Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Preafericirea Sa Daniel Ciobotea,
Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Referitor : adresa Dumneavoastră nr. 8683/ 20 august 2016
Subsemnatul, Cumpănă Constantin, văzând adresa Dumneavoastră mai sus rubricată, se cuvine a vă face câteva precizări, și anume:
– nu mă aflu într-un „conflict personal“ cu ÎPS Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, așa cum, în mod eronat, ați înțeles și vă exprimați în adresa mai sus rubricată, căci, în calitate de jurnalist, dar și de cetățean al Constanței, având în vedere faptele sale de o gravitate excepțională pentru funcția și rangul său de reprezentant al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul apostolic al municipiului și județului Constanța, am obligația morală, civică și profesională să le relev în fața opiniei publice și a instituțiilor Statului român.
De altfel, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Preafericirea Sa Daniel Ciobotea cunosc foarte bine situația deosebit de gravă de la Constanța și, în acest sens, folosindu-mă de această ocazie, vă aduc la cunoștință că opinia publică este consternată de lipsa totală de reacție a înaltului for al B.O.R. împotriva faptelor anticanonice, antiregulamentare, anticonstituționale și încălcarea unor prevederi ale Codului penal, precum și pentru faptul că Sf. Sinod nu numai că tolerează să fie sfidat, dar acceptă să fie compromisă grav imaginea B.O.R și a însăși ortodoxiei românești multimilenare (http://www.petitieonline.com/petitie_impotriva_faradelegilor_comise_de_teodosie_al_tomisului).
Aceste sunt doar câteva motive pentru care, în mod absolut logic, opinia publică se întreabă: până când Sf. Sinod al B.O.R. se va complace să tolereze pe acest „înalt ierarh“, de ce riscă să fie asimilat cu faptele lui, chiar să fie acuzat de complicitate cu acesta?
De aceea, vă solicit și se impune să interveniți ferm pentru a vă exercita dreptul de devoluțiune și să procedați urgent la demiterea/ schimbarea/ retragerea lui ÎPS Teodosie din funcția pe care, în mod josnic, compromițător, intolerabil și absolut nemeritat o exercită de peste 15 ani pe pământul sfânt al Dobrogei.
În acest sens, sugerez numirea în locul acestuia a unui vicar patriarhal, considerând că aceasta ar fi o soluție, deși vremelnică, foarte oportună și necesară, de detensionare a situației grave din Arhiepiscopia Tomisului.
– ați afirmat în adresa menționată că memoriile subsemnatului către Patriarhie „au fost trimise cu adresa nr. 8683/ 2016, Arhiepiscopiei Tomisului, pentru luare la cunoștință și formularea unui răspuns în legătură cu cele sesizate“.
Nu voi trece cu ușurință peste faptul că, prin memoriile subsemnatului, v-am sesizat fapte grave comise de „înaltul ierarh“ Teodosie, reprezentantul Dumneavoastră în teritoriu, v-am solicitat cercetarea acestora și dispunerea de măsuri urgente și ferme, dar, ceea ce este inadmisibil și intolerabil, Administrația Patriarhală a trimis sesizările făcute de subsemnatul tocmai celui pe care subsemnatul l-am reclamat!
Aceasta dovedește și confirmă nu numai toleranța excesivă de care dați dovadă, dar și situația de complicitate în care vă aflați cu cel pe care îl tolerați de peste 15 ani pe pământul apostolic al Dobrogei.
În context și pentru a susține afirmațiile de mai sus, vă aduc la cunoștință că, la data prezentei, deși au trecut cu mult peste 30 de zile de la data adresei Dumneavoastră și depășind termenul legal de răspuns la o petiție, Arhiepiscopia Tomisului, personal ÎPS Teodosie, continuă să vă sfideze și să mă ignore, întrucât nu a formulat niciun răspuns pe adresa subsemnatului (această stare de fapt a fost arătată și în articolul de presă de la adresa https://rezistenta.ro/teodosie-raspunde-mi-la-sesizarile-trimise-catre-patriarhia-romana/)
– în cadrul conferinței de presă din data de 04 august 2016 (la care au participat și reprezentanți ai Radio „Dobrogea“ al Arhiepiscopiei, care au filmat și pentru TV TRINITAS!), am dovedit cu documente oficiale ale instituțiilor Statului român că niciodată și în nicio împrejurare nu am colaborat cu Securitatea, documente expediate și către Arhiepiscopia Tomisului. (https://www.youtube.com/watch?v=eTI9WhRRRlY) cu poșta din .
