Înalta Curte propune bani sau titluri de valoare pentru restanțe. Guvernul invocă interimatul

Plata efectivă și emiterea unor titluri de valoare cu scadență ulterioară sunt variantele indicate joi, 15 octombrie 2026, de reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), potrivit Observator News. Propunerile vin după respingerea definitivă a recursului Guvernului și Ministerului Finanțelor în procesul privind finanțarea restanțelor.

Victor Alistar, purtătorul de cuvânt al ÎCCJ, a prezentat mecanismele într-o conferință de presă de joi: „Modalitățile de stingere a obligațiilor bugetare pe care statul le are față de terți sunt multiple. Poate să fie plata efectivă, poate să fie, spre exemplu, emiterea unor titluri de valoare în circulație, cu o scadență la un anumit moment dat. Pot să existe diferite modalități, astfel încât debitul general cu care este în dinamică, cuprinzând debitul principal și accesoriile, și vreau să vă spun că pentru situația unor debite care au vechime de 5 ani, adică ultima tranșă, conform ordonanțelor de urgență adoptate, inclusiv cea din ianuarie de Guvernul Bolojan, are accesorii față de debitul principal raportat aproape la 68%, care continuă. Și, atunci, aceste mecanisme sunt prevăzute atât de Codul fiscal, cât și de Legea 500/2002. Nu este căderea noastră să stabilim modalitățile, aici este aprecierea Executivului. Esențial este ca hotărârea judecătorească să fie respectată”

Alegerea modalității aparține Executivului, a precizat Alistar, care a invocat Codul fiscal și Legea 500/2002. Titlurile de valoare ar avea un termen ulterior de plată. Propunerea unei scadențe nu înlocuiește obligația de respectare a hotărârii.

Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, a transmis joi poziția Executivului printr-un comunicat al Guvernului României, preluat de Știri pe surse: „Guvernul Bolojan a încercat să evite această situație prin toate căile legale de atac, inclusiv la CCR. Guvernul interimar nu poate face rectificare bugetară, deci nu poate aloca suma”. Hotărârea menținută cere finanțarea inclusiv prin rectificare bugetară, dacă este cazul, adică prin modificarea bugetului în cursul anului.

Interimatul nu suspendă obligația de finanțare

Hotărârea definitivă obligă Executivul și Ministerul Finanțelor să asigure integral fondurile scadente în 2026 pentru restanțele salariale ale personalului instanțelor. Termenul de executare curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Observator News descrie obligația mai larg, drept achitarea integrală a aproximativ 5 miliarde de lei, echivalentul unui miliard de euro. Această formulare diferă de obligația de asigurare a fondurilor scadente în anul curent.

Valoarea de aproximativ 5 miliarde de lei fusese indicată de Ziare.com, iar echivalentul unui miliard de euro de Știri pe surse. Ilie Bolojan, premier interimar, estimase anterior plata la 4,8 miliarde de lei.

ÎCCJ a soluționat recursul după șapte amânări ale pronunțării. Ultima fusese joia precedentă, potrivit News.ro. Prima instanță decisese la primul termen. Șapte amânări mai târziu, obligația de finanțare a rămas întreagă.

Un viitor Cabinet condus de Luca Niculescu va trebui să gestioneze obligațiile financiare rezultate din litigiu dacă primește votul de încredere al Parlamentului.

ÎCCJ susține că amânarea adaugă peste 21% pe an la datorie

Potrivit instanței supreme, datoriile salariale către magistrați au fost eșalonate prin ordonanțe pe 5 ani, cu tranșe de plată crescătoare spre sfârșitul perioadei. Dobânzile și penalitățile adaugă peste 21% pe an la datoria inițială, susține ÎCCJ, care compară această majorare cu dobânda medie de 7,4% a datoriei publice. Plata a fost amânată; obligația de plată a crescut.

Instanța mai susține că 41,5% din diferențele salariale se întorc la buget sub formă de contribuții obligatorii și impozit pe salarii. Procentul se referă la drepturile salariale neplătite la timp, fără penalități și alte accesorii, adică sumele adăugate datoriei principale.

ÎCCJ afirmă că restanțele istorice ale magistraților nu justifică proasta gestiune economică și scăderea nivelului de trai al populației. Acestea sunt evaluările instanței, care acuză Guvernul de o conduită irațională economic prin amânarea plăților.

Statul recunoscuse datoria, dar nu îi asigurase finanțarea

Secția de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ, care judecă litigii legate de obligațiile autorităților publice, a lăsat în vigoare hotărârea Curții de Apel București din 5 mai 2026. Hotărârea fusese pronunțată în aceeași zi în care Guvernul condus de Bolojan a fost demis.

Potrivit comunicatului de joi al ÎCCJ, autoritățile executive au încălcat legea prin neasigurarea fondurilor. Plățile erau stabilite prin titluri executorii, hotărâri care permit executarea obligațiilor. Guvernul recunoscuse datoriile și în actele normative prin care le eșalonase. Datoria figura în acte; finanțarea ei a trebuit cerută în instanță.

