Anamaria Ciobotaru – agramata cu diplomă de doctor și funcție de director

0
5531
Agramata Anamaria Ciobotaru, ruptă-n "genunche"... și figuri.
Faptul că doctorița Anamaria Ciobotaru are mari și grave probleme cu scrierea (posibil și cu pronunția) în limba maternă este de notorietate printre cadrele didactice din cadrul Colegiului Pedagogic constănțean, textele agramate expediate de aceasta (prin e-mail sau prin sms) făcând deliciul destinatarilor.
Articolul de față vă prezintă doar câteva dintre dovezile care demonstrează, în mod irefutabil, că așa-zisa „teză de doctorat” a numitei prof. asist. univ. dr. Anamaria Ciobotaru (fostă Peftiți-Dobre), director de peste 11 ani al Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța, depășește cu mult stadiul de „suspectă de plagiat/ autoplagiat”, deci, în integralitatea sa, lucrarea ar trebui declarată o făcătură de joasă speță, o escrocherie ordinară.
De precizat că, pe pagina personală de pe facebook, Anamaria Ciobotaru pretinde că este „Asist. univ. din 2013 până în prezent”, dar entitatea nu este de găsit pe portalul Universității „Ovidius” (la niciuna dintre facultățile din componența acesteia)! Probabil și-a propus să-i impresioneze pe proști.
Pe pagina personală de pe facebook, doctora Anamaria Ciobotaru pretinde că este „asist. univ. din 2013 și până în prezent”, dar este de negăsit pe portalul Universității „Ovidius” din Constanța!
Pe pagina personală de pe facebook, doctora Anamaria Ciobotaru pretinde că este „Asist. univ. din 2013 până în prezent”, dar este de negăsit pe portalul Universității „Ovidius” din Constanța!
Așa cum v-am comunicat deja (vezi aici), „teza de doctorat” a individei cu pretenții de doctor poartă titlul „Interdisciplinaritate și transdisciplinaritate în opera narativă a lui Max Blecher”[1] și, la data prezentului material, face obiectul analizei Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) din cadrul Ministerului Educației Naționale, după ce REZISTENTA.ro a sesizat această instituție.
AGRAMATISMUL PENIBIL ȘI RUȘINOS AL UNUI „DOCTOR ÎN FILOLOGIE”
Înainte de lecturarea celor ce urmează, recomand cititorului să arunce o privire pe C.V.-ul entității Anamaria Ciobotaru (vezi aici), pentru a înțelege mult mai ușor diferența dintre ceea ce se pretinde și ceea ce este, de fapt, această făptură.

De asemenea, poate se înțelege de ce intelectuala, geniala, universala, inestimabila, neverosimila, incomensurabila, nemaipomenita, strălucitoarea, unica, irezistibila fătucă Anamaria Ciobotaru a luat bacalaureatul în regim de second hand!

ATENȚIE!!! Este vorba despre O TEZĂ DE DOCTORAT, care, în integralitatea ei, cuprinde extrem de multe și grave erori gramaticale, impardonabile, penibile și rușinoase pentru un titular al DIPLOMEI de DOCTOR, mai ales în disciplina FILOLOGIE, cum ar fi:
* Transdisiplinaritate, în loc de transdisciplinaritate, eroare aflată pe coperta cu titlul lucrării de doctorat și la pag. 175, 185 și 189;
* interprertare, în loc de interpretare (pag. 5);
* Kafa, în loc de Kafka (pag. 5);
* a cărui, în loc de al cărei (pag. 9);
* sanatoriu Berck, în loc de sanatoriul Berck (pag. 9);
* umaniății, în loc de umanității (pag. 10);
* relaizează, în loc de realizează (pag. 10);
Pag. 11 - „contelele”, „la”, „onrice”, „roamnele”!
Pag. 11: „contelele”, „la”, „onrice”, „roamnele”! Virgulele le-am pus noi!
* contelele, în loc de contele (pag. 11);
* la, în loc de le (pag. 11);
* onrice, în loc de onirice (pag. 11);
* roamnele, în loc de romanele (pag. 11); – vezi și la pag. 22, 39, 65, 141, 164, 166 și 171!