– la data de 12 august a.c., prin adresa nr. 2783, Arhiepiscopia Tomisului îmi adresează o scrisoare – nesemnată și neștampilată (anexată la prezenta) -, care dovedește nu numai lipsa cu desăvârșire a celor mai elementare norme de protocol în relațiile de corespondență, dar și o obrăznicie crasă și intolerabilă, o sfidare grosolană la adresa subsemnatului.
– inițial, am declarat și în cadrul conferinței de presă (https://www.youtube.com/watch?v=eTI9WhRRRlY), nu am avut nicio intenție de a acționa în judecată pe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului și ziarul prin care am fost jignit, fiind numit „securist cu față de revoluționar“, dar, văzând răspunsul din adresa nr. 2783/ 12 august 2016 a Arhiepiscopiei, m-am decis și am acționat în instanță (a se vedea plângerea anexată) atât pe ÎPS Teodosie și Arhiepiscopia Tomisului, cât și cotidianul „Replica de Constanța“.
– o altă dovadă, care susține în totalitate și incontestabil afirmațiile subsemnatului, constă în faptul că, în loc să procedeze pe măsura rangului, funcției și, mai ales, a misiunii sale părintești, duhovnicești și divine, în loc să dovedească blândețe, înțelegere, înțelepciune, dorințe de armonie, pace și stabilitate, ignorând sau necunoscând rolul comunicării în relațiile interumane și pentru rezolvarea situațiilor conflictuale, dovedind ură, patimă, orgoliu și dorință de răzbunare, Înaltpreasfințitul Teodosie m-a acționat în instanță (a doua oară; prima dată în Dosar nr. 13949/ 212/ 06.06.2016) și îmi solicită daune morale de 50.000 lei (Dosar nr. 24735/ 212/ 2016)!
Având în vedere cele arătate în prezenta, dar și în celelalte memorii adresate Dumneavoastră de subsemnatul, toate rămase fără niciun efect, fără nicio cercetare, fără nicio implicare, fără niciun fel de reacție din partea Patriarhiei Române și a Arhiepiscopiei Tomisului, știind că, la nivelul conducerii B.O.R., este cunoscută foarte bine situația de la Constanța, vă aduc la cunoștință că mă consider exonerat de orice răspundere pentru situația prezentă și toate cele ce vor urma.
În context, subsemnatul și susținătorii urmează să acționăm și prin alte forme de protest:
– greva foamei;
– pichetarea sediilor Arhiepiscopiei Tomisului și al Patriarhiei (revedeți protestul Asociației de revoluționari „Revoluția din Decembrie 1989“ Constanța, trimis Dvs. în corespondența anterioară și articolul de la adresa https://rezistenta.ro/revolutionarii-constanteni-sunt-indignati-si-protesteaza-impotriva-arhiepiscopului-teodosie/);
Mă folosesc de acest prilej și vă mulțumesc anticipat pentru tot ceea ce veți întreprinde ferm și în regim de urgență, având în vedere situația gravă și intolerabilă de la Constanța, care, în orice moment, poate scăpa de sub control și poate căpăta forme inacceptabile.
Constantin Cumpănă
Anexez prezentei (copii xerox):
- Adresa nr. 2783/ 12 august 2016 a Arhiepiscopiei Tomisului;
- Plângerea civilă a numitului Petrescu Teodosie (Dosar nr. 24735/ 212/ 2016);
- Plângerea civilă a subsemnatului (Dosar nr. 23144/ 212/ 2016).