O pacientă cu cancer a obținut în instanță tratamentul necompensat. Statul invocase limitele dreptului la viață

Pacienta are neoplasm de colon rectosigmoidian și ajunsese la a cincea linie de tratament oncologic, potrivit documentelor judiciare consultate de Gândul. Medicul curant îi recomandase pembrolizumab, comercializat sub denumirea Keytruda.

Recomandarea era în regim off-label, adică în afara indicațiilor terapeutice aprobate pentru cazul său. Medicamentul era deja compensat pentru anumite indicații oncologice, dar nu pentru tratamentul de linia a cincea prescris femeii.

Accesul la tratament a ajuns în instanță

La 22 septembrie 2026 a fost înregistrată cererea de ordonanță președințială, procedura prin care pacienta solicita o măsură urgentă și provizorie. Ea a cerut asigurarea medicamentului fără contribuție personală, argumentând că imposibilitatea de a plăti tratamentul îi putea afecta grav sănătatea și îi putea pune viața în pericol.

Pacienta a chemat în judecată:

• Guvernul României;
• Ministerul Sănătății;
• Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale;
• Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Ministerul a contestat obligația de a plăti

Ministerul Sănătății a cerut respingerea acțiunii. A susținut că nu are atribuții directe de decontare și că nu poate face din propriul buget plăți pentru medicamente în afara situațiilor prevăzute expres de lege.

Ministerul a invocat și atribuțiile diferite ale instituțiilor chemate în judecată, susținând că acestea nu pot fi obligate automat, în comun, să deconteze tratamentul.

Despre întinderea obligației statului, Ministerul Sănătății a susținut în apărarea consemnată în hotărârea Curții de Apel Timișoara: „Nu există o obligație absolută a statului de a deconta toate medicamentele disponibile pe piață sau de a deconta pe cele disponibile și pentru alte afecțiuni decât cele pentru care au primit deja autorizație de punere pe piață”.

În privința dreptului la viață al pacientei, ministerul a argumentat: „Prin urmare, reclamantei nu îi este îngrădit dreptul la viață, întrucât caracterul absolut al acestui drept nu vizează și componenta economică”.

CNAS a invocat, în apărarea consemnată în dosar, cadrul legal al protecției acestui drept: „Ocrotirea dreptului la viață nu poate fi realizată în afara unui cadru legal, care impune limitări rezonabile ale exercițiului acelor drepturi care indirect asigură realizarea dreptului la viață”.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a explicat că extinderea indicației terapeutice presupune o procedură administrativă de evaluare. Aceasta nu fusese finalizată pentru situația pacientei.

Pacienta a invocat un proiect de ordin început în 2018

În proces, femeia a invocat un proiect de ordin inițiat de Ministerul Sănătății la 4 septembrie 2018. Acesta prevedea constituirea unei comisii care să aprobe decontarea unor medicamente prescrise în afara indicațiilor aprobate.

Potrivit susținerilor reclamantei, proiectul fusese pus în transparență decizională, adică prezentat pentru consultare publică, dar nu fusese semnat și publicat în Monitorul Oficial.

Instanța a reținut că întârzierea putea pune viața în pericol

Judecătorii au respins excepțiile invocate de Ministerul Sănătății și de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. Au constatat că documentele medicale justificau recomandarea tratamentului, iar prețul acestuia reprezenta un obstacol financiar major.

Curtea de Apel Timișoara a explicat urgența intervenției în motivarea hotărârii: „Procedura de includere în lista de medicamente este una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește reclamantei, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol dreptul la sănătate, chiar dreptul la viață al acesteia”.

Instanța a considerat îndeplinite condițiile pentru măsura provizorie, protejarea sănătății și a vieții pacientei justificând intervenția înainte de soluționarea definitivă a procesului.

Decizia privește această pacientă. Nu stabilește definitiv obligația statului pentru toate cazurile similare și nu include în general medicamentul pe lista tratamentelor compensate pentru indicația respectivă.

Hotărârea este executorie, fără somație sau trecerea unui termen. Putea fi atacată cu recurs în cinci zile de la pronunțare.