* perecepem, în loc de percepem (pag. 11);
* aceasta, în loc de această (pag. 11);
* porocală, în loc de portocală (pag. 15);
* reminisciențe, în loc de reminiscențe (pag. 20); – vezi și la pag. 173 și 189 (de două ori pe aceeași pagină)!
* materializărizare, în loc de materializare (pag. 20);
* remarcabile sunt cele despre André Gide, apărut, în loc de remarcabile sunt cele despre André Gide, apărute (pag. 20);
* roaman, în loc de roman (pag. 22); – vezi și la pag. 11, 39, 65, 141, 164, 166 și 171!
* vizuina luminata, în loc de vizuina luminată (pag. 23, subsol, referința nr. 39);
* imposibiltatea, în loc de imposibilitatea (pag. 24);
* adaptre, în loc de adaptare (pag. 25);
* a romanului Inimi cicatrizate a lui Blecher, în loc de a romanului Inimi cicatrizate al lui Blecher (pag. 25);
* comunictului, în loc de comunicatului (pag. 25);
* detreminându-l, în loc de determinându-l (pag. 25); – vezi și la pag. 78!
* moarte sa, în loc de moartea sa (pag. 26);
* de se instala, în loc de de a se instala (pag. 28);
* în acceași, în loc de aceeași (pag. 28); – vezi și la pag. 30!
* existețialist, în loc de existențialist (pag. 28);
Pag. 30: „acceași”, „cotodiene”!
Pag. 30: „acceași”, „cotodiene”!
* acceeași, în loc de aceeași (pag. 30); – vezi și la pag. 28!
* cotodiene, în loc de cotidiene (pag. 30);
* se palsează, în loc de se plasează (pag. 31);
* expereințe, în loc de experiențe (pag. 33);
* de aceași părere, în loc de aceeași părere (pag. 33);
* care nu este nici pe de parte, în loc de care nu este nici pe departe (pag. 34);
* dăzvăluie, în loc de dezvăluie (pag. 34);
* nivelul de suprafață a unui text, în loc de nivelul de suprafață al unui text (pag. 35);
* diseprată, în loc de disperată (pag. 37);
* scenarilor, în loc de scenariilor (pag. 37);
* o anecdota, în loc de o anecdotă (pag. 38);
* pesonajul, în loc de personajul (pag. 39);
* înțelgerea, în loc de înțelegerea (pag. 39);
* romne, în loc de romane (pag. 39); – vezi și la pag. 11, 22, 65, 141, 164, 166 și 171!
* înr-un, în loc de într-un (pag. 40);
* corspondențe, în loc de corespondențe (pag. 40);
* pasărilor, în loc de păsărilor (pag. 41);
* anlizate, în loc de analizate (pag. 41);
* teorii, în loc de teoriei (pag. 42);
* plecâd, în loc de plecând (pag. 42);
* odata, în loc de odată (pag. 45);
* cetrcetării, în loc de cercetării (pag. 46);
* una din normele, în loc de una dintre normele (pag. 47);
* ctitica, în loc de critica (pag. 47);
* autentictății, în loc de autenticității (pag. 47);
* acesată, în loc de această (pag. 48);
„Propiei” (!!!), duduia doctor în FILOLOGIE ;i director de Colegiu Național Pedagogic? (pag. 56).
„Propiei” (!!!), duduia doctor în FILOLOGIE și director de Colegiu Național Pedagogic? (pag. 56).
* propiei, în loc de propriei (pag. 56); – vezi și la pag. 162!
* Antona Holban, în loc de Anton Holban (pag. 59); – eroare în subtitlu!
* sa-și, în loc de -și (pag. 61);
* de asemena, în loc de de asemenea (pag. 62); – vezi și la pag. 85, 114 și 159!
* mondului, în loc de modului (pag. 62);
* autenenticitatea, în loc de autenticitatea (pag. 64);
* ublu, în loc de umblu (pag. 65);
* roamne, în loc de romane (pag. 65); – vezi și la pag. 11, 22, 39, 141, 164, 166 și 171!
* daca, în loc de dacă (pag. 65);
* autenic, în loc de autentic (pag. 68);
* sa-ți, în loc de să-ți (pag. 71);
* Ppapdat Bengescu, în loc de Papadat Bengescu (pag. 71); – vezi și la pag. 111!
