Torpilarea și incendierea navei mixte „Cavarna“

La data de 2 decembrie 1941, nava mixtă[1] „Cavarna“ (pavilion: România, IMO: 5613903, armator: S.M.R., comandant: căpitan Nicolae Gheorghiu, secund: Marcel Constantinescu, 3.495 trb., construită în anul 1940) a fost torpilată[2], primind lovitura în zona prova-tribord, în timp ce se afla în dreptul Bugazului.

Nava transporta butoaie încărcate cu benzină de avion, muniţii şi alimente, în cadrul operaţiunii de convoiere Bugaz – Odessa şi făcea parte dintr-un convoi format din cargoul „Carpaţi“ (pavilion: România, IMO: 5603501, armator: S.M.R., 4.350 trb., construit în anul 1913), nava „Tzar Ferdinand“[3] (pavilion: Bulgaria, IMO: 5603654, 1.994 trb., lungime: 79,90 m, lăţime: 11,60 m, constructor: octombrie 1913, „Orlando“, Leghorn, Livorno – Italia) şi nava „Cordelia“ (pavilion: Germania).

Convoiul era escortat de distrugătoarele „Regina Maria“ (pavilion: România, IMO: 6109169, 1.900 to., construit în anul 1930), „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, 1.900 to., construit în anul 1930), „Mărăşeşti“, ex-„Nubbio“ (pavilion: România, 1.760 to., construit în anul 1916), canoniera „Locotenent-comandor Eugen Stihi“, ex-„Friponne“ (pavilion: România, IMO: 6105395, 315 trb., construită în anul 1916) şi două vedete bulgare.

Benzina din butoaiele de la bordul navei s-a aprins şi a declanşat un incendiu devastator, care a cuprins toată puntea. Vântul puternic, de forţa 7 – 8, a împiedicat stingerea incendiului şi a îngreunat operaţiunile de salvare a echipajului. O barcă de salvare plină cu marinari s-a răsturnat în timp ce era lăsată la apă.

Fiind grav avariată şi incendiată, nava mixtă „Cavarna“ s-a scufundat în jumătate de oră. De asemenea, a fost torpilat şi cargoul „Cordelia“ (pavilion: Germania, IMO: 5605335, 1.357 trb., lungime: 74,50 m, lăţime: 10,00 m, constructor: septembrie 1921, „Hamburg Elbe“, Wilhelmsburg – Germania, care s-a scufundat în scurt timp.

În catastrofă au murit: Nicolae Gheorghiu – comandant, Marcel Constantinescu – ofiţer I, Anghel Iorgu – ofiţer II, Ilarion Dumitrescu – ofiţer R.T.G., Radu Marin – şef de echipaj, Foca D. Foca – comisar de bord, Constantin Pusdrea – timonier, Petrică Dumitru – timonier, Petre Jurescu – motorist, Ioan Dragomir – electrician, Manole Manolescu – marinar, Petre Schelest – marinar, Dumitru Temişoară – marinar, Alexandru Catană – marinar, Anton Vasilescu – bucătar, Ioan Romanschi – bucătar, Gheorghe Uşcă – chelner, Dumitru Băleanu – cambuzier.

De asemenea, au pierit în mare şi 9 soldaţi germani de la tunurile antiaeriene.

Mircea Dumitriu, ofiţer pe nava mixtă „Cavarna“, menţionează în Protestul de Mare[4]: „(…) După ce flota bulgărească a plecat şi cea românească, compusă din distrugătoarele «Regele Ferdinand», «Regina Maria» şi «Mărăşeşti», venea să-şi ia locul în convoi, a apărut la travers, în tribordul m/ n «Cavarna» la circa 400 m, turela neagră a unui submarin.

Torpila lansată de acesta venea perpendicular spre centrul vasului, în dreptul comandei şi a fost evitată prin manevră.

