Luca Niculescu, desemnat pentru funcția de premier, în fața problemei deficitului

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Niculescu pentru funcția de premier după trei încercări de formare a unui Executiv, potrivit Adevărul.ro. Învestirea depinde de votul Parlamentului.

În interviu, Glăvan cere publicarea costurilor proiectelor, respectarea angajamentelor de reducere a unor impozite și simplificarea regulilor pentru firme. Pentru companiile de stat, reproșul său este că guvernele se întorc la promisiunea auditurilor după ce au asumat deja reforme.

Programele sunt separate, banii se împart din același buget

Glăvan pune în discuție felul în care sunt prezentate prioritățile publice. Stadioanele, spitalele, școlile și pensiile concurează pentru aceiași bani, explică el. Economistul poate arăta alternativele; alegerea o fac politicienii.

Despre ideea că fiecare program de cheltuieli ar avea resurse separate, Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie, a declarat în interviul pentru Adevărul.ro: „Dar nu are mai multe buzunare, are un singur buzunar. Și acolo sunt toți banii noștri.”

El cere ca fiecare proiect să aibă costul afișat limpede, astfel încât publicul să poată alege informat și să își exprime prioritățile. În evaluarea sa, cheltuielile ajung să reflecte afinitățile fiecărui premier. Preferința politică primește astfel finanțare din buzunarul comun.

Despre alegerea dintre două destinații ale banilor, Glăvan a explicat: „Cu cât alocăm mai mulți bani către stadioane, cu atât alocăm mai puțin bani către educație.”

Același raționament se aplică, în opinia lui, ajutoarelor pentru marile companii, prezentate ca măsuri de relansare. Denumirea programului nu îi creează un buget separat.

Pentru doctori și echipamente la spitalul Marie Curie, precum și pentru medicamentele destinate tratării cancerului, trebuie găsite resurse în aceeași împărțire a banilor publici, subliniază economistul. El consideră că această alegere trebuie discutată explicit și consecvent.

Dobânzile depășesc planul, iar înghețările și taxele și-au consumat rolul

Glăvan descrie un context internațional mai dificil decât în anul precedent. România depinde atât de propria situație de debitor, cât și de disponibilitatea creditorilor și a investitorilor străini de a o finanța.

Crizele, războaiele, scumpirea petrolului și, mai ales, creșterea dobânzilor apasă asupra acestei disponibilități, spune el. În evaluarea sa, datoria publică va continua să urce, iar amenințarea unei creșteri a riscului de țară persistă.

Pe plan intern, economistul identifică trei constrângeri pentru reducerea deficitului, adică a diferenței dintre cheltuielile și veniturile bugetului:

• Impozitele au fost deja majorate mult în anul anterior.
• Există angajamente de reducere a unor taxe, inclusiv a impozitului special de afaceri. Toate partidele au votat în Parlament un proiect pentru eliminarea impozitării part-time, a cărui aplicare Glăvan o tratează ca încă nesigură.
• Salariile și pensiile nu mai pot fi menținute înghețate, susține el, invocând și pozițiile exprimate de partide în această direcție.

În aceste condiții, Glăvan consideră că mijloacele folosite până acum pentru reducerea deficitului nu mai sunt suficiente. El cere și reformă administrativă, și reformă fiscală.

Despre bilanțul schimbărilor fiscale, economistul a spus: „La noi reforma fiscală a fost numai creșterea taxelor, nu altceva. Asta nu este reformă să crești niște taxe!”

Digitalizarea adună documente în loc să le elimine, acuză Glăvan

Pentru firme și investiții, Glăvan propune reducerea fiscalității acolo unde este posibil și îmbunătățirea competitivității față de economiile din jur. Susține respectarea angajamentelor fiscale deja luate, inclusiv cel privind munca part-time.

El leagă dezvoltarea de condiții mai permisive pentru producție și acumularea de capital. Capitalul circulă, argumentează economistul. România trebuie să permită deschiderea și dezvoltarea afacerilor, iar statul să înlăture obstacolele din calea inițiativei private.

În opinia sa, dezvoltarea este posibilă și fără PNRR sau fonduri de coeziune. Glăvan invocă dezvoltarea de dinaintea acestor instrumente și consideră că accesul actual la capital oferă oportunități mai mari decât în generațiile bunicilor și străbunicilor.

Debirocratizarea și relaxarea reglementărilor ar trebui să însoțească această deschidere. Exemplul său despre mersul reformei este digitalizarea care ajunge să oblige cetățeanul să încarce pe platforme mai multe documente decât înainte. Hârtiile și-au schimbat destinația; obligația de a le aduna a rămas.

Despre criteriul după care ar trebui judecate platformele statului, el a precizat: „Scopul digitalizării trebuie să fie ușurarea vieții cetățenului. Nu să-l faci să facă rost de mai multe acte.”

Glăvan invocă experiențele celor care interacționează cu administrația fiscală și cu alte instituții. Mai cere un mecanism activ de colectare a sugestiilor oamenilor, astfel încât simplificarea să plece de la problemele întâlnite efectiv.