* fisofic, în loc de filosofic (pag. 73);
* commune, în loc de comune (pag. 73);
* tremenii, în loc de termenii (pag. 75);
* cât și lucru pe care creația, în loc de cât și lucrul pe care creația (pag. 76);
* multidimensionalitate lumii, în loc de multidimensionalitatea lumii (pag. 77);
* enuțării, în loc de enunțării (pag. 77);
* enuțătorul, în loc de enunțătorul (pag. 77);
Pag. 78: „imaginele”, „dechide”, „femiea”, „oginda”, „detremină”, lipsa virgulei și utilizarea inadecvată a acesteia!
Pag. 78: „imaginele”, „dechide”, „femiea”, „oginda”, „detremină”, lipsa virgulei și utilizarea inadecvată a acesteia! Pentru virgule am stat la coadă!
* imaginele, în loc de imaginile (pag. 78);
* dechide, în loc de deschide (pag. 78);
* femiea, în loc de femeia (pag. 78);
* oginda, în loc de oglinda (pag. 78);
* detremină, în loc de determină (pag. 78); – vezi și la pag. 25!
* oglizilor, în loc de oglinzilor (pag. 79);
* flosoful, în loc de filosoful (pag. 81);
* alternță, în loc de alternanță (pag. 81);
* admirablă, în loc de admirabilă (pag. 82);
* relalitate, în loc de realitate (pag. 82);
* observant, în loc de observat (pag. 82); – vezi și la pag. 124, 152, 178, 182 și 190!
* suferinții, în loc de suferinței (pag. 82); – vezi și la pag. 83!
* suferinții, în loc de suferinței (pag. 83); – vezi și la pag. 82!
* panopticum-ul, în loc de panopticumul (pag. 84);
* stautie, în loc de statuie (pag. 84);
* asemena, în loc de asemenea (pag. 85); – vezi și la pag. 62, 114 și 159!
* convingera, în loc de convingerea (pag. 86);
* insula, în loc de insulă (pag. 86);
„Comfortabil”, coana doctor Ciobotaru? (pag. 90).
„Comfortabil” (!!!), coana doctor Ciobotaru? (pag. 90).
* marca unei realității, în loc de marca unei realități (pag. 87);
* reperzintă, în loc de reprezintă (pag. 88);
* acestă, în loc de această (pag. 90);
* comfortabil, în loc de confortabil (pag. 90);
* găsescă, în loc de găsească (pag. 91);
* afecteză, în loc de afectează (pag. 92);
* teorie lui Mauron, în loc de teoriei lui Mauron (pag. 93);
* citicilor, în loc de criticilor (pag. 93);
* intentererpretând, în loc de interpretând (pag. 93);
Pag. 94: * lierară - în loc de literară, * identitității - în loc de identității, * câtodată - în loc de câteodată, * peroana - în loc de persoana, * data - în loc de dată, * creâd - în loc de creând, * rezolvirea - în loc de rezolvarea, * realiatea - în loc de realitatea. Virgulele sunt puse după cum respiră coana Ciobotaru!
Pag. 94: * lierară – în loc de literară, * identitității – în loc de identității, * câtodată – în loc de câteodată, * peroana – în loc de persoana, * data – în loc de dată, * creâd – în loc de creând, * rezolvirea – în loc de rezolvarea, * realiatea – în loc de realitatea. Virgulele sunt puse după cum respiră coana Ciobotaru!
* lierară, în loc de literară (pag. 94);
* identitității, în loc de identității (pag. 94);
câtodată, în loc de câteodată (pag. 94);
* peroana, în loc de persoana (pag. 94);
* data, în loc de dată (pag. 94);
* creâd, în loc de creând (pag. 94);
* rezolvirea, în loc de rezolvarea (pag. 94);
* realiatea, în loc de realitatea (pag. 94);
* irelaitatea, în loc de irealitatea (pag. 95) ;
* aceste proiecții halucinatorii a căror motiv central, în loc de aceste proiecții halucinatorii al căror motiv central (pag. 95);
* cauta asemena lui Brâncuși, în loc de caută asemenea lui Brâncuși (pag. 95);
* Cărtărescu suprinde libertate, în loc de Cărtărescu surprinde libertatea (pag. 95);
* amintre, în loc de amintire (pag. 96);
* cuplui, în loc de cuplului (pag. 97);
* deșteptatorul, în loc de deșteptătorul (pag. 97);
Deși este de domeniul „articificialului”, teza de doctorat îi „satisfice” numai pe membrii Comisiei de Etică a U.O.C. și, evident, pe doctorița Ciobotaru! (pag. 97).
