Mandat pentru o faptă, bunuri ridicate pentru alta. CCR cere mai mult decât o bănuială

Art. 159 alin. (13) din Codul de procedură penală rămâne constituțional numai cu această interpretare, potrivit comunicatului Curții, relatat de Știri pe surse. Decizia este interpretativă: articolul rămâne în Cod și poate fi aplicat în sensul stabilit de judecătorii constituționali.

În comunicatul privind Decizia nr. 968, Curtea Constituțională a României arată că lipsa acestui standard: „relativizează în mod nepermis criteriile aplicabile”. Situații asemănătoare erau lăsate unei marje prea largi de apreciere a fiecărui organ de cercetare penală.

Bănuiala anchetatorului nu ține loc de motive obiective

Diferența privește justificarea ridicării unui bun: trebuie să existe împrejurări și elemente obiective care susțin legătura cu o altă infracțiune urmărită din oficiu. Simpla impresie că un document ar putea interesa o altă anchetă nu îndeplinește acest standard. Interesul anchetatorului nu este, singur, criteriu legal.

Regula și cele două excepții se aplică astfel:

• În mod obișnuit, sunt ridicate obiectele și înscrisurile care au legătură cu fapta pentru care se desfășoară urmărirea penală.
• Obiectele și înscrisurile a căror deținere ori circulație este interzisă se ridică obligatoriu. Această excepție rămâne neatinsă.
• Bunurile legate de o altă infracțiune pot fi ridicate dacă există suspiciunea rezonabilă cerută de Curte și dacă acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, adică autoritățile pot porni acțiunea fără o plângere prealabilă a persoanei vătămate.

Distincția se vede într-o percheziție autorizată pentru investigarea unei fraude. Documentele, calculatoarele și celelalte obiecte relevante pentru fraudă pot fi ridicate în limitele mandatului și ale legii. Dacă apare un obiect interzis, acesta intră sub regula ridicării obligatorii. Pentru bunurile deținute legal, suspectate de legături cu altă faptă, anchetatorii trebuie să justifice legătura prin motive rezonabile.

Posibilitatea de a folosi probe descoperite întâmplător rămâne, inclusiv când obiectele nu sunt enumerate expres în mandat. Autorizația pentru o anchetă nu devine însă permis de colectare pentru orice altă investigație.

Statul intră în domiciliu, iar limitele trebuie să fie precise

Percheziția domiciliară permite cercetarea spațiilor și bunurilor private. Constituția protejează inviolabilitatea domiciliului și a reședinței: judecătorul dispune percheziția, iar efectuarea ei trebuie să respecte condițiile și formele legale.

În jurisprudența sa, CCR a cerut anterior reguli clare, precise și previzibile atunci când sunt restrânse drepturi fundamentale, inclusiv viața privată. Exigența exista deja; termenul din articol lăsa loc bănuielii subiective.

Limita privește și perchezițiile în care sunt examinate volume mari de informații: documente contabile, telefoane, calculatoare, medii de stocare sau corespondență. Cantitatea cercetată nu înlocuiește justificarea pentru ridicarea unui bun.

Codul de procedură penală prevede și garanții privind desfășurarea percheziției:

• Înainte de începere, organul judiciar trebuie să se legitimeze și să înmâneze persoanei o copie a mandatului emis de judecător.
• Percheziția domiciliară nu poate începe, ca regulă, înainte de 06:00 sau după 20:00. Sunt exceptate infracțiunile flagrante și perchezițiile într-un spațiu deschis publicului la ora respectivă.
• Dacă persoana refuză deschiderea unor încăperi, spații sau obiecte, organele judiciare pot folosi forța, dar trebuie să evite daunele nejustificate.

Soluția a fost adoptată cu majoritate de voturi, fără unanimitate. Decizia nr. 968 este definitivă și general obligatorie; votul majoritar nu îi reduce forța juridică.

Motivarea integrală urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.