Taxele, birocrația, inflația și domnia legii sunt domeniile pe care propune să fie urmărită libertatea economică, inclusiv prin clasamente internaționale. Evaluarea sa este că România a regresat în ultimii ani, prin deteriorarea practicilor și a politicilor fiscale și monetare.

Reforma companiilor de stat se întoarce la promisiunea auditului

Glăvan critică guvernele care anunță din nou verificări la companiile de stat. Susține că asemenea audituri au fost făcute în repetate rânduri și că România și-a asumat reforma acestor companii prin PNRR, a primit bani pentru ea și a plătit consultanță. În bilanțul descris de economist, reforma finanțată ajunge din nou la etapa de anunț.

Propunerea sa este ca un guvern să aleagă 10 sau 20 de companii, dacă nu le poate analiza pe toate, să încheie auditul în jumătate de an și să prezinte măsuri concrete. El apreciază costul unei asemenea verificări drept aproape irelevant.

Economistul îl acuză pe fostul premier Bolojan că a abordat selectiv problema. Invocă societatea aeriană din Oradea, despre care afirmă că are pierderi mari, și EximBank. Tot el compară abordarea lui Bolojan în cazul companiei aeriene cu cea a lui Firea în București.

Glăvan face însă o distincție între verificarea unei companii păstrate în proprietatea statului și decizia de a o lista la bursă. Pentru prima, mai ales când statul este unicul acționar, auditul poate servi îmbunătățirii activității. Pentru decizia de listare, el susține că un audit prealabil nu este necesar.

Respinge și ideea unui studiu de prefezabilitate pentru privatizare sau listare. În interpretarea sa, obstacolul este voința politică. El spune că ar fi necesare decizii ale acționarilor și, pentru multe companii, un act normativ, deoarece acestea sunt reglementate prin lege și există o lege care împiedică privatizările.

În privința prețului, argumentul său este că piața îl stabilește și că nivelul viitor nu poate fi cunoscut dinainte. Pentru a ilustra ideea, invocă Hidroelectrica și avansează, ezitant, valori de 15 lei sau 17 lei, un debut la 10 lei și un preț ulterior de 60 de lei sau 50 de lei. Sunt cifrele rostite de economist, care precizează că nu își amintește exact nivelul prețului.

Glăvan susține că interesul guvernelor se concentrează pe banii obținuți din tranzacție. El pune pe primul loc intrarea companiei în circuitul pieței și consideră încasarea un obiectiv secundar.

Presiunea pentru bani depășește presiunea pentru reforme, susține economistul

Glăvan consideră că lipsa unei presiuni publice suficiente limitează schimbările. În opinia sa, premierii își păstrează funcțiile cât timp au susținere, iar politicienii nu pot ignora pe termen lung voința populației.

El descrie o parte a societății ca paternalistă, orientată spre așteptarea unui ajutor de la stat. Spune că vede proteste pentru acordarea unor beneficii, dar nu o mobilizare comparabilă împotriva creșterii taxelor, a inflației sau a reglementărilor excesive.

Din acest motiv, se declară sceptic că Bolojan, Ciolacu ori Niculescu ar putea produce schimbări de substanță în asemenea condiții. Anticipează cel mult o îmbunătățire marginală.

În discuția despre pensii, Glăvan pune în contrast un protest pentru animale pe care spune că l-a observat cu absența unei presiuni similare pentru veniturile viitoare ale pensionarilor. El leagă lipsa preocupării pe termen lung a societății de orizontul politicienilor, concentrat asupra mandatelor de patru sau cinci ani.

Conturile de investiții oferă facilități celor care au bani de pus deoparte

Valurile viitoare de pensionări reprezintă, spune Glăvan, o problemă cunoscută de mult. Schimbările ar fi trebuit începute de acum 20 de ani. Economistul cere reducerea presiunii fiscale asupra muncii și consolidarea sistemului de pensii.

În evaluarea sa, politicile fiscale actuale descurajează munca și îndepărtează capitalul. Presiunile cheltuielilor pentru armată și pensii sunt, pentru el, argumente pentru acțiune. Se declară însă sceptic că sistemul de pensii va fi consolidat în viitorul apropiat sau pe termen mediu.

Glăvan apreciază legea privind conturile de economie și de investiții, care permite un regim fiscal favorabil, cu deductibilitate și neimpozitare. Consideră că libertatea mai mare de a investi este utilă, inclusiv atunci când avantajele directe ajung doar la o parte a populației.

Limita pe care o indică este venitul rămas după cheltuieli: oamenii au rate și alte obligații, iar unii nu au surplus nici când lucrează în două locuri. Facilitatea fiscală începe acolo unde mai rămân bani.

Ca alternativă pentru un beneficiu direct mai larg asupra pensiilor, economistul propune direcționarea unei părți mai mari din contribuțiile pentru pensii către Pilonul 2. În cazul conturilor de investiții, admite că ar exista și efecte indirecte favorabile în economie, dar estimează că doar 10% dintre români ar investi și ar beneficia direct de regimul permisiv. În estimarea lui, ceilalți 90% nu vor investi.