Deși este de domeniul „articificialului”, teza de doctorat îi „satisfice” numai pe membrii Comisiei de Etică a U.O.C. și, evident, pe doctorița Ciobotaru! (pag. 97).
* articificialului, în loc de artificialului (pag. 97);
si-o, în loc de și-o (pag. 97);
* satisfice, în loc de satisface (pag. 97);
* convingera, în loc de convingerea (pag. 98);
* realitata, în loc de realitatea (pag. 98); – vezi și la pag. 109 și 155!
* inermediul, în loc de intermediul (pag. 98);
* vareieteului, în loc de varieteului (pag. 101);
* umnaitatea, în loc de umanitatea (pag. 101);
* mingii, în loc de mingi (pag. 101);
* exisă, în loc de există (pag. 102);
* fiinnd, în loc de fiind (pag. 102);
* înțelgere, în loc de înțelegere (pag. 104);
Cum ar fi scris doctora Ciobotaru despre personajele autorului, dacă, printr-o „metmofozare, Camil Petrescu ar fi devenit Ion Creangă! (pag. 107).
Cum ar fi scris doctora Ciobotaru despre personajele autorului, dacă, printr-o „metmofozare”, Camil Petrescu ar fi devenit Ion Creangă? (pag. 107).
* metmofozarea, în loc de metamorfozarea (pag. 107);
* conștientzarea, în loc de conștientizarea (pag. 107);
* personajele camil petresciene, în loc de personajele camilpetresciene (pag. 107); – vezi și la pag. 126 și 163!
* conștientzând, în loc de conștientizând (pag. 107);
* cicatirza, în loc de cicatriza (pag. 107);
* devein, în loc de devin (pag. 108);
* relalitate, în loc de realitate (pag. 109); – vezi și la pag. 98 și 155!
* repaos, în loc de repaus (pag. 109);
Într-un hal fără (de) hal sau cum arată o pagină dintr-o lucrare de doctor(at) în FILOLOGIE! Și ca aceasta sunt zeci și zeci de pagini!
Într-un hal fără (de) hal sau cum arată o pagină dintr-o lucrare de doctor(at) în FILOLOGIE! Și ca aceasta sunt zeci și zeci de pagini!
* sanatoriul – spațiul al erosului, în loc de sanatoriul – spațiu al erosului (pag. 111, subtitlu);
* limitele a trei parametrii, în loc de limitele a trei parametri (pag. 111);
* ersoul oscilâd, în loc de erosul oscilând (pag. 111);
* intersat, în loc de interesant (pag. 111);
* a cărui inima, în loc de a cărui inimă (pag. 111);
* incapaciții, în loc de incapacității (pag. 111);
* această trăsătură comună a personajelor celor doi autori i-au determinat pe criticii literari, în loc de această trăsătură comună a personajelor celor doi autori i-a determinat pe criticii literari (pag. 111)
* literatrură, în loc de literatură (pag. 111);
* Ppapadat-Bengescu, în loc de Papadat-Bengescu (pag. 111, subsol, referința nr. 284); – vezi și la pag. 71!
* ascociate, în loc de asociate (pag. 112);
* incommode, în loc de incomode (pag. 113);
* gâdi, în loc de gândi (pag. 113);
* de asemena, în loc de de asemenea (pag. 114); – vezi și la pag. 62, 85 și 159!
* recitâd, în loc de recitând (pag. 115);
* întâplător, în loc de întâmplător (pag. 117);
* asememănătoare, în loc de asemănătoare (pag. 120);
* întreupă, în loc de întrerupă (pag. 122);
Pag. 124 - cinci rânduri, cinci erori!!!
Pag. 124 – cinci rânduri, cinci erori! Cuvântul OBSERVANT este scris eronat și la pag. 82, 152, 178, 182 și 190!
* constatam, în loc de constatăm (pag. 122);
* iposibilitatea, în loc de imposibilitatea (pag. 123);
* observant, în loc de observat (pag. 124); – vezi și la pag. 82, 152, 178, 182 și 190!