D-l Comandant Gheorghiu Nicolae, a pus toată viteza înainte şi banda la stânga (babord), astfel că torpila a trecut prin pupa, la circa 2 metri. Tunul antiaerian din pupa vasului, manevrat de tunarii germani, i-a retezat periscopul, iar distrugătorul «Regina Maria», ce se afla în pupa la tribord, venind cu toată viteza, a trecut pe deasupra submarinului, lansând bombe de fund, care erau simţite la circa 2 metri distanţă de către m/ n «Cavarna».

Convoiul şi-a continuat drumul. Din dreptul Constanţei a venit vaporul «Cordelia», sub pavilion german, însoţit de două torpiloare şi două canoniere române. Formaţia în convoi devine: «Carpaţi» în cap, «Cordelia», «Cavarna» şi «Tzar Ferdinand», în linie de şir. Escorta ne înconjura.

Convoiul îşi continua drumul, însă, din cauza vaporului «Tzar Ferdinand», care declarase că merge cu 8 Mm şi în realitate nu făcea decât maximum 4 Mm, am fost obligaţi să navigăm cu 2, 3, 4 şi 5 Mm pe oră, pentru ca să nu lăsăm prea mult în urmă acest vas.

Carturile la punte nu se mai luau în seamă, serviciul de veghe pe comandă era efectuat de toţi ofiţerii, iar în borduri, ca şi la prova şi pupa, era înşirat echipajul, împărţit în două, după buna lor voinţă.

Convoiul naviga fără dificultăţi, afară de faptul că, din când în când, apăreau în jurul vasului cutii, butoaie şi chiar colaci de salvare, care săreau în sus imediat ce erau atinse de proiectilele trase de tunurile germane antiaeriene, manevrate de tunari germani.

Marea era agitată, hulă groasă, vânt puternic (forţa 7 – 8) şi, din când în când, grenuri.

Subsemnatul eram liber pe comandă, înlocuit cu R.T.F.F. Dumitrescu Ilarion şi mă găseam în staţia de radiotelegrafie de pe puntea de comandă, pentru a mă odihni.

Suntem în ziua de 2 decembrie 1941. Către orele 18:38 (nu puteam dormi şi fumam, întâmplător m’am uitat la ceas, era 18:35) s’a simţit o zguduitură puternică în prova vasului, dinspre tribord. Imediat lumina s’a stins. Eşind din staţia de telegrafie prin tribord, am văzut prova arzând cu flăcări compacte şi înalte. Butoaie de benzină, înroşite la incandescenţă, sburau în sus, spărgându-se, lăsând să cadă benzina aprinsă în jurul vasului, până şi pe pupă. Focul s-a declarat la magazia Nr. 1 şi, în câteva secunde, s’a întins pe toată prova.

Vântul puternic (forţa 7 – 8) era din prova vasului (Nord – Nord –  Est). Din cauza izbiturei la tribord, în dreptul magaziei Nr. 1 vasul a deviat spre babord, astfel că a lăsat descoperit vântului bordul tribord, iar flăcările care treceau pe puntea de comandă făceau ca bărcile Nr. 1 şi 3 din bordul tribord să fie inutilizabile. Echipajul de pe puntea de comandă s’a dus la barca Nr. 2 din babord (singura de care se mai putea apropia). Aceasta, însă, sau din cauza filatului sau din cauza hulei puternice s’a înecat lângă vas, fiind încă în palancuri.

Văzând această situaţie, eu m’am repezit la tribord. Vasul venise cu prova în vânt, căci mi-a permis, cu oamenii ce se adunau de jos, să las barca la apă în bune condiţiuni bărcile Nr. 1 şi 3 din bordul tribord, acuma liber de flăcări, care trecuseră la babord, din cauza vântului. Focul s’a înteţit, aprinzându-se şi comanda.

În momentul când m’am desprins de lângă vas, barca cu Nr. 1, în care se găseau 10 oameni (6 români şi 4 germani), în tribordul m/ n «Cavarna», în prova, la circa 2 Mm spre dreapta, s’a văzut un fum gros, urmat de o masă de flăcări. Acestea se strângeau din ce în ce mai mult către centrul lor, formând un mănunchi ce se îndrepta în sus. A fost «Cordelia», din care, în mai puţin de 5 minute, nu s’a mai văzut nimic. Cred, după felul cum se strângeau flăcările, că a fost lovită la centru, la căldări, rupându-se în două.

