Ceaușescu a impus nașteri prin interzicerea avortului. Decesele asociate avortului au crescut de peste 8,5 ori

În primul an după liberalizarea avortului, numărul acestor decese a coborât la 181, potrivit Sibiu 100%. În ultimul an al regimului, rata generală a mortalității materne era de aproximativ 169 de decese la 100.000 de nașteri vii, una dintre cele mai ridicate din Europa. Suta de mii este baza de calcul. În 1989 s-au înregistrat 369.544 de nașteri.

Femeile care doreau să întrerupă o sarcină apelau și la intervenții clandestine, adesea în condiții sanitare periculoase. Interdicția a rămas în vigoare până în decembrie 1989.

Statul a cerut mai multe nașteri, dar creșterea nu s-a menținut

În preambulul Decretului nr. 770/1966, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România justifica intervenția susținând că întreruperea sarcinii produce: „mari prejudicii natalității și sporului natural al populației”. În 1983, rata natalității revenise la 14,3 născuți-vii la mia de locuitori, exact valoarea din 1966.

Trecuseră aproximativ 17 ani de politică pronatalistă coercitivă. Restricția rezistase mai bine decât rezultatul ei demografic.

La adoptarea decretului, conducerea comunistă urmărea să inverseze scăderea natalității. După nivelurile ridicate de după război, aceasta coborâse în anii ’50. În 1957, Decretul nr. 463 liberalizase întreruperea sarcinii.

În 1960 se înregistraseră 352.241 de nașteri. În 1965, numărul coborâse la 278.362, în timp ce întreruperile de sarcină depășiseră 1,1 milioane. Avortul devenise principalul mijloc prin care familiile își controlau numărul de copii.

Interdicția a produs inițial creșterea urmărită de regim. Evoluția anuală arată însă cât a durat saltul și ce a urmat:

• În 1966 au fost 273.678 de nașteri, reperul dinaintea aplicării decretului.
• În 1968 au fost 526.091 de nașteri, cu 92,2% peste nivelul din 1966.
• În 1969, numărul a coborât la 465.764.
• În 1970 au fost 427.034 de nașteri.
• În 1971 s-au înregistrat 400.146 de nașteri.
• În 1972, numărul a scăzut la 389.153.
• În 1973 au fost 378.696 de nașteri, încă cu 38,4% peste nivelul din 1966.
• În 1980 s-au înregistrat 398.904 nașteri.
• În 1982 au fost 344.369 de nașteri.
• În 1983, numărul a ajuns la 321.498, cu 17,5% peste cel din 1966, deși rata natalității revenise la valoarea de dinaintea decretului.

Numărul nașterilor și rata natalității măsoară lucruri diferite: primul reprezintă totalul copiilor născuți, a doua raportează nașterile la populație. De aceea, revenirea la aceeași rată nu înseamnă și același număr de nașteri.

La vârful creșterii, rata natalității ajunsese la 27,4‰ în 1967 și la 26,7‰ în 1968. Rata totală a fertilității, exprimată în copii pe femeie, urcase de la aproximativ 1,9 în 1966 la 3,66 în 1967 și 3,63 în 1968.

Familiile au găsit treptat alte modalități de a-și controla fertilitatea. Statul păstra interdicția; natalitatea își relua scăderea.

Decizia femeii a ajuns la comisie și în Codul penal

Decretul a fost adoptat la 1 octombrie 1966 și publicat în Buletinul Oficial nr. 60 din aceeași zi. A intrat în vigoare la 31 octombrie 1966.

Articolul 1 al actului adoptat de Consiliul de Stat prevedea: „întreruperea cursului sarcinii este interzisă”. După scăderea bruscă din 1967, numărul avorturilor raportate a început din nou să crească.

Întreruperea sarcinii în afara condițiilor decretului constituia infracțiune. Pentru intervențiile permise era necesară autorizarea unei comisii medicale, iar procedura trebuia efectuată de medici obstetricieni-ginecologi, în unități sanitare.

Între excepțiile prevăzute în forma inițială se aflau:

• O boală gravă a unuia dintre părinți, transmisibilă ereditar sau susceptibilă să producă malformații congenitale.
• Invalidități grave ale femeii însărcinate.
• Cel puțin patru copii născuți de femeie și aflați în îngrijirea ei.
• O sarcină rezultată din viol sau incest.
• Vârsta femeii de peste 45 de ani.

În 1972, Decretul nr. 53 a coborât pragul de vârstă pentru această excepție la peste 40 de ani. În 1985, regimul a înăsprit condiția privind numărul de copii: prin Decretul nr. 411, femeia trebuia să fi născut cinci copii și să îi aibă în îngrijire.