* uitâd, în loc de uitând (pag. 124);
* commune, în loc de comune (pag. 125);
* dscoperirea, în loc de descoperirea (pag. 125);
* vâjit, în loc de vâjâit (pag. 125);
* camil petrescian, în loc de camilpetrescian (pag.126); – vezi și la pag. 107 și 163!
* singurle, în loc de singurele (pag. 127);
* nocrurn, în loc de nocturn (pag. 127);
* momenent, în loc de moment (pag. 127);
* corspondență, în loc de corespondență (pag. 129);
* expresionoistă, în loc de expresionistă (pag. 129);
* luminiozitate, în loc de luminozitate (pag. 131);
Cuvântul „discomfort” (în loc de disconfort) de pe această pagină, coroborat cu „comfortabil” (în loc de confortabil, pag. 90), demonstrează că doctora Ciobotaru este un dușman al limbii române. Dacă la acestea mai adăugăm „propie” (în loc de proprie, pag. 56) și „propiilor” (în loc de propriilor, pag. 162), dar și celelalte erori flagrante din lista de mai sus, putem spune avem de a face cu un caz de analfabetism funcțional? Pentru asemenea erori grave de necunoaștere a limbii române, un elev de clasa a V-a ar fi lăsat corijent. Anamaria Ciobotaru este, însă, prof. asist. univ. doctor în Filologie și director de Colegiu pedagogic!!!
Cuvântul „discomfort” (în loc de disconfort, pag. 131), coroborat cu „comfortabil” (în loc de confortabil, pag. 90), demonstrează că doctora Ciobotaru este un dușman al limbii române. Dacă la acestea mai adăugăm „propie” (în loc de proprie, pag. 56), „trei parametrii” (în loc de trei parametri, pag. 111), „propiilor” (în loc de propriilor, pag. 162), dar și celelalte erori flagrante din teza de doctorat, putem spune că avem de a face cu un caz de analfabetism funcțional.
Pentru asemenea erori extrem de grave – de necunoaștere a limbii române -, un elev de clasa a V-a ar fi lăsat corijent. Anamaria Ciobotaru este, însă, prof. asist. univ. doctor în Filologie și director de Colegiu Național Pedagogic!!!
* discomfort, în loc de disconfort (pag. 131);
* firicile, în loc de fricile (pag. 131);
* rămând, în loc de rămânând (pag. 132);
* periodadă, în loc de perioadă (pag. 136);
* corporlitatea, în loc de corporalitatea (pag. 139);
* palnete, în loc de planete (pag. 139);
* trsansformări, în loc de transformări (pag. 140);
* romnului, în loc de romanului (pag. 141); – vezi și la pag. 11, 22, 39, 65, 164, 166 și 171!
* este captiv mai ales datorită faptului că nu poate exprima ceeea ce gândește, în loc de este captiv mai ales din cauza faptului că nu poate exprima ceea ce gândește (pag. 145);
* de aceeea, în loc de de aceea (pag. 145);
* abcces, în loc de abces (pag. 146);
* miscă, în loc de mișcă (pag. 146);
* trișindu-și, în loc de trișându-și (pag. 146);
Pag. 147 - alte mostre de necunoaștere a limbii române.
Pag. 147 – alte exemple de necunoaștere a limbii române.
* „omul-carcasă” a lui Dali, în loc de „omul-carcasă al lui Dali” (pag. 147); – vezi și la pag. 152!
* vizuiunea, în loc de viziunea (pag. 149);
* celebru tablou, în loc de celebrul tablou (pag. 149);
* distorsonare, în loc de distorsionare (pag. 151);
* omul-carcasă” a lui Dali, în loc de omul-carcasă al lui Dali” (pag. 152); – vezi și la pag. 147!
* observant, în loc de observat (pag. 152); – vezi și la pag. 82, 124, 178, 182 și 190!
* gâdi, în loc de gândi (pag. 152);
* continua, în loc de continuă (pag. 153);
* realiății, în loc de realității (pag. 155); – vezi și la pag. 98 și 109!
* expilca, în loc de explica (pag. 155);
* obișniți, în loc de obișnuiți (pag. 155);

* incetritudinea, în loc de incertitudinea (pag. 155)

* naratroului-personaj, în loc de naratorului-personaj (pag. 155); – vezi și la pag. 168!
