UE aprobă centre pentru migranți în afara Uniunii. Organizațiile pentru drepturile omului contestă garanțiile

Noul Regulament privind returnarea, adoptat la Luxemburg, înlocuiește Directiva privind returnarea din 2008, potrivit Euronews. Consiliul UE afirmă că acesta completează Pactul privind migrația și azilul și că toate măsurile trebuie să respecte drepturile fundamentale. Detaliile funcționării centrelor rămân însă în acordurile cu țările gazdă. Regulamentul aprobă mecanismul; acordurile trebuie să ducă promisiunea.

„Ideea propusă a centrelor de returnare este crudă, costisitoare și contraproductivă”, a declarat pentru Euronews Marta Welander, directoare de advocacy pentru UE la International Rescue Committee (IRC), organizație de ajutor umanitar.

Despre protecția persoanelor după transfer, Welander a explicat: „Nicio finanțare suplimentară, instruire sau schimbare a modului de concepere a monitorizării nu modifică faptul că protecția unei persoane transferate ar depinde în întregime de un stat aflat în afara jurisdicției UE; astfel, supravegherea adecvată, dreptul la contestație și protecția împotriva returnării forțate nu pot fi garantate în același fel ca în interiorul jurisdicției UE”.

Consiliul promite returnări rapide, Welander indică un obstacol în țările terțe

Irlanda deține președinția Consiliului UE. Jim O’Callaghan, ministrul irlandez al justiției, afacerilor interne și migrației, a justificat schimbarea prin diferența dintre deciziile emise și plecările efective, în declarația prezentată de Consiliu la adoptarea normelor: „Aproximativ două din trei persoane cărora li s-a cerut să părăsească UE nu pleacă efectiv. Normele revizuite privind returnarea, adoptate astăzi, vor ajuta statele membre să pună în aplicare eficient returnări rapide”.

Welander indică însă disponibilitatea țărilor terțe de a coopera la readmisie, adică la reprimirea persoanelor, și la verificarea documentelor drept un obstacol major. În evaluarea sa, această piedică este invocată frecvent ca fiind mai mare decât coordonarea la nivel european. Votul este european. Cooperarea necesară, și din afara Uniunii.

Regulamentul introduce obligații, sancțiuni și un mecanism de recunoaștere a deciziilor:

• Persoanele fără drept de ședere trebuie să plece și să coopereze cu autoritățile. Nerespectarea obligațiilor poate atrage reducerea beneficiilor sau penalități financiare.
• Persoanele care prezintă un risc de securitate pot primi interdicție de intrare pe termen nedeterminat ori pot fi ținute în detenție peste 24 de luni, dacă măsurile sunt justificate și proporționale.
• Ordinul european de returnare permite statelor să recunoască deciziile celorlalte state membre. Participarea este inițial voluntară, cu o reevaluare după trei ani.

Catelli contestă protecția oferită de acordurile cu țările gazdă

Deschiderea unui centru presupune un acord sau un aranjament cu o țară din afara UE care respectă standardele internaționale privind drepturile omului și principiul nereturnării, adică protecția împotriva trimiterii unei persoane într-un loc unde ar fi în pericol. Minorii neînsoțiți sunt excluși.

Chiara Catelli, responsabilă de advocacy la PICUM, contestă conținutul regulamentului în declarațiile relatate de Euronews: „Regulamentul privind returnarea nu spune nimic despre condițiile de trai sau durata detenției în centrele de returnare și nici despre cine va monitoriza respectarea garanțiilor și le va pune în aplicare”.

Obiecția ei privește și folosirea acestor centre ca instrument de politică migratorie: „Nicio garanție nu poate face din centrele de deportare un instrument legitim de gestionare a migrației”, a spus Catelli.

Referitor la efectul transferului asupra vieții persoanelor vizate, aceasta a adăugat: „Însuși faptul de a trimite oameni în locuri pe care nici măcar nu le cunosc, departe de viața pe care încercau să și-o construiască, contravine dreptului la viață privată și de familie”.

Nici desemnarea unei țări drept sigură nu rezolvă, în opinia sa, evaluarea fiecărui caz: „O țară ar putea fi considerată sigură de UE și totuși să fie nesigură pentru anumite persoane, în funcție de situația lor individuală”, a avertizat reprezentanta PICUM.

Garanțiile cerute de comisar sunt recomandări, nu clauze ale regulamentului

În scrisori publicate în iulie, Michael O’Flaherty, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, s-a adresat celor cinci țări care urmăresc înființarea unui centru comun. A cerut patru garanții:

• Evaluarea riscurilor înainte de deschiderea oricărui centru.
• Monitorizare independentă și continuă, cu posibilitatea suspendării cooperării.
• Acorduri obligatorii juridic, care să includă clauze aplicabile privind drepturile omului.
• Publicarea acordurilor și a constatărilor, pentru ca parlamentele și instanțele să le poată verifica.

Aceste cerințe sunt recomandările comisarului, nu clauze ale regulamentului. Lista garanțiilor cerute nu trebuie confundată cu lista garanțiilor adoptate.

Welander contestă și posibilitatea exercitării controlului: „Este greu de văzut cum ar putea funcționa o monitorizare eficientă într-o țară terță în care UE nu are instanțe, jurisdicție și nicio putere de a impune respectarea regulilor”, a precizat ea.

IRC a vizitat de două ori centrele de detenție ale Italiei din Albania, invocate frecvent drept model pentru centrele de returnare. Despre situația observată acolo, organizația a transmis, citată de Euronews: „Ceea ce s-a observat în Albania include suferință psihologică larg răspândită în rândul persoanelor deținute fără îngrijire adecvată pentru sănătatea mintală, inclusiv relatări extrem de îngrijorătoare despre autovătămare”.

Transferul persoanelor nu transferă și obligațiile statelor, avertizează Türk

După adoptarea textului de către Parlament în iunie, Volker Türk, înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, a atras atenția asupra obligațiilor statelor UE privind drepturile omului. Centrul poate fi mutat. Răspunderea rămâne.

Catelli leagă această responsabilitate și de consecințele politicilor adoptate: „Este clar că UE și statele sale membre nu își pot externaliza pur și simplu responsabilitatea de a proteja drepturile fundamentale ale oamenilor sau de a preveni și remedia încălcările, mai ales când acestea sunt consecința directă a politicilor pe care le-au pus în aplicare”, a subliniat ea.

Rwanda este menționată de Euronews drept una dintre posibilele favorite pentru găzduirea acestuia, dar nicio țară gazdă nu fusese confirmată.

Thanos Plevris, ministrul grec al migrației, a anunțat ca obiectiv deschiderea facilității în 2027. Garanțiile suplimentare cerute celor cinci state au, deocamdată, statut de recomandări.