ÎCCJ fundamentase și solicitase necesarul de bani în calitate de ordonator principal de credite al instanțelor judecătorești, instituția responsabilă de bugetul acestora. Fondurile erau cerute pentru obligațiile restante față de personalul instanțelor și pentru executarea titlurilor existente.

Despre conduita Guvernului Bolojan, Alistar a transmis: „St atul nu poate recunoaște existența unei datorii prin propriile acte normative și, în același timp, să refuze asigurarea resurselor necesare executării acesteia. O asemenea conduită contravine exigențelor legalității, securității raporturilor juridice și autorității hotărârilor judecătorești definitive. Deși necesarul de fonduri a fost fundamentat și solicitat de ordonatorul principal de credite, obligațiile care reveneau autorităților executive în temeiul legislației finanțelor publice și al actelor normative de eșalonare nu au fost îndeplinite. Această conduită a continuat de o manieră ostentativă sub actualul Guvern. Înalta Curte subliniază că respectarea Constituției, a legii și a hotărârilor judecătorești definitive nu este condiționată de voința politică a Guvernului, de prioritățile conjuncturale ale puterii executive sau de opțiunile sale privind distribuirea resurselor publice”

Executarea hotărârilor definitive este o obligație constituțională, nu o concesie sau un beneficiu acordat discreționar unei categorii profesionale, afirmă instanța. În poziția sa, Guvernul are atribuții de elaborare și executare a bugetului, dar libertatea distribuirii resurselor nu poate deveni un instrument pentru neexecutarea obligațiilor legale.

ÎCCJ spune că hotărârile trebuie respectate indiferent de voința politică, de prioritățile bugetare, de cine este creditorul sau de natura dreptului recunoscut. Instanța leagă executarea lor de separația puterilor în stat, de stabilitatea raporturilor juridice și de protejarea efectivă a drepturilor cetățenilor.

Reducerea anunțată în martie a ajuns obligație de finanțare integrală

Restanțele au apărut după recalcularea salariilor din Justiție. În 2023, pe baza unor hotărâri judecătorești, salariile judecătorilor și procurorilor au fost majorate cu aproximativ 25%, retroactiv din 2018. ÎCCJ a susținut că există și judecători ale căror titluri executorii nu au fost executate de peste zece ani.

La 19 martie 2026, Bolojan prezenta formula convenită de coaliție pentru susținerea pachetului social al Partidului Social Democrat (PSD). Guvernul aloca 1,1 miliarde de lei ajutoarelor sociale și amâna plata unei părți din restanțe.

Despre cheltuiala aleasă pentru reducere, premierul declara în anunțul din martie: „Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți”. Pe 5 mai, Curtea de Apel București a cerut finanțarea integrală. Reducerea a rămas în declarație.

Procesul a pornit la Curtea de Apel București pe 30 martie 2026, în urma unei acțiuni semnate de Lia Savonea, președinta ÎCCJ. Prin aceasta se cereau bani pentru salariile restante ale judecătorilor și ale celorlalte categorii profesionale îndreptățite.

Prin hotărârea din mai, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile ridicate de Guvern și Ministerul Finanțelor și a admis cererea accesorie formulată de intervenientul Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial.

A respins ca inadmisibilă și cererea de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR). Cererea Ministerului Finanțelor de recuzare a judecătoarei Bușu Ramona, prin care se solicita înlăturarea acesteia de la judecarea cauzei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Sesizarea constituțională nu a schimbat hotărârea

Pe 2 iulie 2026, Bolojan a anunțat sesizarea CCR în legătură cu un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și ÎCCJ. Susținea că puterea judecătorească nu ar avea legitimitatea și nici priceperea tehnică necesare pentru a hotărî cum se împart banii din bugetul general consolidat.

La finalul ședinței de Guvern din acea zi, Bolojan și-a explicat demersul: „De ce am decis să facem acest lucru? Pentru că instanța de judecată s-a substituit puterii executive și legislative în materie bugetară și a gestionării finanțelor publice. Sarcina puterii judecătorești, conform legii și Constituției, este de a interpreta și de a aplica legile existente. Iar din punctul de vedere al juriștilor Guvernului, instanța își depășește sfera de competență atribuită constituțional”. Miercuri, 7 octombrie 2026, CCR a respins cererea ca inadmisibilă.

Pentru magistrații instanței supreme, era o situație fără precedent: litigiul nu fusese încă soluționat, iar una dintre părți declara neconstituțională conduita instanței și o acuza că își depășise competențele.

În soluția din octombrie, Curtea Constituțională a precizat: „atribuția prevăzută de art.146 lit.e) din Constituție nu poate fi utilizată ca o cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești și nu poate transforma Curtea Constituțională într-o instanță de control judiciar”. Guvernul ceruse intervenția constituțională asupra unei hotărâri pentru care legea prevedea deja căi de atac.