* a exacerbării simțurilor datorată condiției de bolnav permanent, în loc de a exacerbării simțurilor cauzată de condiția de bolnav permanent (pag. 156);
* ușurința, în loc de ușurință (pag. 157);
* portetul, în loc de portretul (pag. 157);
* iau naștere datorită nevoii stringente, în loc de iau naștere din cauza nevoii stringente (pag. 158);
* amplaste, în loc de amplasate (pag. 158);
* substațe, în loc de substanțe (pag. 159);
* unuor, în loc de unor (pag. 159);
* de asemena, în loc de de asemenea (pag. 159); – vezi și la pag. 62, 85 și 114!
* încâtătoare, în loc de încântătoare (pag. 159);
* propiilor, în loc de propriilor (pag. 162); – vezi și la pag. 56!
* în cazul personajelor damnate ale lui Poe, ca și a tuturor celorlalte personaje, în loc de în cazul personajelor damnate ale lui Poe, ca și al tuturor celorlalte personaje (pag. 162);
Pag. 163: „camil petrescian”, „anunlează”.
Pag. 163: „camil petrescian”, „anunlează”.
* camil petrescian, în loc de camilpetrescian (pag. 163); – vezi și la pag. 107 și 126!
* anunlează, în loc de anulează (pag. 163);
* posibiltatea, în loc de posibilitatea (pag, 163);
* expilca, în loc de explica (pag. 164);
* eluciadat, în loc de elucidat (pag. 164);
* roamenle, în loc de romanele (pag. 164); – vezi și la pag. 11, 22, 39, 65, 141, 166 și 171!
* referene, în loc de refrene (pag. 165);
* adevărata influența, în loc de adevărata influență (pag. 165);
* perioada, în loc de perioadă (pag. 165);
* plăcerea de-ți scrie, în loc de plăcerea de-ați scrie (pag. 165);
* roman, în loc de român (pag. 166); – vezi și la pag. 11, 22, 39, 65, 141, 164 și 171!
* a ignorant, în loc de a ignorat (pag. 166);
strâsă, în loc de strânsă (pag. 166);
* ale realități, în loc de ale realității (pag. 167);
* naratroul-personaj, în loc de naratorul-personaj (pag. 168); – vezi și la pag. 155!
* ecuația este exact invers, în loc de ecuația este exact inversă (pag. 168);
* prelindându-se, în loc de prelingându-se (pag. 168);
* al natrurii, în loc de al naturii (pag. 169);
* experința, în loc de experiența (pag. 169);
* un cerc în care să rămâie închis case și copaci, în loc de un cerc în care să rămâie închise case și copaci (pag. 170);
* seamană, în loc de seamănă (pag. 170);
* satutul, în loc de statutul (pag. 171);
* roamne, în loc de romane (pag. 171); – vezi și la pag. 11, 22, 39, 65, 141, 164 și 166!
* transcedental, în loc de transcendental (pag. 173);
* reminisciența, în loc de reminiscența (pag. 173); – vezi și la pag. 20 și 189 (de două ori pe aceeași pagină!
* detașază, în loc de detașează (pag. 173);
* încontinuare, în loc de în continuare (pag. 174);
Pag. 175 - „transdiciplinar”, în loc de transdisciplinar; - eroarea se regăsește și pe pagina cu titlul lucrării și la pag. 175, 185 și 189.
Pag. 175 – „transdiciplinar”, în loc de transdisciplinar; – eroarea se regăsește și pe pagina cu titlul lucrării, dar și la pag. 185 și 189.
* transdiciplinar, în loc de transdisciplinar (pag. 175); – eroarea se regăsește pe pagina cu titlul lucrării și la pag. 185 și 189!
* observant, în loc de observat (pag. 178); – vezi și la pag. 82, 124, 152, 182 și 190!
* reamnintire, în loc de reamintire (pag. 179);
* artisitică, în loc de artistică (pag. 180);
* orcărui, în loc de oricărui (pag. 182);
* observant, în loc de observat (pag. 182); – vezi și la pag. 82, 124, 152, 178 și 190!
