia cărora, la începutul cercetărilor mele, am petrecut timpuri atât de plăcute în călătoriile de studii din vara anilor 1893, 1894, 1895“. (Ofiţerii) „mi-au dat ajutor atât de preţios pentru a-mi face cercetările şi mi-au făcut viaţa pe bord atât de plăcută în compania lor întotdeauna interesantă şi instructivă“.

• 

  La 16 aprilie 1894, crucişătorul „Elisabeta“ (comandant: locotenent-colonel Emanoil Koslinski) şi bricul „Mircea“ (comandant: maior Eustaţiu Sebastian) au participat la inaugurarea Canalului din Braţul Sulina, salutând cu lovituri de tun trecerea Majestăţii Sale Regele Carol I. Cu acest prilej au fost inaugurate lucrările Comisiei Europene a Dunării, la Sulina.

În perioada 18 august – 4 septembrie 1894 a efectuat un marş la Fiume, Corfu, Constantinopol. În timpul acestei călătorii, comanda bastimentului a fost nevoită să lase în Spitalul Maritim din Veneţia pe soldatul Vasile Vintilă, care a decedat din cauza febrei tifoide.

• La 21 iunie 1895, crucişătorul „Elisabeta“ (comandant: colonel Vasile Urseanu) şi bricul „Mircea“ (comandant: Ioan Coandă) au participat la festivităţile ocazionate de inaugurarea Canalului Kiel, la invitaţia guvernului german. În acest voiaj, navele româneşti au navigat pentru prima dată în apele Oceanului Atlantic, în Marea Nordului şi Marea Baltică. La data de 21 august 1895, ambele nave au revenit la Constanţa.

• 

  În perioada 2 – 7 iulie 1900, portul Constanţa a fost vizitat de crucişătorul „Rostislav“ (pavilion: Rusia, IMO: 6100625, 8.800 trb., lungime: 107,20 m, lăţime: 20,70 m, echipaj: 630 marinari, constructor: 1898, „Amiral Nikolaev“, Nikolaev North – Rusia; a fost lansat la apă la data de 2 septembrie 1896), care avea la comandă pe Alteţa Sa Imperială Marele Duce Alexandru Mihailovici.

  La bordul navei ruseşti a avut loc o întâlnire între Alteţa Sa Imperială şi Alteţa Sa Regală Principele Ferdinand, în onoarea cărora bastimentele „Elisabeta“ şi „Rostislav“ au tras câte 21 de lovituri de tun.

• 

  La 15 august 1902 a fost sărbătorită, pentru prima dată, Ziua Marinei Române. Evenimentul a avut loc la bordul crucişătorului „Elisabeta“ şi a constat într-un Te-Deum, la care a luat parte şi ministrul de Război, Dimitrie A. Sturdza, urmat, în după-amiaza şi seara aceleeaşi zile, de un banchet şi serbarea marinărească propriu-zisă, organizate în folosul Palatului Invalizilor.

• Prin adresa cu nr. 6082 din 6 august 1902, Cristea Georgescu, primarul Constanţei, din dorinţa de a atrage turişti, se adresa primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei Zilei Marinei.
• Deşi, în Marina Militară, această zi s-a serbat cu siguranţă şi înainte de 1902, întrucât în documentele de arhivă se vorbeşte de un precedent, anul 1902 rămâne, cronologic vorbind, anul consacrării Zilei Marinei ca sărbătoare a Marinei şi a oraşului Constanţa.

  

  În anul 1905, pe crucişător a fost instalată prima staţie de radiotelegrafie din Marină, cu o capacitate de acoperire de aproximativ 100 km.

• 

  Între 30 octombrie 1912 – 14 iunie 1913, în timpul Primului Război Balcanic, nava (comandant: căpitan-comandor Nicolae Negru) a fost trimisă şi a staţionat la Constantinopol, unde a asigurat protecţia populaţiei româneşti din capitala Turciei. Aici, echipajul de pe navă a contribuit la păstrarea ordinei şi disciplinei şi a participat la stingerea unui mare incendiu din cartierul Pera.

În timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, nava a păzit Gurile Dunării.

În timpul Primului Război Mondial, crucişătorul a staţionat la Sulina, iar tunurile de pe navă au fost constituite în baterii şi au apărat capul de pod de la Turtucaia. După căderea Turtucaiei, tunurile au fost aduse la Galaţi şi au constituit baterii de protecţie pentru transporturile pe Dunăre.

• În anul 1923, la remorca navei „Bucureşti“ (IMO: 5600945, 2.269 trb., construită în anul 1897), a fost adus la Galaţi şi transformat în cazarmă, nava fiind dezafectată după un serviciu de circa 35 de ani.
• În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tunurile de pe crucişătorul „Elisabeta“ au format o baterie de coastă la Agigea, până în anul 1949.
• Nava a fost tăiată în anul 1930, în Arsenalul din Galaţi.

Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.

Precizare: unele dintre informațiile din acest articol sunt valabile până la data de 31 decembrie 2010.

[1] Crucişător – navă militară rapidă, cu rază mare de acţiune, cuirasată (mai mică decât nava de linie şi mai mare ca un distrugător), înzestrată cu tunuri și rachete, folosită drept avangardă a unei escadre în misiunile de recunoaștere, atacul submarinelor, navelor de suprafaţă, a convoaielor şi a obiectivelor importante de pe litoralul inamic, asigurarea debarcării desantului maritim, sprijinul cu foc al trupelor terestre ce acţionează în zona litoralului, apărarea convoaielor şi grupărilor de nave de luptă proprii împotriva atacurilor flotei inamice etc.; a intrat în compunerea tuturor flotelor mari din lume, începând din anii ’80 ai secolului al XIX-lea.

[2] Botezat după numele Reginei Elisabeta a României.

[3] După achiziţionarea acestor nave a fost oprit programul de dezvoltare a Marinei de Război, formându-se un curent ostil acestei arme, ajungându-se până la a se nega importanţa şi dreptul Marinei de a participa la apărarea ţării, fiind considerată inutilă ca armă; această situaţie a durat circa 20 de ani.

[4] Torpiloarele au făcut parte din Divizia de Mare de la 12 iulie la 16 august 1890. 
[5] Cu această ocazie, Grigore Antipa a întreprins primele cercetări de biologie marină; cele mai semnificative rezultate au fost obţinute în domeniul hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu atât în știinţa românească, cât și în cea mondială.

Comentează pe Facebook