Judecătorii constituționali au arătat că Executivul contesta felul în care fusese judecată cauza. Obiecțiile priveau:

• Soluționarea cererii de recuzare.
• Viteza judecății.
• Tratarea cauzei drept urgentă.
• Termenul stabilit pentru executarea obligațiilor.
• Penalitățile prevăzute de hotărâre.
• Interpretarea normelor aplicabile.

CCR a încadrat criticile la legalitatea și temeinicia hotărârii. Acestea trebuiau formulate prin căile de atac prevăzute de lege, nu prin procedura conflictelor constituționale de la articolul 146 litera e) din Constituție.

Despre limitele propriei competențe, Curtea a mai precizat: „Curtea a mai reținut că nu are competența de a cenzura sau reforma hotărârile judecătorești, așa cum a statuat în jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.988 din 1 octombrie 2008)”. Solicitarea lui Bolojan urmărea, potrivit CCR, schimbarea soluției unei instanțe printr-o procedură incompatibilă cu acest scop.

După respingerea sesizării, reprezentanții ÎCCJ au susținut că demersul pusese sub semnul întrebării accesul magistraților la instanță. Au arătat că pierderea unui litigiu nu îl transformă într-un conflict constituțional.

Reprezentanții ÎCCJ au transmis atunci: „Soluția pronunțată reafirmă o regulă esențială a statului de drept: hotărârile judecătorești se respectă, nu se contestă pe calea unui conflict constituțional”. Instanța supremă care ceruse fondurile este și cea care a respins recursul Guvernului și Ministerului Finanțelor.

Litigiile salariale depășesc sistemul judiciar

În comunicatul de joi, ÎCCJ invocă peste 400.000 de persoane din toate familiile ocupaționale care au cerut în instanță recunoașterea unor drepturi salariale.

ÎCCJ afirmă că 402.926 de persoane au cerut în instanță drepturi salariale de la stat sau de la alți angajatori. Dintre acestea, 159.119 au câștigat definitiv, 179.874 au câștigat în primă instanță, iar cauzele a 63.933 sunt în curs de soluționare.

Statistica instanței cuprinde 83.976 de dosare: 67.577 soluționate în primă instanță sau definitiv și 16.399 în curs de soluționare.

Distribuția persoanelor pe categorii, prezentată de ÎCCJ, este următoarea:

• Învățământ: 171.190.
• Informaticieni, grefieri și alte categorii de personal din justiție: 45.367.
• Cadre din structurile de Interne, Poliție, Jandarmerie și structuri pentru situații de urgență: 30.919.
• Finanțe publice, administrație fiscală și vamă: 24.982.
• Personal medical și sanitar: 24.171.
• Ape, mediu și silvicultură: 15.873.
• Administrație centrală: 14.681.
• Administrație locală: 13.669.
• Asistență socială și protecția copilului: 13.479.
• Transport: 11.468.
• Penitenciare: 8.474.
• Magistrați: 6.817.
• Salariați din sectorul privat: 5.937.
• Militari și civili din Apărare: 2.653.
• Energie, minerit și utilități: 2.639.
• Alte societăți de stat: 2.270.
• Salariați din servicii și comerț privat: 2.020.
• Media publică: 1.728.
• Alte categorii: 4.589.

În lectura ÎCCJ, litigiile salariale nu se opresc la Justiție: ele arată deficiențe atât în regulile de salarizare, cât și în îndeplinirea obligațiilor autorităților față de angajații din serviciul public. Instanța spune că disputa este despre executarea unor drepturi recunoscute prin lege și confirmate de instanțe, nu despre privilegiile unei profesii.

ÎCCJ acuză propaganda afiliată Guvernului că ar fi declanșat o campanie de ură, instigând populația să considere că plata restanțelor se face în detrimentul ei. Caracterizările aparțin instanței supreme.

În argumentația ÎCCJ, plata salariilor bugetarilor, a pensiilor, a prestațiilor sociale și a arieratelor către creditorii fiscali sau bugetari reprezintă obligații legale. Bugetul trebuie construit pornind de la acestea și de la serviciile publice garantate, după care se adaugă cheltuielile decise în funcție de oportunitate, susține instanța. Tot ea atribuie împovărarea bugetului amânării și transferării datoriilor de la un an și de la un Guvern la altul.

Întârzierea aduce penalități, iar statul își încasează propria amendă

După expirarea termenului de executare, fiecare zi de întârziere atrage o penalitate de 1%. Pentru datoria de un miliard de euro, echivalentul indicat este de 10 milioane de euro pe zi.

Până la îndeplinirea obligațiilor, Guvernul și Ministerul Finanțelor datorează și o amendă zilnică egală cu 20% din salariul minim brut pe economie. Statul plătește pentru propria întârziere. Banii ajung tot la bugetul de stat.