* scrisoriile, în loc de scrisorile (pag. 183);
* Lucia Bălăcecu, în loc de Lucia Bălăcescu (pag, 183);
* asemena, în loc de asemenea (pag. 183);
* corspondenței, în loc de corespondenței (pag. 183);
* intersul, în loc de interesul (pag. 183);
Erorile grosolane ale lucrării încep chiar de pe coperta acesteia.
Erorile grosolane din lucrarea de doctorat încep chiar de pe coperta acesteia.
* transdsisciplinară, în loc de transdisciplinară (pag. 185); – eroarea se regăsește pe pagina cu titlul lucrării și la pag. 175 și 189!
* sunt „oglinzile de legitimare” a operei lui Blecher, în loc de sunt „oglinzile de legitimare” ale operei lui Blecher (pag. 185);
* referiere, în loc de referire (pag. 186);
* mai ales datorită perspectivei sumbre, în loc de mai ales din cauza perspectivei sumbre (pag. 187);
* vedre, în loc de vedere (pag. 187);
* conținutulul, în loc de conținutul (pag. 187);
* reprezină, în loc de reprezintă (pag. 188);
* sorgine, în loc de sorginte (pag. 189);
* transdiciplinară, în loc de transdisciplinară (pag. 189); – eroarea se regăsește pe pagina cu titlul lucrării și la pag. 175 și 185!
* reminsciențe, în loc de reminiscențe (pag. 189); – vezi și la pag. 20 și 173!
* reminisciențe, în loc de reminiscențe (pag. 189);
* convigerea, în loc de convingerea (pag. 190);
* observant, în loc de observat (pag. 190); – vezi și la pag. 82, 124, 152, 178 și 182!
* semnificție, în loc de semnificație (pag. 193);
* L’ art e la littérature fantastiques, în loc de L’Art et la littérature fantastiques (pag. 195).
Cuvântul „reminisciențe” este scris eronat de două ori pe aceeași pagină, deci este exclusă posibilitatea unei justificări puerile din partea doctorei-filologe, dovedindu-se astfel că madam Ciobotaru habar nu are cum se scrie/ pronunță corect cuvântul reminiscențe!!!
Pag. 189 – Cuvântul „reminisciențe” este scris eronat de două ori pe aceeași pagină, dar și la pag. 20 și 173, deci este exclusă posibilitatea unei justificări puerile din partea doctoriței-filologe, dovedindu-se astfel că madam Ciobotaru habar nu are cum se scrie/ pronunță corect cuvântul reminiscențe!!!

♦ ♦ ♦

ATENȚIE!!! Analizăm O TEZĂ DE DOCTORAT, al cărei titular, prof. asist. univ. dr. Anamaria Ciobotaru, beneficiază de funcție, avantaje bănești, bonusuri (în octombrie 2016, în urma susținerii probelor de concurs, a reocupat funcția de director al Colegiului Pedagogic, doctoratul contând cu 5 (cinci) puncte în fața contracandidatului său!) și altele.
Înțelegem că, la o lucrare de circa 200 de pagini, ar putea fi trecute cu vederea câteva erori (lipsa unei litere, inversarea a două litere în cadrul unui cuvânt, lipsa unor diacritice etc.), cauzate de grabă, neatenție, stres, dar, în niciun caz, nu sunt admise atât de multe și atât de grave cum sunt cele mai sus arătate!
Mai trebuie precizat că, ATENȚIE!, pretinsa teză de doctorat, deși are 200 de pagini numerotate, în realitate conține mai puțin spațiu tipografic dedicat subiectului ales, acesta fiind un alt aspect, extrem de grav, pe care îl vom demonstra într-un episod viitor.
De asemenea, mai trebuie menționate lipsa absolut catastrofală și revoltătoare a virgulelor, dar și utilizarea neadecvată a acestora, paginile respective fiind atât de multe, încât ar trebui redată/ postată, nu exagerăm deloc, întreaga „lucrare de doctorat”!
Care!... Care!... Care!... Care!... Care!...
Care!… Care!… Care!… Care!… Care!… (pag. 56).