Tot în 1985, Decretul nr. 409 a majorat contribuția persoanelor fără copii. După revenirea natalității la nivelul de dinaintea interdicției, răspunsul statului a fost încă o înăsprire.

În anii ’80 au fost limitate și accesul la contraceptive, și contracepția chirurgicală. Controlul administrativ cuprindea astfel atât întreruperea sarcinii, cât și mijloacele de prevenire a ei.

În județul Sibiu, saltul natalității a fost urmat tot de scădere

În Sibiu, județul pornea de la o rată a natalității de 17,5‰ în 1966, peste media națională. În 1967 a ajuns la 23,4‰, o creștere de aproximativ 34%, mai redusă decât saltul înregistrat în întreaga țară.

În 1968, rata județului a urcat la 25,4‰, apropiindu-se de nivelul național din acel an. Scăderea a început în 1969, cu 22,9‰, și a continuat cu 22,8‰ în 1970 și 20,5‰ în 1971. În anii următori, valorile au fost de aproximativ 20‰, apoi au continuat să coboare spre sfârșitul anilor ’70 și în anii ’80.

La recensământul din 15 martie 1966, județul avea 414.756 de locuitori. La cel din 1977 ajunsese la 481.645, cu aproximativ 67.000 mai mulți.

La creșterea populației au contribuit generațiile numeroase născute după decret, dar și industrializarea, urbanizarea și migrația internă. Orașele Sibiu și Mediaș, din județul Sibiu, atrăgeau populație către centrele industriale. Întregul spor de populație nu poate fi trecut în contul decretului.

Generațiile numeroase au găsit prea puține locuri la facultate

Denumirea de decreței este folosită, în sens larg, pentru copiii născuți în perioada 1966-1989. Demografic, creșterea cea mai puternică s-a concentrat însă în generațiile din 1967 și 1968.

Sibiu 100% respinge reducerea acestei istorii la formula: „Ceaușescu a vrut mai mulți copii și au apărut decrețeii”. Generațiile numeroase au exercitat presiune succesiv asupra creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor, apoi asupra universităților și pieței muncii.

În anii 1986-1988, când aceste generații au ajuns la vârsta admiterii la facultate, concurența a crescut puternic. Numărul de locuri nu se extindea în același ritm cu numărul candidaților.

Economia planificată încerca să anticipeze necesarul de personal, în timp ce industrializarea și urbanizarea schimbau rapid țara. După 1989, o parte importantă a acestor generații intra în viața profesională în timpul tranziției economice. Fabricile se închideau sau se restructurau, iar piața muncii se modifica radical.

Efectele structurii demografice s-au transmis astfel de la educație la ocupare și, ulterior, la sistemele de protecție socială.

Protecția copilului a suportat presiuni din mai multe direcții

Politica pronatalistă a contribuit la creșterea numărului de copii pe care unele familii nu îi puteau sau nu îi doreau crește. Presiunea asupra sistemului de protecție a copilului s-a accentuat.

Instituționalizarea avea însă mai multe cauze. În anii ’80, deteriorarea serviciilor de sănătate și de protecție socială a contribuit, la rândul ei, la fenomen. Decretul nu explică singur situația tuturor copiilor ajunși în instituții.

După 1989, condițiile din orfelinatele românești au devenit cunoscute la scară internațională.

Interdicția a dispărut în 1989, efectele demografice au rămas

În ultimul an al regimului comunist s-au înregistrat 369.544 de nașteri, cu 35,0% peste nivelul din anul adoptării decretului, și 193.084 de avorturi raportate. Rata natalității era de 16,0‰ la nivel național. În județul Sibiu coborâse la 15,1‰, sub nivelul său dinaintea interdicției.

După prăbușirea regimului Ceaușescu, Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989 a abrogat explicit Decretul nr. 770/1966 și articolele din Codul penal referitoare la avort. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 4 din 27 decembrie.

În 1990, numărul avorturilor raportate a ajuns la 992.265, iar nașterile au coborât la 314.746. În 1991 s-au înregistrat 275.275 de nașteri. Comparația avorturilor raportate înainte și după liberalizare are o limită: intervențiile clandestine din perioada interdicției nu puteau fi măsurate complet.

Generațiile numeroase de la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 se apropie acum de pensionare, în timp ce pe piața muncii intră generații mai mici.

Potrivit estimărilor prezentate de Sibiu 100%, aproximativ 1,6 milioane de persoane asociate generației decrețeilor ar putea ieși din câmpul muncii în următorul deceniu, punând presiune suplimentară asupra sistemului public de pensii.