Pe mare, hula şi vântul puternic, precum şi faptul că pupa luase foc, ameninţând împrejurimile vasului, fiind şi într’o barcă mică (barca de serviciu), fără chesoane de aer, numai cu două rame, nu mi-au permis să salvez din apă decât un singur om, matelotul Blaje Nicolae, aproape îngheţat. În urma mea am auzit strigăte, probabil de pe o plută pneumatică, departe de pupa vasului, în bordul din vânt, deci feriţi de incendiu. I-am încurajat, le-am aprins lanterna ca să poată veni ei la barcă, fiind cu vântul din spate, care putea să-i împingă până la mine. Cu barca nu am putut face, ramând din răsputeri în contra vântului ca să mă pot ţine pe loc şi astfel să fiu ajuns de cei ce strigau. Însă, cu toată buna voinţă, vântul era prea puternic şi a împins mica barcă, mărind astfel distanţa dintre barcă şi plută.

Pe mare, de jur împrejurul nostru, se vedeau lumini şi, din locul unde s-au scufundat vasele, se vedeau proiectile luminoase (trasoare). Provenienţa precisă a acestor proiectile, ce erau trase cu furie, nu o cunosc, însă cred că erau submarinele ce voiau să mitralieze sau să facă prizonieri din echipajul salvat din bărci.

După mult timp de luptă cu hula, apare în pupa m/n «Cavarna», cam la 2 Mm distanţă, venind dinspre babordul acesteiea, silueta unui vas. Nerecunoscându-l, am căutat să-l evităm. Crezând că poate fi sovietic şi ar putea să ne facă prizonieri sau să ne mitralieze. La o nouă explozie de lumină de pe pupa   m/ n «Cavarna», am recunoscut a fi o canonieră de a noastră.

Ne-am apropiat şi ne-am ambarcat pe puntea canonierei «Stihi», unde cu puţin înainte sosise barca Nr. 3 dela m/ n «Cavarna». La bordul acestei canoniere am raportat D-lui Comandant că sunt plute cu oameni ce trebuiesc pescuiţi, însă nu a mai fost nevoie să manevreze canoniera, fiindcă sosiseră şalupele rapide germane, care au îndeplinit această misiune.

Făcând apelul la bordul acestei canoniere, am constatat:

Din total echipaj m/ n «Cavarna» – români: 41, germani: 20, total: 60, s-au salvat cu bărcile Nr. 1 şi 3 – români: 23, germani: 11, total: 34, lipsă fiind – români: 18, germani: 9, total: 27. (…)“.

***

Cargoul „Carpaţi“ (pavilion: România) a intrat în barajul de mine, dar a reuşit să se salveze datorită preciziei manevrelor executate de echipajul navei, continuându-şi drumul spre Nikolaev.

Canoniera „Locotenent-comandor Eugen Stihi“, ex-„Friponne“ (pavilion: România), care făcea parte din escorta convoiului, a reuşit să salveze 23 de români şi 11 germani.

La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, nava a fost adăpostită în portul Varna – Bulgaria, pentru a fi ferită de bombardamente, apoi a fost închiriată Serviciului German de transporturi maritime, fiind folosită la aprovizionarea Armatei Germane pe Frontul de Est.

---

[1] În caz de necesitate, nava putea fi armată şi transformată în crucişător auxiliar; de asemenea, avea capacitate de transport pentru 1.500 persoane, 200 cai, 150 trăsuri, 50 camioane, 120 chesoane.

[2] În cursul zilei de 1 decembrie 1941 (în zona Cap Caliacra – Bulgaria), nava doar ce reuşise să evite un alt atac cu torpilă.

[3] Nava s-a scufundat la Nord – Vest de Skiathos (Grecia), în ziua de 2 octombrie 1944.

[4] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 41/ 1940, fila: 9.

Comentează pe Facebook

See more