În context, vă mai redau un exemplu, și anume excesul/ repetarea de cuvinte:

„(…) Nicolae Manolescu (sic!) în studiul său (sic!) Arca lui Noe, observa care sunt acele caracteristici care îl despart pe Eliade de Camil Petrescu, (sic!) și care sunt amănuntele care îl apropie pe autor de Camil Petrescu, și nu numai, ci și de Anton Holban. Eliade, spre deosebire de Camil Petrescu, pentru care autenticitatea însemna «a fi individual», pune problema relației autenticitate – universalitate. (…).”
♦ ♦ ♦
Aceste dovezi flagrante de A G R A M A T I S M relevă nu numai grave lipsuri de cunoștințe elementare de gramatică a limbii române, de neadmis într-o lucrare de doctorat, mai ales în domeniul FILOLOGIE, ci și superficialitatea, iresponsabilitatea și incompetența individei, deci, în ceea privește corectitudinea, forma și conținutul lucrării, acestea o descalifică definitiv pe autoare și se impune demiterea ei… urgentă.
De asemenea, așa-zisa „lucrare de doctorat”, în integralitatea acesteia, evidențiază faptul că, printre alte foarte multe și grave erori și lipsuri de formă și conținut, autoarea A.C. nici nu s-a sinchisit să o revadă/ să o corecteze, iar comisia de susținere publică a acesteia nici atât!
Halul în care se prezintă această pretinsă „lucrare de doctorat” îl îndeamnă pe un eventual analizator să se întrebe DACĂ a fost realizată chiar de cea care o semnează, DACĂ a fost cumpărată și, dacă da, DE LA CINE și CÂT a plătit pentru aceasta?
Anamaria Ciobotaru, prof. asist. univ. dr., director agramat al Colegiului Național Pedagogic Constanța, rușinea învățământului constănțean.
Prof. asist. univ. dr. Anamaria Ciobotaru, director agramat al Colegiului Național Pedagogic Constanța, rușinea învățământului constănțean.
Să-ți fie rușine, Anamaria Ciobotaru!
Demisia, nerușinato!
Dacă nu avem niciun fel de așteptări de la Ministerul Educației, al cărui miniștri, cei mai mulți, au fost niște mostre de incompetență, iresponsabilitate, superficialitate și chiar analfabetism funcțional, dar nici de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, al cărui inspector general face schimb de rețete culinare cu suspecta de plagiat, așteptările ni se îndreaptă spre primarul Decebal Făgădău (contractul de manager al Colegiului este semnat între cele două părți), care, din cauza managementului deosebit de defectuos, o poate demite pe această epuizată și incompetentă Anamaria Ciobotaru, rușinea învățământului constănțean. Vom reveni.

[1] Lucrarea a fost elaborată sub îndrumarea prof. univ. dr. Paul Dugneanu.
 

Comentează pe Facebook

Articolul precedentAnamaria Ciobotaru – lucrare de doctorat suspectă de plagiat și autoplagiat
Articolul următorMAREA SCOFALĂ a lui ANDREI GHEORGHE
CUMPĂNĂ C. CONSTANTIN - jurnalist • licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Am muncit ca să te cresc“ - premiul pentru „Cel mai bun film de anchetă pe anul 1995“; •1995-coautor la realizarea filmului pentru TV „Şi Dumnezeu se odihnește“, despre catastrofa navală din 4/5 ianuarie 1995, filmt selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; •1996-realizator al filmului pentru TV „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“, despre viaţa oamenilor bolnavi de lepră din Dispensarul din Tichileşti-Tulcea; selectat pentru concursul A.P.T.R.-1996; selectat pentru Festivalul MEDIAFEST-Costineşti-1996, nominalizat pentru Gala Laureaţilor; •1990-2008-autor a numeroase ştiri, anchete, investigaţii, reportaje, interviuri, precum şi realizator de emisiuni pentru televiziune; •2006-autorul cărţii „Tragedia navei «Independența»“; •2007-coautorul cărţii „Catastrofa navei «Unirea»“; •2008-coautorul cărţii „Naufragiul navelor «Paris» şi «You Xiu»“; •2009-autorul cărţii „Terente“ (vol. I şi II); •2011-coautorul cărţii „Amintiri despre o flotă pierdută“ (vol. I şi II); •2011-membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști; •2011-membru al Ligii Navale Române; • 2017 - "Elena de la Dunăre și Mare" - Film documentar (Elena Roizen), Redactor.